Daca v-ati intrebat uneori cam ce se afla pe teritoriul Romaniei de azi in vremurile ancestrale ale Epocii de Piatra, ei bine, raspunsuri pertinente nu sunt usor de regasit in literatura de specialitate si nici in manualele oferite pe bancile scolii.

Pentru a oferi informatii juste in acest context, in buna parte, arheologii, istoricii si specialistii in geo-sociologie s-au impiedicat evident de lipsa unor surse in masura sa contribuie la construirea unui tablou credibil, ancorat in realitate.

Pe de alta parte, studiile de acest gen prezinta obligativitatea prezentarii unor dovezi, unor teorii demonstrate stiintific, daca nu chiar a probelor de laborator acolo unde acest lucru se impune – un aspect care tinde sa dezarmeze fara indoiala pana si cele mai abile echipe de specialisti, inzestrate cu resursele necesare, atunci cand este vorba despre vremuri atat de indepartate.

Totusi, aceste impedimente nu reusesc sa stavileasca intrebarile pasionatilor in materie:

  • Teritoriile Romaniei de azi prezentau la vremea respectiva conditii prielnice pentru a fi populate?
  • Daca oamenii locuiau deja in acest spatiu, cum au ajuns ei sa intemeieze primele popoare?
  • Ce fel de viata ducea omul intr-o zona caracterizata de conditii geografice, climatice si de pozitionament specifice pentru actualul teritoriu romanesc – coordonate care nu au suferit schimbari fundamentale de-a lungul vremurilor?
  • Chiar nu avem repere arheologice care sa ofere informatii cu privire la primele urme ale oamenilor din Epoca de Piatra pe teritoriile Romaniei de azi?

Iata de ce ne-am propus ca in cele ce urmeaza sa incercam sa risipim misterul ce invaluie aceasta perioada indepartata ce si-a pus propriile amprente si pe spatiul in care se afla Romania de azi, asa cu a facut-o cu toate celelalte zone Batranului Continent si chiar ale lumii intregi.

Reprezentari ale Epocii de Piatra pe teritoriile Romaniei de azi

In ciuda opiniilor neincrezatoare ale multora, omul a populat teritoriile Romaniei de azi inca din zorii preistoriei, nu putini fiind specialistii care sustin ipoteza ca primele manifestari ale vietii omenesti in acest spatiu ar apartine unei perioade scurse cu 1.500.000 de ani in urma.

Pe de alta parte, descoperirile arheologice au dezvaluit faptul ca reperele din Epoca de Piatra nu lipsesc catusi de putin din peisaj, raspandite fiind chiar pe intreg cuprinsul Romaniei de azi.

Acestea constau in fragmente osteologice, unelte si arme primitive, silex cioplit, vetre de foc si chiar sanctuaruri paleolitice care indica practicarea unor ritualuri dificil de analizat in prezent.

Mergand pe firul vremii, plaja reperelor datand din perioada mezolitica se largeste, incluzand treptat arme de vanatoare si unelte ce atesta ativitatile de domesticire a animalelor, asezari cuprinzand complexe cu destinatie de locuit, vetre, fragmente osoase umane si resturi de fauna specifica perioadei respective.

Neoliticul insa, abunda in dovezi ale existenei unor culturi bine determinate pe teritoriile Romaniei de azi: inventare ceramice cu sau fara decoratiuni, unelte ce dezvaluie activitati de agricultura si chiar resturi de seminte carbonizate, ce indica tipul de cereale cultivate in acea perioada – grau si orz in special, dar si alte plante ce ofereau un potentia de resursa comestibila pe termen lung, precum lintea sau mazarichea.

Resturile asezarilor neolitice descoperite demonstreaza nu numai o evidenta orientare catre imbunatatirea conditiilor de viata, ci si catre apararea propriilor vetre locuibile, prezentand fortificatii, santuri, palisade si valuri de pamant, ce indica dorinta de statornicie a populatiei autohtone in aceste spatii.

Nu lipsesc nici necropolele neolitice, cu morminte amplasate adesea sub nivelul spatiilor locuite si cu obiecte ce indica practicarea de ritualuri funerare.

Cat de mult se deosebeau oamenii primitivi din aceste zone fata de noi

Asemanarile si deosebirile dintre omul primitiv si omul modern au starnit deseori polemici in randurile studiosilor si nu numai – celebra fraza „te comporti precum Omul din Neanderthal”, care se presupune ca ar fi trait in Eurasia cu circa 430.000 de ani in urma, isi regaseste din pacate corespondente in cele mai surprinzatoare conjuncturi moderne, referindu-se fie la lipsa de maniere, la agresivitate, naravuri sau pur si simplu la aspectul exterior.

Dar chiar lipsiti de resursele tehnologice, informatice, medicale sau de transport si comunicare actuale, oamenii primitivi din teritoriile romanesti de azi, par sa fi avut multe puncte comune cu populatiile rurale actuale, daca ne referim la anumite indeletniciri, hrana, gesturi si chiar interpretari ale unor semnale oferite de natura pentru a prevedea evolutia vremii sau schimbari iminente de conditii climatice – un factor important ce influenteaza agricultura si zootehnia chiar si in epoca moderna, demonstrand cat de limitate sunt resursele omului dinaintea fenomenelor naturale de proportii.

Din punct de vedere al autoritatii in plan social, pe baza elementelor datand din Epoca de Piatra descoperite in spatiul romanesc actual, arheologii au elaborat studii aprofundate care indica faptul ca populatia existenta in acest teritoriu in perioada respectiva manifesta un pronuntat profil matriarhal.

Abundenta obiectelor din ceramica decorate cu reprezentari menite sa elogieze fertilitatea constituie un exemplu elocvent in acest sens, perpetuarea speciei detinand prioritatea absoluta in „agenda de lucru” a omului primitiv, pe ce-a de-a doua treapta a podiumului plasandu-se procurarea hranei, in timp ce locul al treilea era adjudecat de activitatile dedicate protectiei si imbunatatirii conditiilor de viata.

Interesanta este atitudinea oamenilor din acea perioada fata de actul de procreere, vazut in primul rand ca un dar pretios dobandit prin bunavointa unei zeitati feminine, responsabile pentru orice chestiune legata de nastere si abia intr-un plan secundar ca rezultat al imperecherii efective barbat-femeie.

Nenumarate reprezentari rupestre si figurine ceramice datand din perioada respectiva indica venerarea zeitei fertilitatii si un imens respect si pretuire pentru femeia insarcinata, in masura sa aduca pe lume cat mai multi prunci sanatosi.

Din perspectiva legaturilor tesute intre indivizii aceleiasi comunitati insa, oamenii manifestau in buna parte sentimente si comportamente similare celor de azi: afectiune, spirit protectiv, dar si manie, agresivitate sau alte asemenea caracteristici ce se manifestau maimult sau mai putin spontan, in functie de imprejurari.

Resturile osoase sau chiar scheletele intregi descoperite si studiate de arheologi in cadrul siturilor arhaice demonstreaza ca nu putini erau cei ce sfarseau printr-o moarte violenta, provocata de lovituri de topor din silex la nivelul craniului sau ulterior, din pricina varfurilor de sageti patrunse in puncte letale. 

Tipuri de culturi stravechi si locurile in care au fost descoperite

Perioada preistorica este bine reprezentata pe teritoriile care apartin Romaniei de azi, descoperirile arheologice atestand existenta arhaica a unor culturi bine determinate, catalogate si analizate in amanuntime, relevandu-se astfel nu numai profilul specific al acestora, ci ci corespondente de netagaduit cu alte culturi similare de pe intreg teritoriul Eurasiei stravechi.

Nu de putine ori a fost acordat un punct interogativ conceptului creativ in materie de arta straveche, dar in contrast cu convingerile potrivit carora omul Epocii de Piatra se dedica in exclusivitate activitatilor practice, inca din cele mai vechi timpuri a existat deopotriva interes pentru reprezentari figurale identificate la nivelul pesterilor locuite, surprinzand anumite ipostaze de vanatoare, simbolistica asociata actului de venerare a zeitei fertilitatii sau chiar indicatii pentru trasee strabatute – o panoplie bogata ce sugereaza faptul ca omul primitiv nu era lipsit de inclinatii artistice, creativitate si dorinta de comunica prin simboluri o serie intreaga de mesaje importante pentru el si pentru cei ce stiau sa le interpreteze corect”.

Dumitru Berciu in lucrarea sa intitulata „Zorile istoriei in Carpati si la Dunare” (1966).

Alcatuind un rezumat menit sa reflecte amplasamentul siturilor arheologice la nivelul carora au fost descoperite artfacte si repere apartinand culturilor preistorice pe teritoriul romanesc actual, putem sa remarcam vastitatea acestor materiale reprezentative pentru o perioada atat de indepartata, dar care din pacate, inca nu au avut darul de a se transforma in studii generoase, in masura sa puna la dispozitia celor interesati informatii complete cu privire la modul de viata al oamenilor ce populau aceasta zona in vremuri ancestrale.

Cea mai veche dovada a activitatii umane de pe teritoriul Romaniei de azi a fost descoperita pe Valea Oltetului, la Bugiulesti, constand in resturi de oase de animale zdrobite prin lovituri cu arme din silex, datand din perioada Paleoliticului inferior (cca 700.000-120.000), atribuite asa-numitului „Pithecantropus erectus” din categoria hominida.

Unelete primitive au fost descoperite si in localitatea Ripiceni din judetul Botosani, sau in Valea Lupului, judetul Iasi, colectia acestora cuprinzand topoare din piatra cu doua fete si pietre de silex cioplite spre a fi transformate intr-o larga varietate de unelte.

Un surprinzator sanctuar datand din aceasta perioada si continand un schelet uman in pozitie ghemuita a fost descoperit la nivelul unei pesteri ce face parte din ansamblul sitului arheologic cu profil speologic „Climente”, din localitatea Dubova, judetul Mehedinti.

Paleoliticul mijlociu (cca 120.000-35.000) detine la randul sau reprezentari semnificative pe intreg teritoriul romanesc de azi, concretizandu-se in artefacte apartinand culturii mousteriene, cum ar fi de pilda cele identificate la nivelul sitului arheologic din Ohaba-Ponor, judetul Hunedoara, cuprinzand ansambluri de locuit dotate cu paravane in forma arcuita pentru protectie impotriva vanturilor, realizate din oase lungi si crengi, acoperite cu piei de animale, fixate la sol cu bolovani, dincolo de care se aflau vetrele de foc ale Neanderthalienilor.

Evolutia autohtona a Neanderthalienilor catre Homo sapiens presupune ca anumite elemente arhaice au aparut treptat gratie diferitelor tipuri de contacte ce au modificat consistenta inventarelor de unelte, arme si obiecte de cult, adoptand noi si noi materiale – gresii, roci de o larga varietate, oase, lemn, cuart si orice altceva se demonstra eficient la vanatoare”.

Ilie Borziac in studiul sau intitulat „Paleoliticul mijlociu, Paleoliticul superior si Epipaleoliticul-Mezoliticul in spatiul Carpato-Nistrean” (2010).

Paleoliticul superior (cca 40.000-10.000), marcat de pasul urias in evolutia omului catre Homo sapiens, devenit specie dominanta la nivel planetar, prezinta si pe teritoriul Romaniei de azi dovezi incontestabile pentru modul in care imbunatatit tehnicile de realizare a uneltelor si armelor, introducand noi materii prime, precum osul, fildesul sau lutul, practicand vanatoarea selectiva si domesticirea primitiva a anumitor animale.

Cea mai spectaculoasa descoperire de pe teritoriul Romaniei de azi datand din aceasta perioada, este reprezentata de ramasitele scheletrice ale asa-numitului „Ion de la Anina”, un exemplar de Homo sapiens sapiens ale carui resturi de oase au fost identificate la nivelul unei galerii carstice apartinand faimoasei „Pesteri cu oase” de pe Valea Minisului, in judetul Caras Severin.

Potrivit specialistilor in materie, acestea ar fi de altfel cele mai vechi ramasite de pe intreg teritoriul continentului european, apartinand omului de tipologie moderna.

In realitate oasele descoperite au apartinut a trei indivizi care au locuit cu circa 40.000 de ani in urma pestera, ramasitele lor fiind catalogate in mod simplist cu etichetele „Oase 1”, „Oase 2” si „Oase 3”, analizele ADN-ului celui dintai relevand faptul ca era vorba despre un exemplar masculin ce detinea un procentaj cuprins intre 5 si 11% de genom neanderthalian.

Dar cea mai bogata perioada in repere arheologice stravechi de pe intreg cuprinsul Romaniei de azi dateaza din perioada Neolitica, ale carei culturi specifice au fost catalogate de specialisti in patru segmente, dupa cum urmeaza:

  • Neoliticul timpuriu (cca 6.600-5.500) – perioada caracterizata de cultura Carcea-Gura Baciului (in vecinatatea orasului Cluj Napoca si la Ocna Sibiului), cultura Starcevo Cris (in Nordul Munteniei) si cultura Ciumesti-Piscolt (judetul satu Mare);
  • Neoliticul dezvoltat (cca 5.500-5.000) – perioada carcaterizata de cultura ceramicii liniare, cultura Vinca, Dudesti si Hamangia;
  • Enoliticul timpuriu (cca 5.000-4.500) – perioada caracterizata de cultura Boian, cultura Vadastra, cultura Vinca-Turdas si cultura Precucuteni;
  • Enoliticul tarziu (cca 4.500-3.700) – perioada caracterizata de cultura Cucuteni-Ariusd, cultura Salcuta, cultura Decea Muresului si cultura Cernavoda.

Arhaica arta neolitica prezinta un extins inventar ceramic decorat, incizat sau pictat, indeosebi cu figuri geometrice, dar si cu figuri feminine ce sugereaza venerarea zeitei fertilitatii.

„…toate aceste dovezi de netagaduit ale existentei omului pe teritoriul Romaniei de azi detin inca multe taine nedescifrate, care-si asteapta propriul moment de spectaculoasa dezvaluire, pe masura ce tehnologiile noi vor reusi sa furnizeze metode acurate de studiu si analiza a unor repere atat de vechi”. 

Adrian Bucurescu in lucrarea sa intitulata „Europa straveche, patrie comuna” (2008),

Bibliografie:

  1. Berciu, Dumitru – „Zorile istoriei in Carpati si la Dunare”, 1966;
  2. Carciumaru, Marin & Dumitrescu, Vladimir – „Marturii ale artei rupestre preistorice in Romania”, 1987;
  3. Amos, Jonathan – „Human Fossils Set European Record”, 2003;
  4. Balasescu, Adrian, Radu, Valentin & Moise, Dragos – „Omul si mediul animal intre mileniile VII-IV i.e.n. la Dunarea de Jos”, 2005;
  5. Bucurescu, Adrian – „Europa straveche, patrie comuna”, 2008.

Author Details
Autor si cercetator independent specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata cu studii la Universitatea din Pennsylvania, ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.
(Visited 221 times, 1 visits today)