Unul dintre cele mai frumoase mituri asociate iubirii mistuitoare se regaseste in lucrarea lui Lucius Apuleius Platonicus, intitulata „Magarul de aur” (sau „Metamorfoze”), acordand spatiu povestii de dragoste dintre Eros si Psyche.

In realitate, dincolo de cadrul pasiunii inflacarate dintre cei doi protagonisti, Apuleius utilizeaza abilitatile sale de narator pentru a expune intr-un limbaj putin accesibil celor nefamiliarizati cu universul oratoric al Greciei antice, convingerile sale filozofice, utilizand mitul iubirii ca suport pentru invitatia la introspectie, la analizarea trairilor interioare prin prisma unor concepte cu semnificatii deosebite.

 

Eros si Psyche – iubirea ca suport pentru mitul introspectiei

In mitologia greaca, Eros este zeul iubirii – fiul lui Hermes zburatorul, mesagerul Olimpului si calauza a sufletelor catre taramul subpamantean si al Afroditei, zeita frumusetii. Eros intruchipa dragostea patimasa si impulsurile carnale de nestavilit, ca actiuni cu finalitate pur vitala a omului – de a se impreuna pentru a genera la randul sau viata.

Conceptul este infatisat de Apuleius in lumina convingerii potrivit careia uniunea dintre barbat si femeie nu poate imbraca o forma durabila atata vreme cat alaturi de componenta sexuala nu se integreaza si sensibilitatea si spiritualitatea.

 

Cititi mai multe despre:

 

Mitul lui Oedip si ghicitoarea Sfinxului

Mitul lui Narcis si cum sa fii narcisist

Mitul lui Sisif

Mitul lui Prometeu

 

 

Iubirea surprinzatoare si surprizele iubirii

Incantatoarea poveste de iubire dintre Eros si Psyche constituie o veritabila cheie de acces catre tezaurul unei culturi in care se oglindeste cu deplina elocventa credinta in legaturile stravechi dintre muritori si zeii ce salasuiau in Olimp, asemenea unei impletiri mestesugite de evenimente, menite sa influenteze ambele lumi.

Nu intamplator, zeii si zeitele imprumuta trasaturi de caracter umane, demonstrand cum alaturi de puterile lor deosebite, manifesta slabiciuni sau sentimente nu tocmai laudabile, precum invidia, ura sau dorinta de razbunare, de pilda.

Zeita frumusetii nutreste gelozie si invidie pentru preafrumoasa muritoare de rand – Psyche, a carei infatisare incantatoare inducea in eroare, fiind considerata chiar ea o incarnare a Afroditei, motiv pentru care oamenii neglijeau sa se mai inchine dinaintea altarelor sale.

Infuriata, Afrodita isi trimise propriul fiu ca sa o pedepseasca pe Psyche, poruncindu-i sa slobozeasca din arcul sau fermecat o sageata menita sa o faca sa se indragosteasca de cel mai mizerabil om de pe pamant, dar Eros, surprins peste masura de frumusetea tinerei, scapa sageata din mana si fu ranit de varful acesteia la picior, astfel incat se indragosti el insusi de incantatoarea muritoare.

Eros o rapi pe Psyche cu ajutorul lui Zefir, si o purta pe aripile vantului bland intr-un salas ceresc, impodobit cu flori parfumate, soptindu-i cuvinte de dragoste si promitandu-i iubire eterna, dar avertizand-o sa nu incerce sa-i zareasca chipul si nici sa-i afle identitatea, iubindu-se doar pe timp de noapte, astfel incat tinerei sa-i ramana invaluita in mister provenienta divina a celui caruia i se daruia.

Inainte de ivirea zorilor, Eros disparu fara urma, nu inainte de a-i promite ca se va intoarce odata cu lasarea intunericului.

Invidioase pentru fericirea care ilumina chipul tinerei, surorile lui Psyche o indemnara sa cerceteze chipul iubitului sau dupa ce adoarme, pentru a se asigura ca nu e un monstru care ar putea sa o devoreze ulterior.

Inspaimantata, Psyche astepta cu infrigurare momentul potrivit si, dupa ce i se darui din nou lui Eros, il lasa sa adoarma, apoi apropie o lumanare aprinsa de chipul sau, privindu-l cu ochii mariti de uimire. 

Zarindu-l pe Eros in toata splendoarea sa divina, cu aripile-i desfacute odihnindu-se in patul plin de flori si cu buclele-i de aur incadrandu-i chipul stralucitor, Psyche, cuprinsa de dragoste, se apropie sa-l sarute si nu baga de seama ca o picatura de ceara incinsa se desprinse din lumanare, cazand pe umarul frumosului zeu adormit.

Din pricina arsurii, Eros se trezi brusc din somn si intelese pe data ca identitatea sa fu dezvaluita, astfel incat se facu nevazut cat ai clipi din ochi, odata cu el disparand si minunatul salas impodobit, iar Psyche se trezi singura si disperata, chemandu-si in zadar iubitul, cu ochii inlacrimati de intristare.

 

Razbunarea zeitei Afrodita si judecata lui Zeus

Mania Afroditei spori si mai mult dupa cele intamplate, zeita revarsandu-si furia asupra bietei Psyche, supunand-o la incercari menite sa-i transforme viata intr-un iad.

Mai intai o sili sa aleaga semintele din acelasi soi in gramajoare separate dintr-un sac intreg in care fusesera amestecate, apoi pretinse sa-i aduca lana unor oi salbatice si infricosatoare, sa umple o amfora cu apa din raul Stix, care conducea sufletele in lumea mortilor, fiind pazit de monstrii cumpliti si chiar sa coboare in Infern pentru a obtine de la soata zeului Hades, proserpina, balsamul eternei frumuseti.

Toate incercarile la care fu supusa frumoasa muritoare fusera insa aduse la indeplinire cu infinita rabdare si mestesug, intrucat Psyche era dulce si fermecatoare si fu ajutata sa razbeasca intr-o astfel de sarcina, de catre alte creaturi magice.

Zeita nu se declara multumita nicidecum, ci porunci celor doua insotitoare din alaiul sau – Tristetea si Tulburarea – sa o tortureze neincetat, pentru a o impinge sa cada prada disperarii, dar Psyche nu inceta nici o clipa sa nadajduiasca in izbanda dragostei fierbinti pe care i-o purta lui Eros.

La randul sau, zeul iubirii, cuprins de un dor sfasietor pentru Psyche, il implora pe Zeus sa-i ingaduie sa o ia de soata pe preafrumoasa muritoare, trecand peste vointa mamei sale, Afrodita.

Zeus decise ca responsabilitatea povestii de iubire dintre cei doi apartine de fapt zeitei frumusetii, Afrodita aflandu-se in realitate la originile acesteia, astfel incat Eros si Psyche nu trebuie sa sufere inutil; Olimpul se pregati pentru una din cele mai stralucitoare petreceri de nunta, iar Psyche fu transformata la randul sau in zeita, din uniunea sa cu Eros luand nastere o preafrumoasa copila, pe care o numira Voluptate.

 

Semnificatiile ascunse ale mitului iubirii dintre Eros si Psyche

Potrivit convingerilor lui Apuleius, dragostea constituie un element cosmic, divin, asociat principiilor filozofice promovate de neoplatonisti, care sustineau ca izbanda omului nu constituie un merit implicit al vietii sale, ci se obtine prin intermediul cunoasterii si revelatiei divine.

Chiar si in vremurile moderne, aceasta formula imbraca straie similare, nu putini fiind ganditorii si filozofii ce sustin teoria potrivit careia izbanda si salvarea omului se dobandesc cu ajutorul constiintei si iluminarii, trecand de la curiozitate la cunoastere si mai apoi la intelepciune, gratie experientei, purificarii, elevarii si intelegerii.

In spatele cortinei mitului iubirii dintre Eros si Psyche, se afla insa semnificatii profunde, atribuite introspectiei si acelor trairi cat se poate de umane, care marcheaza viata muritorilor de rand de-a lungul experientelor lor existentiale.

Astfel, Eros, intruchipand sexualitatea, o seduce pe Psyche – reprezentare a sufletului – prin abilitatile sale erotice, care dezvaluie latura lasciva a iubirii trupesti, conducand-o intr-un salas minunat impodobit – imagine a opulentei si impunandu-i sa nu-i iscodeasca chipul – ceea ce simbolizeaza regresiunea, factorul prohibitor sau elementul tabu.

Evenimentul are loc noaptea – moment specific pentru somnul ratiunii, cand Psyche incalca regula impusa de Eros, privind cu nesat la lumina candelei, chipul iubitului sau – actiune asociata curiozitatii, setei de cunoastere.

Cand Eros realizeaza ca a fost descoperit, fuge – lucru care este atribuit simtului de vinovatie – refugiindu-se in lacasul mamei sale – aspect asociat regresiei.

Indurerata peste masura, Psyche rataceste in cautarea iubirii pierdute, fiind silita sa treaca prin probe extrem de dificile – de initiere si purificare – pe care le depaseste gratie ajutorului neasteptat acordat de alte forte necunoscute – actori al carui rol este conferit magiei, misterului si energiilor cosmice, pana cand Eros accepta propria sa stare afectiva – viziune autentica a dragostei adevarate, depline si profunde, relevandu-se in toata splendoarea sa dinaintea lui Zeus (spiritul).

Acesta din urma-i ingaduie sa o ia drept soata pe Psyche – fiinta ce devine la randul sau imortala, ca rezultat al uniunii spirituale.

 

Un mit cu radacini infiripate in cultura nomazilor nord-africani

Apuleius nu-si ascundea originile nord-africane, in venele sale curgand sangele nomazilor triburilor calatoare ce strabateau cararile nordice ale continentului negru, chiar daca apartinea unei familii privilegiate, deosebit de instarite, in masura sa-i asigure educatia necesara pentru a-si scrie operele literare in limba latina.

In opinia criticilor de specialitate, mitul iubirii dintre Eros si Psyche ar fi imprumutat elemente cu radacini infiripate in folclorul populatiilor care vietuiau in antichitate in teritoriul cuprins intre Mauritania si cel controlat de Cartagina – zona care s-ar identifica in prezent cu cea algeriana, dintre Maroc si Tunisia.

Antropologia culturala detine azi toate instrumentele necesare analizarii originilor autenticei structuri aflate la baza acestui mit, evidentiind o serie de caracteristici ce se regasesc si la nivelul povestilor traditionale, transmise pe cale orala in Africa de Nord.

Scriitorul, antropologul si lingvistul algerian Mouloud Mammeri (1917-1989), a afirmat in repetate randuri, ca afinitatile dintre mitul istorisit de Apuleius si una din cele mai populare povesti din Kabylia orientala – regiune situata in nordul Algeriei – nu sunt catusi de putin intamplatoare.

Este vorba despre povestea intitulata Pasarea furtunii, care se limiteaza insa la istorisirea primei parti a mitului, incheindu-se trist, in momentul despartirii celor doi indragostiti, basm care detine insa si o versiune ceva mai „elastica”, intitulata Splendida floare, varianta ce completeaza istorisirea cu un final fericit, asemanator celui de care se bucura protagonistii operei lui Apuleius.

Cu sau fara influentele nord-africane, mitul iubirii dintre Eros si Psyche continua sa fascineze pasionatii exploratori ai taramurilor culturilor antice, generand de secole aceeasi avalansa de emotii tulburatoare ce insotesc peste vremuri nepieritoarele povesti de dragoste ale omenirii.

 

 

Bibliografie:

  1. Louys, Pierre – „Psyche”, 1927;
  2. Marchi, Umberto – „Amore e Psiche”, 1943;
  3. Mantero, Teresa – „Apuleio filosofo neoplatonico”, 1969;
  4. Cavicchioli, Sonia – „Le metamorfosi di Psiche. L’iconografia della favola di Apuleio”, 2002;
  5. Bernini, Maria Rosaria – „Amore e Psiche: il mito del cammino interiore”, 2017.

 

 

(Visited 141 times, 1 visits today)