Societatea medievala romaneasca era caracterizata de o serie de trasaturi specifice teritoriilor de referinta ale celor trei principate – Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania – prezentand anumite elemente specifice care o distingeau totusi la nivelul cadrului mai larg al organizarii sociale europene.
Cum era societatea medievala romaneasca – organizare, mod de viata si particularitati
Astfel, in timp ce in Transilvania se manifesta intens controlul coroanei maghiare, al carei interes era de a elimina pe cat posibil din peisaj boierimea romaneasca si de a o substitui cu membri ai categoriei de nobili unguri, dobandind treptat cat mai multi tarani aserviti, in Tara Romaneasca si in Moldova lucrurile stateau cu totul altfel.
Aici biserica detinea cea mai insemnata parte a proprietatii funciare, urmata de boierime si in cele din urma, de comunitatile de tarani liberi – fie ei razesi, mosneni sau megiesi, cum se numeau la vremea respectiva – adica „tarani liberi, stapani in devalmasie ai pamantului mostenit de la un strabun comun”, dupa cum se specifica in dictionarul explicativ al limbii romane.
La acestia se adauga si categoria taranilor lipsiti de pamanturi, care detineau doar unelte si eventual animale de munca, dependenti fiind de proprietarii feudali sau boierii, care incasau dijma de pe urma tuturor produselor obtinute, de la cereale la vin si de la animale la miere, peste si orice altceva se mai putea exploata pentru curtile boieresti.
Dijma reprezenta a noua sau a zecea parte din totalitatea produselor obtinute, in timp ce renta in munca se realiza lucrand terenurile proprietarului gratis, pentru ca acesta din urma pastra integral recolta.
Particularitatile acestui tip de organizare sociala genera nu de putine ori contraste intre boieri si taranii aserviti, dar din punct de vedere al conflictelor inregistrate in lumea medievala romaneasca, tensiuni din cele mai frenetice se remarcau in cadrul clasei dominante, din pricina luptei pentru putere, ranguri inalte, averi si privilegii.
De altfel, structura si functiile societatii medievale sunt zugravite intr-o maniera cat se poate de clara in scrierile episcopului Adalberon de Laon, care remarca nu fara o nota transanta faptul ca
„… nobilii n-au nevoie sa suporte constrangerea niciunei puteri. Ei sunt razboinici, protectori ai bisericilor, ai celor mari si ai celor mici… Cealalta clasa este cea a slujitorilor – aceasta nu dobandeste nimic decat cu pretul trudei. Servitorii furnizeaza lumii intregi bani, haine si mancare. Casa lui Dumnezeu, pe care o credem una singura, este, deci, impartita in trei: unii se roaga, altii se lupta, iar ceilalti muncesc. Aceste trei parti, coexistand, nu admit sa fie despartite”.
Boierimea si rolurile sale in societatea medievala romaneasca
Clasa dominanta a societatii medievale romanesti era structurata la randul sau pe nivele bine determinate, pornind de la scaunul domnesc si continuand cu nobilii si boierii, acestia din urma impartindu-se la randul lor in trei categorii, in functie de importanta pozitiei ocupate si de proportiile averilor detinute, intrucat se distingea boierimea mare, mijlocie si mica.
Ceea ce incadra intr-o categorie sau alta un boier anume tinea fara indoiala in primul rand de dimensiunile mosiilor in posesia carora se afla, desi in Transilvania se remarca in paralel si un alt tip de privilegiu ce cantarea considerabil in balanta: titlul nobiliar.
Astfel, alaturi de baroni si conti de origini maghiare, care detineau castele si/sau cetati intarite, aici erau prezenti si boierii romani cu statut de vasalitate fata de coroana Ungariei; tot astfel, voievodul Transilvaniei trebuia sa recunoasca la randul sau autoritatea maghiara asupra intregului tinut si sa se declare vasal al regelui.
In Tara Romaneasca si in Moldova in schimb, boierimea nu detinea titluri nobiliare care sa stabileasca o ierarhie anume, ci isi consolidau propria pozitie si isi sporeau averile si mosiile in functie de propria iscusinta, de legaturile de rudenie cu persoane influente de la curtea domneasca sau prin casatorii aranjate, menite sa le rotunjeasca vistieriile si nu de putine ori, sa le deschida porti importante spre dobandirea unor noi si noi privilegii.
Boierii nu aveau prea multe indatoriri: trebuiau doar sa fie credinciosi (cel putin in aparenta, pentru ca nu putini erau aceia care nu respectau nici pe departe randuielile bisericesti intre peretii odailor propriilor mosii), sa se supuna autoritatii de stat, sa ia parte activ la sfatul domnesc sau la adunarile pe stari si sa se prezinte la oaste in caz de razboi in fruntea efectivelor lor de vasali.
Doar in cazul in care se dovedea ca au infaptuit un act de tradare erau pedepsiti prin taierea capului si li se confiscau averile; in mod surprinzator, astfel de episoade nu erau izolate, ci se inregistrau destul de frecvent din pricina urzelilor puse la cale pentru a sustine un pretendent sau altul la tron, ori pentru a obtine avantaje din partea sultanilor interesati sa aibe cat mai multi spioni in imediata vecinatate a domnitorului roman, indiferent cine era acesta.
Pentru multe alte faradelegi, in Moldova exista chiar si o posibilitate de rascumparare a pedepsei cu moartea sau cu intemnitarea, dupa cum dezvaluie izvoarele istorice scrise datand din perioada respectiva:
„Spre rascumpararea pedepsei cu moartea, in cazul furturilor „mari” sau a intemnitarii, se incheie invoiala intre pagubit si faptas, acesta din urma cedandu-i primului mosia sa in schimbul eliberarii din stransoarea pedepsei”.
Iar in documentele care contin porunci ale domnilor tarii de cercetare a cazurilor de omor sau a unor fapte deosebit de grave, se remarca modul in care oamenii incercau sa-si salveze viata sau libertatea,
„prin punerea de chezasii pentru plata datoriei izvorate din infractiune, prin imprumutul banesc pentru care garantau cu mosia proprie sau prin cedarea catre un cumparator a dreptului de stapanire asupra pamantului sau, in schimbul sumei de bani necesara despagubirii victimei si pentru plata amenzii catre domnie sau prin abandonarea bunului sau in favoarea celui pagubit si renuntarea deplina la dreptul de stapanire asupra lui”, dupa cum afirma Catalina Chelcu intr-un studiu dedicat acestor chestiuni juridice.
Cea mai distinsa pozitie la care putea nazui un boier mare era cea a vornicului, respectiv de a deveni un mare dregator in Sfatul Domnesc si de a dobandi un cuvant greu de spus in treburile interne ale tarii, cu autoritate si atributii judecatoresti, deopotriva.
La polul opus se alfau insa medelnicerii – boierii cu rangul cel mai de jos, aflati in serviciul personal al domnitorului tarii fie pentru a-i turna apa la spalat, fie pentru a-i servi bucatele si vinul la masa.
In Tara Romanesca medelnicerul se numea de fapt stolnic si isi asuma si responsabilitatea pentru siguranta hranei domnitorului, gustand din bucatele ce urmau sa-i fie servite acestuia pentru a se asigura ca nu sunt otravite.
Traiul omului de rand – o adevarata aventura (fara happy-end)
In societatea medievala romaneasca omul de rand nu avea parte de o viata prea indelungata: in general, cei ce reuseau sa depaseasca varsta de 40 de ani erau socotiti deja batrani.
Un mare numar de barbati mureau pe campul de lupta intrucat conflictele armate erau destul de frecvente, dar nici femeile nu aveau prea mari sperante sa ajunga la senectute: daca nu mureau de boli sau dand nastere pruncilor, atunci hrana saracacioasa, conditiile de viata aspre si muncile continue le scurtau fara mila zilele.
Cand recoltele erau slabe, foametea lovea populatia atat de cumplit, incat familiile sarace ajungeau chiar sa manance cereale mucegaite, roade salbatice cautate cu sarg prin padure sau chiar scoarta de copaci, ceea ce le subrezea si mai mult sanatatea.
Foamea exacerba violenta, furturile, talhariile, braconajul si orice alta metoda neortodoxa de a obtine ceva de mancare fie si macar de pe o zi pe alta.
Biserica indemna credinciosii sa se roage pentru recolte mai bune, pentru ploaie pe timp de seceta si pentru toate cele de trebuinta, propavaduind conceptul potrivit caruia necazurile se abat asupra populatiei din pricina pacatelor comise si a slabei credinte in Dumnezeu.
In perioadele cu recolte bune, oamenii respectau cu sfintenie posturile din calendarul bisericesc, se hraneau cu turte coapte in spuza, linte, fasole sau asa-zisa „zama de ce se gaseste” – ceapa, legume, verdeturi si daca erau norocosi, fructe de padure si ciuperci.
Diferentele dintre taranimea libera si cea dependenta erau cat se poate de evidente: cei ce faceau parte din prima categorie aveau dreptul de a parasi mosia, de a-si alege proprii conducatori si de a lasa mosteniri, iar ca obligatii le reveneau platile catre stat si catre Biserica sub forma de taxe, redevente si munca, precum si obligatia de a fi luati la oaste; plateau zeciuiala catre Biserica si munceau pentru comunitate gratis, construind de pilda poduri, drumuri, sapand fantani sau executand orice alt gen de lucrari ar fi fost necesare pe plan local.
Taranii dependenti in schimb erau legati de pamant, nu li se ingaduia nici macar sa se casatoareasca fara sa obtina incuviintarea stapanului lor si nu erau admisi ca martori in procese, impovarati fiind pe de alta parte de servitutea fata de seniori.
Multimea abuzurilor si actelor de violenta de care erau afectati taranii, precum si faptul ca nu aveau la dispozitie practic nici un mijloc legal de aparare, starnea frecvent nemultumiri care conduceau la rascoale cu final dramatic.
Si orasenilor le revenea sarcina de a plati biruri, respectiv impozite pe persoana, dar si o serie de taxe impuse la comercializarea de produse, impozite speciale pe meserii sau amenzi pentru anumite categorii de nereguli.
Imunitatile dobandite de boierime
Consolidarea puterii paturii boieresti fu incununata de succese tot mai mari pe masura introducerii anumitor „imunitati feudale”, menite sa asigure reprezentantilor acestei categorii sociale privilegii din cele mai insemnate, fara asumarea vreuni risc.
Astfel, atat in Tara Romaneasca precum si in Moldova, boierii puteau obtine din partea domnitorului lor avantaje deosebit de insemnate, prin acordarea „ohabei” (sau „uricului” in Moldova) – o pretioasa imunitate care atragea dupa sine importante beneficii:
- Inlesniri de natura comerciala;
- Scutiri de taxe;
- Privilegii la nivel de incasare de venituri;
- Drept inalienabil asupra unor terenuri/mosii transmise prin ereditate generatiilor urmatoare.
Cu alte cuvinte, si in lumea medievala, ca si in cea moderna, clasa privilegiata a societatii inventa constant masuri si initiative care aveau dret scop final sa intareasca pozitiile membrilor sai, sa le protejeze averile si sa le asigure revarsarea privilegiilor asupra propriilor mostenitori timp de generatii intregi.
Toate acestea trimit fara indoiala cu gandul la un vechi proverb romanesc, potrivit caruia „cel bogat nu-l crede pe cel sarac si cel satul nu-l crede pe cel flamand” – un adevar trist care din pacate nu caracaterizeaza doar feudalismul, ci se propaga in istorie la nivel general.
Bibliografie:
- Vasile, Pascu – „Istoria antica si medievala a romanilor”, 1998;
- Pop, Ioan-Aurel – „Natiunea romana medievala: solidarietati etnice romanesti in secolele XIII-XVI”, 1998;
- Paragina, Anton – „Habitatul medieval la curbura exterioara a Carpatilor in secolele X-XV”, 2002;
- Nicoara, Toader – „Sentimentul de insecuritate in societatea romaneasca la inceputurile timpurilor moderne 1600-1830”, 2005;
- Neagoe, Claudiu – „Modele culturale si realitati cotidiene in societatea romaneasca”, 2009;
- Coman, Marian – „Putere si teritoriu. Tara Romaneasca medievala (secolele XIV-XI)”, 2016;
- Cristian Nicolae Apetrei – “Resedintele boieresti din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XV”, 2009.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.