Un portret viu al religiei si riturilor mayase peste timp
Despre civilizatia maya se vorbeste la superlativ. Cât de mare era religiozitatea lor, cât de complex si de autoritar era panteonul lor, cat de terifiant-intrigant era caracterul dual al acestor divinitati adorate de mayasi. Cat de imense erau templele lor, cum strapungeau jungla, cat de buni agricultori erau, cum au cucerit si tranformati mediul potrivnic.
In ultima vreme se vorbeste mai mult despre felul enigmatic in care au disparut, despre felul in care mareata civilizatie a disparut. Ipotezele sunt multiple, niciuna definitiv confirmata. Razboaie, boli, seceta sau toata cumulate au rapus una dintre cele mai pretioase culturi. Informatii despre mayasi aflam insa din cartile lor, din frescele care inca mai traiesc pe zidurile templelor, din ofrandele pescuite din cenote.
Dualism in cultura maya?
Putem intelege cu adevarat o civlizatie disparuta daca incepem din interior, de la spiritul acesteia, de la religie, mitologie, filosofie. Caci ele guverneaza si formeaza radacinile unui popor. Astfel, specific unui popor cu activitati în special agricole; caracterul dual al acestor divinitati care se pot înfatisa cu un aspect protector, curând dezmintit de o alta fata, de demon de temut. Si aceasta deoarece raporturile zeilor cu oamenii depindeau fie de partea pozitiva, fie de cea negativa a aceluiasi principiu – ploaia favorizeaza încoltirea plantelor, dar le poate si înneca, daca este în exces – iar aceasta dualitate poate fi reprezentata printr-un cuplu divin sau poate sa apara ca profile contradictorii ale aceleiasi divinitati. Stim foarte putin despre religia mayasilor din perioada clasica, ba mai mult, din acest putin sunt multe aspecte care ne scapa. De asemenea, cu toata stabilitatea trasaturilor generale, este posibil ca religia mayasilor sa fi evoluat permanent în cursul lungului mileniu de progres cultural. Ramâne însa sigur, daca ne referim la numarul extraordinar de temple si de piramide pe care acest popor le-a ridicat, ca un spirit religios profund si puternic n-a încetat sa existe în el.
Arheologii si istoricii i-au comparat sau i-au numit chiar “egiptenii” Americii Latine, insa, din multe puncte de vedere, mayasii i-au egalat pe egipteni prin finetea bijuteriilor, a tehnicilor de constructie, a viziunii asupra mortii, a organizarii sociale si multe altele.
Pentru informarea noastra asupra cadrului religios al mayasilor, dispunem de o documentatie disparata si fragmentara: putem cauta raspunsuri în documentele arheologice (sculpturi, picturi, codexuri etc) si în anchetele etnografice recente asupra grupelor de mayasi ferite de influente straine; putem analiza cartile epice salvate de naufragiu de catre stiutorii de carte mayasi, care ne-au transcris analele si vechile mituri cu caractere latine (Chilam Balam si Popol-Vuh sunt lucrarile de capetenie); în sfârsit, pentru cercetarea noastra, nu sunt deloc de neglijat marturiile câtorva cronicari spanioli din timpul cuceririi, desi în acelasi timp, altii ca ei sichiar ei însisi – ne gândim în mod special la episcopul de Merida, Diego Landa – distrugeau multe temple si multe manuscrise pretioase.
S-a remarcat ca, în cea mai mare parte, aceste izvoare documentare sunt recente, mergând rareori dincolo de navalirea tolteco-itza, din jurul anului 1000: aceasta înseamna ca tabloul nostru este în pericol de a fi deformat atunci când încercam sa vorbim de religia primelor secole, pentru care documentatia disponibila este mai mult decât lacunara si superficiala. Sa patrundem, totusi, pe acest teren obscur. Ceea ce stim despre panteonul maya ne poate lamuri asupra spiritului si asupra comportamentului metafizic ai acestui popor profund religios. Oricât de complex ar fi, panteonul maya este mult mai putin confuz si mai putin încarcat fata de cel al aztecilor, deoarece, spre deosebire de ei, mayasii raspânditi din Yucatan pâna în Guatemala nu au fost rezultatul unui mare amestec de etnii, al unei stratificari de culturi diverse venite din orizonturi multiple; în diversitatea sa, lumea maya are o unitate mai solida decât restul lumii mexicane prehispanice.
Generalitati asupra panteonului maya
Studiul panteonului maya ne poate permite sa desprindem câteva observatii generale, din care Eric Thompson retine în special sase:
1. Mai întâi, se remarca faptul ca divinitatile Ploii si Pamântului, legate de activitatea vitala a agriculturii, prezinta, în general, caractere ofidiene sau reptiliene, adica au trasaturi caracteristice serpilor sau aligatorilor, adesea amestecate cu trasaturi omenesti si de aici rezulta aspectul lor fantastic, în plus, divinitatile antropomorfe (ca tânarul zeu al Porumbului, care pare un adolescent) sunt foarte rare în ansamblul imaginilor religioase maya.
2. Thompson noteaza apoi caracterul de „quadruplicitate” pe care-l prezinta numerosi zei a caror personalitate se scindeaza în patru, corespunzând fiecarui punct cardinal. Ca si Treimea crestinismului, aici exista zei formati din patru entitati care pot fuziona mistic.
3. Apoi Thompson subliniaza dualitatea, caracterul ambivalent al zeilor, aratat deja mai sus: o divinitate poate fi benefica si-n aceeasi masura malefica, îsi poate schimba vârsta – trecând brusc de la tinerete la batrânete – sau sexul.
4. În plus, Thompson constata ca exista o întrepatrundere între universul ceresc, terestru si subteran si ca o divinitate poate fi întâlnita în toate aceste lumi, ca atare ea apartine unor cicluri diferite.
5. Specialistul englez remarca apoi marea importanta pe care mayasii au dat-o scurgerii timpului, determinarii lui în scopuri religioase, dovada fiind multimea zeilor legati de timp.
6. În sfârsit, constata ca daca unele divinitati au un caracter dublu, contradictoriu si atunci este vorba de zei populari, adoptati, „recuperati” de clasele conducatoare care i-au asimilat cu alti zei, de unde caracterul lor sincretic.
Crestinismul nu poate invinge religia maya
Modul în care mayasii au acceptat crestinismul, total strain universului lor, ne poate lamuri asupra întâlnirii credintei lor cu cea a oamenilor din Tuia si din Golf care au navalit peste ei cu cinci secole înainte de spanioli. Ce putem observa? Se constata, în primul rând, ca nu s-a produs o eliminare radicala a vechilor zei, ci, mai curând, un amalgam, o asimilare a noilor zei cu cei vechi: astfel Chacii, zeii ploii, au devenit arhangheli calare, iar zeita Lunii. Ixchel, s-a identificat cu Fecioara Maria. Uneori, s-a produs o simpla juxtapunere, asa cum se vede în unele sate. Unde biserica si preotul vegheaza asupra caselor si locuitorilor lor, în timp ce zeii din trecut protejeaza milpas-urile, recoltele, padurile si pe cei care le locuiesc. Si, fara îndoiala, peonii de treaba s-ar simti insultati daca ar sti ca ar putea fi cât de cât banuiti de pagânism sau de animism.
Un panteon cu trei etaje
Simplificând, divinitatile mayase se pot grupa în mai multe mari familii, mai importante fiind: cele ceresti, terestre, subterane, ale timpului si ale cifrelor.
Mayasii aveau, se pare, treisprezece divinitati principale pentru cer, sapte pentru pamânt si noua pentru lumea subterana. Spre deosebire de mexicani, ei nu par a fi avut un cult pentru zeul Focului, pe care-l au acum. Curios, zeul suprem, Hunab Ku, mare zeu creator al lumii si tatal tuturor divinitatilor, nu are decât un loc minor în panteonul maya. Poate fi recunoscut în reprezentarile sale simbolice, prin cele doua pârâiase de lacrimi care-i curg pe obraji si se umplu treptat cu pesti, flori si animale diverse, iar la urma cu oameni.
Printre divinitatile ceresti, se întelege ca Soarele (zeul Kinich Ahau) si Luna (zeita Ixchel) detineau un loc important; un întreg ciclu de legende le este dedicat. Astfel, înainte de a fi mutate în ceruri, cele doua astre traiau ca sot si sotie pe Pamânt, unde Luna nu s-a dovedit o sotie prea credincioasa, în cursul unei dispute, sotul ei i-a scos un ochi, ceea ce explica stralucirea ei mai redusa!
Artele, muzica, ceramica si vânatoarea, se gaseau sub protectia Soarelui, în timp ce sarcina femeii, nasterea, recoltele si tesutul erau ocrotite de Luna. Paradoxal, pe vinietele codexurilor, putem vedea Luna reprezentata în manifestarile ei dusmanoase si negative, chiar distrugatoare: ea este, între altele, zeita inundatiilor si apare ca o batrâna mânioasa, înconjurata de simboluri funebre, cu un sarpe încolacit pe craniul ei, oase risipite si prinse de fusta cu gheare de pasari rapitoare în loc de unghii. Nasterile, moartea … doua trasaturi contradictorii, fireste, dar caracteristice gândirii indiene.
Kinich Ahau, „Fata Soarelui”, sotul ei, se gasea asociat si uneori, chiar confundat, cu Itzamna (cerul propriu-zis) numit cel care „sclipeste orbitor” si considerat manifestarea diurna a lui Itzamna; daca ne luam dupa frecventa reprezentarilor sale, acesta din urma a fost o divinitate superioara si binefacatoare.
Itzamna aparea adesea ca un monstru bicefal, un fel de aligator ciudat sau sopârla, cu un cap la fiecare extremitate, el simbolizând atunci bolta cereasca. De altfel, „itzarn” înseamna sopârla în limba yucatana; unul din cele doua capete ale acestui dragon ceresc este viu si reprezinta fara îndoiala rasaritul, locul unde se nasc astrii, în timp ce al doilea cap pare mort si sugereaza probabil apusul, locul unde dispar stelele si soarele. El mai era reprezentat si având trasaturile unui batrân cu obrajii supti si ridati, uneori barbos, cu un fel de dinte de rechin iesind în afara din maxilarul superior si cu marginea pleoapei îngrosata în jurul orbitelor, semanând cu niste ochelari. Adesea, capul sau ciudat tâsneste din botul dragonului ceresc. Acest caiman îi obseda pe mayasi, deoarece suntem siguri ca ei îsi imaginau pamântul ca pe un disc circular asezat pe un aligator, sau pe patru, dupa alte versiuni: câte unul în fiecare punct cardinal, plutind pe apele subterane; si acest disc avea noua lumi subterane, una peste alta, fiecare fiind dominata de un suveran al Noptii, de temut si îngrozitor. În plus, patru genii protectoare, Bacabii, sustineau cerul; rosu cel de la est, alb cel din nord, negru cel din vest (noaptea), galben cel din sud. Ei aveau ca sarcina sa opreasca vântul cu lame de obsidian. Mayasii crestinati îi vor asimila cu Magdalena si cu sfintii Dominic, Iacob si Gabriel.
Dar sa revenim la Itzamna: ca multi alti zei, el se scindeaza în patru, câte unul pentru fiecare punct cardinal, cu o culoare proprie, ca simbol. În iconografia maya, acesti monstri revin cu o regularitate constanta. Se pot asimila cu Chacii, zeii ploii si ai vegetatiei, recunoscuti usor cu nasul lor în forma de trompa, ochiul ca un tau (litera greceasca T) si cei doi colti. Aceasta trompa este creata, poate, dupa modelul celei a tapirului sau a furnicarului, dar în nici un caz din cea a elefantului, necunoscut în America pe vremea aceea. Poate ca acesti Chacii nu sunt decât o alta manifestare a lui Itzamna sau chiar o manifestare regionala, localizata în extremul nord al Yucatanului sau o expresie mai populara si mai taraneasca a unor Itzamna apreciati de oamenii de stiinta. Nu se stie. Pe codexurile lor, se recunosc dupa trasaturile net ofidiene – este adevarat ca sarpele le este adesea asociat – dupa faptul ca aduc ploaia, rasturnând si rasucind tigve pline cu apa pe sol.
Zeii ploii domina civilizatia maya
Acesti zei „stropitori” învârtesc adesea topoare de piatra deasupra capului, care simbolizeaza trasnetul si fulgerele. Chacii sunt deci zei ai ploii, ai vântului si, prin aceasta, ai vegetatiei, ai fertilitatii si ai agriculturii. Chacii se arata, de asemenea, ca o cvadrupla manifestare a unui zeu, unic la început. Am spus ca el era pus uneori în legatura cu sarpele, simbol al umiditatii, pe care-l calareste sau pe care îl duce în spate, umflat si transformat în burduf cu apa de ploaie! Rolul sau benefic si binevoitor i-a adus o faima surprinzatoare, îndeosebi în aridul Yucatan, unde ploaia, fara a fi nici excesiva, nici nefasta ca în padurea virgina din sud (Chiapas si Peten). Din contra, rara si dorita era, în siturile septentrionale ale Yucatanului, tema mastii lui Chac, cu lungul lui apendice nazal, a revenit uneori pâna la obsesie, asa cum se poate vedea la Kabah, unde 250 de masti ale zeului îmbraca complet fatada palatului numit Codz-Poop, „rogojina rulata”, nume care vine de la treapta pragului pe care se vede nasul zeului rulat ca o rogojina!
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.