Cate bordeie, atatea obiceie – spune o vorba din batrani, iar datinile ce marcheaza momentul incheierii unui an si inceputul celui nou, constituie un exemplu cat se poate de elocvent in acest sens.

Toate popoarele lumii petrec la puntea dintre ani potrivit propriilor traditii, lansand in urma necazurile cu care s-au confruntat in ultimele 365 de zile, pentru a-si ura o intrare ceva mai norocoasa in noul ciclu temporal, nadajduind la impliniri, bunastare si sanatate, alaturi de cei dragi.

 

Obiceiuri stramosesti de Anul Nou: Colindele, Steaua, Capra, Plugusorul, Sorcova

In noaptea de Revelion, de pilda, japonezii asteapta cu sufletul la gura cele 108 de batai ale clopotelor, care constituie semnalul pentru formularea a 108 dorinte, amintind in acelasi timp 108 de lucruri nedorite petrecute in anul ce s-a incheiat si care vin sterse, una dupa alta, cu fiecare bataie de clopot.

In Polonia e esential ca oamenii sa se imbrace cu lenjerie intima noua fara sa-i scoata eticheta, altminteri se strica „vraja menita sa aduca noroc purtatorului” in anul ce vine, in timp ce in Spania se obisnuieste sa se manance 12 boabe de struguri la cina de peste an, cate unul pentru fiecare luna a anului ce vine, ca sa aduca noroc.

Peruvienii dau foc unui papusoi gigantic cu aspect de sperietoare de ciori in semn de adio anului ce s-a scurs si lanseaza mii si mii de artificii, facand mare zgomot, sub orice forma posibila, pentru a alunga spiritele rele si ghinionul care s-ar putea strecura la petrece, zabovind peste an.

Dar si pe plaiurile noastre se regasesc datini oarecum bizare pentru cei dinafara tarii – de la colindatul de Craciun cu Steaua si cu icoana Maicii Domnului, la obiceiurile de tip „mini-spectacol”, din noaptea de Revelion: Capra, Umblatul cu Ursul, Plugusorul si Sorcova.

 

Din stramosi, datini frumoase pentru un an mai bun

Una din cele mai indragite traditii de pe plaiurile noastre este colindatul cu Steaua de Craciun – obicei inradacinat in zestrea culturala a romanilor, ca manifestare a bucuriei retrairii momentului in care, potrivit scrierilor biblice, Messia a venit pe lume.

Steaua romanilor este insotita de icoana Maicii Domnului si are un aspect stralucitor, asa cum se cuvine unui astru vestitor de evenimente importante pentru omenire, faurita din lemn sau mai nou, din carton imbracat in poleiala, cu o coada de panglici colorate.

Este un element al „recuzitei autohtone” fara de care colindatorii nu pornesc la drum – cu cat steaua e mai frumoasa si colindul mai bogat in urari, cu atat rasplata e mai insemnata. Dar steaua, ca element decorativ in noianul de colinde romanesti, reprezinta simbolul astrului mentionat in Evanghelie, care a calauzit cu stralucirea luminii sale, Cei trei Crai de la Rasarit spre locul nasterii Domnului din Betleem.

Potrivit unui studiu realizat de catre o echipa alcatuita din oameni de stiinta, teologi si astronomi din mai multe state ale lumii, ar fi fost vorba despre un eveniment astronomic extrem de rar, vizibil la vremea respectiva de pe Pamant gratie unui fenomen unic: alinierea insolita a Soarelui cu planeta Jupiter, cu Luna si cu planeta Saturn in constelatia Varsatorului, in timp ce Venus se afla in constelatia Pestilor.

Desi o astfel de aliniere este posibila o data la circa 16 mii de ani, cea din noaptea nasterii lui Iisus ramane unica, intrucat a avut loc in timpul echinoctiului de primavara (in anul 6 i.e.n.), cand Mercur se afla in constelatia Taurului.

Toate aceste detalii sunt insa lipsite de importanta pentru colindatorii actuali – ei poarta din casa in casa, conform traditiei, cantecul de preaslavire a unei nasteri cu dubla valenta: cea a pruncului salvator al omenirii si cea a omenirii insasi, cu un nou destin, in care sufletele sunt eliberate de Iisus de sub puterea diavolului.

Colindele romanesti sunt bogate in urari cu puternic caracter crestinesc, transmise din generatie in generatie din vremuri imemorabile, iar colindatorii sunt de regula copilasi imbracati in straie curate, cu motive traditionale, intruchipand, in mod simbolic, ingerii care cantau imnuri de slava deasupra ieslei in care s-a nascut Iisus, in timp ce copiii cu varste mai mari preiau rolurile celor trei Crai de la Rasarit.

 

Ce se intampla intre Craciun si Anul Nou

De la Craciun la Boboteaza, traditia „umblatului cu Capra” (Turca sau Brezaia), aduce veselie pe ulitele satelor, din Moldova in Ardeal si din Oltenia in Muntenia, deopotriva, cu mici variatii ale mastilor grupurilor de dansatori costumati in straie din vechime. Rolul caprei este asumat de regula de catre un tanar imbracat cu un cojoc intors pe dos, purtand o masca sugestiva, cu bot alungit si coarne – simbol al nazuintei pentru un an nou rodnic, bogat in recolte.

In anumite zone ale tarii, Capra este realizata sub forma unui suport din lemn, invelit in piei de animale, cu coada din panglici colorate si capul format din doua placute mobile, care se inchid cu un zgomot ritmat, asemenea unui clampanit ce bate tactul uratorilor.

Capra executa piruete comice, urmand sunetul fluierelor si bataile tobelor, iar flacaii ce alcatuiesc bizarul alai rostesc strigaturi rimate, indemnand capra sa topaie si sa se smuceasca, urand bunastare tuturor celor ce o intampina cu voiosie.

In regiunile muntoase ale tarii, in special in Moldova, se practica „umblatul cu ursul” in ajunul Anului Nou – un obicei arhaic, asemanator intrucatva cu cel al Caprei – uratorii sunt costumati in ursari, fluierari si tobosari, purtand in lant un flacau voinic, deghizat in urs.

Folclorul romanesc pare sa fi imprumutat acest ritual din practicile pagane din vremuri de mult apuse, cand ursul era socotit o vietuitoare sfanta, murind si inviind ulterior, in cadrul unui ritual care simbolizeaza incheierea unui an si inceputul celui nou. Ideea isi are originile in comportamentul real al ursului, care hiberneaza pe timp de iarna, iesind din barlog abia cand incepe sa se topeasca zapada, anuntand primavara si renasterea naturii.

Tot in ajunul Anului Nou, la portile caselor rasuna si glasurile uratorilor Plugusorului – un colind cu pronuntata nota agrara, invocand truda omului pentru obtinerea painii de zi cu zi si exprimand nadejdea ca anul ce va veni va fi bogat in grane.

Din recuzita cetei de uratori nu lipseste desigur plugul – acolo unde spatiul este mai restrans se utilizeaza un plug in miniatura, dar in zonele rurale cu ulite largi, plugul este impodobit cu ramuri de brad, ciucuri rosii si panglici colorate si este tras de cai la fel de aratosi, purtand la gat zurgalai. Bradul are darul de a aduce in ograda gazdelor urarile de tinerete fara batranete, iar ceata de uratori recita pocnind din bici, versuri menite sa reverse belsugul asupra celor ce asculta.

 

Dupa Revelion, o alta datina plina de culoare: Sorcova

De indata ce s-a incheiat anul, o alta datina bate la usile romanilor, de aceasta data mostenita inca din vremuri stravechi, cand dacii impodobeau crengute de mar sau de par cu margele colorate din piatra de rau, panglici si nuci, in semn de prosperitate – asa a luat nastere Sorcova.

Sorcova vremurilor moderne insa este realizata pe un suport din lemn, cu crengute stilizate, impodobite cu flori din hartie colorata, panglici si bobite poleite, dar avand acelasi rol de instrument magic, care are darul de a aduce gazdelor sanatate si noroc de indata ce le atinge umerii.

Sorcovitorii bat la usa in zorii zilei de 1 ianuarie, grabindu-se sa aduca in casele gospodarilor urarile de tinerete si bunastare, fluturandu-si sorcovele asemenea unor baghete magice, manuite cu pricepere de cei veniti cu ganduri bune.

Sorcova este una din cele mai indragite datini – bucuria copiilor, care se intrec in a-si procura cea mai frumos impodobita „crenguta magica”, purtand pe umar traistuta in care aduna rasplata primita de la gazde – dulciuri, fructe sau banuti, dar si cei mari se dau in vant dupa acest obicei, neezitand sa recurga la sorcova atunci cand intetioneaza sa obtina cate ceva de la cei din jur…

Intr-un context complet diferit insa, expresia te-ai imbracat ca o sorcova nu constituie tocmai prilej de bucurie, indicand o tinuta lipsita de gust, cu culori stridente, nepotrivite unei imprejurari anume.

 

Alte credinte si obiceiuri de pe meleagurile noastre la vremea sarbatorilor de iarna

In regiunile deluroase ale tarii exista sate in care chiar si in ziua de azi exista credinta ca in noaptea de Anul Nou s-ar deschide vazduhurile, astfel incat cei ce-si rostesc dorintele cu rugaciuni fierbinti, sunt ascultati din Ceruri si au mari sanse sa dobandeasca in noul an ceea ce au cerut.

Dar poate ca cea mai gustata traditie de prin zonele rurale romanesti este cea a „strigatului peste sat” – un obicei care consta in adunarea unei cete de flacai care, la miez de noapte, se cocoata pe movile, luand peste picior in versuri, locuitorii ce s-au facut de ras in sat peste an.

Nu sunt iertate nici fetele batrane, pungasii sau cei carora le place prea mult paharul, flacaii tomnatici sau cei ce nu-si respecta promisiunile – ritual ce se incheie insa cu formula impaciuitoarecele rele sa se spele, cele bune, sa se-adune.

Indiferent de modul in care romanii isi exprima insa entuziasmul la trecerea peste an, e limpede ca firea sa optimista si iubitoare de pace il indeamna la urari de bine si belsug si la iertarea celor ce i-au gresit, nadajduind mereu la un nou inceput, sub auspicii cat se poate de promitatoare.

Desi in teorie este ceea ce ne dorim cu totii, nu e usor de gasit in lume o natiune atat de bogata in traditii si datini specifice acestei perioade a anului precum se afla pe plaiurile mioritice, motiv pentru care suntem indreptatiti sa incheiem cu o urare pe masura: „La anu’ si la multi ani!”.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Milosescu, Pantelimon & Olteanu, Pandele – „Datinile stramosesti de Craciun si Anul Nou”, 1990;
  2. Stefanuca, Petre – „Folclor si traditii populare”, 1991;
  3. Sirbu, Radu – „Obiceiuri si traditii de Anul Nou la romani: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova si Strigatul”, 2016;
  4. Ifrim, Nicoleta – „Datini si traditii de Cracoiun si de Anul Nou la romani”, 2016.

 

 

 

 

(Visited 241 times, 1 visits today)