Antica civilizatie a mayasilor continua sa fascineze arheologii, istoricii, oamenii de stiinta si pasionatii de evenimente ancorate in timpuri ancestrale, oferind o bogata zestre de repere si vestigii, unul din cele mai enigmatice fiind mormantul Reginei Rosii.
Este vorba despre o surprinzatoare camera funerara descoperita in anul 1994 de catre arheologa mexicana Fanny Lopez Jimenez sub ruinele anticei asezari mayase din Palenque National Park, in sudul Mexicului.
Mormantul Reginei Rosii – unul din cele mai enigmatice repere ale mayasilor
Descoperirea a avut loc in urma efectuarii unor lucrari de rutina, demarate in vederea stabilizarii treptelor unor scari ce purtau spre o piramida amplasata intr-un punct adiacent Templului Inscriptiilor – operatiune sustinuta financiar de catre arheologul Arnoldo Gonzales Cruz, care s-a dedicat ulterior studierii amanuntite a acesteia, publicand un volum menit sa aduca la lumina o serie intreaga de informatii privitoare la aspectul si continutul enigmaticului mormant.
Lucrarea se intituleaza sugestiv „La Reina Roja: una tomba real in Palenque” (2011) si sugereaza ca persoana ingropata in locul respectiv ar fi fost de stirpe regala, ipotizand ca ramasitele pamantesti ale acesteia ar fi apartinut reginei mayase Ix Tz’aakb’u Ahau, datand din perioada cuprinsa intre anii 600 si 700 e.n..
„E dificil de stabilit cu exactitate identitatea celei ce a fost inmormantata aici, dar judecand dupa atentia care i-a fost acordata, e mai mult ca sigur ca era o persoana deosebit de importanta”, afirma autorul.
De ce o „Regina Rosie” si nu de alta culoare?
Supranumele dat defunctei se datoreaza faptului ca atat trupul lipsit de viata al acesteia, cat si obiectele regasite in interiorul sarcofagului arau acoperite cu pulbere stralucitoare de cinabru – un mineral polimorf ce apartine categoriei sulfurilor, avand o culoare rosie sau brun-roscata.
Aspectul surprinzator al acestor repere alimenta la vremea respectiva o multime de ipoteze din cele mai iesite din comun cu privire la motivele pentru care s-a utilizat acest praf in momentul inmormantarii: anumiti specialisti sustin ca ritualurile mayase impuneau o astfel de masura in cazul in care trupul apartinea unei regine, in timp ce altii afirma ca, potrivit traditiei mayase, pulberea era menita sa protejeze in etern corpul si obiectele necesare defunctei in Xibalba – „taramul temerilor”, cum numeau mayasii ceea ce noi definim prin expresia „pe lumea cealalta”.
Ideea necesitatii protectiei a fost intarita si de faptul ca la exteriorul sarcofagului, in imediata vecinatate a acestuia, a fost regasit un al doilea schelet, care se presupune ca ar fi apartinut unei sclave devotate, in varsta de circa 30-35 de ani, care ar fi fost sacrificata tocmai pentru a-si sluji stapana in viata de apoi.
Ridicarea efectiva a capacului sarcofagului de catre arheologi a fost executata cu cea mai mare grija, laborioasa operatiune durand nu mai putin de 14 ore, pentru a nu risca deterioararea continutului acestuia.
La interiorul sarcofagului a fost descoperit scheletul unei femei, alaturi de care erau depozitate o multime de obiecte rituale si de podoaba realizate din jad sau perle rare, articole confectionate din os si cochilii de crustacee, cu care se realizau coliere, cercei si bratari in vremurile de demult.
In jurul craniului se regasea o diadema alcatuita din mici discuri plate de jad, dar si cateva piese din malachit, de un verde intens, al caror puzzle pare sa fi alcatuit initial o masca funerara.
„Prima impresie a fost aceea ca ne aflam dinaintea unui mozaic de piese verzi, rosii si albe, ce alcatuiau un soi de invelis bizar, dar la o privire mai atenta, am observat ca mozaicul contine detalii si ornamente specifice unei masti funerare cu adevarat spectaculoasa”, scrie Cruz in paginile volumului sau.
La nivelul oaselor toracelui se aflau de asemenea mai multe discuri din jad asemanatoare celor din diadema, impreuna cu patru placute din obsidian si o statueta din calcar in miniatura, introdusa intr-o cochilie decorativa – articole care ar fi alcatuit un soi de pieptar funerar rezervat in exclusivitate persoanelor de rang inalt in societatea mayasa.
Toate aceste elemente, dar si intreaga suprafata interioara a sarcofagului, au fost analizate si catalogate intr-o faza ulterioara, intrucat erau acoperite cu un strat stralucitor de pulbere rosie de cinabru, pentru indepartarea caruia au fost necesare ore intregi de meticuloasa truda.
Care au fost concluziile specialistilor?
Ramasitele pamantesti ale „Reginei Rosii”, precum si colectia de obiecte si sarcofagul descoperite in mormantul mayas au fost transportate cu maxima atentie in laboratoarele Institutului National Mexican de Arheologie si Istorie din Ciudad de Mexico, pentru a fi studiate in amanuntime.
Din punct de vedere stiintific, s-a constatat ca trupul apartinea unei femei in varsta de circa 60 de ani, afecatata de osteoporoza severa, a acrei alimentatie se baza indeosebi pe carne si care prezenta o dantura surprinzator de sanatoasa pentru varsta sa.
In mod paradoxal, nu s-au regasit placute inscriptionate in interiorul camerei mortuare, menite sa dezvaluie identitatea defunctei, astfel incat specialistii s-au marginit sa declare doar ca femeia era fara indoiala de rang inalt, ocupand un rol de o importanta deosebita in ierarhia mayasa la vremea la care isi dadu ultima suflare.
Intr-o faza intermediara a analizelor a aparut ipoteza ca femeia ar fi putut fi chiar mama lui Pakal cel Mare, pe numele sau intreg K’inich Janaab’ Pakal I (603-683 e.n.) – conducatorul mayasilor din Palenque, care domni glorios timp de 68 de ani, dar testele ADN-ului prelevat din sarcofag au relevat ca acesta nu avea nimic in comun cu cel al marelui lider.
Acest lucru rasturna complet teoria formulata initial, indreptand atentia specialistilor catre o alta varianta, mult mai convingatoare.
Teorii ceva mai ancorate in realitate
In urma interpretarii rezultatelor de laborator obtinute prin analizarea fragmentelor de ADN, cercetatorii urmara asadar o pista noua, gratie careia, in conditiile in care au stabilit cu certitudine ca femeia din sarcofag fusese un personaj important la curte in timpul vietii sale, s-au socotit indraptatiti sa presupuna ca ar fi fost vorba despre sotia lui Pakal cel Mare si nu de mama acestuia.
In august 2013, teoria a prins un contur ceva mai bine definit, iar identitatea femeii a fost atribuita reginei Ix Tz’aakb’u Ahau, dar si aceasta ramane o ipoteza neconfirmata de dovezi stiintifice, cata vreme nu a fost regasit mormantul unui urmas al presupusului cuplu regal, care ar putea oferi probe ADN concludente – o pista viabila si cu adevarat de necontestat.
Sperantele arheologului Arnoldo Gonzales Cruz in acest context s-au legat de posibilitatea identificarii mormantului nepotului lui Pakal cel Mare si sotiei acestuia, Ix Tz’aakb’u Ahau – un urmas care ar fi fost de fapt si ultimul conducator mayas mentionat de cronicile din vechime – intr-una din piramidele neexplorate ce se regasesc in cadrul zonei centrale ale complexului Palenque National Park.
Ruinele asezarii mayase Palenque se extind pe o suprafata de circa 259 de hectare de teren, prezentand sute de structuri inca nestudiate in amanuntime; in centrul orasului se afla o zona larga, cuprinzand ruinele Templului Inscriptiilor si un grup format din trei piramide, amplasate chiar in piata centrala.
Cea mai impozanta din acestea a fost construita special pentru mormantul lui Pakal cel Mare, prezentand o scara interioara ce conduce in profunzime la camera mortuara, remarcandu-se o serie intreaga de similitudini cu cea a Reginei Rosii – aceasta din urma avand insa dimensiuni ceva mai mici.
Acest lucru a condus la ideea fireasca potrivit careia, sotul si sotia ar fi beneficiat de morminte alaturate.
Proiecte extinse de studiere a relicvelor mayase
In repetate randuri, echipe alcatuite din oameni de stiinta, arheologi, istorici si cercetatori din alte domenii de activitate, au solicitat autoritatilor mexicane permisiunea de a studia in propriile laboratoare relicvele mayase, cu obiectivul de a stabili identitatea exacta a acestora si a aduce la lumina alte detalii apartinand unor vremuri de mult apuse si unei civilizatii care nu inceteaza sa fascineze omenirea nici chiar dupa aproape doua milenii de la disparitia sa.
Cererile lor s-au izbit insa de o rigiditate considerabila, pe care oficialii mexicani o justifica prin prisma dorintei de a
„…proteja un tezaur de o inestimabila valore in limitele propriilor sale frontiere, pentru a putea fi studiat pe viitor de catre specialistii mexicani – cei mai in masura sa interpreteze si sa descrie lucrurile conform unei perspective juste, avand in vedere ca este vorba despre proprii lor inaintasi”, dupa cum afirma Juan Esposito di Maria, purtatorul de cuvant al Comisiei pentru Studii Arheologice in cadrul Palenque National Park.
Istorica si scriitoarea mexicana Adriana Malvido Arriaga sublinia la randul sau motivele pentru care impresionantul sit mayas ramane inca neexplorat pe deplin in ciuda faptului ca suscita un interes atat de viu in randurile pasionatilor genului din lumea intreaga.
Referindu-se la eventualele colaborari cu echipele de experti internationali care s-au demonstrat interesati in cartografierea amanuntita si catalogarea tuturor reperelor parcului, autoarea remarca nu fara o vaga unda de sarcasm, in volumul sau intitulat „La reina roja: el secreto de los mayas en Palenque” (2006):
„Noi am incercat sa imbratisam cu entuziasm in acest context initiativele unor entitati de peste hotare, dar in final acestea s-au demonstrat ori excesiv de pretentioase, ori pur si simplu… stangace”.
Intre timp insa, proiectele de acest gen la nivel national s-au sufocat in fasa din lipsa de resurse financiare, astfel incat numeroasele secrete maya ce salasuiesc in Palenque asteapta inca sa fie descifrate.
Bibliografie:
- Arriaga, Adriana Malvido – „La reina roja: el secreto de los mayas en Palenque”, 2006;
- Stuart, David & Stuart, George E. – „Palenque: Eternal City of the Maya”, 2008;
- Kops, Deborah – „Palenque”, 2008;
- Gonzales Cruz, Arnoldo – „La Reina Roja: una tomba real in Palenque”, 2011;
- Martin, Leonide – „The Mayan Red Queen: Tz’aakb’u Ahau of Palenque”, 2015;
- Noble, John – „Messico”, 2017.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.