India – alte lumi, alte credinte

 

Calatorie in IndiaCe stim si ce nu stim despre India? India e incercarea simturilor, a extazurilor, a unor lumi nebanuite. E valul care ti se ridica din fata ochilor si constati, stupefiat, ca lumea in care ai trait era doar un abur, o pacaleala ieftina, vopsita banal. In India vei vedea adevarata culoare, vei simti pulsul strazii, vei intelege religia si filosofia. De la cersetori la brahmani, de la cugetatori la visatori in stele, printre hindusi si paria, fie ca faci parte din casta Kshatriyas sau Vaisyas, poate chiar Sudras – muncitorii. Aici vei intelege arta, poezia, dar si moartea. Vei vedea si saracie dincolo de limitele umane, si Harijat, proscrisii castelor, dar vei afla si legea Karmei.

IndiaIndia traieste printr-o alta cultura, cea a umilintei transcedentale. Daca crestinii ar urma regulile etice ale bibliei cu sfintenie nu le-ar ajunge indienilor nici la degetul mic. Pentru ca India e dincolo de lumea noastra. Maestrul Mircea Eliade spunea: India are meritul de a fi adaugat o noua dimensiune in Univers: aceea de a exista liber”.  Tara a comorilor, spirituale sau nu, a acelor guru interzisi, regina a condimentelor, India da o noua viata celor care reusesc s-o cunoasca cu adevarat.

Templul RameswaramFascinatie, de la cladiri la obiceiuri si sarbatori pline de culoare pana la viata pasarilor exotice, traditiile tesatorilor si cultura contemporana. Pana si geografia tarii urla acelasi lucru: clima calda sau rece, peisaje montane spectaculoase sau desertice, vegetatie luxurianta, iar cultura sa, in fiecare zona, este ametitor de bogata si sofisticata.

Cultura hindusa pura si straveche din sudul Indiei se impleteste cu nordul rezultat din valurile de invazii, cuceriri, lupte interne pentru putere si aportul negustorilor straini. Istorie, natura, filosofie, hotele-palat, bucatarii specific si muzica bizara. Indienii sunt oameni prietenosi si ospitalieri in timpul sarbatorilor.

Incredible IndiaCamile, carute, taxiuri, biciclete mii, sariuri, boi, turme de capre, elefanti – pe toate le poti intalni in traficul zilnic din New Delhi. Un tinut al contrastelor, prapastia dintre saracie cumplita si spectacole extravagante. Peste tot in temple miroase a flori de iasomie si a nuca de cocos, dar sunt prezente si semnele mortii si ale decadentei.

Triunghiul de aur, format de Delhi, Agra si Jaipur, Rajastan, pesterile din Ajanta si Varanesi ofera spectacole si sarbatori pe masura. Si cine nu a auzit de celebrul Bollywood?

Tara credintelor religioase

VaranasiReligia este un element vital in India de astazi si parte integranta din istoria, artele si monumentele sale.

Buddhismul

In India sunt doar opt milioane de buddhisti, totusi, aici este leaganul lui Buddha (Cel Trezit). Datele conventionale privind viata lui Buddha sunt 563-483 i.Hr., dar cercetarile recente sugereaza 450-350 i. Hr. sau chiar mai tarziu. Print de Ksatrya, Buddha a trait in Lumbini, astazi in Nepal. La varsta de aproape 30 de ani a inceput sa-si puna intrebari despre scopul austeritatii si ascetismului hindus, a renuntat la viata sa plina de privilegii si a plecat de acasa. Cinci ani mai tarziu, Buddha a atins Bodhi – Iluminarea, dupa ce meditat sub un copac la Bodhgaya.

Copacul lui BuddhaOferind mai mult o privire launtrica decat revelatie divina, Buddha si-a inceput lucrarea misionara, care va dura toata viata sa, cu predica “Punand in miscare roata legii”, tinuta la Sarnath. In ea prezinta problema covarsitoare a vietii – dorinta – si solutia sa, CALEA DE MIJLOC (moderatia) si DHARMA (credinta asa cum este vazuta in adevarata natura a lumii, natura umana, si desavarsirea spirituala). Acestea, impreuna cu Sangha (monahismul pentru barbati si femei), pot conduce la tinta: Nirvana.

In replica la innacesabilitatea hinduismului, Buddha a predicat o filosofia simpla, rationala, in limba vorbita. Dogma sa a fost mai ales populara printre negustori si printre cei cu sange regal de la Ashoka Maurya pana la cei din dinastia Gupta care au patronat constructia primelor stupas din piatra si sculptura. Discipolii au intemeiat manastiri, unele chiar insotite de universitati, precum cea de la Nalanda.

Buddha IluminareaDupa moartea lui a urmat schisma – Secta Hinayana (Micul Vehicul) s-a raspandit in Ceylon, Siam si Burma, iar secta Mahayana (Marele Vehicul) s-a indreptat spre China, Japonia, Tibet si Mongolia. Diferenta dintre ele? Prima il considera pe Buddha Marele Maestru, a doua l-a privit drept zeu. Desi religie dominanta timp de mai multe secole, buddhismul a pierdut teren in fata hinduismului, pierzand tot mai mult teren.

Hinduismul

Aceasta religie poate fi insumata rapid de un numar: 82%. Peste 820 de milioane de locuitori adopta aceasta religie. O religie veche, care nu necesita cunoasterea sau respectarea vreunui ritual, dogma sau text sacru. O religie fara profeti, fara ceremonii, fara obligatia de a merge la templu. Totusi, o religie cu o imensa popularitate. O religie naturala, a pamantului, am putea spune, intesata de zeitati, bune sau malefice. Intamplarea face ca aceeasi zeitate sa fie reprezentata atat pozitiv, cat si negativ. Sa o luam de exemplu pe Kali, numita cea Neagra in unele regiuni, reprezentand teroarea, plina de sange si imbracata cu o centura de cranii, si Kali cea Alba, mama iubitoare.

maini pictateLa inceput textele au fost gandite in sanscrita de catre brahmani si transmise pe cale orala. In timp, ritualul a devenit foarte complex, clasa sacerdotala a absorbit puterea, iar oamenii s-au indreptat spre alte religii. Apoi a urmat un val nou in care spiritele locale, eroii si zeii au intrat in panteonul divinitatilor. Cu timpul, hindusii s-au concentrat pe o singura zeitate, numita bhakti.

Copacii binefacatori ai Indiei

In India, copacii sunt venerati – dau umbra, produc leacuri si furnizeaza lemn de constructie si de foc, iar pe acest pamant plin de mituri, ei sunt uneori salase ale zeilor, caci vechile credinte animiste, au fost absorbite in religiile Indiei. O pecete datand din epoca civilizatiei de pe valea Indusului infatiseaza o zeita cu coarne intr-un smochin. Astazi poti vedea reprezentari ale zeilor si ale animalelor sacre (precum serpii) cioplite in trunchiul copacilor sau sprijinite de cei divinizati; in afara zidurilor fortului Chennai, localnicii vin sa venereze o intreaga navratra (cele noua forme de Devi).

Venerat inca din timpurile vedice, ficusul, cu elegantele sale frunze lucioase care se ascut la varfuri, este sacru pentru buddhisti, fiindca printul Siddharta a ajuns la iluminare devenind Buddha pe cand sade sub un ficus. Iar hindusii il considera o ipostaza a lui Vishnu, care s-a nascut sub acelasi copac. Hindusii brahmani cred ca ficusul este un brahman si poate avea infasurata sfoara tripla, sacra, in jurul sau.

Alti copaci usor de recunoscut sunt barna, cu florile lor galben-pal de primavara; smochinul indian, cu o coroana larga, ce da multa umbra, si neemul, cu frunzele sale in forma de lance, folosite ca antiseptice. Gulmohur are frunzele dantelate si florile rosu aprins, tekul are lemnul tare si frunzele mari, iar copacul-ploaie, sub forma de umbrela, specific sudului Indiei, e incarcat cu flori roz. Tamarinii, adesea vazuti de-a lungul drumurilor din sudul Indiei, ofera un lemn foarte rezistent la insecte si unul dintre ingredientele principale in bucataria din Kerala, fructul sau carnos fiind folosit pentru a acri mancarea.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 1,269 times, 1 visits today)

1 thought on “India – alte lumi, alte credinte”

  1. Pingback: Castele indiene si clasele feudale japoneze - Mythologica.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.