In Orient, Simbolismul mastii difera, potrivit intrebuintarilor ce i se dau. Principalele ei tipuri sunt masca de teatru, masca de carnaval si masca funerara, folosita mai cu seama in Egipt.
Masca de teatru – care apare si in dansurile sacre – este o modalitate de manifestare a Sinelui Universal. In general, ea nu modifica personalitatea celui care o poarta, ceea ce da de inteles ca Sinele este imuabil, ca el nu este afectat de manifestarile lui contingente. Totusi, sub un alt aspect, o modificare prin adaptarea actorului la rol, prin identificarea lui cu manifestarea divina pe care o intruchipeaza el, este scopul insusi al reprezentatiei. Caci masca, si mai cu seama sub aspectele ei ireale si animale, este Fata divina si indeosebi fata soarelui, pe care o strabat razele luminii spirituale. De aceea, cand ni se spune ca mastile de taotie s-au umanizat treptat, nu trebuie sa vedem in aceasta o marca de civilizare, ci mai degraba uitarea, incetul cu incetul, a valorii simbolului.
Masca exteriorizeaza uneori si tendintele demonice, asa cum se intampla in teatru balinez in care se confrunta cele doua aspecte ale ei. Dar asa se intampla indeosebi cu mastile de carnaval, in care aspectul inferior, satanic, este singurul manifestat, spre a putea fi alungat. Masca elibereaza; o facea in timpul stravechilor sarbatori chineze (No), ce corespundeau cu reinnoirea anului. Masca opereaza ca un fel catharsis. Ea nu ascunde, ci dimpotriva, dezvaluie tendintele inferioare, ce trebuie izgonite. Masca este obiectul unor ceremonii rituale, nu numai la popoarele africane, si in Cambodgia, unde mastile dansului zis al trapului fac obiectul unei griji cu totul speciale; in caz contrar, ele ar fi primejdioase pentru cei ce le poarta.
Masca funerara este arhetipul imuabil in care se crede ca se va reintegra sufletul defunctului. Ea tinde, arata Titus Burckhardt, sa retina in mumie rasuflarea osemintelor, modalitatea subtila, inferioara a omului. Aceasta mentinere nu este lipsita de pericol, cand este vorba de un individ care nu a atins un anume grad de elevatie spirituala. Desi este vorba de modalitati diferite, masca menita a fixa sufletul ratacitor (hun) a fost intrebuintata si in China, inainte de trecerea la folosirea tablitei funerare. Granet presupune ca ochii ii erau gauriti asa cum si tablita este intepata, pentru a se reprezenta nasterea defunctului in lumea cealalta.
In gandirea dualista a irochezilor, dansurile cu masti tin, toate, de cel de-al doilea Geaman Creator, “Nefartatul”, ce domneste peste intunecimi. Exista, la irochezi, doua confrerii de masti, care apartin marii uniuni a societatilor secrete. Functia lor este esentialmente medicala; ele previn si vindeca atat bolile fizice cat si pe cele psihice. In ritualurile practicate, barbatii mascati reprezinta creatia ratata (pitici, monstri etc), a lui Tawis-karon, Nefartatul. Ei alunga bolilele din sate primavara si toamna, adica la cumpenele ale celor doua jumatati ale drumului descris de soare pe bolta cerului.
Dupa Krikenberg, aceste dansuri cu masti s-ar trage din niste rituri de vanatoare. Ele ar fi devenit dansuri ale vindecarii datorita credintei potrivit careia bolile le-ar trimite animalele ca sa se razbune pe vanatori. Sa nu uitam ca la indienii pueblo, zeii-animale sunt capeteniile Societatilor de vraci. Dansurile cu masti ale indienilor pueblo celebreaza cultul asa-numitilor Coco Katchina, care sunt si stramosii, si mortii. Acesti zei-animale nu sunt sarbatoriti decat iarna cu rituri deosebit de importante la solstitiu, acelasi simbolism ca si la irochezi fiind reprezentat aici. Ei sunt nu numai stapanii buruienilor de leac si ai riturilor de vindecare, dar si ai vrajitoriei si ai magiei negre.
In Africa, institutia mastilor este asociatia cu riturile agrare, funerare, initiatice. Inca din cea mai indepartata antichitate, ea apare in acea faza a evolutiei in care popoarele devin sedentare si incep a se indeletnici cu agricultura. Aceste masti sunt numite “sculpturi miscatoare” de catre Jean Laude.
Procesiunile si dansurile cu masti, evoca la sfarsitul muncilor agricole evenimentele de la origini si organizarea muncii, ca si a societatii. Ele nu se multumesc sa le reaminteasca, ci le repeta, spre a arata permanenta lor actualitate si spre a reactiva oarecum realitatea prezenta, raportand-o la vremurile fabuloase cand ea a fost zamislita de zeul ajutat de duhuri. Asa, de exemplu, dansatorii mascati ai populatiei kurumba fac gesturile eroului civilizatiilor Yirige si pe ale copiilor lui care au pogorat din cer mascati; dansatorii dogoni poarta mastile kanoga (cuvant care s-ar traduce prin “mana lui Dumnezeu”) si repeta, printr-o rotire a capului si a bustului, gesturile zeului care, creand, a intemeiat spatiul.
Mastile reinvie la intervale regulate miturile ce vor sa explice originea obiceiurilor de zi cu zi. Dupa simboluri, etica se prezinta ca o replica a cosmogenezei. Mastile indeplinesc o functie sociala: ceremoniile cu masti sunt adevarate cosmogonii ce regenereaza timpul si spatiul; ele cauta astfel sa-l sustraga pe om si valorile pe care le intruchipeaza el de la degradarea ce-si pune pecetea pe toate in timpul istoric. Dar ele sunt adevarate spectacole cathartice, in cursul carora omul capata constiinta locului sau in univers si-si vede viata si moartea inscrise intr-o drama colectiva si capatand astfel un sens.
In riturile de initiere, masca dobandeste un inteles oarecum diferit. Initiatorul mascat il intruchipeaza pe duhul care-i invata pe oameni. Dansurile cu masti ii insufla tanarului ca acesta moare in raport cu vechea sa conditie, pentru a renaste in chip de adult.
Mastile au, alteori, o putere magica: ele ii apara pe cei ce le poarta de raufacatori si de vrajitori. Pe de alta parte, membrii unei societati secrete se folosesc de ele pentru a-si impune vointa starnind teama.
Masca mai este si un instrument de posedare: ea este menita a capta forta vitala ce se scurge dintr-o fiinta umana sau dintr-un animal in momentul mortii. Ea transforma trupul dansatorului, care-si pastreaza individualitatea si care, slujindu-se de ea ca de un suport viu si insufletit, intruchipeaza o alta fiinta, un duh, un animal mitic sau fabulos care, astfel, este figurat momentan si a carui putere este mobilizata.
Masca mai indeplineste si functia primejdiasa de agent eliberator al energiilor invizibile risipite prin lume. Ea le captureaza spre a le impiedica sa rataceasca. Daca forta vitala eliberata in momentul mortii ar fi lasata sa rataceasca, ea i-ar stingheri pe cei vii si ar tulbura randuiala. Captata in masca, ea este controlata, si redistribuita apoi in folosul comunitatii. Dar masca il apara pe dansatorul care, in timpul ceremoniei, trebuie aparat de forta instrumentului pe care il manuieste. Masca are rostul de a stapani si controla lumea invizibila. Multiplicitatea fortelor care circula prin spatiu ar explica varietatea eterogena a mastilor, in care figurile omenesti se imbina cu formele animale, intr-o serie ce se impletesc in mod confuz si uneori, monstruos.
Masca nu este insa lipsita de primejdii pentru cel ce o poarta. Vrand sa prinda fortele altcuiva in capcanele mastii sale, el poate fi, la randu-i, posedat de celalalt. Masca si purtatorul ei se inlocuiesc rand pe rand, iar forta vitala din masca poate pune stapanire pe cel care se pusese sub ocrotirea ei. Purtatorul mastii sau cel care ar vrea s-o atinga, trebuie ca in prealabil, sa invete sa intretina un contact cu masca si sa se pregateasca dinainte. De aceea, o anumita perioada, el respecta o suma de interdictii (alimentare, sexuale etc), se purifica prin bai si ablutiuni, aduce jertfe si se roaga.
Aceasta pregatire este in sensul unor schimburi mistice. Unii etnologi au facut o legatura intre utilizarea mastii si metodele practice de acces la viata mistica Carl Einstein a definit masca drept un extaz imobil. Jean Laude, sugereaza ca masca ar putea fi mijlocul consacrat de a ajunge la extaz, de vreme ce ea tine prins intr-insa zeul sau duhul. U. Beier constata ca diferitele conceptii despre mistica se studiaza la nivelul diferitelor teologii ale vietii religioase.
Forta capturata nu se identifica nici cu masca, aceasta nefiind decat o simpla aparenta a fiintei pe care o reprezinta, nici cu cel care o poarta si o manuieste fara a si-o insusi. Masca este mediatorul dintre doua forte si indiferenta fata de cel care va birui in lupta. Daca limbajul cifrat al mastilor este universal raspandit, codul semnificatiilor nu este nici intotdeauna, nici pretutindeni, intru totul acelasi.
Limbile celtice nu cunosc cuvantul “masca”. Ele l-au imprumutat din latina si din limbi romanice. Arheologii au scos insa la iveala un numar de masti celtice si se poate deduce din cateva descrieri mitologice irlandeze, ca unele personaje trimise in Cealalta Lume purtau masca.
Traditiile grecesti, ca si civiliatiile minoica si miceniana, au cunoscut mastile rituale de la ceremoniile si dansurile sacre, mastile funerare, mastile votive, mastile folosite ca deghizare, mastile de teatru. De la acest ultim tip de masca intruchipand un personaj (prosopon) se trage cuvantul “persoana”. Aceste masti de teatru (stereotipe ca in teatrul japozez) subliniaza trasaturile caracteristice ale unui personaj – rege, mosneag, femeie, sclav etc. Masca devine simbolul unei identificari, fie prin aparenta sau printr-o apropiere de tip magic. Simbolismul mastii devine absolut – cel care poarta o masca de demon va deveni el insusi unul. Astfel, in secolele moderne, psihanaliza se straduieste sa dea jos mastile unei persoane, urmand s-o puna pe aceasta fata in fata cu realitatea sa profunda.
Efigiile unor zeitati sau duhuri purtate sau dispuse in temple sunt imaginea insasi a fortei supranaturale careia i se inchina credinciosul. Sau, ca in miturle chineze sau hinduse ale dragonului sau capcaunului care-i cer zeului creator sa le dea victime pe care sa le manance si primesc raspunsul: hraniti-va din voi insiva; atunci ei isi dau seama ca nu sunt decat o masca, o aparenta, o dorinta, o pofta de nestavilit, dar goala de orice substanta.
In fond, toti purtam o masca, nu?
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
2.5