Asociate indeosebi perioadei infloritoare a artei medievale, sculpturile ornamentale care infatiseaza creaturi cu un aspect oarecum grotesc, cunoscute si sub denumirea de „gargui”, se regasesc atat la nivelul cladirilor vechi, cat si a altor opere arhitectonice care inglobeaza o bogata zestre decorativa.
Printre acestea se numara catedralele, fantanile arteziene, coloanele, podurile sau zidurile intaritoare ale cetatilor construite odinioara, toate suscitand interesul amatorilor genului si turistilor ocazionali, deopotriva, prin aspectul lor terifiant.
De ce sunt garguii asa terifianti si grotesti? Ce creaturi mitologice reprezinta?
Este vorba despre reproducerea capetelor unui soi de vietuitoare mitologice, al caror rol ar fi fost de natura protectiva, atat pentru locuitorii edificiilor respective, cat si a comunitatii in cadrul careia erau destinate sa-si etaleze farmecul bizar.
Creaturi cu infatisare animalica, fantastice si monstruoase, realizate in piatra si uneori in marmura de catre artistii din vechime, garguii isi adjudecau din punct de vedere al amplasamentului, partea terminala a canalelor de scurgere a apei de pe terase sau acoperisuri – vechea alternativa a jgheaburilor din ziua de azi.
Practic, din profunzimea gurilor lor infricosatoare, se scurgeau in siroaie apele ploilor, urmand un traseu care impiedica atat formarea de dare inestetice de-a lungul zidurilor, cat si patrunderea umezelii spre partea interioara.
Termenul provine din limba franceza, unde „gargouille” defineste cu precadere o categorie de demoni sau himere cu infatisare ciudata, uneori cu bot de fiara salbatica, alteori cu cioc de pasare de prada, aripi si gheare puternice – reprezentati sculptural sub forme de statui cu o expresivitate pe cat de fantezista, pe atat de tulburatoare.
Cate tipuri de gargui exista si ce simbolizeaza?
Specialistii apreciaza ca vasta paleta de reprezentare a garguilor continua sa se imbogateasca pe masura ce se descopera detalii ornamentale mai vechi sau mai noi la nivelul anumitor edificii: fascinatia acestor sculpturi s-a revarsat din plin si asupra arhitectilor lumii moderne, in ziua de azi anumite cladiri imrumutand elemente decorative stilizate din aceasta categorie, cu un efect vizual neobisnuit.
Daca in vemurile de demult artistii preferau creaturile infricosatoare din piatra pentru a sugera privitorului existenta unor entitati iesite din comun, care aveau sarcina de a tine la distanta spiritele rele, nici in vremurile moderne nu s-a renuntat la pe deplin la o astfel de fantezie, optandu-se insa pentru un alt gen de material, mai rezistent si mai impunator in lumina soarelui – otelul.
Una din cladirile moderne care reflecta cu precadere acest spirit este chiar celebra „Chrysler Building” din New York (SUA) – un zgarie-nori care si-a adjudecat titlul de cea mai inalta cladire de pe glob in 1930 si care prezinta la nivelurile superioare ale cladirii centrale, o serie intreaga de gargui cu cap de vultur plesuv – un veritabil simbol al Statelor Unite.
Garguii din vechime insa, adoptau infatisari multiple, in functie de miturile si legendele care se bucurau la un anumit moment dat de popularitate in zonele respective – toate avand insa un numitor comun: sugerarea detinerii unor puteri supranaturale, insotita de invitatia la a deschide larg portile imaginatiei.
Potrivit unor indepartate credinte, statuile din piatra ar fi prins viata in noptile intunecate, pentru a se lupta cu numeroase alte creaturi monstruoase, care atacau lumea oamenilor – fiinte fragile si vulnerabile, incapabile sa se apere de astfel de spirite cumplite fara ajutorul garguilor lor pazitori.
Asadar, in ciuda infatisarii lor terifiante, prezenta garguilor ar detine un rol pozitiv in panoplia creaturilor fantastice reproduse de artisti sub forma de statui ornamentale, dar nu toata lumea imbratiseaza acest concept, avansandu-se, dintr-o perspectiva complet diferita, si o ipoteza mai putin linistitoare.
Este vorba despre teoria potrivit careia garguii ar fi reprezentari ale unor spirite malefice, amplasate in perioada evului mediu – cand Biserica adopta masuri drastice impotriva a tot ceea ce socotea drept comportament lipsit de credinta – la nivelul celor mai vizibile obiective arhitectonice, cu scopul de a reaminti oamenilor ce amenintari terifiante-i asteapta pe pacatosi.
Cat de vechi sunt originile garguilor?
In imaginarul colectiv, garguii ar constitui elemente perfect armonizate stilului gotic, ca si cum ar fi adevarate simboluri ale acestei perioadei specifice modelului arhitectural respectiv, dar intr-un mod total eronat garguii sunt asociati exclusiv epocii medievale, intrucat originea acestor sculpturi din piatra cu aspect cel putin bizar, se pierde in negura timpurilor.
Cel mai antic gargui descoperit pana in prezent are o vechime de circa 13.000 de ani si se afla in Turcia, infatisand un crocodil de piatra, varianta ce intareste convingerea specialistilor care sustin ca garguii realizati in timpuri stravechi nu aveau nici in clin nici in maneca cu himerele sau cu demonii, ci erau inspirati din regnul animal existent.
Garguii regasiti in arhitectura antica egipteana sau greaca imprumutau de regula forma de leu, deosebindu-se doar prin faptul ca pe suprafata celor egipteni erau sculptate hieroglife cu mesaje dificil de descifrat, in conditiile in care simbolurile nu se s-au pastrat in totalitate lizibile pana in zilele noastre.
In ceea ce priveste garguii elenilor din Grecia antica, arheologii sustin ca celebrul Templu al lui Zeus ar fi fost ornamentat initial cu nu mai putin de 102 gargui din marmura, cu cap de leu, dar care au fost distrusi in timp, doar 39 din acestia rezistand pana in zilele noastre.
Garguii cu cap de leu reprezinta de asemenea, o caracteristica a multor cladiri din Pompei, unde influenta artei sculpturale grecesti s-a resimtit in mod considerabil, imaginea leului constituind la vremea respectiva cea mai potrivita alegere pentru a reprezenta soarele pe Pamant.
Popularitatea acestei reprezentari a palit abia in momentul in care imaginea leului a fost asociata pacatului mandriei, astfel incat garguii cu aceasta infatisare n-au mai gasit loc in lista preferintelor ornamentale ale clericilor cand se stabileau detaliile decorative ale cladirilor de cult medievale.
De asemenea, felinele erau asociate la vremea respectiva vrajitoriilor si practicilor oculte, astfel incat se preferau mai degraba capetele monstruoase cu sau fara coarne, urechi ascutite, aripi si gheare puternice.
Garguii umani – de la autori la binefacatori si de la episcopi la finantatori
Desi majoritatea garguilor au fost inspitat din lumea animala sau din universul creaturilor mitologice bizare, exista si o alta categorie de astfel de sculpturi amplasate la nivelul edificiilor importante – garguii umani.
Este vorba despre o tendinta inregistrata intr-o perioada in care se punea accent pe pastrarea in timp a memoriei unor figuri notabile ale comunitatii, sau chiar a artistului care executa lucrarea.
Numerosi gargui umani infatiseaza insa anumiti binefacatori locali, precum cei ce se ofereau sa finanteze opera, sau reproduceau infatisarea unor preoti sau episcopi ai comunitatii respective, incredintati ca pe aceasta cale nu se va pierde sonoritatea numelor lor peste vremuri.
Garguii mesageri si spiritele necurate
Unul din motivele mai putin cunoscute pentru care clericii medievali comandau astfel de statui pentru impodobirea edificiilor religioase, era reprezentat de incarcatura lor simbolica enorma, care transforma efectiv garguii in veritabili mesageri, intr-o lume in care alfabetizarea lipsea aproape cu desavarsire.
Mesajul preferat al Bisericii catre enoriasii de rand era acela de a aminti amenitarea raului care planeaza asupra pacatosilor si a multitudinii chipurilor creaturilor diavolesti care-i vor tortura pe lumea cealalta.
Prezenta lor amenintatoare la nivelul celor mai importante cladiri ale comunitatii constituia un soi de notificare, menita sa invite credinciosii la pastrarea justei cai indicate de Biserica, institutie care-si adjudeca rolul protector pentru mireni, amintindu-le ca incinta sa constituia o zona sacra, libera de influenta spiritelor rele.
In ciuda acestor argumente non-verbale insa, au existat si clerici care s-au pronuntat vehement impotriva acestor reprezentari sculpturale aplicate la exteriorul cladirilor religioase, unul din acestia fiind chiar Sfantul Bernard de Clairvaux (1091-1153), calugar dar si nobil – conte de Chatillon, care socotea ca garguii constituie elemente ornamentale absurde, necurate si salbatice, deopotriva.
La polul opus s-au aflat insa clericii care au sustinut teoria potrivit careia garguii au detinut un rol important in procesul de convertire a paganilor la dreapta credinta, prin incarcatura lor simbolistica, gratie careia s-a realizat tranzitia de la vechile credinte la crestinism, intr-o lume in care putini stiau sa scrie si sa citeasca.
Gargui mai vechi si mai noi – ce ne ofera arhitectura moderna? Extraterestri si gremlini
Garguii arhitecturilor moderne imbraca infatisari din cele mai variate – de la personaje de benzi desenate la presedinti de state si de la entitati extraterestre la vedete rock.
Una din cele mai surpinzatoare decizii adoptate de autoritatile scotiene in anul 1979, a fost substituirea unui gargui original din secolul al XII-lea, deteriorat, de la nivelul unuia din turnurile Abatiei Paisley, cu sculptura ce infatisa protagonistul xenomorf al celebrului film „Alien”.
In mod paradoxal, aceasta reprezentare atat de moderna la nivelul unei biserici stravechi pare sa se integreze perfect, asortandu-se pe deplin cu vitraliile si elementele gotice originale.
Deasemenea, la restaurarea capelei unei biserici franceze medievale, sculptorul insarcinat cu realizarea garguilor a optat, in mod surprinzator, pentru reprezentarea la nivelul zidurilor cladirii, a unor figuri imprumutate din cultura cinematografica moderna, plasand din loc in loc mogwai si gremlini – regasiti in comedia horror intitulata „Gremlins” (1984), dar si un robot – protagonist al desenului animat japonez „Grendizer”, produs de Toei Animation in perioada 1975-1977.
Acest lucru demonstreaza ca, intr-un mod sau altul, garguii continua sa fascineze arhitectii si artistii cu aceeasi intensitate ca in vremurile de demult, aducand cu ei o doza suficient de mare de mister si spaima, pentru a promite sa-si impuna prezenta in peisajul arhitectonic o indelungata perioada si in viitor.
Bibliografie:
- Sarah P. Young – „The Grotesque World of Gargoyles”, 2019;
- Maria B. Murad – „Gargouille”, 2018;
- L.J. Tracosas – „Creature Files Dragons: Encounter 20 Mythical Monsters”, 2017;
- Cristophe Arleston & Didier Cassegrain – „L’heure de la gargouille”, 2011.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5