Mituri despre imunitate si leacuri babesti

Stiinta si magia – doua forme de cunostinte aflate in antiteza, una asociata cercetarii misterelor naturii, iar alta, apanaj al superstitiilor, fanteziei si supranaturalului – iata o pereche de abordari contradictorii ale imunitatii organismului uman, care au starnit polemici incendiare de-a lungul vremurilor.

Nu putini sunt specialistii care si-au dedicat perioade indelungate ale vietii pentru a demonstra ca uneori solutiile oferite de cele doua nise, atat de diferite, se pot intrepatrunde in oarecare masura, in timp ce altii s-au straduit din rasputeri sa dovedeasca varianta contrara.

Pentru a cita o celebra fraza rostita de Galadriel – regina elfica din „The Lord of the Rings” (Stapanul Inelelor) – „anumite lucruri care nu ar fi trebuit uitate s-au pierdut cu desavarsire, in timp ce istoria a devenit legenda si legenda un mit”.

Intr-o lucrare dedicata in exclusivitate paradoxurilor pe care anticele papirusuri le-au adus la lumina in urma analizelor aprofundate ale expertilor, Matt Kaplan dezvaluie o serie intreaga de practici antice care tind sa se demonstreze azi, conform cercetarilor stiintifice, destul de justificate, in ciuda aparentei lor doze de irational si misticism.

In volumul sau intutulat „Science of the Magical: From the Holy Grail to Love Potion to Superpowers” (2016), Kaplan abordeaza astfel de argumente cu o seninatate dezarmanta, incercand sa descifreze tainele logicii vracilor din vremuri de mult apuse si sa ofere explicatii pentru anumite solutii la care recurgeau acestia in eforturile lor de a darui un strop de sanatate in plus semenilor lor.

Este vorba despre ceea ce civilizatiile stravechi socoteau benefic pentru sanatate si intarirea imunitatii organismului uman – obiceiuri, ritualuri si leacuri considerate azi de-a dreptul ridicole, dar care dobandesc intr-o oarecare masura, o explicatie logica atunci cand se despica firul in patru si se acorda credibilitate surselor mentionate.

La capitolul „Imortalitate si longevitate”, Kaplan mentioneaza insa, lasand loc interpretarii si valorii de mit pe care o contine intreaga sa lucrare:

„…elixirul de viata lunga, Sfantul Graal sau distileriile impresionante ale alchimistilor de odinioara – toate au constituit de-a lungul vremurilor, dovezi covarsitoare pentru fascinatia si setea de cunoastere pe care omul le-a manifestat inca din timpuri stravechi, pentru modul in care ar putea lupta impotriva mortii si bolilor de orice fel…”.

La randul lor si teoriile ancorate in acest context, din epoca moderna, se confrunta cu interpretari si polemici din cele mai variate.

Cititi mai multe despre: Mituri despre diete, slabit si cure alimentare

 

Teoria lui Burnet – avem o “memorie imunitara” sau totul este o intamplare?

In alta ordine de idei, in anul 1957, virusologul si imunologul australian, detinator al Premiului Nobel in Fiziologie (1960), Frank Macfarlane Burnet (1899-1985), formula teoria care-i poarta numele si care a fost acceptata pe scara larga la nivelul comunitatii oamenilor de stiinta de pe mai toate meridianele lumii, cunoscuta fiind si sub denumirea de „teoria selectiei clonale imunologice”.

Burnet incerca sa explice in cadrul acesteia, deopotriva, specificitatea extrema a anticorpilor si fenomenul asa-numitei „memorii imunitare”, analizand mecanismele prin intermediul carora, sistemul nostru imunitar reactioneaza in scopul apararii organismului in fata bolilor.

Cititi mai multe despre Mituri demontate despre vaccinuri si antibiotice

 

In realitate, inca din anul 1954, imunologul Niels Jerne prezenta o teorie care sustinea ca exista deja o vasta gama de linfocite in corp, inainte de declansarea oricarei infectii si ca patrunderea unui anumit antigen in organism conduce la selectarea unui singur tip de linfocite, stimuland producerea prompta a anticorpilor pentru distrugerea respectivului antigen.

Teoria lui Burnet a completat acest concept intr-o buna masura, fara sa fie insa nicicand pe deplin demonstrata si verificata, dupa cum sustin o serie de contestatari aparatinand aceluiasi mediu stiintific, care o considera „imatura si imperfecta”.

Pentru cei ce nu sunt dispusi sa accepte conceptul propus de Burnet ca atare, sub forma de postulat, teoria ar avea nevoie de o serie intreaga de completari.

In opinia acestora, mecanismele prin intermediul carora sistemul nostru imunitar reactioneaza cu linfocitele T si B specifice, in vederea distrugerii antigenilor – cand acestia apar – sunt extrem de complexe, mai cu seama in conditiile in care circa 45% din persoanele care, se vaccineaza spre exemplu, nu produc anticorpi, deci teoria lui Burnet se reduce doar la o simpla… teorie.

Cititi mai multe despre Mituri despre epidemia de coronavirus

 

Mitul alimentelor si temperaturilor scazute care ar creste imunitatea

Fara indoiala, imunitatea organismului uman constituie un argument care necesita inca indelungi studii de specialitate, facand parte din categoria acelor „miracole biologice” ale caror mistere inca nu au fost pe deplin intelese si elucidate.

In paralel cu eforturile oamenilor de stiinta, indreptate spre aprofundarea cercetarilor in acest domeniu, au aparut precum ciupercile dupa ploaie si teoriile mai mult sau mai putin ancorate in realitate, potrivit carora imunitatea ar putea fi sporita printr-o alimentatie specifica.

Pe cat de adevarat este ca anumite alimente sunt mai bogate in vitamine, minerale, fibre si alte elemente benefice pentru organism, tot atat de adevarat este ca nu exista un „patern alimentar” care sa garanteze o imunitate crescuta a individului.

Cu alte cuvinte, o persoana care prezinta deficit de vitamina C spre exemplu, va prezenta un risc major de a se capatui cu un scorbut, astfel incat, daca isi va completa alimentatia cu fructe si verdeturi bogate in vitamina C, isi va ajuta sistemul imunitar sa-si imbunatateasca activitatea la acest capitol.

Tot astfel, un copil nascut in Siberia si obisnuit cu temperaturile scazute ale iernilor aspre, corespunzatoare regiunii respective, va fi mai rezistent la frig in general, dar nu va face fata cu acelasi succes la caldurile coplesitoare din Africa si invers.

Si in acest caz, se poate pune intrebarea care copil prezinta o imunitate mai buna, cel din Siberia sau cel din Africa?!?

Asadar imunitatea poate spori in conditiile in care individul isi antreneaza organismul sa faca fata unei varietati largi de evenimente si conditii – veritabile provocari pentru „inteligenta” sistemului sau imunitar, care e in masura sa inmagazineze, sa interpreteze si sa elaboreze raspunsuri pe masura, astfel incat individul sa capete o rezistenta sporita la „atacuri patologice”.

Mitul leacurilor babesti isi are si el originea in obiceiurile si traditiile regasite in anumite zone, in functie de recomandarile vracilor de odinioara, sau ale batranelor cu veleitati de vindecatoare, care isi ofereau serviciile la nivelul comunitatilor respective.

Nu putini sunt cei ce sustin si in prezent cu tarie valabilitatea unor astfel de practici, regasite de altfel la nivelul unor hrisoave de demult, intocmite de cei ce odinioara imparteau sfaturi medicale in randurile semenilor lor, asa dupa cum rezulta dintr-un manuscris din 1740, de pilda, in care se mentioneaza, printre alte recomandari mai mult sau mai putin bizare:

„de tuse, sa iei gutue, sa o ungi cu unt de vaca si s-o bagi in oala sa fiarba destul, iar p’orma sa mance bolnavul gutuia si sa bea zama” sau „usturoi copt cu miere, sa fie luat pe nemancate, iar daca te mananca ochii si-s rosii, sa framanti sofran si trandafir pana se face faina si sa pui pulberea pe ochi”…

Cititi mai multe despre Mituri despre viitorul medicinei si SF

 

Cat de receptiva este imunitatea noastra la factorii de stres

Oricat de bine am fi instruiti insa la capitolul alimentatie sanatoasa, miscare in aer liber si trai echilibrat, sistemul nostru imunitar este mult mai pretentios decat ne-am putea imagina: studii de specialitate au demonstrat ca starea de spirit a individului influenteaza in mod considerabil imunitatea acestuia.

In esenta, persoanele care reusesc sa vada partea plina a paharului, manifesta un raspuns prompt si eficient din partea sistemului lor imunitar, spre deosebire de cele pesimiste, sau care se deprima cu usurinta.

Motivele care se afla la baza acestor rezultate sunt asociate aceleiasi caracteristici surprinzatoare, care confera, metaforic vorbind, inteligenta sistemului nostru imunitar si-l determina sa se concentreze pe doi vectori in cazul persoanelor deprimate – unul destinat luptei cu antigenii si altul destinat conditiei sale psihice deficitare – distribuind astfel potentialul de lupta, in loc sa-l orienteze doar catre atacul agentilor patogeni.

Prin analogie, sistemul imunitar al omului este la fel de sensibil la orice fel de stres – oboseala accentuata, stari conflictuale cu cei din jur, frig sau cald excesiv, foame, sete, somn, nereusite care-si pun amprenta pe starea sa generala si multe alte lucruri, in aparenta marunte, dar care, acumulandu-se, tind sa submineze activitatea sa imunitara.

Cititi mai multe despre Mituri despre pseudostiinte

 

Cum este batalia pentru imunitate?

Oamenii de stiinta au efectuat cercetari care demonstreaza spectaculozitatea activitatii sistemului imunitar al organismului si modului in care acesta isi desavarseste sarcinile spontane si imprevizibile cu care se confrunta.

Intr-un limbaj de specialitate, asa-numitele structuri „non-self”, respectiv elementele straine in raport cu organismul respectiv, stimuleaza sistemul imunitar sa realizeze diferentierea fata de cele „self” (proprii organismului) si sa le neutralizeze prin mecanisme specifice de aparare, in vederea restabilirii homeostaziei sau starii de echilibru functional si structural al organismului.

Structurile non-self sunt asadar cele care declanseaza semnalul de alarma la nivelul sistemului nostru imunitar, determinandu-l sa elaboreze raspunsuri pe masura, in cadrul unui mecanism innascut, care functioneaza continuu, cunoscut sub denumirea de „cascada complementului”.

Este vorba despre o matrice alcatuita in esenta din circa 25-30 de enzime, care-si asuma o functie cu dubla valenta: cea de intensitate slaba dar continua si cea de intensitate accentuata dar cu caracter ocazional, respectiv in momentele in care se inlatura efectiv antigenul.

Batalia tacuta, dar cu atat mai acerba, care se da in organismul nostru in timp ce ne vedem de treburi linistiti si ne concentram asupra unor chestiuni pe care le consideram prioritare, ramane, fara indoiala, un argument de o complexitate cu adevarat fascinanta.

Strategiile pe care le adopta sistemul imunitar pentru a ne ajuta sa facem fata cu brio atacurilor antigenilor depasesc cu mult inventivitatea si eficienta celor mai straluciti conducatori de osti din istoria omenirii, lucrand in spatele cortinei, fara a astepta recunostinta si medalii, fara odihna, fara lamentari sau scuze, intr-o perfecta sincronizare cu probele la care-l supunem.

Cititi mai multe despre: Mituri despre creier

 

Si ca sa incheiem intr-un spirit menit sa ne stimuleze imunitatea, am mai putea spune ca desi tainele dobandirii tineretii fara batranete si vietii fara de moarte inca nu au fost deslusite, putem sa dam cezarului ceea ce e al cezarului si sa-i recunoastem meritele acestui magnific mecanism cu care am fost dotati de la natura si care ne ajuta sa depasim de-a lungul existentei noastre, o multime de neajunsuri la capitolul sanatate.

 

 

Bibliografie:

1. Giangrande, Antonio – „La scienza e un’opinione: quello che la scienza non ci dice”, 2017;
2. Kaplan, Matt – „Science of the Magical: From the Holy Grail to Love Potion to Superpowers”, 2016;
3. A.K. Abbas & A. Lichtman & S. Pillai – „Immunologia cellulare e molecolare”, 2010;
4. Del Gobbo V. – „Immunologia per le lauree sanitarie”, 2007.