Razboiul civil cunoscut ca Dansul Dragonilor reprezinta cel de-al cincilea roman semnat de George R.R. Martin in ciclul seriei „Cantec de gheata si foc” a fost intitulat in mod sugestiv „Dansul Dragonilor”, ca metafora ce detine o incarcatura impresionanta pentru definirea unui cutremurator razboi.
Este vorba despre o confuntare belica de proportii uriase, care implica toate fortele importante ale momentului intr-unul din cele mai rascolitoare evenimente istorice de pe intreg continentul Westeros: un conflict civil izbucnit in Cele Sapte Regate intre doua ramuri apartinand deopotriva Casei Targaryen.
In realitate este vorba despre lupta pentru succesiunea la tron intre sustinatorii lui Aegon al II-lea si cei ai surorii sale vitrege, Rhaenyra.
Cei doi isi disputara tronul tatalui lor, defunctul rege Viserys I Targaryen intr-un razboi ce dura din 129 in 131, concluzionandui-se cu moartea ambilor pretendenti si cu incoronarea in consecinta a lui Aegon al III-lea, fiul Rhaneyrei.
Denumirea de „Dansul Dragonilor” proveni din folclorul popular care dedica acestui eveniment istoric de proportii uriase, balade menite sa descrie in culori sumbre unicul razboi de mari dimensiuni din Westeros in care ambele parti detineau dragoni.
Razboiul fratricid fu unic asadar si din punct de vedere al implicarii fortelor de lupta: nu numai ca se desfasura intre doi frati Targaryen, ci si intre intre dragonii acestora.
Dansul Dragonilor: conjunctura in care izbucni razboiul
Momentul in care conflictul exploda precum un foc de artificii fu tocmai cel succesiv mortii regelui Viserys I Targaryen.
In teorie, mostenitoarea desemnata oficial cu muti ani in urma pentru a intra in posesia sceptrului era printesa Rhaenyra, unic copil aflat inca in viata, avuta de la prima sa sotie, Aemma Arryn.
Viserys avu si alti copii de la cea de-a doua sotie, Alicent Hightower, cel mai mare din acestia fiind fratele vitreg al Rhaenyrei, Aegon al II-lea.
Cele Sapte Regate nu cunoscusera in intreaga istorie un suveran-femeie astfel incat o mare parte a populatie se ingrijora numai la gandul ca Rhaenyra ar dobandi tronul ca urmasa de drept a regelui Viserys I.
Potrivit traditiilor mostenite de la Andali, un frate mai mic, dar de parte barbateasca, ar fi avut prioritate la tron fata de sora sa mai mare, dar Casa Targaryen nu facea parte din categoria celor ce se sinchiseau de regulile stabilite de altii.
Totusi, ca o masura de precautie, Viserys tinu sa se asigure inca din timpul vietii ca toti eventualii pretendenti la sceptru vor respecta promisiunea de a sustine ascensiunea Rhaenyrei la tron, poruncindu-le sa semneze hrisoave menite sa pecetluiasca aceasta fagaduinta.
In aceeasi zi in care regele isi dadu sufletul insa, sustinatorii lui Aegon al II-lea pusera la cale o lovitura de stat si-l incoronara pe el in mare graba.
Acest lucru se petrecu in timp ce printesa Rhaenyra se afla la castelul din Dragonstone, unde fu la randul sau incoronata in prezenta tuturor sustinatorilor sai, acuzandu-l oficial pe fratele sau vitreg, Aegon al II-lea de intalta tradare.
Un razboi fara invingator, ci doar cu victime
Fara indoiala, nici un razboi nu poate detine aspecte pozitive, nici chiar atunci cand este purtat in numele unor asa-zise cauze nobile, asadar nici razboiul civil cunoscut sub numele de „Dansul Dragonilor” nu putea sa dobandeasca un final fericit.
Se demonstra, ca multe altele, doar o confuntare sangeroasa de proportii uriase, de pe urma careia nu supravietuira nici unul din adversari, nici Rhaenyra, nici Aegon al II-lea, pentru a-si putea adjudeca multravnitul tron si a se bucura de aceasta izbanda prea multa vreme, ci doar lasa in urma sa o lunga trena de victime, sacrificate la picioarele setei lor de putere.
Cronicarii zugravira in culori sumbre modul in care Rhaneyra fu capturata de catre Aegon al II-lea si moartea cumplita de care aceasta avu parte, intrucat regele victorios hotara sa o condamne cu un dispret fara margini la un sfarsit umilitor, oferind-o drept hrana dragonului sau, Sunfyre (zis „Cel Auriu”).
Mai mult decat atat: Aegon al II-lea isi sili nepotul vitreg, fiul Rhaneyrei, sa priveasca acest cutremurator spectacol, socotind ca o astfel de lectie il va umili si-i va servi drept avertisment deopotriva, in caz ca ar fi intentionat sa-si razbune ulterior mama intr-un fel sau altul.
Dar si Aegon al II-lea fu la randul sau grav ranit in lupta – isi dadu ultima suflare la numai cateva luni dupa ce-si ucise sora vitrega, murind in conditii suspecte si nicidecum din pricina ranilor.
Razboiul inregistra astfel o faza stagnanta, dar in lipsa altor mostenitori de stirpe Targaryana, fu tocmai fiul Rhaenyrei cel care reusi sa se instaleze pe tronul regentei, minor fiind, dar acceptat in mod paradoxal, cu unanima incuviintare spre a continua astfel lantul succesiunii Targaryene la tron sub denumirea de regele Aegon al III-lea.
Aceasta ascensiune a sa la putere fu posibila din pricina faptului ca fiul lui Aegon al II-lea Targaryen, tanarul print Jaehaerys, fu asasinat inca in faza iniala a razboiului, in Fortareata Rosie, de catre doi talhari platiti de Misery, concubina lui Daemon Targaryen, aflata la conducerea intregii retele de spioni a acestuia din urma.
Efecte colaterale dezastruoase
Pe cand in anul 130 Rhaenyra ocupa magnificul „Iron Throne” din Fortareata Rosie, lordul Larys Strong, membru al Consiliului Restrans, o ajuta sa fuga in secret la Dragonstone impreuna cu fiul sau, Aegon, viitorul rege Aegon al III-lea.
Deghizandu-se in om de rand, Aegon al II-lea se infiltra la Dragonstone, reusind sa convinga in secret anumiti oameni influenti de la curte spre a-si schimba orientarea si a-l sustine in taina pentru a pune stapanire pe intreaga insula.
Luand cu asalt castelul, fu nevoit sa isi masoare iscusinta in lupta cu neinfricata Baela Targaryen, fiica printului Daemon Targaryen.
Cei doi se confrunta intr-o inclestare crancena pe coamele dragonilor lor, Sunfyre si Moon Dancer, iar Aegon isi franse ambele gambe, cazand de pe grumazul propriului sau zburator.
Durerile ingrozitoare care-l coplesira in urma acestui accident fura de-a dreptul insuportabile, dar Aegon refuza leacurile pe baza de opium, preferand suferinta continua.
De indata ce Rhaneyra si micul Aegon ajunsera la Dragonstone, fura capturati de catre oamenii regelui. Rhaneyra este acuzata de inalta tradare si devorata de Sunfyre sub ochii micului print, motiv pentru care acesta din urma ramase traumatizat pentru tot restul vietii sale.
Regina Helaena, sotia lui Aegon al II-lea, cazu prada disperarii dupa moartea fiului lor, printul Jaehaerys si macinata de gandul ca ea insasi a avut un rol fundamental in acest asasinat, isi puse capat vietii.
Oamenii leali Rhaneyrei continuara sa lupte pentru sustinerea cauzei fiului acesteia; sub presiunea tuturor acestor evenimente, regele Aegon al II-lea ii acorda nepotului sau iertarea si-i ingadui sa ocupe un loc in propriul sau Consiliu Restrans.
In anul 131, dupa numai cateva luni de la incheierea oficiala a ostilitatilor, regele Aegon al II-lea moare, otravit de o mana misterioasa.
Aegon al III-lea Targaryen isi adjudeca sceptrul, in calitate de nepot al defunctului rege si fiu al Rhaneyrei si se casatori cu printesa Jaehaera, unica fiica a lui Aegon si a Helaenei.
O consecinta dramatica a marii confruntari civile viza insa si impresionantele creaturi zburatoare detinute de Casa Targaryen: dragonii.
Majoritatea dragonilor fura ucisi pe durata desfasurarii razboiului, iar in decurs de alti cativa ani, aceste magnifice creaturi disparura cu desavarsire din peisaj, chiar in timpul domniei noului rege.
Aegon al III-lea dobandi initial doar regenta, intrucat abia in anul 136 implini varsta pentru a putea deveni suveran in adevaratul inteles al cuvantului.
Perioada de regenta fu caracterizata de intrigi si conflicte intre membrii Consiliului de Regenta, autoritatea fiind disputata fara ragaz, intre numerosii Primi Cavaleri ai Regelui.
Din cei sapte membri initiali ai Consiliului de Regenta, numai Marele Maestru Munkun servi pana la sfarsitul celor cinci ani, restul fiind ori inlocuiti cu altii dupa destituire, ori renuntand singuri la pozitia lor, ori trecand pur si simplu pe lumea cealalta.
Perioada de regenta se incheie in 136, cand Aegon implini saisprezece ani: devenind rege cu depline puteri, desfiinta Consiliul de Regenta si-i acorda titlul de Prim Cavaler persoanei in care avea incredere deplina: fratelui sau, Viserys Targaryen.
Ulterior, acesta din urma va detine un rol fundamental in mentinerea unitatii regatului, guvernand din culise, indeosebi in perioada in care fiii lui Aegon al III-lea, Daeron si Baelor, se dedau unul jocului de-a razboinicul si celalalt rugaciunilor si randuielilor spirituale.
In rolul sau de Prim Cavaler asigura cu iscusinta siguranta si stabilitatea in regat in anii in care capriciile si nebuniile lui Daeron si Baelor ar fi putut produce grave prejudicii monarhiei.
Viserys ajunge rege in anul 171, la o varsta inaintata, dupa moartea lui Baelor I Targaryen, suspectat fiind de a-si fi ucis nepotul prin otravire, pentru a dobandi coroana.
Domnia sa fu foarte scurta: doar un an. Fu rapus de o boala grava, care puse capat planurilor sale intelepte de a infiinta o noua Trezorerie, de a extinde comertul naval si de a imbunatati decretele formulate de suveranii care l-au precedat.
Dupa moartea sa, tronul fu ocupat de fiul sau cel mai mare, Aegon al IV-lea Targaryen – o inscaunare care nu lasa prea mult loc fanteziei in materie de nume de regi.
Gurile rele sustinura ca in realitate, moartea lui Viserys nu ar fi survenit din pricina unei patologii anume, in mod natural, ci ca ar fi fost provocata la randul sau de mana mostenitorului legitim la tron, Aegon al IV-lea.
Bibliografie:
- Martin, George R.R.– „A Dance With Dragons”, 2011;
- Orr, David – „Ascensiunea dragonilor: George R.R. Martin si ascensiunea genului fantasy”, 2011;
- Adams, John Joseph – „Epic: Legends of Fantasy”, 2012;
- Poniewozik, James – „Problemele puterii: Dansul dragonilor al lui George R.R. Martin”, 2012;
- Brown, Rachael – „George R.R. Martin despre sex, fantasy si Dansul Dragonilor”, 2012.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.