Cum era viata cavalerilor in Evul Mediu?

Figura cavalerului medieval e zugravita azi in culori pastelate, gratie nenumaratelor legende ale epocii respective, care amestecau mituri si adevaruri istorice dupa o reteta ce-l impunea drept prototipul eroului desavarsit.

Cutezator si fara pata, ghidat doar de onoare, intentii bune si de dorinta de a servi celor lipsiti de aparare, cavalerul intruchipa idealul barbatului neinfricat – adjudecandu-si un rol important in societatea tripartita de tip „oratores, bellatores, laboratores”, unde ordinea ierarhica se respecta fara a cracni, sub aceasta precisa forma: sacerdoti, soldati si lucratori.

 

Lumea cavalerilor medievali: lungul drum al aspirantilor la nobila armura

Intr-o anumita masura, cavalerul imprumuta din fiecare categorie cate un element distinctiv, respectiv prestigiul, combativitatea si rezistenta, transformandu-se astfel, fara drept de apel, in protagonist al nobilitatii secundare medievale, putand aspira la titluri mai inalte, la proprietati si favoruri din cele mai variate, in functie de cum si cat reusea sa-si puna in valoare calitatile.

In timp ce rolul cavalerilor ramase oarecum nemodificat pe intreaga durata a evului mediu, perceptia acestei categorii sociale aparte a evoluat cu trecerea timpului, imaginea cavalerului medieval care persista azi in constientul colectiv provenind mai degraba din perioada cuprinsa intre anii 1000 si 1300.

Inainte de a se incheia primul mileniu al erei noastre, mai exact in perioada anilor 500-1000, cavalerii erau socotiti in general personaje violente, intrucat in schimbul actiunilor militare pentru care se aflau la mare cautare, primeau pamanturi sau li se acorda permisiunea de a jefui teritoriile cucerite.

Imaginea cavalerilor din aceasta perioada era asadar asociata parjolului, mortii, violurilor si jafurilor – portret care nu le atragea tocmai simpatia populatiei.

Lucrurile inregistrara o intorsatura neasteptata in cursul secolului al XI-lea, in timpul cuceririi teritoriilor engleze de catre normanzi (1066), cand cavalerii incepura sa imbrace straiele razboinicilor-calareti, cu armuri grele, ghidandu-se dupa o serie de reguli disciplinare si morale complet diferite, in urma adoptarii unui cod de conduita profesionala specific.

Cititi mai multe despre Mituri despre Regele Arthur din Camelot si Cavalerii Mesei Rotunde

 

Ce calitati trebuia sa demonstreze un cavaler pentru a fi apreciat?

Cavalerii care formau celebrele unitati de „cavalerie” – termen derivat tocmai din denumirea lor clasica, intrucat „caballo” in limba italiana inseamna „cal” – aderau practic la un „cod de onoare” ale carui reguli puteau varia de la comandant la comandant.

Anumite elemente insa constituiau un soi de numitor comun pentru toti:

• curajul demonstrat in batalii,
• onestitatea fata de proprii lor superiori si camarazi de lupta – se aflau in topul celor mai apreciate calitati ale unui cavaler – valori cat se poate de practice din perspectiva militara.

 

Succesiv, codul cavaleresc s-a dezvoltat intr-o maniera cu adevarat spectaculoasa, incluzand treptat valori noi, precum:

• compasiunea,
• generozitatea fata de cei slabi si neajutorati
• comportamentul milos fata de inamicii infranti in lupta.

 

Aceste noi elemente erau promovate intens de Biserica si au contribuit in mod decisiv la construirea unei noi imagini a cavalerului medieval, care s-a transmis in buna masura pana in zilele noastre, inspirand opere romantice si romantioase fara numar, in mai toate domeniile artistice cunoscute.

Cititi mai multe despre Codul Cavalerilor

 

Din ce paturi sociale proveneau cavalerii?

In prima perioada a evului mediu, cavalerii nu trebuiau neaparat sa provina din categoria nobililor: daca isi putea permite sa detina un cal si sa se descurce bine cu spada, putea sa-si indrepte eforturile in aceasta directie nestingherit.

Abia in ce-a de-a doua parte a perioadei medievale, nobilitatea fu aplicata pe obrazul cavalerilor precum un timbru pe plic, punandu-se astfel bazele conceptului potrivit caruia dreptul de a deveni cavaler devenea un privilegiu ereditar specific categoriei nobililor.

Asadar, primul pas necesar pentru un tanar pentru a putea aspira la titlul de cavaler era sa provina dintr-o familie de nobili.

O particularitate aparte a acestei perioade consta in faptul ca desi titlul de cavaler putea fi adjudecat indeosebi de catre tinerii barbati, nu exista vreo lege care sa interzica femeilor sa-si asume un astfel de rol, daca dadeau dovada de calitatile potrivite pentru a duce la bun sfarsit sarcinile specifice ale acestuia.

Mai mult decat atat, potrivit unor istorisiri transmise peste veacuri, se pare ca Ordinul Cavalerilor Templieri si cel al Cavalerilor Ospitalieri – cele mai faimoase ordine militare din perioada Cruciadelor – ar fi detinut in randurile efectivelor lor, un anumit tip de calugarite-razboinice, deosebit de abile.

Cititi mai multe despre Ordinele de Cavaleri din Evul Mediu: Cavalerii Templieri, Cavalerii Ospialieri, Ordinul Dragonului si Cavalerii Teutoni

 

Cum se pregateau tinerii pentru a deveni cavaleri?

Perioada de pregatire pentru a deveni cavaler putea incepe inca de la frageda varsta de 7 ani; pana la aceasta varsta, copilul trebuia sa fie ingrijit de catre o mama adoptiva, in castelul propriului sau tata.

De indata ce copilul implinea 7 ani, era trimis la castelul unui alt cavaler sau al unui nobil de incredere, de regula ruda apropiata cu familia copilului respectiv – loc in care acesta trebuia sa serveasca asemenea unui paj sau asistent de scutier, fiind instruit treptat in variatele domenii in care un cavaler ar fi trebuit sa exceleze.

De la antrenamentele fizice la tehnicile de lupta si de la ingrijirea unui cal la modul in care se imbraca o armura, copilul trebuia sa dobandeasca pe masura trecerii timpului abilitati multiple, chiar daca primele lectii se desfasurau cu arme din lemn si cu actiuni simulate.

Lectiile deveneau din ce in ce mai serioase, avand drept scop pregatirea tanarului in devenire pentru a face fata cu succes oricaror provocari pe care i le-ar fi putut presara in cale viata de cavaler.

Nu lipseau din peisaj nici lectiile de controlare a soimilor, cele de vanatoare, dar si de religie, scriere, lectura, matematica, dans si muzica – domenii in care un nobil trebuia sa demonstreze de asemenea, veleitati de invidiat.

Aceste standarde ridicate demonstreaza ca la vremea respectiva, un cavaler nu nu putea fi doar un razboinic aprig, ci trebuia sa apartina categoriei persoanelor culte, apartinand inaltei societati.

Cititi mai multe despre Legenda Cavalerilor Templieri

 

De la copilarie la adolescenta – sarcinile scutierului

Pregatirile continuau pana la varsta pubertatii, respectiva pana la 14 ani, moment din care nu mai era socotit un copil, ci un tanar care nazuia sa fie promovat la rolul de scutier, in cadrul unei ceremonii religioase: un preot sau un episcop ii inmana o spada, cerandu-i sa jure ca o va folosi in scopuri nobile si pentru apararea credintei.

Proaspatului scutier ii revenea sarcina de a pastra armele si armura seniorului sau curate si in buna randuiala, sa-l asiste la imbracarea camasii de zale si a armurii inainte de batalie, sa-l insoteasca pe campul de lupta, sa aibe grija de caii acestuia si, evident… sa poarte un scut.

Antrenamentele si sarcinile scutierului constituiau insa doar o parte din activitatile sale zilnice: latura nobiliara a acestuia impune desavarsirea pregatirii pentru respectarea etichetei din inalta societate, astfel incat scutierul continua sa primeasca lectii de muzica si dans, heraldica, codul bunelor maniere si regulilor dupa care se ghida un cavaler.

Un element interesant in acest context este reprezentat de obligativitatea invatarii regulilor unor jocuri practicate la curte precum sah, dame sau table – activitati socotite nu numai mijloace de divertisment, ci si veritabile instrumente pentru dezvoltarea gandirii strategice.

 Un aspirant cavaler isi servea seniorul de regula circa sapte ani, respectiv pana la implinirea varstei de 21 de ani, dar in anumite cazuri, un scutier care demonstra curaj si savarsea fapte demne de admiratie pe campul de lupta, putea deveni cavaler la varste ceva mai fragede.

Nu tuturor scutierilor li se garanta insa ca vor deveni cavaleri – mai intai trebuiau sa-si procure din resurse proprii armura si armele, daca seniorul sau nu decidea sa-i daruiasca un set complet pentru buna purtare…

Costurile unui astfel de echipament puteau fi destul de mari, in functie de calitatea armelor si armurii, desi se puteau achiztiona si la „second-hand”, in situatiile in care se punga scutierului respectiv nu era tocmai bine garnisita.

Cititi mai multe despre Cele mai interesante legende urbane medievale

 

Cum se desfasura ceremonia numirii unui cavaler?

De regula, ceremonia numirii unui cavaler avea loc cu aocazia anumitor sarbatori religioase insemnate ale comunitatii, cum ar fi de pilda de Craciun sau de Paste, dar si in cadrul altor evenimente speciale, precum casatoria unui nobil sau a unui monarh.

Titlul de cavaler putea fi conferit scutierului fie de catre rege, fie de catre un nobil, dar si de catre reprezentanti ai clerului sau chiar de propriul sau tata, cu conditia ca acesta din urma sa fie el insusi cavaler.

In ajunul ceremeniei, scutierul se primenea si se imbraca in alb – semn al pretuirii si cinstirii puritatii – adaugand deasupra o capa rosie, ca semn al provenientei sale nobile, apoi petrecea intreaga noapte rugandu-se in tacere in capela castelului.

In dimineata zilei urmatoare, ceremonia debuta cu slujba religioasa in cadrul careia sacerdotul tinea un discurs si despre datoria si responsabilitatile unui cavaler, inainte de a binecuvanta spada si scutul ce urmau sa-i fie incredintate tanarului odata cu conferirea titlului mult ravnit.

In cadrul ceremoniei, acesta trebuia sa pronunte juramantul cavaleresc, prin care isi declara credinta in Dumnezeu si in Biserica, promitand solemn ca-i va apara pe cei neajutorati, ca va demonstra generozitate fata de cei saraci si ca va spune mereu adevarul.

Infrangerea unui astfel de juramant echivala cu o crima impotriva lui Dumnezeu si orice cavaler care ar fi cazut intr-un asemenea pacat era incredintat ca-si va atrage mania cereasca si ca sufletul sau va fi condamnat sa arda pe veci in cuptoarele lui Scaraotchi.

Partea finala a ceremoniei solemne consta in inmanarea efectiva a armei si scutului de catre nobilul senior care-i conferea titlul de cavaler, dupa ce-i atingea umarul cu latul spadei respective, rostind formula prin care-l declara „Sir Knight”.

Proaspatul cavaler isi imbraca mai apoi armura si isi incingea spada la mijloc si se putea considera intrat oficial in categoria cavalerilor, moment in care se dadea startul la petrecere, muzica si dans.

In ziua imediat urmatoare se organizau turnee sau intreceri de lupta – prilej cu care proaspatului cavaler i se oferea oportunitatea de a-si pune in valoare abilitatile corespunzatoare, hranind astfel din plin si dorinta de divertisment a invitatilor.

Cititi mai multe despre Societatea romaneasca in Evul Mediu: cultura, religie, filosofie

 

Privilegiile unui cavaler – pe masura eforturilor depuse

In cele din urma, eforturile depuse pentru dobandirea titlului de cavaler erau rasplatite in diferite moduri: un cavaler beneficia de anumite privilegii, avand dreptul de a detine pamanturi si proprietati, de a se aseza la masa alaturi de alti nobili si/sau monarhi in cadrul banchetelor si de… a intra in biserica inarmat.

In plus, cavalerul era respectat si onorat, se bucura de autoritate in randurile mambrilor comunitatii, iar cuvantul sau nu putea fi pus la indoiala, marturia sa constituind litera de lege in situatii in care-i era solicitata dinaintea curtii, intrucat un cavaler nu putea spune minciuni.

Nu in ultimul rand, cavalerii se bucurau de mare succes in randurile reprezentantelor sexului frumos, care-i priveau cu mult interes, tesand cu harnicie vise romantice in care erau protagonisti absoluti, intrucat un cavaler

„isi serveste doamna cu aceeasi deferenta si loialitate cu care isi serveste seniorul”, dupa cum sublinia Farndon John in volumul sau intitulat „50 de idei geniale care au schimbat lumea” (2012). 

 

Cititi mai multe despre: Cum luptau romanii in Evul Mediu: Top 10 cele mai importante batalii ale domnitorilor romani

 

 

Bibliografie:

1. Hoena, Blake – „Medieval Knights: Europe’s Fearsome Armored Soldiers”, 2019;
2. Lo Monaco, Annalisa – „Il Cavaliere Medioevale: un Ruolo più Complicato di quanto si possa Pensare”, 2018;
3. Park, Louise & Love, Timothy – „The Medieval Knights”, 2009;
4. Eagan, Robynne – „Medieval Knights and Battles: Exploring Ancient Civilizations”, 2008;
5. Barber, Richard – „The Reign of Chivalry”, 2005.