“Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?”, nu? Asa intreba mama vitrega oglinda fermecata.
Oglinda, de la contemplatie la inspiratie – curiozitati, mituri, superstitii
Oglinda, simbol al cochetariei feminine care-si pastreaza locul de frunte in lista celor mai utile obiecte de la casa omului, constituie si sursa de inspiratie pentru scriitori, poeti, pictori, arhitecti sau stilisti.
Proprietatile sale reflectorizante au impus-o fara drept de apel si in lumea fotografiei si a cinematografiei, unde este utilizata frecvent pentru a obtine efecte speciale sau a amplifica si directiona lumina in sensul dorit.
Dar care este istoria acestui obiect devenit de nelipsit in vietile noastre si cum a ajuns oglinda sa-si impuna prezenta in cele mai variate domenii de activitate ale omului, de la sectorul medical, chirurgie sau oftalmologie si pana la industria electronicii?
Cine a inventat oglinda, istoric si transformari
Desi o serie de istorici sustin ca oglinda a fost inventata de om inca din epoca bronzului, slefuind suprafete ale anumitor obiecte din bronz sau chiar din obsidian pana ce-si intrevedea propria imagine, in realitate lucrurile nu stau tocmai asa.
Este natura cea care a daruit omului si celorlalte vietuitoare ale Pamantului prima lor oglinda: oglinda apei.
Desi ne-am obisnuit sa atribuim acestei expresii un sens mai mult poetic, oglinda apei a constituit prima suprafata neteda in care omul si-a studiat infatisarea, cautand sa-si potoleasca setea si mai apoi, mergand la pescuit sau la scaldat.
Ulterior, fragmentele de lava vulcanica verde inchis sau negre, cu aspect sticlos, capatat in urma racirii rapide, cunoscute sub numele de obsidian si prezentand o concentratie mare de silicati, au atras atentia omului, care nu a ezitat sa le transforme in unelte, podoabe si obiecte cu forme plate si lustruite cu multa migala, pana la a reflecta propria imagine.
Desigur, suntem departe de clasica oglinda a zilelor noastre, dar inventivitatea si creativitatea omului a facut astfel incat, odata cu descoperirea altor materiale cu proprietati reflectorizante, sa se obtina oglinzi net superioare celor dintai.
Oglinzile pe baza de argint slefuit de pilda, au luat locul rudelor lor mai primitive, fiind considerate in antichitate obiecte de pret, comercializate sub forme din ce in ce mai bogat ornamentate pe masura trecerii timpului. Fiind costisitoare, oglinzile erau destinate cu precadere persoanelor instarite, care erau dispuse sa scoata din propria vistierie sume frumusele pentru a obtine un astfel de obiect pretios.
In Egiptul antic, oglinzile isi adjudecau si rolul de instrumente cu potential magic – elemente de cult, prezente in ritualurile religioase si funerare si oferite in dar zeitelor Mut si Hathor, pentru a obtine protectie sau favoruri speciale la trecerea in taramul mortilor.
Abia in secolul al XII-lea, in anumite zone din Germania si Alsacia, a fost demarata cu succes activitatea de productie artizanala a oglinzilor obtinute prin metalizarea sticlei cu plumb sau staniu, dar cu realizarea de oglinzi de mici dimensiuni.
In 1369, la Murano, demareaza insa productia veritabila de oglinzi spectaculoase, considerate obiecte de lux, din pricina procedeului complicat si costisitor care se afla la baza fabricarii lor.
Secretul celebrelor oglinzi venetiene isi are originea in descoperirea cristalului – un soi de sticla atat de stralucitoare si de transparenta, incat Angelo Barovier, parintele acestei spectaculoase imitatii a cristalului de roca, l-a definit „inima din oglinda”.
Un secol dupa aparitia acestuia, in 1540, Vincenzo Redor, un venetian care a reusit sa perfectioneze procedura de aplatizare si slefuire a placilor de sticla, realizeaza primele oglinzi venetiene produse in serie, care s-au bucurat rapid de un succes urias.
Tehnica venetiana consta in aplicarea unei folii de staniu – cu ajutorul mercurului pe post de fixator – pe suprafata perfect slefuita a unei placi de cristal, obtinandu-se astfel oglinzi de o calitate ireprosabila.
In 1835, Justus von Liebig a inventat un nou mod de creare a oglinzilor, utilizand tehnica de aplicarea a argintului pe sticla, cu ajutorul unei solutii de nitrat de argint, amoniac si acid tartaric.
In prezent, oglinzile sunt fabricate din placi de sticla, pe suprafata carora se fixeaza un strat subtire de argint sau aluminiu, cu ajutorul electrolizei. Stratul metalic se acopera ulterior cu vopsea protectiva. Aceasta varianta moderna este mai putin costisitoare, dar prezinta o capacitate reflectorizanta inferioara a produsului final, in comparatie cu rafinatele oglinzi venetiene cu suport de cristal.
Oglinda: muza si curiozitati
Oglinda si proprietatile sale reflectorizante au fascinat de-a lungul timpului numerosi artisti – poeti, scriitori, pictori, arhitecti, stilisti sau realizatori de filme destinate micului si marelui ecran – transformandu-se intr-o veritabila muza de inspiratie pentru creatii care au cucerit fara drept de apel, publicul larg.
Poate ca unul din cele mai relevante exemple in acest context il constituie tocmai creatia unui mare poet roman – Lucian Blaga – care intr-una din poeziile sale, introduce o spectaculoasa metafora pentru a infatisa oglinda apei: „Sapa, frate, sapa, sapa,/ pana cand vei da de apa(…)/ Sa se curme-n piept cuvantul,/ cand s-arata ca pamantul/ stele si-nlauntru are -/ nu numai deasupra-n zare…”
Oglinda fermecata si Alice in Tara Minunilor
Tot fantezia si creativitatea artistilor a transformat oglinda intr-un soi de portal, prin care se patrunde intr-o lume magica, asa cum ne este dezvaluita ea de „Alice in Tara Minunilor” –celebra istorisire a lui Lewis Carroll, unde „Tara din Oglinda” apare ca un taram in care lucrurile se plaseaza invers decat in realitate.
Nu putine sunt creatiile hollywoodiene destinate micului si marelui ecran, care utilizeaza drept pivot central al intrigii lor, oglinzi cu puteri magice, mai mult sau mai putin benefice pentru protagonisti.
Celebrul horror „Mirrors”, realizat in 2008 sub bagheta magica a regizorului Alexandre Aja, a fost produs aproape in totalitate in Romania, gratie suportului oferit de Universitatea din Bucuresti, care a pus la dispozitia realizatorilor o aripa a edificiului, ramasa nerenovata dupa evenimentele revolutiei din 1989. Oglinzile din „Mirrors” sunt sedii ale unor entitati malefice, care raspandesc moartea in randurile fiintelor umane din vecinatatea lor.
Fascinante, fara sa fie insa infricosatoare, sunt si creatiile unor pictori faimosi, care nu au ezitat sa utilizeze oglinda pentru a-si realiza autoportretul, portretul unor modele cu imaginea reflectata sau anumite tablouri din categoria „natura moarta”.
In 1524 de pilda, Parmigianino realizeaza o splendida opera-miniatura in ulei pe placa convexa, intitulat „Autoportet intr-o oglinda convexa”, care surprinde si azi prin perspectiva oarecum bizara in care sunt infatisate dimensiunile mainii in raport cu cele ale fetei, din pricina reproducerii imaginii reflectate de o oglinda convexa. Straniul tablou este expus in cadrul Kunsthistorisches Museum din Vienna.
Distorsiunea optica rezultata in urma reflectarii lumini in oglinzi, constituie un element utilizat frecvent in arta fotografica, in industria electronica si in cea a producerii anumitor aparate destinate sectorului medical si nu numai.
Oglinzile cu suprafetele lor fara cusur, au cucerit interesul arhitectilor, impunandu-se ca element cu un efect deosebit in realizarea unor edificii impresionante sau ca obiecte de design interior pentru ambiente de o eleganta deosebita.
Moda cladirilor cu aspect oglindit s-a extins rapid pe mai toate meridianele lumii, generand proiecte arhitectonice din cele mai surprinzatoare – puncte de atractie turistica cu efect garantat, cum ar fi de pilda cladirea de birouri Atelier Vens Vanbelle din Horebeke (Belgia) sau cladirea M+ Museum din West Kowloon (Hong Kong).
Nici lumea modei nu a ramas indiferenta la fascinatia oglinzii: stilistii au imprumutat fragmente ale sale pentru a realiza articole vestimentare iesite din comun, sau chiar coafuri sofisticate, in buclele carora au fost introduse mici oglinzi stralucitoare, menite sa impodobeasca in mod unic reprezentantele sexului frumos.
Oglinda: superstitii, mituri si legende
Nu putine sunt miturile legate de oglinzi si de asa-zisele lor proprietati supranaturale, pornind de la superstitia acoperirii oglinzilor din casa cu un servet atunci cand moare cineva si pana la faimosii „sapte ani de ghinion” cu care ne pricopsim daca spargem o oglinda.
Originea acestor superstitii se afla in ideea potrivit careia oglinda constituie un element de pasaj catre alte lumi, necunoscute, in care sufletele se pot pierde fara speranta de a mai putea fi salvate, iar distrugerea unui astfel de „portal” constuie un soi de sacrilegiu pentru care muritorii de rand sunt siliti sa plateasca scump.
Medusa, personaj mitologic ce-si hipnotiza victimele transformandu-le in piatra, isi afla sfarsitul impietrind ea insisi, dupa ce isi priveste chipul monstruos reflectat in scutul eroului Perseu.
Este un mit reprodus in numeroase lucrari de arta, picturi sau sculpturi, ce a lansat conceptul potrivit caruia efigia Medusei ar inlatura spiritele rele. Aceasta convingere a impus in antichitate o veritabila moda a bijuteriilor si podoabelor purtand imaginea capului Medusei in mod emblematic, dar si a introduceri unor obiecte decorative cu acelasi motiv artistic reprezentat pe suprafetele lor, in casele familiilor instarite.
Mai tarziu, in jurul anului 200 i.e.n., Arhimede pare sa fi inventat controversatele oglinzi concave, dispozitive cu ajutorul carora ar fi directionat lumina soarelui spre flota navelor inamice care asediau Siracuza, incendiindu-le velele si adjudecandu-si o victorie fara precedent.
In epoca moderna au fost lansate alte genuri de fantezii legate de oglinzi, de capacitatea lor de a deforma uneori imaginea si de modul in care pot „prinde viata” in anumite conjuncturi.
Povestea Oglinzii Fermecate in care-si admira chipul Regina-cea-Rea este insa mitul care a cucerit generatii intregi de copii, convinsi de existenta unui duh dincolo de suprafata sa stralucitoare, cu care se poate dialoga si ale carui puteri magice marcheaza viata tuturor personajelor in mod hotarator.
Si daca nu credeti in acest mit, intrebati-o pe Alba ca Zapada!
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5