Mareti conducatori vikingi si faptele lor

Acest lider, conducator viking neinfricat, ale carui origini pot fi atat daneze cat si norvegiene, a inceput sa conduca raiduri asupra Frantei din secolul al IX-lea. In 911, sub tratatul de la St. Claire-sur-Epte, Charles cel Simplu, rege al francilor de vest, i-a dat lui Rollo o parte din Normandia (pentru pamantul nordicilor) intr-un efort de a-l proteja de raidurile vikingilor. Rollo si-a extins mai tarziu controlul asupra regiunii si, pana cand a murit, in 928, a fost urmat de fiul sau, William Longsword.

In 1066, un alt descendent al sau, William, duce de Normandia, a invadat cu succes Anglia. William Cuceritorul, asa cum avea sa fie cunoscut, a fost rege pana in 1087. La mai mult de 1.000 de ani de la moartea lui, trupele aliate debarca pe plajele Normandiei in cel de-a doilea razboi mondial, incepand eliberarea vestului Europei de controlul Germaniei naziste.

Nascut Erik Thorvaldsson in Norvegia de astazi, Erik cel Rosu si-a castigat numele pentru parul sau rosu si, foarte posibil, pentru temperamentul sau. Dupa ce tatal sau a fost izgonit din Norvegia pentru ucidere, a fugit cu familia sa in Islanda. Acolo, Eric insusi a fost acuzat de crima, aceasta ducand la exilul sau din Islanda in 982. Dupa ce a plecat de acasa, a navigat spre vest spre imense intinderi de apa si insule necartografiate. Una dintre acestea era chiar Greenland. El a deschis calea conducatorilor vikingi si exploratorilor.

Dupa mai multi ani, Erik s-a intors in Islanda si a organizat o flota de 25 de corabii care au dus colonisti inapoi in Greenland (doar 14 vase au supravietuit calatoriei), unde au fondat doua asezari majora in 986. In culmea apogeului, colonia din Greenland avea aproximativ 5.000 de rezidenti.

Dupa moartea lui Erik, comunitatile din Greenland au continuat, dar au fost apoi abandonate in secolul al XIV-lea si al XV-lea. Nu se stie cum si de ce au disparut nordicii din aceste asezari, asta ramane un mister, dar se presupune ca o combinatie a unor factori climatici precum racirea vremii si scaderea oportunitatilor legate de rutele comerciale ar fi fost cauza.

Chiar daca nu s-a incheiat cu bine, aceasta aventura a fost pasul decisiv in cursa colonizarilor pornite de vikingi.

Nepot al celebrului Harald Fairhair, primul rege al Norvegiei, Olaf s-a nascut in jurul anului 968 si se crede ca a fost crescut in Rusia dupa moartea tatalui sau. In 991, Olaf a condus o invazie vikinga asupra Angliei, care a rezultat intr-o mareata victorie in Batalia de la Maldon. S-a numarat printre cei mai mari conducatori vikingi.

Dupa aceasta, englezii i-au platit pe vikingi pentru a preveni viitoare atacuri, dar asta nu a durat prea mult. Acest tip de plata a devenit cunoscut ca Danegeld. In 994, Olaf si aliatul sau, Svein Forkbeard, rege in Danemarca, au lansat alt atac asupra Angliei si au luat mai multi bani. In anul urmator, Olaf si-a folosit prada pentru a invada Norvegia si a fost ales rege dupa ce regele Hakon cel Mare a fost ucis. Olaf si-a fortat supusii sa se converteasca la crestinism. Inainte de asta, toti vikingii erau pagani si se rugau la zeii nordici.

Actiunile lui Olaf i-au castigat repede foarte multi dusmani, printre care chiar aliatul sau, Svein Forkbeard, care dorea sa restaureze controlul danez asupra Norvegiei, si Erik din Hladir, fiul lui Hakon. In anul 1000, Olaf a fost prins in ambuscada de rivalii sai pe mare, dar in loc sa se predea se crede ca a sarit in apa si nu a mai fost vazut niciodata.

Considerat primul european care a pus piciorul pe continentul american, Leif a ajuns acolo cu aproape 500 de ani inainte lui Christopher Columbus. Aparent nascut in Islanda in 970, Leif s-a mutat mai tarziu in Greenland, unde tatal sau, Erik cel Rosu, fondase prima asezare nordica.

In jurul anului 1.000, Leif a intins panzele spre noi teritorii vazute cu ani mai devreme de islandezul Bjarni Herjolfsson, cand vasul i se ratacise in drum spre Greenland. In timpul expeditiei sale, Leif a ajuns intr-o zona pe care a numit-o Helluland (“pamantul de piatra plat”), loc pe care istoricii il identifica cu Insula Baffin, inainte de a calatori spre sud, spre un loc numit Markland (“tinutul padurilor”),  despre care se crede a fi Labrador. Vikingii ridica tabara probabil in Newfoundland si exploreaza regiunile inconjuratoare numite Vinland (“tara vinurilor”) din cauza strugurilor si murelor descoperite. Dupa ce Leif s-a intors in Greenland cu resurse importante de cherestea, alti nordici au decis sa viziteze Vinland. Leif nu s-a mai intors niciodata.

Totusi, prezenta vikingilor in America de Nord a fost foarte scurta, posibil din cauza confruntarilor violente cu triburile locale. Singura asezare nordica autentificata in America de Nord a fost descoperita in anii 1960 pe tarmul nordic al Newfoundland la L’Anse aux Meadows; artefactele de aici datand din anul 1.000.

Fiul regelui din Danemarca, Svein Forkbeard, Cnut (sau Canute) l-a ajutat pe tatal sau sa cucereasca Anglia in 1013. Totusi, cand Svein a murit in anul urmator, regele anglo-saxon, Aethelred cel Nepregatit, s-a intors la putere. Aethelred a murit in 1016 si a fost urmat de fiul sau, Edmund Ironside. Tot in acel an, dupa ce Cnut l-a invins in batalia de la Ashingdon, Edmund a semnat un tratat ce ii oferea lui Cnut putere peste o parte din Anglia. Dupa alte cateva saptamani, Edmund a murit si ei si toata Anglia a cazut sub stapanirea lui Cnut.

Culmea este ca dupa atatea morti si succesiuni, atacuri, raiduri si alte atrocitati, domnia lui Cnut a adus stabilitate. Danemarca, Norvegia si posibil portiuni din Suedia au ajuns tot sub controlul lui Cnut, formand un imens imperiu. Cand Cnut a murit in 1035, fiul sau, Harold Harefoot, a devenit rege al Angliei. Harthacnut, celalalt fiu al lui Cnut (din casatoria cu vaduva lui Aethelred) i-a urmat la tron, dar moartea lui din 1042 a marcat sfarsitul stapanirii daneze asupra Angliei. 

Nascut Harald Sigurdsson in Norvegia, in 1015, a luptat de tanar in Batalia de la Stiklestad, alaturi de fratele sau vitreg, Olaf Haraldsson, exilatul rege al Norvegiei, intr-o incercare de a prelua puterea. Fortele lui Olaf au fost invinse si el a fost ucis, iar Harald a plecat in exil, ajngand mercenar pentru Jaroslav Inteleptul, marele print al Kievului. Harald a calatorit la Constantinopol si s-a alaturat faimoasei garde varangiene a imparatului bizantin.

Dupa ce a devenit un comandant militar bogat si implinit, s-a intors in Scandinavia in 1040. Aici s-a aliat cu Svein Estrithson, un pretendent la tronul danez, in incercarea de a-l invinge pe regele Magnus cel Bun, care domnea peste Norvegia si Danemarca. Harald a renuntat la alianta cand regele Magnus a decis sa-l faca partener. Desi mai tarziu Harald il va invinge pe Svein, el va renunta la pretentiile coroanei.

Harald si-a indreptat atentia spre Anglia in cele din urma, invadand-o cu o armata numeroasa si invingand in Batalia de la Poarta Fulford. De acum celebrul Hardrada (conducator dur), ultimul mare rege-razboinic viking, este invins si ucis doar cateva zile mai tarziu de noul rege al Angliei,Harold Godwinson, in Batalia de la Podul Stamford. La doar o luna dupa acest eveniment, normanzii invadatori condusi de William Cuceritorul i-au invins pe englezi in Batalia de la Hastings, iar proaspatul rege Harold victorios a fost ucis.