Reprezentarile mitice ale panteonului romanesc sunt mostenite de la substratul neolitic al Vechii Europe, de la substratul indo-european trac si geto-dac, sau au fost asimilate de la cultele greco-romane si orientale. Multe dintre ele sunt creatii mitice mai recente, romanesti si straromanesti. Indiferent ca au chip de om sau chip de pom, planta, animal, pasare si reptila, acestea sunt ierarhizate dupa criterii variate: putere, atributii, varsta, sex.
De la stravechiul inceput de an calendaristic, echinoctiul de primavara, se desfasoara ipostazele calendaristice ale Zeitei-Muma, Dochia, grupate si ele in trei generatii:
- Zeite-Fecioata (Sanzienele, Dragaica, Lazaritele, Ielele, Fata Padurii),
- Zeite-Muma (Maica Precista, Maica Domnului, Muma Pamantului, Muma Padurii)
- Zeite-Batrane (Sfanta Vineri, Varvara, Dochia).
Ce este civilizatia lemnului si cum a ajuns Muma Padurii in mitologia romaneasca?
Civilizatie a Lemnului este denumirea data pentru un complex al spiritualitatii romanesti generat de vietuirea indelungata a omului intr-un biotop forestier primar care a evoluat, prin defrisarea neincetata a Padurii, in civilizatii secundare: agrara, pastorala, industriala si, in formare, cea turistica.
Analiza solurilor ne arata ca, alaturi de documentele etnografice si istorice, pe vremea lui Homer, teritoriul locuit astazi de romani era ocupat cu intinse paduri. Efortul multimilenar de transformare a padurii in mijloace de existenta, a generat, dupa succese si insuccese indelung repetate, o stralucita civilizatie forestiera in care omul carpatic s-a exprimat material si spiritual in lemn precum omul mediteranean in piatra. Geto-dacii nu aveau statui cioplite in piatra; ei sculptau lemnul, modelau lutul si aluatul. La inceputul secolului al XX-lea mai puteau fi intalnite case si anexe gospodaresti din lemn, fara cuie sau alte componente metalice.
In muzeele etnografice si in satele de munte pot fi admirate biserici, case din barne cu incuietori secrete din lemn. Padurea, care asigura variate mijloace de trai procurate prin cules (fructe, ciuperci, plante comestibile, miere de la albinele salbatice), pescuit, vanat si cultivarea poienilor defrisate cu grau, mei si alte culturi, a generat un sistem de alimentatie dominat de vegetale. Ea oferea din belsug lemn pentru constructie, pentru incalzit si iluminat (faclii), adapost in vremuri de restriste. Un rol strategic deosebit l-a avut, in Evul Mediu, cultura meiului, planta indigena cu ciclu de vegetatie foarte scurt, putin pretentioasa la conditiile climatice oferite de padurea poenita. Din semintele de mei macinate la rasnita sau la moara, se obtinea malaiul din care se prepara mamaliga, termen care avea sa defineasca, mai tarziu, si fiertura obtinuta din faina de porumb, planta de import care nu face parte din ceea ce poporul numeste, generic, bucate: grau, orz, secara, alac si mei. Intrucat meiul nu facea parte din alirnentatia otomanilor, el a fost, in Evul Mediu, o importanta cultura agrara strategica. Cand veneau cu treburi la nord de Dunare, turcii cautau gropile de bucate unde localnicii depozitau graul, care facea parte din sistemul lor de alimentatie, nu meiul. Confirmand vechimea meiului in sistemul traditional de alimentatie locuitorii din unele sate oltenesti (Ghioroiu, jud. Valcea), folosesc inca boabele de mei, nu cele de grau si cu atat mai mult cele de porumb, in diferite obiceiuri de inmormantare: boabele de mei sunt puse in sicriu sau semanate pe drum, in urma mortului.
Cu exceptia fierului (cutitul plugului), uneltele de munca si uz gospodaresc, mijloacele de transport etc. erau construite din lemn. Instrumentul preistoric de comunicare cu divinitatea fitomorfa, Toaca de lemn, a fost preluat si de Biserica de rit oriental. In invazia pieselor de metal si plastic, romanul continua sa-si construiasca si astazi adaposturile deosebite din lemn: Leaganul pentru cel veni taici si Sicriul pentru cel plecat dincolo. Codrul a ramas o tema fundamentala a folclorului si mitologiei romanesti. Sintagma frunza verde este nelipsita din cantecele populare iar reprezentarile mitice fitomorfe ( Muma Padurii, Fata Padurii, Omul Padurii, Padureana, Paduroiul etc.), vietatile personificate ale padurii ( Ursul, Lupul, Cucul), arborii sacrii (Bradul, Stejarul etc.), plantele folosite In alimentatie, in farmacopeea populara, in vraji si descantece ( Urzica, Matraguna etc.) alcatuiesc scheletul Panteonului romanesc.
In numeroase contexte rituale si ceremoniale vegetalul (plata, arbore, arbust) devine substitut divin in obiceiurile din ciclul calendaristic ( Bradul la Focul lui Samedru, Pom de mai la Armindeni, Stejarul sau Cerul la Craciun) sau, pentru om, frate, sora, sotie in obiceiurile de nastere, casatorie si Inmormantare ( Brad de nunta, Brad de Inmormantare, Pom la Inmormantare, Pomul sterp etc.). Vechimea si arealul civilizatiei lemnului sunt atestate in tinuturile de campie, deal si podis de toponimia de defrisare, de limba si expresiile populare legate de padure. Nu intamplator, renumita specie folclorica doina poarta numele in unele zone etnografice (Muscel) de codru. Prin defrisarea neincetata a padurilor si desecarea baltilor s-au obtinut terenuri pentru agricultura si cresterea animalelor. Fara sa dispara in totalitate, Civilizatia Lemnului a lasat loc altor peisaje etnografice mai recente
Cine este Fata Padurii?
Reprezentare mitica specifica Civilizatiei lemnului, fiica a Mumei Padurii care locuieste in fundul codrilor de unde vine, luand infatisarea iubitei feciorilor sau a unei zane, adusa de vanturi si vijelii. Calatoreste numai pe timpde noapte si poate lua chip de fata, de baba, de fiinta jumate fata si jumatate peste sau animal, de obicei iapa. Ea amageste feciorii, pe care ii rapeste, le face copii si ii lasa rataciti prin padure.
Spre deosebire de Muma Padurii, necajita ca oamenii ii taie copiii (copacii) in padure, Fata Padurii este vesela, canta, horeste. Ca reprezentare antropomorfa, este inalta, poarta parul lung pana la picioare si este incaltata cu ciubote sau cizme de lemn. Umbla dezbracata, acoperita cu par, sau imbracata in scoarta si muschi de copaci. Privita din fata apare ca o femeie, din spate ca o covata (lemn scobit). Feciorul poate scapa de dragostea Fetei Padurii cu ajutorul vrajitoarelor care confectioneaza un om din paie, il imbraca cu hainele barbatului si il duce la o rascruce de drumuri. Pacalita, Fata Padurii framanta (iubeste) omul de paie si asa ii da pace feciorului. Se fereste, in schimb, de barbatii care poarta brau, curea, bracinar de tei intrucat cel care reuseste sa o incinga peste mijloc ii ia puterea si poate afla de la ea mari secrete.
Dusmanul ei este Omul Noptii sau Omul de Miaza-Noapte care o prinde, o spinteca si o pune pe foc. In unele zone etnografice Fata Padurii este confundata cu Muma Padurii. Muma si Fata Padurii, cele mai cunoscute reprezentari mitice ale Panteonului romanesc, apar in toate genurile creatiei populare: legende, basme, credinte, zicale si proverbe.
In Oltenia este cunoscuta ca Surata din Padure.
Paduroiul, Tatal Padurii sau Mosul Codrului
Mosul Codrului este reprezentare mitica a civilizatiei lemnului la varsta batranetii. Stapan, impreuna cu Muma Padurii, peste tot ce naste, creste si traieste in codru, sinonim cu Paduroiul, Tatal Padurii. Are aceleasi trasaturi fizice cu soata lui, Muma Padurii, cu deosebirea ca nu fura copiii, este mai prost si mai usor de inselat de oameni.
Omul Padurii este o reprezentare mitica a civilizatiei lemnului stapan, El pedepseste in special oamenii care striga sau fac galagie noaptea in padure. El poarta copite de cal si par din cap pana in picioare si poate fi auzit cantand cu voce groasa prin padure sau rupand crengile calcate cu piciorul. Apare ca un vant puternic care deschide usile si ferestrele caselor (Maramures) sau ca un om diform si carnivor cu ochii cat sita, cu capul cat tarna, cu dintii cat secera, cu picioarele cat raschitoarele (Bucovina).
Cine este Muma Padurii?
Muma Padurii are in folclorul romanesc mai multe atributii.
In prima ipostaza ea este planta sacra (Asperula odorata sau Lathraea squamaria) substitut fitomorf al Zeitei Mama, invocata in descantecele de alungare a bolilor copiilor. Pentru a fi culeasa se mergea in noaptea de Sanziene, in liniste, sa nu se sperie si sa se ascunda in pamant. Se usca si se pastra ca ceva de mare pret pentru a fi folosita la nevoie. Tratamentul, afumarea sau tamaierea copilului cu ciobul incare arde Muma Padurii, sau imbaierea bolnavului in apa in care s-a fiert planta, era insotit de un descantec.
A doua ipostaza este reprezentare mitologica a civilizatiei lemnului, stapana peste tot ce naste, creste si traieste in padure, ruda cu Mosul Codrului, Omul Padurii si Fata Padurii, sinonima cu Padureana, Ciuma Padurii, Vidma-Padurii, Stima-Padurii, Surata din Padure, Mama Huciului. In unele descantece este identificata cu Muma Mumelor: Muma Mumelor, / Muma Padurilor, / Sa te duci din asta noapte/ Cu vacile zbierand, / Cu porcii grohaind,/ Cu cainii latrand, / Cu lupii urland … (Romanati).
Muma Padurii locuieste in codrii neatinsi de topor si necalcati de picior de om, in copaci batrani, in scorburi, in planta ce-i poarta numele, Muma Padurii este o mama trista: geme, se jeleste, suspina, horcaie, vajaie pentru ca oamenii ii taie pruncii, copacii din padure. Ca mare zeita, muma a naturii, poate fi buna sau rea: pedepseste talharii si ajuta oamenii necajiti, arata calea buna copiilor rataciti. Isi cunoaste toti copacii din padure pe care ii alapteaza cand sunt mici, ii cearta daca sunt strambi, ii striga pe nume sau pe porecla, dar ii blestema sa fie taiati de om sau trasniti de fulger cand o supara. Pedepseste (sperie, ia glasul, ologeste, poceste) femeile care torc in ziua de marti, barbatii care fluiera sau canta prin padure si-i trezesc copiii, taietorii de lemne care nesocotesc regulile padurii, pe cei care culeg fructele de padure in ziua de Probejenie (6 august). Oamenii se pot apara de ea, facandu-si cruce cu limba in cerul gurii sau, daca o aud scancind, sa o intrebe cu respect – Doamna Mare de ce plangi? si daca raspunde – Mi-e foame ca n-am mancat de o saptamana! sa-i dea ceva de mancare.
Treptat, aceste calitati de mama buna s-au estompat, astazi Muma Padurii fiind cunoscuta mai mult ca reprezentare malefica, femeie batrana si antropofaga, patroana a duhurilor rele carepopuleaza padurea pe timp de noapte. Sluta si urata, cu parul lung pana la pamant, boceste prin paduri pentru a ademeni calatorii. Noaptea poate fi vazuta dormind ghemuita in jurul focului sau umbland ca o naluca prin paduri si tufisuri, pe campii si pe la rascruci de drumuri. Ia chip de animal (iapa, bivolita, vaca), de femeie care seamana cu un copac cioturos, cu craci uscate, cu par lung despletit sau impletit suvite care cad din cap pana la calcaie precum serpii, imbracata in scoarta sau muschi de copac. Poate fi inalta cat casa si capita de fan sau mica cat un iepure, frumoasa ca o zana sau hidoasa caun monstru cu capul mare, cu ochii cat strachina si dintii cat secera.
Muma Padurii cunoaste 99 de siretlicuri cu care ademeneste oamenii sa iasa din casa si ii baga in padure unde ii frige si ii mananca. Se deplaseaza pe jos sau pe un cal (iapa) cu 9 inimi. Cand vine ca naluca, aduce vant, vartej, vreme rea, intra in case la miezul noptii trantind usile si ferestrele deschise. Din descantece rezulta ca unele spirite ale noptii ( Miazanoapte, Decuseara, Zorila, Murgila) ii sunt feciori. Copiii ei sunt urati si plangaciosi, motiv pentru care incearca sa-i schimbe cu copiii oamenilor din sat. Din acest motiv, mamele cu copii mici luau masuri de precautie: ii pazeau cu mare atentie pana la botez, stand zi si noapte langa ei sau, daca trebuia sa-i lase singuri, le puneau ca paza diferite obiecte metalice (secera, foarfecele, clestele, vatraiul), le descanta uneltele pazitoare (Secera, seceratoare, Cum esti ziua taietoare, Sa fii noaptea pazitoare … ); le lega la capatul fesii un ban de argint, tamaie, sare, usturoi. Daca pruncul era schimbat, acesta putea fi recastigat prin diferite practici magice: vrajitoarea sau chiar mama copilului aprindea focul in cuptor, lua in brate copilul Mumei Padurii si il ameninta ca-i arunca in flacari sau se prefacea ca ii bate un piron in cap. In fata pericolului iminent, Muma Padurii aduce copilul furat.
Copilul Mumei Padurii ar avea capul mare, corpul subtire ca degetul, picioarele moi, este lacom la supt si vorbeste greu, dupa multi ani de la nastere. Nou-nascutii imbolnaviti de sperietoare (plansul in somn) sunt vindecati prin descantecede Mumei Padurii.
Ea este marea zeita neolitica sinonima cu Gaia, mama pamantului in mitologie.
Potca Padurii sau Vidma Padurii
Potca Padurii este stapana peste tot ce naste, creste si traieste in padure, identificata cu Marea Zeita neolitica, sinonima cu Muma Padurii. este o femeie uimitor de frumoasa care se poate metamorfoza in orice vietate de pe pamant. Bolile neuropsihice care le-ar provoca oamenilor (ologeli, paralizii etc.) erau alungate prin descantece (Bucovina).
Spiritele padurii in mitologia romaneasca
Daca grecii au facut cunoscute spiritele naturii prin driade, iar nordicii prin elfi, spiridusi si zane, toti traind in padure, nici mitologia romaneasca nu se lasa mai prejos.
Spiritele Padurii sunt reprezentari mitologice specifice civilizatiei lemnului care salasluiesc in copaci, in planta numita muma padurii sau care iau infatisare de animal (iapa, bivolita, vaca) si de om infricosator ( Muma Padurii, Fata Padurii, Mosul Codrului, Omul Padurii, Ciuma Padurii, Padureana si altele).
Ele pot fi intalnite noaptea, pe Luna Plina sau pe Luna Noua, in paduri si tufisuri, pe campuri si la rascruci de drumuri unde pedepsesc (sperie, iau glasul, ologesc etc.) femeile care torc in ziua de marti, barbatii care fluiera sau canta din fluier prin padure si trezesc copiii Mumei Padurii, taietorii de lemne care nu respecta regulile padurii, persoanele care culeg poame din padure (mere si pere salbatice, alune etc.) in ziua de Probejenie. Aceste spirite ale padurii sunt atestate in toate zonele etnografice si sunt o componenta de baza a Panteonului romanesc.
Bibliografie:
Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucuresti, 1978,
PopMihai, Mitul marii treceri, in “Folclor literar”, voI. II, Timisoara, 1968,
Ciobanu Pavel, Plaiul Closani, Centrul de Indrumare a Creatiei Populare Mehedinti, 1996.
Ivan Evseev, Dictionar de magie, demonologie si mitologie romaneasca, Editura Amarcord, Timisoara, 1997;
James Georges Frazer, Creanga de aur, voI. 1, Editura Minerva, Bucuresti, 1980;
Georgeta Nitu, Plante din flora spontana cu utilizari in gospodaria taraneasca din Oltenia. Dictionar, Editura Helios, Craiova, 1999.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Grozav articolul!