Pentru prima oara in Romania se simte schimbarea. Simtim schimbarea. Oamenii merg intrebatori pe strazi. Ne strangem seara in grupuri si mergem spre centru. Ne uitam complice si cu subinteles unii la altii. Stim unde mergem. Vad cateva steaguri, unii tin un banner imens ascuns. Ii vezi dupa mers, iti dai seama ce se intampla. Suntem adormiti intreaga zi – de responsabilitati, sarcini, limite, termene, griji. Seara, ne scuturam din amortire si visam maret. Visam sa dam jos o clasa politica corupta. Ne sunam prietenii, ne rugam cunoscutii sa iasa in strada.
Mii de oameni in strada. Se aud lozinci, se striga. E frig, sunt 7 grade, dar ceva clocoteste.
Suntem acolo! Suntem in STRADA. A patra zi. In Bucuresti si in marile orase. Ma uit in jur si vad aceleasi chipuri care au venit si ieri. Le zambesc si ei stiu. Ne recunoastem. Nu vorbim prea multe. Nu ne-a fortat nimeni sa venim. Sunt copii cei mai multi. Multi copii. Deabia au iesit de la ore la 19:30. Au venit direct aici.
Vad suporteri ai Universitatii Craiova, le vad fularele, le stiu mersul, sunt din galerie. Am fost si eu in galerie candva. Cand incep sa scandeze ti se ridica parul in cap. Au ritm, stiu sa conduca. Dar nu am venit sa fim condusi. Vin si studentii. Dincolo de fantana cativa batrani curiosi. Sunt si oameni in toata firea. Si-au adus copiii cu ei. Fiecare cere ceva, fiecare a venit aici pentru ceva. Pentru o ruda, pentru familie, pentru cei apropiati, pentru copii, pentru #Colectiv. Fiecare e o voce. Ei sunt vocea strazii.
A fost nevoie de o tragedie sa ne unim, sa iesim in strada. De ce nu iesim mai multi? De ce nu iesim cu totii? Ce ne dorim? Numitorul comun a fost coruptia. Lumea s-a saturat de clasa politica, de biserica, de nenorociti pusi in anumite scaune care ne fura. Ne fura tara, ne fura banii, ne fura viitorul.
Sunt momente cand trebuie sa fii patriot, chiar daca e desuet. Poate e mai bine sa stai la caldura decat in Strada. Poate e mai bine ca ai renuntat deja. Esti scarbit. Foarte multi sunt scarbiti si cred ca nu mai e nimic de facut. Eu nu! Pe 5 noiembrie am vazut circa 3500 de oameni in Piata Mihai Viteazu. Erau si televiziuni acolo. Au zis ca suntem 5000. Poate. A fost prima oara de cand ma stiu (cu exceptia protestelor de la Bucuresti anti-Basescu) cand am simtit ca se poate. Ii putem da jos, ne putem afirma, putem schimba ceva.
Mai e speranta, vorba lui Adi Despot. NOI am fost in STRADA. Voi? Sunt sigur ca veti regreta ca nu ati fost acolo. Nu vrem doar sa-i dam jos pe “astia”, vrem sa-i dam jos pe toti! Sa nu le treaca prin cap ca ne mai pot conduce sau influenta.
Am fost iar si pe 6, si pe 7 noiembrie. Am fost din ce in ce mai putini. Cateva sute poate. Elevi de liceu insufletindu-se unul pe altul, strigand, cantand “O dorinta sincera, Romania libera!”. Imi aducea aminte de meciurile de pe Oblemenco.
“Cine nu sare, nu vrea schimbare!” se auzea din mii de piepturi. S-a scandat anti-coruptie, anti-politica, dar s-a scandat pentru schimbare. “Vrem o tara ca afara”. I-am intrebat pe multi ce vor, de ce au iesit in strada, ce revendicari au. Asta intrebau si televiziunile care ne bagau camerele in ochi si microfoanele pe gat. M-a surprins sa vad ca strada nu dorea sa vorbeasca in fata camerelor. Strada dorea sa strige. Toti stiau pentru ce au venit. Pentru acum si pentru viitor. Un om cu greutate politica, la propriu si la figurat, spunea, zilele trecute, ca tineretul roman este compromis, este prea slab, nu are directie si nici viitor.
Ei bine, in aceste seri mi-au redat speranta. Da, sunt multi oameni care nu mai cred, care s-au pierdut pe drum. Sistemul educativ e de vina, parintii, societatea, lipsa modelelor. Dar ei si-au gasit propriile modele. Generatia “facebook” s-a educat singura. In strada am vazut copii destepti, am vazut initiative. Nu toate lucrurile sunt atat de frumoase pe cat ne-am dorit sa fie. Am vazut si diversionisti, reprezentanti ai partidelor, oameni care doreau sa influenteze strada.
Asta m-a impresionat in aceste zile. Solidaritatea unora, dorinta de a ajuta. Oameni care au donat sange, oameni care au fost acolo. Tineri, batrani, intelectuali sau simpli muncitori. Nu avem lideri, dar avem voci. Trebuie sa ridicam altii dintre noi. Sa refuzam politicul infect si infectat. Trebuie sa fim mai presus decat ei. Poporul i-a ales. Tot poporul trebuie sa-i dea jos.
Guvernelor trebuie sa le fie frica de oameni si nu invers. Daca Guy Fawkes a vrut sa arunce in aer un parlament corupt, haideti sa aruncam in aer o clasa politica defecta. Revolutia adevarata trebuie sa fie de mentalitate, in spirit. Trebuie sa avem o revolutie a ideilor. Sa schimbam raul si sa luam toate masurile sa il impiedicam sa-si mai arate vreodata odraslele.
Fiecare din noi este schimbare. Si fiecare din noi trebuie sa si-o asume. A iesi in strada nu e totul. Cand lucrurile se aseaza trebuie sa stim ce vrem.
Nu am scris nimic in aceste zile. Toti acei copii morti in Colectiv si familiile lor. Toata acea tragedie trebuie sa ridice intreaga Romanie. Putem fi eu acolo sau tu. Sau prietenii nostri. Oricare dintre noi. Cei care ne conduc nu sunt capabili. Cei care ne conduc nu ne sustin interesele si nu ne reprezinta. Avem tineri inteligenti, in tara si in diaspora, avem oameni cu doctorate luate pe bune, avem cei mai buni doctori si tehnicieni din Europa. Putem da nastere unei alte clase politice. Cei care au trait printre noi, cei care fac parte dintre noi, cei care au crescut din necazuri si suferinta, cei care au inteles.
Manifest Colectiv
MANIFEST – Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc îsi fac cunoscute în mod public programul, hotararile, conceptiile, intentiile etc.; text cu continut politic, raspandit pentru a determina actiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vadit, clar, evident; indiscutabil.
Un manifest poate fi ideatic, cultural. O proclamatie ca la Blaj, ca la Pades, ca la Islaz. profesiunea de credinta. Nu credinta patriarhului Daniel evident. Nu banul, luxul, nesimtirea crasa fata de tot ce inseamna popor roman. Un manifest trebuie sa fie coloana vertebrala. Nu vrem lideri, dar trebuie sa avem idei. Ele ne pot tine locul si cand nu vom mai fi. Nu vrem doar sa schimbam legile si clasa politica, vrem sa ne schimbam pe noi insine.
Aceasta trebuie sa fie declaratia noastra publica, intentiile, motivele si viziunea noastra. Fara un scop final bine stabilit, eforturile noastre palesc. S-au scandat multe, s-au cerut multe: demisii, in general, spitale noi, schimabarea constitutiei, parlament nou. Vrem ca efectul revolutionar al acestor zile sa fie repercutat in toate domeniile vietii sociale.
In 1989 s-a strigat la Timisoara, primul oras liber, “Suntem gata sa murim!”. Si au murit: muncitori, intelectuali, functionari, studenti, elevi, copii si chiar locuitori ai satelor veniti in sprijinul Revolutiei. Voi nu sunteti gata nici sa iesiti din case!
In Proclamatia de la Islaz din 9 iunie 1848 citita de Ion Heliade Radulescu se afirma: adunare generala compusa din reprezentanti ai tuturor starilor societatii si responsabilitatea ministrilor si a tutulor functionarilor în ffunctia ce ocupa si, mai presus de toate, punctul 22: “Convocarea unei adunari generale extraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile natiei, care va fi datoare a face constitutia tarii pe temeiul acestor 21 articole decretate de Poporul roman”.
Ei au facut-o! Au trait liber! Au aprins scanteia! Dupa atatea secole cerem acelasi lucru. Strabunii nostri au cerut aceleasi drepturi, aceleasi libertati. Nu lasati istoria sa moara!
Fapte istorice ale Revolutiei de la 1848:
7 iunie 1848 la Craiova: Gheorghe Magheru, Nicolae Balcescu si Costache Romanescu alcatuiesc, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revolutionar.
13 iunie 1848 – Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu si prima capitala a revolutionarilor pasoptisti.
14 iunie 1848 la Craiova Guvernul adopta steagul national – tricolorul revolutionar purtat de Tudor Vladimirescu.
30 noiembrie 1848: În ajunul intrarii în Craiova a primei divizii otomane, evaluata la 10 000 de ostasi si comandata de Hussein-Pasa, sute de sateni din jurul Craiovei si locuitori ai orasului, înarmati cu pusti, sulite, topoare si coase, au întâmpinat trupele straine, netinand seama de superioritatea numerica covarsitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revolutia fusese învinsa.
Craiova a ridicat guvernul, Craiova a ridicat Bucurestiul, Craiova s-a aparat impotriva unei armate intregi.
O revolutie nu tine doar de schimbarea puterii, ci de intreaga societate. O revolutie, cat de mica, poate declansa schimbari in lumea intreaga.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Da, suna motivant, parca iti vine sa sari in papuci si sa mergi in strada alaturi de cei care sunt acolo…
Dar…..
Spuneai ca sunt tot mai putini, iar numarul va continua sa scada, lumea se va retrage intr-un final. La nivelul populatiei da, exista o atmosfera de schimbare, oamenii sunt pregatiti pentru ea. Doar ca nu ei o vor face efectiv si aici incepe indoiala mea, aici e locul unde se rupe firul motivatiei. Nu cred ca aceste proteste au reusit sa schimbe mentalitatile, nu au cum, au fost intense insa, impostorii au capatat imunitate la asa ceva, au o rezistenta crescuta la empatie si o dependenta de drogati fata de putere, de ban….
asa ca sunt rezervat… din pacate
Total de acord, insa daca stam cu mainile in san nu se va intampla nimic. Toate marile revolutii si revolte sociale din Romania si de pretutindeni au cerut mereu acelasi lucru – o schimbare. Cu trecerea timpului, clasa politica apasa tot mai greu pe umerii contribuabililor. Avem nevoie de inca 50 de ani de communism ca sa ne trezim?
Dupa revolutia din ’89 am lancezit ca popor, atat economic, cat si intelectual. Problema apartine clasei politice, dar ne apartine si noua tuturor. Cel mai important lucru in tara asta e ca nu tine cont de viata umana, nu se pretuieste. Poti muri pe strada calcat de masini sau in spitale, scoli, puburi. Poti muri oriunde, oricand si nimanui nu ii pasa.
Ori emigram toti spre tari mai calde ori punem umarul!
Pingback: Tineriada, mitul poporului roman - Mythologica.ro
5
Pingback: Cum sa fii in siguranta la proteste - Mythologica.ro