Dragi mitologi, a avut Decebal vreo sora sau fiica? O chema Dochia oare? Oare? In mod normal nu mi-ar fi trecut prin cap asemenea anomalie! Dar comentariile voastre m-au facut sa-mi dau seama ca este o intrebare legitima. Hai sa vedem ce surse si dovezi avem in acest sens. De la ce a plecat faza asta cu Dochia, sora lui Decebal? E mit sau adevar istoric? Sau e vreo prostie din asta a dacopatilor care nu s-au vaccinat?
Eu sunt Delmo, istoricul de serviciu si, asa cum stiti, veti gasi in descriere si alte legende legate de Dochia, dar si bibliografie ca sa va puteti lamuri singuri!
Buun, treaba asta cu Baba Dochia presupun ca o stim cu totii: e babuta aia care urca muntele si e pedepsita de vreun zeu. Transformata in stana de piatra cu mioarele ei, ea strajueste muntii din negura vremurilor.
Mai avem si o balada care sta insa la baza zvonurilor legate de fiica lui Decebal. Aceasta versiune este diferita de mitul Babei Dochia.
Este o balada prelucrata de Gheorghe Asachi in Ceahlau la 1838. Tot el face o schita fantezista a stancii Dochiei care cica se prabusise dupa un cutremur. Dar autorul care a cules primul „Legenda despre Traian si Dochia” in judetul Neamt este Tadeu Hajdeu, bunicul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Tot Oculta la mijloc, o sa ziceti! Ei, nu-i chiar asa! Asta-i versiunea orala.
Cum a inceput povestea surorii /fiicei lui Decebal?
Baza istorica, sa-i zicem asa, pe care o invoca cu nesat dacopatii este legata de o anumita scena de pe Columna lui Traian de la Roma. In scena XXX, il avem pe imparatul Traian care supervizeaza un transport de sclavi, pare-se. Stiti ca pe columna apar daci, razboaiele si o gramada de alte amanunte gen arme, imbracaminte, etc. Istoricul Radu Vulpe crede ca in aceasta scena apare sora lui Decebal, (stanga-sus), invitata fiind de imparatul Traian print-un gest larg, cica de curtoazie, catre o captiva nobila, sa urce pe corabia care o va duce ca prizoniera in capitala imperiului.
A doua parte a problemei este acoperita de relatarea lui Cassius Dio ((LXVIII, 9) pusa in directa legatura cu aceasta scena. Despre sora lui Decebal se aminteste ca in primavara lui 102 p.Chr., in prima campanie a romanilor condusi de imparatul Traian, a fost luata prizoniera cu intreaga familie, de Manius Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferioare, la cucerirea cetatii Costesti din Muntii Orastiei. Acolo au gasit romanii si stindardele armatei pierdute de imparatul Domitian. El zice asa, citez:
„Traian puse mana pe muntii cei intariti cu ziduri… Din pricina aceasta si mai ales dupa ce, in acelasi timp, Maximus prinse pe sora lui si lua o cetatuie puternica, Decebal fu gata sa se invoiasca la toate cele ce i s-ar fi poruncit…” (Dio Cassius, Istoria romana, LXVIII, 8-9, 9,4). Este posibil ca asta sa fi fost intre cauzele care l-au obligat pe regele dac sa accepte pacea grea din 102 p.Chr. Acest pasaj din rezumatele „Istoriei romane” a lui Dio Cassius a fost corelat cu acea scena de pe Columna lui Traian. Sa se fi invoit Decebal doar de dragul surorii? Ce s-ar fi intamplat cu aristocratia razboinica atunci?
Cum a inceput povestea Babei Dochia?
Hai sa le luam pe rand. Prima oara vorbim despre mitul Babei Dochia si ce relevanta culturala are acesta in povestea noastra.
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o fata de imparat. Sau a fost o simpla ciobanita? Sau o baba cu sufletul rau? Indiferent de adevar, Dochia reprezinta o poveste fundamentala a folclorului romanesc. Din legenda in istorie, din mitologie in traditie, Dochia a lasat obiceiuri de primavara pe care romanii le respecta si astazi.
Conform unei legende culese din popor chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducatorului dac, Decebal. Fata era nespus de frumoasa, lucru care se stia in toate cele patru zari. In vremea in care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, imparatul Traian s-a indragostit de Dochia. Ea refuza sa devina sotia lui si fuge pe muntele sacru al dacilor, Ceahlaul. Romanul se pare ca a urmarit-o pana acolo. Dandu-si seama ca nu poate scapa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Asa ca frumoasa fata, impreuna cu oile sale, a fost transformata in stanca.
In Bucovina, legenda Dochiei – fata de imparat – este putin diferita. Fugind de un rege cotropitor ca voia sa o ia de nevasta, ea a fugit pe munte. Tot urcand si purtand noua cojoace, fetei a inceput sa ii fie cald. Si rand pe rand a inceput sa arunce cate unul. Cand a ajuns in varf, iarna era in toi. Asa ca Dochia, manioasa, a inceput sa il ocarasca pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, Acesta a pedepsit-o, transformand-o in stana de piatra.
In plan simbolic Baba Dochia este o reprezentare a Vechiului An ce urmeaza a fi invins de catre Noul An intr-o competitie dificila si aspra. Zilele asociate Babei Dochia nu reprezinta altceva decat ultima lupta ce se da intre iarna si primavara. Dupa moartea Dochiei, se instaleaza vremea frumoasa si lumina din timpul zilei dureaza mult mai mult. Deci in prima zi de primavara cinstim, alaturi de sarbatoarea si traditia martisorului, un personaj legendar deosebit de important pentru folclorul romanesc – Baba Dochia.
Alte teorii sustin ca numele ar fi legat de Sfanta Martira Evdokia sarbatorita in calendarul de stil vechi pe 1 martie.
Mai avem si alte legende si ipostaze in functie de originea legendei si de sursa acesteia.
Cea mai populara legenda e cea legata de cojoacele Dochiei si Dragobete – va las versiunea detalaita in descriere – aceasta ne dezvaluie ca batrana Dochia avea o fata vitrega pe care nu prea o avea la suflet. Ca sa o pedepseascaa trimis-o la rau, in timpul iernii, sa spele lana cea neagra pana cand va deveni alba. Fata a inceput insa sa planga cu lacrimi amare, deoarece cu cat spala lana mai tare, cu atat devenea mai neagra. Atunci, Dumnezeu si sfantul Petru i-au sarit fetei in ajutorsi i-au albit lana. Acestia i-au oferit si un buchetel de floricele albe pentru a le darui mamei sale. Fata s-a intors acasa de la rau, iar batranei Dochia, vazand florile din mana fetei, i s-a aprins in suflet dorul de munte si de verdeata. Astfel, s-a imbracat cu noua cojoace, si-a luat oile si a urcat pe munte. Pe parcursul calatoriei vremea s-a incalzit, iar Dochia si-a scos, rand pe rand, cele noua cojoace, pana cand nu a mai ramas cu niciunul. Cand a ajuns in varf, a inceput sa ninga si sa inghete. Atunci, Dochiei i s-au aratat Dumnezeu si sfantul Petru, care i-au spus: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala, tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele iarna lana la rau?”. Dochia a inghetat de frig si s-a transformat in stana de piatra impreuna cu oile sale, marturie vie a acestei legende fiind rocile din muntii Ceahlau care se pot observa si astazi.
O alta legenda, mai putin cunoscuta, ne spune ca Dochia a fost o femeie simpla si harnica ce ingrijea de noua capre. Ispravind nutretul, a plecat cu ele la munte, crezand ca Martie e mai prost si nu ii pasa de timpul lui. Martie ca sa se razbune a imprumutat de la Faurar 9 zile si s-a pus pe ploi si pe ninsoare. Astfel, Dochia a fost surprinsa de vremea rece si capricioasa si a inghetat cu tot cu capre, transformandu-se in stana de piatra.
Alta versiune ne spune ca Dochia ar fi fost o femeie buna, care facea mult bine. Aceasta avea frica de Dumnezeu si ii ajuta pe cei nevoiasi dandu-le de pomana branza, lapte sau lana. Cand au vrut sa o prinda paganii, Dochia a fugit cu oile in munte, unde l-a rugat pe Dumnezeu sa transforme in stanca, sa nu poata fi gasita niciodata. Dochia si acuma este in munti. Nu se stie de e vie sau de o fi murit, ca nimeni n-a dat peste ea. Cica se piteste de oameni.
Dintre toate, cea mai relevanta legenda pentru noi este cea a lui Traian si Dochia. Despre aceasta, celebrul critic literar George Calinescu spunea ca este „rezultatul unei intregi experiente de viata a poporului roman”.
A avut Decebal o fiica sau o sora?
Romulus Vulcanescu, specialist in folclor, crede ca despre Dochia sunt doua legende, doua secvente epice care se completeaza reciproc. Prima legenda este cea a Dochiei, sora lui Decebal, care in fruntea unei ostiri a incercat sa despresureze Sarmisegetusa asediata de Traian. Infranta, se retrage spre rasarit urmarita de imparatul roman. Dochia cere ostasilor daci sa treaca dincolo de muntele Ceahlau si s-o lase singura. Implora sprijinul lui Zalmoxis, care o preface in ciobanita batrana cu cateva oi langa ea. Intrebata de Traian unde este oastea daca, arata spre miazazi cu toiagul si acesta se indreapta intr-acolo. Dochia a ramas stapana peste munti si poate mai traieste inca.
A doua secventa epica este legenda mitica moldoveana prezentata de Dimitrie Cantemir despre baba Dochia cu cele 20 de oi, impietrita pe munte pentru ca a sfidat puterea intemperiilor declansate de zeul meteorologiei populare.
George Calinescu constata ca mitul lui Traian si-al Dochiei „simbolizeaza constituirea insasi a poprului roman” si il incadreaza in randul celor patru mituri nationale, alaturi de mitul „Zburatorului”, mitul „Mesterului Manole” si mitul „Mioritei”. Daca nu stiti cine e Calinescu cam v-ati uitat degeaba pana aici. Si mitul a facut cariera stralucita in secolul al XIX-lea incantandu-i pe romanticii nostri in frunte cu Gh. Asachi.
Asa cum banuiam si eu, povestea parea cam trasa de par. Lazar Saineanu este unul din principalii contestatari ai autenticitatii legendei mitice publicate de Gheorghe Asachi in 1840, in urma unei calatorii la Ceahlau in 1838. El vede in „Dochia si Traian” o „mladita artificiala” si un „amestec carturaresc”, adica cam ce a facut Olgura la Craiova cu Targul de Craciun. Recunoaste insa raspandirea legendei si exemplifica patrunderea ei in numeroase opere literare si istorice.
Astfel, mitul lui Traian si al Dochiei – citat de G. Calinescu intre cele mai reprezentative – este dat practic uitarii in zilele noastre. Si totusi intreg secolul al XIX-lea, in dorinta afirmarii latinitatii noastre, a apelat masiv la legenda dragostei dintre imparatul roman si zeita daca (sau fiica lui Decebal). Si astazi, in sate, mai poti afla mai multe variante ale ei, aparand si personaje noi, precum Cobal, eroul dacilor.
Ion Talos in cartea sa “Imparatul Traian si constiinta romanitatii romanilor. Cultura orala si scrisa din secolele XV-XX” conchide ca acestea sunt „legende populare“ confectionate in ultimele decenii si false „traditii“.
Ion Talos respinge considerarea legendei despre Traian si Dochia drept mit fundamental, cu atat mai putin mit al etnogenezei romanilor, caci nu indeplineste criteriile celorlalte trei mituri fundamentale: nu are nici vechimea, nici raspandirea statistica si geografica necesare. Mitul etnogenezei este mitul traianic, raspandit in toate teritoriile locuite de romani, cu reverberatii in toponimie, prezent in cele mai diverse surse si cu deplina adeziune a poporului roman (desi Traian este un cuceritor).
Pentru Ion Talos, „Traian“ e o tema fundamentala a culturii romanesti, imparatul intemeietor al Daciei romane e prezent in mentalitatea romaneasca inca din secolul al XV-lea, iar „mitul lui Traian“ este insusi mitul etnogenezei romanilor. Unele documente din secolul al XIX-lea confirma ceea ce atesta sursele din secolele XV si XVI. Deci mai mult accent pe Traian decat pe Dochia, nu?
Marcel Olinescu si Romulus Vulcanescu trateaza in cursurile lor de mitologie despre varianta fiicei lui Decebal, printesa razboinica. Dar, cum am zis si la inceput, exista o varianta mult mai veche, a Babei, ce apare la Dimitrie Cantemir inca din 1716. Deci doua ipostaze foarte diferite. Desigur, ambele foarte romantate dupa sec. XIX. E clar un mit legat de etonogeneza. Cat de mult adevar exista la mijloc, nu pot sa spun! Decat daca as abera si behai precum o face Roxin sau altii, fara nicio dovada, doar asa ca mi-a soptit vreun saman dacic sau insusi Zamolxes in somn. Practic nu avem nicio dovada palpabila ca Decebal ar fi avut o fiica sau o sora, iar arheologii lucreaza cu dovezi, nu cu fantezii. Nu avem nicio alta sursa din care am putea verifica informatia. Sa il credem pe cuvant pe Dio Cassius?
Astazi, zeita e zana sau sfanta in biserica, deci amalgamul de informatii mitologice s-a schimbat. Desigur, mitul lui Traian si al Dochiei este inca viu in legende, asa aparand in opere literare sau poezii. De aici au fost preluate mai tarziu de Mihail Kogalniceanu si George Calinescu. Na, trebuia sa avem si noi ca popor niste mituri fondatoare, corect?
Eu zic, ca mitolog, ca cea mai veche varianta, de la 1700, e legata de Baba ca personaj mitologic, asa cum exista in mitologiile popoarelor din jur arhetipul Babei, poate in legatura cu muntele sacru al dacilor. Ca istoric, daca n-am dovezi, ce sa zic? Sa inventez? Sa speculez? Nu-i stilul meu, dragilor! Eu sunt Delmo, nu uitati sa va abonati, fie ca zeii sa va aiba in paza!
Bibliografie si referinte:
Pe urmele printesei Dochia si a viteazului Cobal – legende, mituri si povesti la muntele Ceahlau – Prof. dr. in istorie Daniel DIEACONU, Cercetator stiintific la Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Regionala si Integrare Europeana al Universitatii din Bucuresti.
Radu Vulpe – „Columna lui Traian” (2002 cIMeC – Institutul de Memorie Culturala) https://biblioteca-digitala.ro/reviste/sargetia/04-Sargetia-Acta-Musei-Devensis-IV-1966_084.pdf
Constantin C. Petolescu – Decebal, regele dacilor – Ed. Academiei Romane, 1991
Ion Talos, Imparatul Traian si constiinta romanitatii romanilor. Cultura orala si scrisa din secolele XV-XX, Editura Scoala Ardeleana
Dio Cassius – istoria romana – https://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=izvoare_traduse&fisier=Dio_Cassius_Cocceianus_Lucius_-_Romaike_istoria_(68)
Razboaiele purtate de Decebal – https://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=razboaiele_dacilor&fisier=Razboaiele-3-Decebal
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.