Cati ani a domnit Mircea cel Batran, ce batalii a purtat, ce legende s-au tesut in jurul marelui conducator? Cine a fost Baiazid, cum a fost domnia lui Mircea cel Batran si de ce a murit?
Mircea cel Batran – tineretea si inceputurile domniei
Figura reprezentativa a istoriografiei romanesti, Mircea cel Batran (1355-1418) sau Mircea cel Mare cum mai este regasit in literatura de specialitate, ar putea fi socotit cel mai important domnitor al Tarii Romanesti, de la intemeierea acesteia si pana la unirea sa cu Moldova.
Cu o domnie impresionanta, care s-a extins de-a lungul a 29 de ani, ocupa tronul Tarii Romanesti in doua etape, din 1386 pana i 1394 si din 1397 pana in 1418.
Modul in care carmui tara in aceste intervale avu insa darul de a marca nu numai politica interna si aspectele de natura economica si sociala ale teritoriului peste care domni, ci si numeroase evenimente istorice desfasurate in afara granitelor Tarii Romanesti, intrucat unele din deciziile pe care le-a adoptat au influentat in maniera decisiva actiunile tarilor vecine si ale marilor puteri ce-si atinteau privirile iscoditoare catre cetatea sa de scaun.
Toate aceste particularitati legate de domnia sa isi au insa radacinile adanc patrunse intr-o perioada in care putini erau aceia care vedeau intr-un tanar Mircea, aparent nepriceput in chestiunile legate de carmuirea unui stat, un posibil domnitor care sa-si puna cu hotarare amprenta pe soarta tarii.
Fiul lui Radu I dintr-o a doua casatorie (cea cu Doamna Calinichia), Mircea intra intr-un con de umbra la moartea tatalui sau, cand tronul Tarii Romanesti fu incredintat fratelui sau vitreg, Dan I, nascut din prima casatorie a domnitorului cu Doamna Ana.
„Dan si Mircea nu erau fii din aceeasi casatorie a tatalui lor (…) aaadar Mircea si Dan nu erau frati buni (…); numele primei sotii a lui Radu era Ana, care a fost maica lui Dan voda, iar Calinichia era o alta persoana, a doua doamna a lui Radu”, afirma istoricul P.P. Panaitescu.
Exista totusi autori de specialitate care sustin teoria potrivit careia Mircea si Dan erau frati buni, avand aceeasi mama, dar ca numele acesteia apare schimbat in vechile hrisoave din pricina ca sotia lui Radu I s-a calugarit si ar fi primit un nou nume odata cu retragerea in manastire.
Cert este insa ca Dan I nu avu parte de o domnie prea indelungata intrucat muri in 23 septembrie 1386 otravit de o mana necunoscuta in timp ce se afla intr-o campanie militara pentru sustinerea ostilor unchiului sau impotriva tarului de Tarnovo.
Conjunctura in care isi dadu ultima suflare ramase invaluita in mister, dar nu putini fura cei ce sustinura ipoteza implicarii lui Mircea in aceasta dramatica moarte, intrucat ar fi planuit in taina sa obtina tronul Tarii Romanesti cu orice pret.
Cum n-au existat dovezi in masura sa sustina o astfel de teorie, Mircea fu inscaunat in anul 1386 in mod absolut neasteptat.
Disputa crancena dintre Danesti si Draculesti
Numerosi istorici moderni sustin teoria potrivit careia crancena disputa inregistrata intre secolele XV-XVI intre Danesti si Draculesti, respectiv intre urmasii lui Dan I si cei ai lui Mircea cel Batran (prin veriga succesiva la tron a fiului sau Vlad Dracul), s-ar fi datorat tocmai dusmaniei ce ar fi luat nastere odata cu asasinarea lui Dan I, intrucat familia acestuia suspecta ca Mircea ar fi fost implicat in otravirea fratelui sau vitreg.
Pe de alta parte, situatia conflictuala s-a intensificat si datorita faptului ca ramura Danestilor era socotita de o parte a boierimii drept legitima descendenta a dinastiei Basarabilor, in timp ce linia Draculestilor era considerata ”uzurpatoare”, intrucat ar fi provenit dintr-un fiu vitreg al lui Radu I, respectiv Mircea.
De partea Draculestilor erau boierii munteni, in timp ce Danestii erau sustinuti cu precadere de catre familiile influente din Oltenia, astfel incat, in momentul in care pe linia Danestilor se sfarsira mostenitorii de parte barbateasca, in lupta pentru putere acestia fura substituiti de membrii familiei boieresti a Craiovestilor.
Aceste continue dispute avura un efect teribil asupra evolutiei politicii din Tara Romaneasca la vremea respectiva, dar Draculestii reusira sa tina piept cu darzenie rivalilor, dinastia lor continuand sa-si adjudece tronul timp de secole, pana la moartea lui Mihai Viteazul (1601), ale carui origini de os domnesc sunt totusi puse la indoiala, desi el insusi sustinea ca ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun.
Trasaturile de caracter si viata personala
Mircea tinea mult ca in inscrisurile oficiale sa i se precizeze toate titlurile dobandite, lucru care indica pe de o parte caracterul sau mandru si autoritar, iar pe de alta parte, dorinta domnitorului de a transmite ferm tuturor celor carora le era destinata misiva, pozitia sa deosebita, impunand respect si pretinzand totodata sa fie tratat cu o consideratie speciala.
Astfel, vine mentionat in vechile hrisoave cu unul din cele mai lungi titluri atribuite vreodata domnitorilor romani, respectiv: „Eu, intru Hristos Dumnezeu binecredincios si binecinstitor si de Hristos iubitor si autocrat, Io Mircea mare voievod si domn din mila lui Dumnezeu si cu darul lui Dumnezeu, stapanind si domnind peste toata ?ara Ungrovlahiei si a partilor de peste munti, inca si catre partile tatareati si Amlasului si Fagarasului herteg si domnitor al Banatului Severinului si pe amandoua partile pe toata Podunavia, inca pana la marea cea mare si stapanitor al cetatii Darstorului”.
Formula dezvaluie si faptul ca Mircea era credincios, multumindu-i lui Dumnezeu pentru statutul sau de carmuitor al poporului si detinator al multor titluri importante, desi anumite aspecte ale vietii sale personale indica limitele pe care domnitorul le avea in acest context.
Doi insemnati istorici bizantini, Ducas si Laonic Chalcocondil, mentioneaza in lucrarile lor faptul ca Miircea cel Batran, „…ducand o viata desfranata, a avut multi copii naturali (…) care dupa moartea lui s-au apucat sa se lupte intre ei pentru domnie”.
Totusi, spre deosebire de alti domnitori romani, Mircea se casatori o singura doata, cu Doamna Mara, descendenta a unei importante familii nobiliare germane si posesoare a unor vaste domenii aflate pe teritoriul regatului Ungariei.
Exista opinii potrivit carora in viata lui Mircea ar fi existat insa si o alta prezenta feminina importanta, respectiv Doamna Anca, dar nu se detin informatii istorice credibile in masura sa sustina aceasta presupunere.
Ca drept fii recunoscuti oficial, Mircea i-a avut pe Alexandru I Aldea, Mihail I al Valahiei, Radu Praznaglava si Vlad al II-lea Dracul.
De ce si cum a primit Mircea numele “cel Batran”?
In literatura comunista autorii sustineau ca lui Mircea i s-a spus „cel Batran” intrucat era intelept, sobru si plin de virtuti inca din tinerete, asemenea unuia trecut de mult de floarea varstei, dar aceasta explicatie nu are in realitate nici o legatura cu adevarata semnificatie a numelui domnitorului.
Originea acestui nume se datoreaza termenului slavon „starii”, care la vremea respectiva desemna primul domnitor cu numele de Mircea, intrucat la valahi nu exista inca sistemul de aplicare a unui numar adaugat la numele suveranului, asa cum se obisnuia in alte tari ale Batranului Continent.
Dar cum „starii” in slavona inseamna si „batran”, a fost interpretat eronat sensul termenului respectiv, astfel incat Mircea deveni „cel Batran” in loc de „cel Vechi” sau „cel dinainte” – denumire atribuita pentru a nu se confunda cu domnitorul Mircea Ciobanul, care deveni voievod al Tarii Romanesti ulterior, in 1545.
Pentru a evita controversele pe marginea acestui argument, o serie de autori de specialitate recursera la formula „Mircea cel Mare”, accentuand in acest mod importanta domniei indelungate a acestui voievod remarcabil, precum si infaptuirile sale marete, gratie carora Tara Romaneasca avu parte de transformari considerabile la vremea respectiva.
Inceputurile domniei lui Mircea cel Batran
Dupa moartea neasteptata a lui Dan I, multi boieri nu vazura cu ochi buni inscaunarea fratelui mai mic pe tronul tarii, socotindu-l insuficient pregatit pentru a indeplini un rol atat de important, ba chiar cracnind impotriva sa si sustinand, mai pe fata mai pe ascuns, ca si-ar fi asasinat propriul frate pentru a dobandi sceptrul domniei.
Mircea reusi insa sa innabuseasca in fasa toate aceste clevetiri, inlatura treptat de la curte posibilii uneltitori si se inconjura de slujitori devotati si sfetnici de incredere, veghind cu strasnicie ca nu cumva sa i se puna la indoiala buna credinta cu care ocupa tronul.
Cu multa darzenie si chibzuiala, Mircea dovedi tuturor in scurta vreme ca detine toate calitatile necesare pentru a carmui tara intr-o perioada in care teritoriile romanesti se aflau in miezul disputelor politice si militare declansate de si intre cele trei mari puteri ale vremii: Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman.
Urmand modelul politicii promovate de catre predecesorii sai, Mircea consolida granitele tarii, continuand totodata sa accentueze procesul intern de dezvoltare economica, militara si administrativa, fara sa neglijeze importanta Bisericii, ci intarindu-i puterea si reprezentarea in tot tinutul peste care domnea.
Actiunile sale contribuira la opunerea unei rezistente remarcabile in fata presiunilor exercitate de coroana maghiara, de cea poloneza si de amenintarile turcilor, deopotriva.
In timpul domniei sale Tara Romaneasca ajunse sa cuprinda cel mai intins teritoriu al sau, de la Orsova la Marea Neagra si de la Olt la Dunare, pastrandu-si independenta si impunandu-se ca un stat cu o identitate bine definita, organizat si intarit, in masura sa constituie o forta ce nu putea fi subestimata de eventualii agresori.
Atent la evenimentele ce se desfasurau la sud de Dunare in perspectiva unei periculoase patrunderi a otomanilor spre nord, Mircea stranse lagaturi trainice cu Tara Carvunei, respectiv cu Despotatul Dobrogei, iar in 1391, alipi acest teritoriu Tarii Romanesti, declarandu-se totodata si „despot al Tarii lui Dobrotici”.
Din pacate insa, in straduintele sale de a tine la distanta otomanii, Mircea nu beneficie nici de ajutorul coroanei maghiare, nici de cel ce ar fi putut veni din Polonia, astfel incat fu silit ca in urma bataliei de la Rovine contra ostilor lui Baiazid Fulgerul, sa paraseasca tronul Tarii Romanesti si sa se refugieze in Transilvania pentru a-si reorganiza fortele in perspectiva unui moment prielnic revenirii la carma tarii.
Bibliografie:
- Panaitescu, Petre P. – „Mircea cel Batran”, 1944;
- Cazanisteanu, Constantin – „Pe urmele lui Mircea cel Mare”, 1987;
- Djuvara, Neagu – „Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii”, 2016;
- Antonescu, Simona – „Mircea cel Batran si scoala scutierilor”, 2018;
- Mosneanu, Cristian & Dumitrache, Stefan – „Mircea cel Batran”, 2018.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.