Problematica responsabilitatii fata de ceilalti si a eventualei vinovatii a protagonistilor, constituie pivotul central al multor mituri si legende adanc inradacinate in cultura anticei Grecii, Oedip reprezentand un exemplu elocvent in acest sens.

Avalansa evenimentelor tragice care marcheaza viata lui Oedip, potrivit previziunilor oracolului care-i destainuie ca-si va ucide tatal si se va casatori cu propria mama, este creionata de catre Sofocle intr-o lumina bivalenta – a dramei in sine si a durerii launtrice care macina eroul ce nu reuseste sa se impotriveasca unui destin coplesitor.

 

Oedip: mitul si derivatele conceptului sau, cu radacini antice

Cautand cu disperare sa impiedice succesiunea unor astfel de previziuni sumbre, Laios, regele Tebei si tatal lui Oedip, decide sa-si abandoneze fiul abia nascut, intr-un loc indepartat, pe culmile muntelui Citeron, dar pruncul fu gasit de un pastor si purtat la curtea Corintului, unde fu adoptat de regele Polibos.

Crescand si intelegand ceea ce-i era destinat, Oedip, convins ca tatal sau este regele Polibos, decide sa paraseasca locurile Corintului, inspaimantat peste masura mai degraba de posibilitatea de a-si ucide tatal, decat de a se casatori cu propria mama – cea de-a doua previziune a oracului socotind-o un soi de interpretare eronata a mesajului zeilor.

Jurandu-si sa nu se mai intoarca vreodata la curtea din Corint, tanarul ajunse pe meleaguri necunoscute, in drum spre Teba, incaierandu-se din pricini neinsemnate cu un strain si doborandu-l fara ezitare, nestiind ca in realitate victima sa este chiar regele Laios – tatal sau natural, care-l abandonase la nastere.

 

Oedip si ghicitoarea cumplitului Sfinx

Viata protagonistului-i rezerva surpriza dobandirii tronului Tebei – taram in care abia pasise, gratie abilitatii cu care reuseste sa dezlege cimilitura cumplitului Sfinx ce teroriza populatia, ucigandu-i pe toti cei ce nu reuseau sa raspunda corect ghicitorii

ce creatura este aceea care in zori de zi merge in patru labe, la amiaza in doua si la apus in trei?”.

Ticluita cu maiestrie, astfel incat din punct de vedere metaforic, zorii, amiaza si apusul sa constituie momente simbolice ale vietii omului, cimilitura nu reuseste sa-l duca in eroare pe Oedip, care raspunde just: OMUL. Mai mult decat atat, adauga si explicatia corelata, argumentandu-i Sfinxului rationamentul sau:

in copilarie, pruncul marge in patru labe, la maturitate in doua picioare, iar la batranete se adauga si toiagul de sprijin…

Asa dupa cum decisera zeii, raspunsul corect atrase dupa sine dobandirea sceptrului regatului Tebei si mana reginei Iocasta, in timp ce Sfinxul se arunca de pe stanci, punand capat propriei vieti dar si nenorocirii ce se abatuse de o buna bucata de vreme asupra populatiei locului.

Aceasta este conjunctura in care Oedip ia drept soata propria sa mama – regina Iocasta, fara sa-si imagineze ca astfel desavarseste cutremuratoarea profetie a oracolului din Delfi.

Unirea incestuoasa atrage insa dupa sine alte cumplite evenimente: asupra Tebei se abate molima, iar prezicatorul Tiresias – fiul pastorului Everes si a nimfei Chariclo, ii dezvaluie lui Oedip faptul ca el insusi se afla la originea tuturor acestor nenorociri cu care se confrunta, fiind pedepsit de zei pentru ca si-a ucis tatal si s-a impreunat cu mama sa.

 

O trecere in neant dupa o viata sub semnul deznadejdei

Potrivit legendei, afland intregul adevar, Iocasta isi pune capat vietii spanzurandu-se, iar Oedip isi scoate ochii, imbraca straie de cersetor si pleaca in pribegie, insotit doar de fiica sa, Antigona.

Consecintele actiunilor lui Oedip continua sa aibe implicatii asupra intregii sale familii, pacatele sale revarsandu-se asupra fiilor – Eteocle si Polinice, care decisera initial sa domneasca pe rand, cate un an fiecare, in lipsa lui Oedip, dar Eteocle nu respecta intelegerea la implinirea termenului, starnind astfel un razboi in care fratii isi curmara viata unul altuia in duel.

Euripide, socotit de Aristotel drept „poet tragic prin excelenta”, il infatisa pe Oedip in opera sa intitulata „Fenicienele”, dinaintea trupurilor lipsite de viata ale celor doi fii ai sai, deznadajduit si in prag de a-si pierde mintile, meditand la intunecata soarta de care a avut parte, in ciuda tuturor eforturilor sale de a evita cumplitele evenimente care au purtat la un deznodamant atat de dramatic.

Pribegind la nesfarsit coplesit de durere, Oedip poposeste intr-un tarziu pe taramurile Aticei, unde eumenidele – creaturi ceresti carora le revenea sarcina de a veghea asupra remuscarii, dreptatii si pedepsei pe Pamant – il rapira pe Oedip, purtandu-l prin vazduh in taramuri numai de ele stiute.

 

Oedip – opera cu succes rasunator, semnata de George Enescu

Drama lui Oedip a cunoscut de-a lungul secolelor transpuneri nenumarate in opere alese, semnate de iluste nume de scriitori, poeti, dramaturgi sau compozitori, care au regasit in istoria eroului Tebei antice, o sursa de ispiratie fermecatoare pentru desavarsirea capodoperelor lor artistice.

Printre acestea, un loc de frunte il ocupa opera „Oedip”, compusa de George Enescu, opera ce reprezinta un nepretuit tezaur cultural romanesc, premiera sa avand loc la Paris – Palais Garnier – in data de 13 martie 1936, bucurandu-se de un succes cu adevarat rasunator.

In viziunea lui Enescu, „Oedip” a imbracat straiele unei muzici care ilustreaza cu fidelitate textul original, conferind rezonante emotive profunde si urmand un principiu fundamental pentru armonizarea desavarsita a tuturor elementelor sale cheie, asa cum sublinia Lucian Voiculescu in lucrarea sa intitulata „George Enescu si opera sa Oedip”:

muzica e pentru libret ceea ce montura unui inel de pret e pentru diamantul acestui inel: ea il pune intr-o lumina si mai vie si-i sporeste valoarea”.

Insasi autorul marturisea odinioara ca „Oedip” constituie una din cele mai patrunzatoare creatii muzicale din intreaga sa activitate artistica:

„… imi este cea mai draga, mai intai pentru ca m-a costat luni de munca si neliniste, apoi pentru ca am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam deseori cu eroul meu”.

Maretia acestei opere a fost deoseori comparata cu semetia piscurilor care domina panorama artistica a lumii intregi, iar miracolul desavarsirii sale detine secretul unei retete unice, ale carei ingrediente sunt dificil de indentificat, asa dupa cum marturisea Enescu insusi:

Un asemenea subiect nu-l alegi tu, ci te alege el pe tine, Te prinde, te acapareaza si nu-ti mai da drumul – nu te poti desprinde de el decat luand in mana condeiul si hartia cu portative...”

Ceea ce se desprinde insa din opera enesciana, spre deosebire de alte transpuneri in scris sau pe portativ a dramei lui Oedip, este legat de ideea inradacinarii in adancurile fiintei omenesti a luminii spiritului care are darul de a risipi instinctele intunecate – omului revenindu-i sarcina de a o scoate la iveala si de a-i da de lucru, astfal incat sa se salveze pe sine si pei cei ce-i sunt dragi, deopotriva…

 

Complexul lui Oedip in viziunea lui Sigmund Freud

Dar asa dupa cum spunea Albert Camus,

miturile nu au viata in sine, ci asteapta ca noi sa le reincarnam – e suficient ca vocea unui singur om sa raspunda la chemarea lor vrajita, pentru ca ele sa ne ofere limfa lor intacta”.

Istoria lui Oedip, asa cum a plasmuit-o Sofocle in secolul al V-lea i.e.n., a reprezentat fara indoiala, una din legendele mitologice cele mai devorate de cititori si re-elaborate de lumea occidentala.

In lungul sau drum strabatut de figura lui Oedip de-a lungul vremii pana in cultura noastra prezenta, „momentul Freud” constituie insa o curba decisiva, cu rezonante profunde intr-un alt domeniu de activitate in afara celor de natura artistica: psihoanaliza.

In esenta, ceea ce Freud a denumit in mod sugestiv „complexul lui Oedip”, constituie manifestarea copilului cu varsta cuprinsa intre doi ani si jumatate si sapte ani, de a-si respinge in mod inconstient parintele de acelasi sex cu el, din pricina unei proiectii de natura amoroasa fata de parintele de sex opus.

Parintele psihoanalizei sustine conceptul potrivit caruia aceasta manifestare constituie de fapt o faza tranzitorie in cresterea naturala a copilului, ale carei probleme se rezolva singure, odata cu identificarea progresiva a micutului cu parintele de acelasi sex cu el.

„Complexul lui Oedip” include comportamentul posesiv al copilului fata de parintele de sex opus, pretentia de a i se acorda atentie cu orice pret si tentativele de a destabiliza momentele de intimitate ale parintilor, socotindu-si parintele de acelasi sex cu el un veritabil rival.

Abia spre varsta de sase ani, fetitele incep sa-si imite mama, iar baieteii adopta comportamente similare tatalui, fiind bucurosi sa participe la activitati din cele mai variate impreuna, anuntandu-se astfel debutul fazei rezolutive a complexului oedipic si patrunderea copilului intr-o noua zona de confort, marcata de o corecta abordare psihologica a figurii parintelui in viata sa de zi cu zi.

 

Paradoxurile unei opere destinate sa sfideze timpul

 

Mitul lui Oedip cuprinde in esenta sa paradoxul impletirii fatalitati cu liberul arbitru, indemnand la reflectie si aducand recurent in prim-plan acelasi semn de intrebare: ce intorsatura ar fi luat viata lui Oedip daca ar fi ales sa ramana in Creta? Sau daca ar fi ales un drum ce nu ducea la Teba? Sau daca ar fi refuzat tronul acestei cetati, continund sa calatoreasca?

Acelasi gen de intrebare care poate rasari in vietile fiecaruia din noi la ceas de rascruce, cand adoptam anumite decizii, menite sa ne marcheze existenta si sa influenteze intr-un fel sau altul si vietile celor din jur.

Ramane la latitudinea fiecaruia sa formuleze un raspuns pertinent, in functie de propriile nazuinte, de propriile valori si principii, nu fara a reflecta insa asupra unui mit ale carui ecouri au avut darul de a strabate milenii…

 

 

 

Bibliografie:

  1. Quaderni Urbinati di Cultura Classica, Vol. 49 – „Innocenza di Edipo. L’interpretazione del mito e la psicoanalisi come cultura orale”, 1995;
  2. Raimondi, Valentina – „L’ambiguità dello stato eroico nella tragedia greca: Il caso di Edipo”, 2002;
  3. Tuchila, Costin – „Istorii mai putin stiute: „Oedip” de George Enescu, la semicentenarul premierei bucurestene”, 2008;
  4. Grassini, Valentina – „Il complesso di Edipo: sintomi e significato della teoria di Freud”, 2017.

 

 

 

(Visited 186 times, 4 visits today)