Mituri si legende despre anotimpuri si lunile anului

Fiecare din cele patru anotimpuri ale anului detine frumusetile sale de netagaduit, dar in mitologia greaca, impartirea anului in patru perioade bine definite, avea la baza un mit ancorat in vremurile de demult, cand zeii umblau printre oameni.

 

Mitul celor patru anotimpuri si lunile anului

Este vorba despre o istorisire potrivit careia, Demetra, zeita fertilitatii, a pamantului roditor si a vegetatiei infloritoare, avu o fiica incantatoare de la Zeus: frumoasa Persefona. Chipul sau, trupul si felul de a fi erau atat de desavarsite, incat Hades, zeul lumii subterane, se indragosti nebuneste la prima vedere si o rapi in timp ce culegea crini intr-un crang.

In zadar isi cauta Demetra cu infrigurare fiica disparuta, intrucat Hades despica pamantul si cobora cu viteza gandului in maruntaiele acestuia, cu Persefona in brate, inainte ca cineva sa bage de seama cele intamplate.

Hades uita insa ca unicul in masura sa-i fi zarit fapta era Helios – zeul soarelui – care se indupleca vazand durerea nemarginita a Demetrei si-i marturisi acesteia ca Hades i-a rapit fiica si a dus-o in lumea de dincolo, ca sa-i fie soata pe vecie.

Cuprinsa de furie, Demetra isi abandona postul si indatoririle divine si fagadui sa lase in voia soartei tot ceea ce tinea de roadele si vegetatia pamantului, pana ce nu-i va fi inapoiata fiica din lumea subpamanteana.

Asa se face ca pamantul se usca si inceta sa mai dea roade, holdele se risipira in vant, florile se ofilira si crangurile se transformara in taramuri sterpe si dezolante – fara darurile zeitei Demetra, Pamantul risca sa moara pe zi ce trecea.

Zeus incerca sa repare raul facut de Hades, trimitandu-l pe Hermes – solul sau innaripat, sa o aduca pe Persefona inapoi pe Pamant, dar acest lucru nu fu cu putinta, pentru ca frumoasa fiica a Demetrei gustase dintr-un fruct oferit cu viclesug de Hades pe o tipsie de aur in Infern, astfel incat ramanea legata pe vecie de taramurile mortilor, ca toti cei ce mananca din roadele lumii de dincolo.

Mahnit peste masura de efectele devastatoare ale abdicarii Demetrei, Zeus izbuti sa gaseasca totusi o solutie in masura sa mai „indulceasca situatia”, impartind anul in doua si stabilind astfel ca Persefona sa-si poata petrece sase luni impreuna cu mama ei la suprafata si celelalte sase luni ale anului cu sotul sau, in maruntaiele Pamantului.

 

Cititi mai multe despre:

 

Mitologia greaca si zeii Greciei antice

 

Ori de cate ori Persefona revenea pe Pamant, Demetra sufla vant de primavara peste intreaga fire si facea astfel ca totul sa inverzeasca in calea sa, asternandu-i covor de iarba frageda, pentru ca mai apoi sa-si petreaca intreaga jumatatea de an impreuna cu fiica sa, imbracand Pamantul cu flori, livezile cu roade si campiile cu grane.

Pe masura ce lunile treceau, Demetra isi inconjura fiica cu plenitudinea verii, pentru ca odata cu sfarsitul acesteia, entuziasmul sau sa paleasca la gandul ca Persefona va trebui sa se intoarca iar in taramul lui Hades, starea sa de spirit reflectandu-se asupra intregii naturi.

Cand Persefona cobora in lumea de dincolo, tristetea Demetrei aducea lacrimi de ploi tomnatice asupra Pamantului, iar durerea sa facea ca treptat, vantul, frigul si gheturile iernii sa cuprinda firea, cat timp dura dorul mistuitor al mamei pentru fiica ei.

Asa par sa fi luat nastere cele patru anotimpuri: primavara – simbol al emotiei mamei care-si intampina fiina la pragul dintre Pamant si abisurile mortilor, vara – bucuria deplina a clipelor petrecute impreuna, toamna – instalarea tristetii despartirii si iarna – dorul care impietrea sufletul mamei, silita sa-si stie fiica prizoniera in maruntaiele pamantului.

 

Cititi mai multe despre:

 

Vechile calendare antice

Calendarul popular romanesc: ritualuri si semnificatii

 

Cele patru anotimpuri si diviziunea lor pe luni

Se spune ca cele patru anotimpuri ascund de asemenea si patru caracteristici fundamentale ale caracterului Persefonei, care era descrisa de aezi drept pura precum o frezie – trasatura care a inspirat venirea primaverii, vie precum macii rosii – simbol al verii insorite, puternica si cu daruri vindecatoare precum florile de crizanteme – cele ce dau toamnei un farmec aparte prin culorile si rezistenta lor la frig si cu o vointa nemasurata, gata sa faca fata oricaror incercari, asa cum se demonstreaza natura in timpul iernilor celor mai aspre.

Dar lucrurile nu se opresc aici: calitatile Persefonei erau atat de numeroase, incat mama ei, Demetra, a facut astfel incat fiecare anotimp sa fie format din trei luni, pentru ca fiecare din acestea sa aduca omagiu uneia din cele mai importante daruri cu care era inzestrata frumoasa ei fiica:

• Persefona era iubitoare – iubirea a dat nastere lunii Ianuarie (in limba greaca – Ianuarios);
• De o frumusete fara seaman – careia Februarie i-aduce omagiu (in limba greaca Fevruarios);
• Marinimia era calitatea care a dat numele lunii Martie (in limba greaca – Martios);
• Privirea aprinsa – simbol al lunii Aprilie (in limba greaca – Aprilios);
• Mangaietoare – calitate care este adusa in prim-plan odata cu instalarea lunii Mai (in limba greaca Maios);
• Gingasa – ceea ce a determinat crearea lunii Iunie (in limba greaca Iunios);
• Harnica si lucratoare – precum culegatorii spicelor in luna Iulie (in limba greaca Iulios);
• Dulce si placuta privirii – precum fructele coapte ale lunii August (in limba greaca Avgustos);
• Senzuala – ca soaptele vantului de Septembrie (in limba greaca Septemvrios);
• Ocrotitoare – asa cum frunzele cazute in Octombrie ocrotesc pamantul (in limba greaca Oktovrios);
• Neobosita – precum ropotul ploii din miez de Noiembrie (in limba greaca Noemvrios);
• Desteapta, cu o minte ascutita – asemenea varfurilor de gheata din Decembrie (in limba greaca Dekemvrios).

Cele douasprezece luni au dobandit de-a lungul timpului, multiple semnificatii, in functie de specificul fiecarei culturi in parte, dar mai toate popoarele care beneficiaza de cele patru anotimpuri, asociaza fiecare luna cu o caracteristica a vremii din acel moment sau cu anumite indeletniciri ale oamenilor din perioada respectiva a anului.

Cele 12 Luni ale anului

Si in folclorul romanesc exista o astfel de corespondenta, care raporteaza lunile anului la o serie de traditii populare, la particularitati sau la fenomene meteorologice specifice perioadei respective.

Ianuarie, luna lui Gerar

Astfel, odinioara, Ianuarie era cunoscuta ca luna lui Gerar, din pricina gerurilor naprasnice ce o caracterizau.

Februarie, luna lui Faurar

Februarie se numea luna lui Faurar, intrucat oamenii gospodari isi faureau uneltele in aceasta perioada pentru ca lucrarile de primavara sa nu-i gaseasca nepregatiti.

Martie, luna lui Martisor

Martie se numea luna lui Martisor – poate cea mai populara dintre toate, care si-a pastrat semnificatia traditionala pana in zilele noastre, impreuna cu prospetimea primavaratica a iubirii si a renasterii intregii naturi, imprumutand valentele traditionale ale unei perioade in care fetele tinere se pregateau de maritis.

Aprilie, luna lui Prier

Aprilie era luna lui Prier, cand anotimpul primaverii isi intra pe deplin in drepturi, inmugurind copacii si raspandind pretutindeni parfumul imbatator al ramurilor inflorite.

Mai,  luna lui Florar

Mai se numea luna lui Florar – usor de inteles motivul pentru care a fost astfel botezata aceasta perioada a anului, cand intreaga natura se imbraca in straiele celor mai frumoase flori.

Iunie, luna lui Ciresar

Iar Iunie era cunoscuta drept luna lui Ciresar, cand fructele dulci ale ciresilor dadeau in parg.

Iulie, luna lui Cuptor

Iulie purta numele de luna lui Cuptor – perioada in care soarele arzator incalzeste pamantul si toate vietuitoarele ce-l salasuiesc cauta umbra racoroasa a padurii si a izvoarelor de munte.

August, luna lui Gustar

Iar August era luna lui Gustar, cand roadele naturii capata savoarea cea mai intensa, copate fiind si numai bune de a fi gustate.

Septembrie, luna lui Rapaciune

Septembrie e probabil luna cu cel mai bizar nume, cunoscuta in vechime drept Rapaciune, dar este vorba in realitate despre denumirea unei indeletniciri cat se poate de pasnice si anume de culesul strugurilor – munca ce se desfasura cu precadere in aceasta perioada a anului.

Octombrie, luna lui Brumarel

Octombrie se numea luna lui Brumarel – sugestiv pentru vremea de afara, cand bruma incepea sa-si faca simtita prezenta in ceasurile noptilor reci de toamna.

Noiembrie, luna lui Brumar

Noiembrie se numea luna lui Brumar – un soi de „ruda mai mare” a lui Brumarel, in sensul ca frigul devenea ceva mai aspru si in diminetile cenusii, intreaga fire era acoperita de patura vaporilor de apa transformati in cristale albe.

Decembrie, luna lui Andrea

Decembrie purta in schimb numele Sfantului Andrei – luna lui Andrea – sarbatorit in ultima zi de Noiembrie.

Lunile anului in calendarul roman

Numele actual al lunilor anului provin insa din zestrea mostenita de la vechiul calendar roman:

• Ianua insemna in latina „drum de trecere”,
• Februa insemna „purificare”,
• Marcedonius – „luna intercalata intre iarna si primavara propriu-zisa”,
• Aprilis vine de la verbul aperio, care insemna „a deschide”,
• Maius (sau Pratar) vine de la prato – pajiste,
• Iunia imprumuta numele zeitei Iunona,
• Iulie numele lui Iulius Cezar, in timp ce
• August vine de la imparatul Augustus.
• Septembrie vine de la septimus – intrucat odinioara era luna a saptea a anului,
• Octombrie, Noiembrie si Decembrie, de la octava, nona e decima – respectiv luna a opta, a noua si a zecea.

Romanii aveau un calendar straniu, alcatuit din zece luni, care insumau 304 sau 305 zile, intercaland odata la doi ani, cate o luna suplimentara de 22 de zile (Marcedonius), pentru a obtine o corespondenta justa cu anotimpurile.

Acest vechi calendar roman s-a reformat insa in timpul domniei lui Cezar, iar numarul lunilor anului s-a stabilizat la 12, asa cum s-a pastrat pana in zilele noastre, fiecare luna avand 30 sau 31 de zile, cu exceptia lunii Februarie, care poate avea 28 sau 29 de zile (an bisect, circa din patru in patru ani), anul cuprinzand 365 sau 366 de zile, in functie de cum se inregistreaza anul bisect.

Algoritmul just care reglementeaza introducerea anului bisect prevede ca la fiecare 400 de ani se inregistreaza 97 de ani bisecti, pentru a putea garanta sincronizarea anului calendaristic cu anul astronomic.

 

 

Bibliografie:

1. Marjorie, M. Graham – The Archetypal Myth of Demeter & Persephone: A Story for Mother & Daughter Celebrations, 2007;
2. Chiara, Lossani – La nascita delle stagioni. Il mito di Demetra e Persefone, 2006
3. Romulus, Antonescu – Dictionar de Simboluri si Credinte Traditionale Romanesti, 2016.