Vom calatori in cele ce urmeaza prin evolutiile culturale si spirituale in secolul XX. Vom vedea cum civilizatiile se rup de traditie si aleg avangardismul. Apoi cum spiritualitatea inlocuieste ratiunea si, in cele din urma, este invinsa de tehnologie si de dezvoltarea acesteia.
Se va repeta oare acest tipar si in secolul XXI? Avem de invatat ceva de aici? Vom reveni la spiritualitate sau ne vom izola in tehnologie si stiinta? Exista o alta cale de mijloc?
Mutatiile produse în dezvoltarea materiala si stiintifica a omenirii, “socurile” pe care le-a cunoscut lumea în perioada de sfarsit a secolului al XIX-lea si jumatatea celui urmator – prima conflagratie mondiala, revolutia bolsevica, fascismul si nazismul, criza economica din 1929-1933 – au afectat puternic evolutia culturii, artelor si a religiei. Criza generata de aceste mutatii a afectat, în special, mediile intelectuale si mai putin masele care îsi abandoneaza putin cate putin mostenirea culturala de origine rurala pentru o cultura a consumului si divertismentului raspandita prin noile tehnici de comunicare. În acelasi timp conducatorii vietii religioase ezitau între o atitudine conservatoare, sprijinita pe traditie si o tratativa de adaptare la lumea moderna.
CRIZA CULTURII CLASICE OCCIDENTALE
Razboiul a marcat profund “generatia focului”. Foarte repede intelectualii au devenit constienti ca a aparut o adevarata criza a valorilor. Paul Valéry, de exemplu, a exprimat aceasta perceptie într-o formulare care a devenit, apoi, celebra: “Cat despre noi, civilizatiile, acum, stim ca suntem muritoare…”
Sentimentul crizei civilizatiei da un elan sporit unui curent intelectual nascut înainte de razboi: miscarea Dada. Acesta a aparut ca un protest timid si ironic nihilist împotriva unei lumi conservatoare si a societatii care i-a dat nastere, inclusiv împotriva artei sale. Dadaismul respingea orice fel de arta, nu a avut nici un fel de caracteristici bine definite , desi a împrumutat cateva trucuri de la avangardele cubiste si futuriste de dinainte de 1914. În esenta, tot ceea ce putea provoca apoplexia iubitorilor burghezi de arta conventionala era acceptabil pentru dadaisti. Scandalul era principiul lui de coeziune.
Acest curent de revolta intensa se va cuminti curand, dand nastere suprarealismului, la fel de preocupat sa respinga arta asa cum fusese cunoscuta pana atunci. Acesta s-a nascut ca ceea ce s-a numit “o pledoarie pentru reinvierea imaginatiei, bazata pe subconstient asa cum a fost el dezvaluit de psihanaliza, precum si un nou accent pus pe magie, accidental, irationalitate, simboluri si vise.
Suprarealismul a influentat poeti si scriitorii de prima marime din Franta (P. Eluard, L. Aragon) Spania (Garcia Lorca) si America Latina (Cesar Vallejo si Pablo Neruda). Spre deosebire de alte avangarde Suprarealismul a “fertilizat” principala arta secolului XX- cinematografia. Nu este deloc întamplator ca cinematograful îi este îndatorat suprarealismului, nu numai prin Luis Bunuel (1900-1983) dar si prin cel mai important scenarist francez al perioadei, Jacque Prévert (1900-1977), în timp ce fotojurnalismul îi este îndatorat prin Henri-Cartier-Bresson.
Aceste curente au aparut ca o reactie la criza valorilor morale pe care o percepeau oamenii de arta si literatii. Înainte sa piara în materialitatea ei, lumea a fost anihilata prin forta imaginatiei. Cu ajutorul intuitiei si al sensibilitatii, artistii au fost primii care au pus în practica, în domeniul lor, distrugerea vechii lumi. De atatea ori anuntata la începutul secolului, Apocalipsa în cultura si civilizatie s-a materializat odata cu declansarea razboiului. Nimic n-a mai fost, dupa 1918, ca înainte.
Constiinte care au marcat începutul secolului XX au elaborat sub înraurirea lui Nietzsche lucrari si studii în care erau explicate liniile de evolutie ale civilizatiei occidentale. Oswald Spengler, publica la sfarsitul primului razboi mondial “Declinul Occidentului” în care pune un diagnostic sever asupra civilizatiei occidentale: condamnare la disparitie. Civilizatia ca si fiinta umana în acceptiunea lui Spengler, este supusa evolutiei ciclice.
Influentat de Nietzsche si Spengler, istoricul si filozoful Olaf Stapledon a elaborat lucrarea “Ultimii si primii oameni” în care a încercat sa creioneze evolutia omenirii pe parcursul a doua miliarde de ani în care se succed ciclurile istorice, biologice întrerupte uneori de crize, dezastre naturale sau provocate de om. De fiecare data, progresul triumfa asupra “sfarsitului lumii”.
Progresul stiintific, dar si razboaiele care au bulversat liniile traditionale ale societatii au repus în discutie vechiul sistem de valori. Are loc o eliberare tot mai puternica de tab-uri, de constrangeri morale sau sociale, o deschidere spre inconstient, sunt exaltate instinctul, forta, etc. Apar asa dupa cum am aratat, o serie de curente de avangarda. Alaturi de aceste curente, puternice individualitati si-au confirmat în operele lor detasarea, scepticismul sau îndoiala fata de valorile traditionale: germanul Spengler, francezul Gide, italianul Pirandello, austriacul Kafka. Reactia împotriva rationalismului, care triumfa în filozofie cu Bergson si Heidegger, poate genera o reînoire a sentimentului religios (Miquel de Unamuno, Mauriac, Bernanos).
În pictura, dupa revolutia impresionista de la sfarsitul secolului XIX, Van Gogh, Gauguin si Cezanne deschid calea unor revolutii picturale ce vor da nastere picturii contemporane.
În muzica, îndraznelile unor Stravinski, Schonberg, Milhani sau Honegger marcheaza ruptura cu traditia, o reactie împotriva mostenirii lui Wagner sau Debussy. Marea revolutie muzicala din prima jumatate a secolului XX este fara îndoiala aparitia si dezvoltarea jazz-ului, originar din America.
Cultura de avangarda era, la jumatatea secolului XX, un concept limitat în Europa. Privirile se îndreptau cu nostalgie spre Paris si Londra. Înca nu se privea spre New York. Pentru cea mai mare parte a talentelor creatoare din lumea neeuropeana – care nu erau limitate la traditiile lor, nici nu imitau pur si simplu Occidentul, sarcina principala parea sa fie descoperirea realitatii contemporane a propriilor popoare. Asa s-a nascut o miscare care a fost realismul.
O privire retrospectiva asupra culturii din a doua jumatate a secolului XX ne duce la concluzia chiar a unui declin, cel putin regional, al unor genuri culturale, artistice, care înflorisera în prima jumatate a secolul al XX-lea si au supravietuit pana la jumatatea lui.
În mare parte regimurile totalitare au încercat reprimarea culturii ca forma de manifestare a libertatii de gandire si de exprimare.
Daca din punct de vedere al artelor secolului XX este caracterizat de o serie întreaga de crize, în ceea ce priveste stiinta, situatia este cu totul alta. Aceasta si pentru faptul ca nicio perioada din istoria omenirii nu a fost atat de dependenta de stiintele naturii ca secolul XX.
O caracteristica a stiintei secolului XX este faptul ca ea a încetat sa mai fie eurocentrica. Din anii ‘30 producandu-se un transfer al centrului de gravitate al acesteia în SUA, unde a si ramas.
Faptul ca secolul XX s-a bizuit foarte mult pe stiinta nu trebuie prea mult argumentat. Tehnologia bazata pe teoria stiintifica avansata si pe cercetare a determinat “boom”-ul economic din lumea dezvoltata. Fara stiinta genetica, India si Indonezia nu ar fi putut produce suficienta hrana pentru populatia lor în plina explozie demografica. La sfarsitul secolului biotehnologia a devenit un element important atat în agricultura, cat si în medicina. Descoperirea fusiunii nucleare, a teoriei moderne a computerelor, a laserului, a structurii ADN-ului, a transmitatorului fac din secolul XX o perioada de maxima înflorire a stiintei. Aceasta a devenit indispensabila si omniprezenta – pentru ca pana si cele mai uitate colturi ale lumii cunosc radioul cu tranzistori si calculatorul electronic.
O problema de mare actualitate este aceea a raportului dintre dezvoltarea stiintei si consecintele acesteia asupra Pamantului ca habitat al organismelor vii. Cu alte cuvinte se pune problema stabilirii unor limite practice si morale ale cercetarii stiintifice. Aceasta datorita unor pericole reale sesizate si semnalate opiniei publice în ultimul sfert de veac. Este vorba de distrugerea stratului de ozon din atmosfera pamantului de catre fluorcarbon ( utilizat în refrigerare si la sprayuri), aparitia “efectului de sera” adica încalzirea necontrolabila a temperaturii pamantului din cauza gazelor produse de om; moralitatea reproducerii umane în eprubeta si a clonarii umane, etc.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.