Perceputa in istoria romanilor drept o perioada intunecata, epoca fanariotilor a fost marcata de suisuri si coborasuri, de evenimente desfasurate sub semnul unei stele norocoase sau al uneia nefaste, dar si cu anumite aspecte specifice.
Epoca fanariotilor – setea de putere si de avere inundand teritoriile romanesti
Fanariotii, cunoscuti si sub denumirea de „domni venetici”, si-au adjudecat carma Tarii Romanesti si a Moldovei gratie servilismului fata de Poarta Otomana, in intervalul cuprins intre anii 1711 si 1821, cu precizarea ca in Tara Romaneasca, primul domn fanariot s-a inscaunat in 1716, deci la cinci ani dupa experienta similara din Moldova.
In realitate, nobilii fanarioti proveneau din familiile grecesti instarite, cu mare trecere la curtea sultanilor, atat din pricina averilor lor cat si datorita eruditiei acestora – abili traducatori din multiple limbi, negociatori iscusiti si alunecosi in cele ale diplomatiei, grecii fanarioti reusira sa se infiltreze si sa cucereasca pe deplin angrenajele diplomatice si politice ale Imperiului Otoman, sub umbrela functiei de dragomani.
Dagomanii erau un fel de interpreti oficiali, dar nu de putine ori luau parte la sfatul Sublimei Porti, intrucat erau socotiti deosebit de influenti ca membrii activi ai diplomatiei turcesti la nivelul ambasadelor straine.
De ce nazuiau fanariotii la domnia Moldovei si Tarii Romanesti?
Cresterea influentei fanariotilor in Imperiul Otoman a avut loc intr-o conjunctura in care aristocratia turca fu silita sa faca un pas inapoi, strivita fiind de averile grecilor si de capacitatea lor de a descifra „cimiliturile” latine, elene, italiane, franceze, engleze, ruse si persane, deopotriva.
Familiile fanariote se dedicau ivatarii limbilor occidentale inca din copilariei, fara sa neglijeze insa aspectele ce tineau de familiarizarea cu cultura acestora si afacerile externe aducatoare de profituri enorme, atata vreme cat erau singurii in masura sa le intermedieze.
Insetati de putere si de averi din ce in ce mai mari, fanariotii isi dadura seama rapid ca strivindu-si rivalii turci isi creeaza neajunsuri pe plan local, fara a-si putea rotunji semnificativ veniturile, in timp ce obtinerea scaunului domnesc intr-o alta tara, le-ar fi asigurat o multime de avantaje:
- Pe de o parte nu mai trebuiau sa dea socoteala sultanului si Sublimei Porti pentru fiecare decizie pe care ar fi adoptat-o;
- Pe de alta parte, domnia avea darul de a le satisface vanitatea de a ocupa functia cea mai inalta intr-un stat si deci ceva sange albastru in vene, chiar daca sub vasalitate otomana;
- Nu in ultimul rand, de la distanta, averile personale puteau sa capete dimensiuni fabuloase atata vreme cat Sultanul se declara multumit de darile incasate si de loialitatea domnitorului numit in scaunul strain.
Tara Romaneasca si Moldova constituiau teritoriile cele mai apetisante pentru candidatii la domnie, pentru ca erau bogate in resurse naturale si indeosebi, se bucurau intrucatva de un soi de pseudo-autonomie, chiar daca plateau tribut otomanilor.
In plus, teritoriile romanesti formau o albie prospera pentru afaceri multinationale, extrem de avantajoase pentru negustorii greci, oferind totodata pamant fertil pentru nevoia de afirmare a puterii politice fanariote la nivel general.
Cititi mai multe despre:
CUM S-AU FORMAT TARILE ROMANE? MITURI SI LEGENDE
Eroziunea treptata a boierimii traditionale romanesti
Experienta in domeniul afacerilor a constituit un atù de netagaduit pentru fanariotii care nutreau dorinta arzatoare de a se instala pe tronurile romanesti, intrucat le-a servit drept suport strategic pentru a-si inradacina si a-si stabiliza pozitiile in Moldova si Tara Romaneasca prin multiple canale:
- Au monopolizat afacerile si au strans cu usa familiile boieresti locale pentru a plati biruri cat mai mari catre Poarta Otomana, asigurandu-si astfel bunavointa Sultanului si comisioane substantiale pentru propriile vistierii;
- S-au infiltrat, prin casatorii aranjate, in familiile cele mai de seama ale aristocratiei romanesti, rotunjindu-si si pe aceasta cale portofelele si cladindu-si o armura impenetrabila prin protectia dobandita gratie rudelor sotiei;
- Au actionat intens in toate directiile posibile pentr a-si creste sansele de ocupare a celor doua tronuri, care-i atrageau asemenea unui irezistibil cantec de sirena, strivind concurenta eventualilor ambitiosi romani sau straini care ar fi tanjit la aceeasi felie de tort;
- Au pus mana pe cele mai intinse si mai incantatoare mosii romanesti, defaimand aristocratia locala in fata Sultanului si convingandu-l ca un domn ales din randurile acesteia nu i se va supune nicicand pe deplin, ci va constitui o alegere primejdioasa, de pe urma careia se va alege doar cu conflicte, pierderi si hartuieli.
Numitorul comun al domnilor fanarioti: setea de avere si de putere
Spre deosebire de domnitorii romani, fanariotii nu erau legati afectiv nici de teritoriile pe care le-au stapanit, nici de locuitorii acestora, astfel incat si-au putut concentra intreaga atentie asupra celor doi vectori de interes care-i fascinau din cele mai vechi timpuri: averea si puterea.
Ordinea este justa, intrucat fanariotii au considerat tot timpul ca fara avere nu poti dobandi putere, dar fara putere se poate dobandi avere.
Intreaga lor viata s-a desfasurat dupa schema satisfacerii acestor doua obiective, accesorizand orice ar fi putut contribui catusi de putin la realizarea lor: legaturi de rudenie, negustorii, schimburi de informatii pe plan extern, influenta in domeniul religios si aliante cu personaje influente de la curtile altor state.
Abilitatile negustoresti ale fanariotilor s-au demonstrat vii si efervescente si pe durata cat au detinut tronurile romanesti: constienti ca pentru a pastra controlul si pozitia dobandita le revine sarcina de a exploata treptat resursele pe care le-au obtinut, au evitat impunerea unor reguli irationale, care ar fi atras atat epuizarea stocurilor cat si subrezirea propriei lor puteri.
Decadere si progrese – cum se poate vedea partea plina a paharului in epoca fanariotilor?
Fanariotii erau domni pragmatici care nu ignorau insa importanta limbajului teoretic – in spatele exprimarii lor erudite, stiau sa ascunda cu dibacie interesele personale, socotind ca oricum, vor avea parte de o perioada de domnie destul de scurta, in comparatie cu traditiile imperiale, regale sau a conducatorilor de stat pamanteni.
Asadar si-au permis tot felul de privilegii si de extravagante cata vreme s-au aflat la putere, facand astfel incat sa treaca in istorie drept protagonisti ai unei perioade intunecate pentru romani.
In realitate insa, au existat si domni fanarioti care au facut ceva concret pentru populatia locala, intuind faptul ca astfel de masuri le vor aduce ulterioare avantaje materiale si o domnie cat mai lunga cu putinta.
Este vorba indeosebi de catre Constantin Mavrocordat (1711-1769), care a reusit sa-si adjudece de sase ori tronul Tarii Romanesti si de patru ori cel al Moldovei, unde si-a dat si ultima suflare, la Iasi.
Remarcabil om de cultura si pasionat de filozofia reformatoare a secolului al XVIII-lea, Constantin Mavrocordat a avansat un proiect amplu de reforme fiscale, agrare, administrative si juridice, care au contribuit la inregistrarea unei cresteri economice considerabile, lasand o amprenta pozitiva in teritoriile romanesti.
„Acesta poarta o ampla corespondenta cu remarcabile personalitati culturale de peste hotare ale vremii, fiind deosebit de apreciat: „Constitutia” sa cu cele 13 articole, datata in 7 februarie 1940, a fost publicata cu laude in paginile revistei „Mercure de France”, in 1742, act in care se regasesc principiile generale ale reformelor aplicate in cele doua principate (…)”, se mentioneaza in volumul „Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pana azi” (1975), semnat de Constantin si Dinu Giurescu.
Mavrocordat va recurge si la alte metode:
- reorganizeaza sistemul fiscal,
- sustine introducerea culturii cartofului precum in Germania, ca alternativa la cereale,
- desemneaza judecatori retribuiti de vistierie (ispravnici)
- desfiinteaza serbia: „pentru a-si mantui sufletele, boierii sunt poftiti sa-si elibereze serbii de buna voie sau sa primeasca rascumpararea lor in suma de zece taleri”.
Nici biserica nu este neglijata: impune promovarea inaltelor fete bisericesti pe criteriul invataturii de carte si interzice inchisorile bisericesti care pretindeau bani de la intemnitati, silind egumenii manastirilor sa „prezinte dari de sema anuale referitoare la activitatea lor gospodareasca”.
Tot lui Mavrocordat ii datoram si primul manuscris de gramatica a limbii romane, realizat la indemnul sau de catre Dimitrie Eustatievici, demonstrand apartenenta sa la meleagurile de domnie si certand pe cei ce sustineau procesul de elenizare a romanilor:
„Pentru ce ne scrii greceste? Au asteptati sa-ti dam noi logofat sa scrie rumaneste; sa-si cauti logofatel sa ne scrii rumanesti! Sa nu ne mai scrii greceste”, se adresa el cu asprime vel-capitanului de Soroca.
Cum vad istoricii perioada fanariota?
Cautand sa schiteze cat mai in detaliu caracteristicile epocii fanariotilor, istoricii tind sa zugraveasca in culori terne aceasta perioada, socotind ca saracirea tarii, degradarea economico-sociala si decaderea politica si morala constituie elementele de capatai ce pot fi asociate epocii respective.
Pana si cei ceva mai putin aspri cu protagonistii inscaunati pe tronurile romanesti in acea epoca, sustin ca reformele au prezentat un caracter superficial si dificil de impamantenit, chiar si in cazul celor avansate de Constantin Mavrocordat:
„Desi impuse de relatiile economice si sociale interne, reformele lui Constantin Mavrocordat poarta amprenta unei contributii personale, care prin centralizarea vietii de stat a urmarit modernizarea tuturor institutiilor, pentru a ajunge sa faca fata pretentiilor din ce in ce mai mari ale puterii suzerane si de a potoli, in limita posibilului, nemultumirile claselor sociale”, precizeaza istoricul Veronica Tamas.
„Din nefericire, realizarile sale nu au corespuns intotdeauna intentiilor sale”, concluzioneaza la randul lor, Constantin si Dinu Giurescu, subliniind insa ca „a fost, fara indoiala, un dragoman care s-a transformat in carturar si domn afectionat romanilor, promulgand legi insemnate, cu influente germane si franceze, apte pentru a fi aplicate in teritoriile romanesti”.
Bibliografie:
- Crescini, Vincenzo, Ermini, Filippo & Fedele, Pietro – „Stvdi Medievali”, 1971;
- Giurescu, Constantin C. & Giurescu, Dinu C. – „Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pana azi”, 1975;
- Pippidi, Andrei & Erbiceanu, Constantin – “Cronicarii greci: care au scris despre Romani in epoca fanariota”, 2003;
- Turcanu, Ion – “Istoria romanilor. Cu o privire mai larga asupra culturii romane”, 2007;
- Iorga, Filip-Lucian – “Stramosi pe alese. Calatorie in imaginarul genealogic al boierimii romane”, 2014.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Cum mancau si chefuiau domnitorii romani in Evul Mediu? | Mythologica.ro
Pingback: Top 10 morti bizare ale domnitorilor romani: asasinate, urzeli, comploturi boieresti | Mythologica.ro
Pingback: Coruptia in Evul Mediu: plocoane, bacsisuri, peschesuri si spaga | Mythologica.ro
Pingback: Cat costa un tron in Evul Mediu? | Mythologica.ro