Cele mai tari mituri despre mafia italiana

Ndrangheta, Cammora sau Mafia sunt cuvinte cu greutate ce lasa un puternic impact emotional asupra celor ce le aud chiar si in zilele noastre. Toate desemneaza aceasi societate secreta de origine italiana, cunoscuta generic sub numele de “mafie”, fondata in apropiere de Sicilia spre finalul epocii medievale.

Mituri false despre mafia italiana

Desi initial organizatia a fost perceputa ca o miscare de rezistenta, avand ca obiectiv apararea insulei din Mediterana de asupritorii sarceni, normanzi sau spanioli, ea a devenit in timp o societate separata, de sine statatoare, guvernata de o serie impresionanta de principii, legi nescrise si coduri morale.

Stapanind si controland majoritatea zonelor rurale, extinzandu-si influenta politico financiara pana aproape de Palermo si beneficiind de suportul masiv al populatiei ce se considera asuprita de autoritatile statale, Mafia tinde sa devina un adevarat pericol pentru guvernul italian si pentru reprezentantii sai din teritoriu.

Cum scapam de mafie: nu vezi, nu auzi, nu vorbesti!

La inceputul anului 1920 regimul fascist condus de Benito Mussolini a desfasurat o ampla actiune de eliminare a societatii paralele, arestand si condamnand la ani grei de inchisoare sute de persoane suspectate ca avand legaturi cu Mafia, capi ai organizatiei si lideri locali. Salvarea acestora a avut loc intr-un mod oarecum neasteptat, cand spre finalul celui de al doilea razboi mondial ocupatia guvernului SUA a eliberat o buna parte dintre “mafiosi” din puscarii, drept rasplata pentru lupta de rezistenta pe care acestia au desfasurat-o impotriva regimului fascist.

Regulile bine stabilite de catre organizatie a caror incalcare atragea de cele mai multe ori consecinte grave asupra faptuitorului, modul de functionare, codul de onoare si celebra “Omerta” au dat nastere in timp unor adevarate mituri, invaluind Mafia intr-o aura difuza de respect, teama si mister, fenomen puternic amplificat de productiile cinematografice ale unor regizori precum Francis Ford Coppola, Martin Scorsese sau Brian De Palma.

Se pare insa ca multe dintre aceste reguli s-au dovedit ca fiind false iar ridicarea lor la nivel de mit este doar efectul unei mediatizari excesive desfasurate de catre producatorii de film si romane specifice, cu scopul cresterii audientei.

 

 Omerta, o lege a tacerii sau o forma de control a membrilor unei familii mafiote ?

Traditiile familiilor mafiote italiene – legile nescrise

ale crimei

 

Vocabular mafiot:

  • pentiti =  mafiot pocait, colaborator politie
  • omerta = legea tacerii din sicilianul “umilinta” (Chi tace campa = Cine tace traieste)
  • “om de onoare” = om de incredere in randul Familiei
  • soldati” = executanti, inferiori mafiotilor
  • Capodecina = seful unei grupari de zece mafioti
  • Comisia sau Cupola = sefii familiilor mafiote adunate intr-un fel de Consiliu
  • vendetta = razbunare, sange pentru sange, ochi pentru ochi
  • “capo di tutti capi” sau “mama santisima” = seful Cupolei
  • Camorra = mafia din Napoli, formante din clanuri numite casche
  • N’dragheta = mafia din Calabria, formate din clanuri numite n’drine, nume ce vine de la inselator, Structura ierarhica cuprindea:
  1. trunchiul, adica seful
  2. ramura principala, adica contabilul
  3. ramurile, mafiotii cu vechime
  4. micile ramuri, adica recrutii
  5. florile, tinerii de onoare, viitorii recruti
  6. frunzele, adica condamnatii ce trebuiau ucisi de propria familie

Ritualuri, sange si foc: Jur sa nu tradez Familia si sa respect toate ordinele ce-mi vor fi date. Cine tradeaza va muri!”

Dupa cum afirma ofiterul de politie Antonio Cutrera, unul dintre primii investigatori ai mafiei italiene, Omerta este un cod de onoare adoptat de catre societatile mafiote puternice precum:

  • Camorra,
  • Cosa Nostra
  • `Ndrangheta
  • Sacra Corona Unita – din Spania
  • alte organizatii similare din Grecia si zona Mediteranei.

 

Desi este un cod destul de complex cu numeroase ramificatii, acesta se bazeaza pe doua principii clare: refuzul de a coopera sub orice forma cu autoritatile de stat si interdictia impusa mambrilor unei familii de a interfera in afacerile altor mafioti. Incalcarea oricarei reguli avea sa atraga repercursiuni serioase asupra celui vinovat, dupa cum marturiseste autoarea Letizia Paoli in lucrarea sa “Fratia mafiei” : “o persoana nu are voie sa se implice in afacerile celorlalti si nu trebuie sa anunte autoritatile despre comiterea unei crime sub niciun motiv. Daca cineva este condamnat pentru o crima pe care nu a comis-o, acea persoana trebuie sa-si serveasca sentinta in liniste, fara a da detalii autoritatilor despre adevaratul criminal, chiar daca acesta nu are nicio legatura cu Mafia. Incalcarea omertei se pedepseste cu moartea. “

Nasul mafiei siciliene – Cappo di tutti capi

Totusi daca este sa privim putin in istorie vom observa ca aceasta lege nu a fost intotdeauna respectata, mai ales in urma fenomenului de “americanizare” a Mafiei Italiene, iar cei ce au incalcat-o nu au fost tocmai omorati, beneficiind de un puternic program de protectie al martorilor initiat de catre guvernele implicate si de alte beneficii oferite de cooperarea cu procurorii federali sau autoritatile responsabile.

Pentru prima data in istorie, in anul 1963 un asociat al familiei Genovese ( ramura a mafiei italiene ce isi desfasura actiunile in New York ) si anume Joseph Michael “Joe Cargo” Valachi depune marturie in fata Senatului American impotriva organizatiei autointitulate ca si “Cosa Nostra”, inspirand pentru urmatorii 20 de ani alti membri si chiar capi ai familiilor mafiote sa faca acest lucru.

Se remarca astfel nume celebre precum Angelo Leonardo din Clevland, Aladena Fratianno din Los Angeles sau Vincent Teresa in Boston, toti acestia realizand ca ar putea face ca toate problemele lor cu autoritatile sa dispara prin depunerea marturiei impotriva grupurilor de crima organizata de care au apartinut si apartenenta ulterioara la un program de protectie a martorilor.

Probabil cel mai cunoscut caz de marturie impotriva mafiei ramas nepedepsit este cel al agentului FBI Joseph D. Pistone, acesta petrecand aproape 6 ani sub acoperire in randurile familiilor mafiote Bonnano si Colombo. In ciuda unui contract de 500.000 $ pus asupra sa de catre cele 5 mari familii mafiote din New York, acesta a scapat nepedepsit, fiind inclus alaturi de alte 18.000 de persoane intr-un amplu program de protejare a martorilor initiat de US Marshals Service in 1971.

Pistolul, cutitul si icoana, armele mafiei italiene

Mafiotii foloseau in principal lupara. Aceasta era o pusca de vanatoare cu teava scurta, sau teava taiata. Era folosita in special pentru vanarea lupilor. De aici si numele “lupara”.

Sintagma “lupara bianca” a aparut atunci cand era comis un asasinat, iar cadavrul era facut sa dispara intentionat. Se crede ca aceasta pusca “traditionala” in cultura siciliana a fost folosita la cele mai multe asasinate si atentate. Teava ei scurta o facea sa fie usor de ascuns, iar puterea de foc era imensa de aproape.

Insa mafiotii nu erau deloc straini nici de noua tehnologie. Celebra mitraliera Tommy Gun a fost inventata de cel care ii poarta numele pentru trupele politiei si cele de interventie. Rafalele nimicitoare ale celebrei mitraliere Tommy Gun apar in foarte multe filme si asasinate. Un mafiot la costum cu un Tommy Gun spulberand masinile in trecere – aceasta a devenit imaginea holloywood-iana despre mafie.

Armele favorite erau pistoalele, cutitele in anumite cartiere, iar cea mai de temut era credinta, crezul Familiei, onoarea despre care ne vorbesc toate filmele.

Mafia italiana si traficul de droguri

Atat memorabila scena din filmul regizorului american Francis Ford Coppola, “The Godfather” in care Vito Corleone se opune vehement implicarii organizatiei sale in traficul de narcotice cat si marturiile din timpul procesului ale unor mafioti sau capi ai Mafiei tind sa dea credibilitate mitului conform caruia Mafia Italiana nu a participat niciodata si nu doreste sa aiba de-a face cu traficul de droguri.

Salvatore “Sammy the Bull” Gravano afirma clar si raspicat acest lucru in 1993 cand este citat ca martor impotriva sefului mafiot John Gotti: “Politica noastra a fost impotriva drogurilor.”

 

In realitate insa lucrurile stau total diferit, organizatiile mafiote obtinand anual milioane de dolari din traficul de narcotice, lucru atestat atat de autoritatile federale cat si de membrii gruparilor ce au decis sa depuna marturie.

Lucky Luciano – mobsterul italian considerat ca find fondatorul mafiei moderne in SUA si-a cladit imperiul pe traficul de droguri,

Vito Genovese fondatorul uneia din cele cinci familii mafiote ca au stapanit New York-ul era implicat de asemenea in traficul de narcotice.

Chiar si celebrul cap de familie John Gotti care a interzis narcoticele in organizatia sa, accepta bani si taxe de protectie provenite din traficul de droguri ale altor mici organizatii criminale.

In concluzie, refuzul mafiei italine de a desfasura activitati ce au ca obiect vanzarea si traficul de droguri se dovedeste ca fiind doar un mit nefondat, aceasta fiind una dintre principalele afaceri ale grupurilor de crima organizata de pe tot mapamondul.

 

Mafia nu interactioneaza cu alte grupari criminale

Multe din documentarele TV si productiile cinematografice ale epocii ne prezinta diferite familii mafiote italiene ce isi administreaza afacerile fara a implica alte grupuri interlope sau carteluri de rang inferior. Daca este sa privim lucrurile din perspectiva logicii, este ceva cat se poate de normal. Cat valoreaza micile vietuitoare ce inoata in acelasi bazin cu cu pestii mari ? Insa in decursul timpului si mai cu seama o data cu modernizarea societatilor mafiote se remarca colaborari tot mai stranse cu alti participanti din “industrie” precum:

  • mafia rusa,
  • mafia albaneza
  • mafia pasapoartelor din Tirana
  • cartelurile columbiene
  • mici grupuri specializate in productia de narcotice din China sau sudul Asiei
  • unele grupari teroriste.

 

Functionarea retelelor de crima organizata pe mapamond

Rapoartele autoritatilor si destructurarea unor astfel de grupari dovedesc fara indoiala existenta unor astfel de rapoarte intre organizatii diferite, acestea sprijinindu-se, conlucrand si finantandu-se reciproc pentru dezvoltarea unor afaceri de miliarde de dolari proveniti din prostitutie, contrabanda, trafic de arme, infractiuni informatice si trafic de droguri.

 

Organizarea mafiei si soldatii mafiei, gangsteri

  1. Capo di tutti capi = seful sefilor 
  2. Capo di Capi Re (titlu care este acordat în semn de respect unui membru senior sau retras al Mafiei);
  3. Capo Crimini (cunoscut drept Don sau „Nasul” unei familii);
  4. Capo Bastone (este cel de-al doilea rang)
  5. Consigliere (consilier);
  6. Contabile;
  7. Caporegime sau Capodecina (locotenent care conduce un grup de cel putin zece „soldati” sau Sgarrista);
  8. Sgarrista sau Soldato („soldatii” care duc la îndeplinire asasinatele comandate);
  9. Picciotto („întaririle” soldatilor);
  10. Giovane D’Onore (tinerii de onoare)

 

Cele 10 Porunci ale Mafiei

Ca orice alta organizatie care se respecta, Mafia a dezvoltat de-a lungul timpului adevarate legi. Nescrise desigur. Omerta era cea mai importanta. Atat de vitala incat a inceput sa se aplice si populatiei.

In Italia si Sicilia exista foarte multe proverbe, zicatori si vorbe despre Mafie. Copiii sunt invatati de mici sa nu spuna politiei daca au vazut ceva. Dincolo de aceasta lege, in cadrul organizatiilor puternice si structura, au aparut diverse coduri.

Iata zece dintre cele mai notorii legi si principii ale capilor mafioti, dar si a celor care intrau in randul mafiei.

1. Nimeni nu are permisiune sa faca direct cunostinta cu unul dintre prietenii nostri. O a treia persoana va face acest lucru.
2. Sa nu privesti vreodata dupa sotiile prietenilor.
3. Sa nu fi vazut langa politisti.
4. Sa nu mergi în baruri sau cluburi.
5. Sa fii întotdeauna la dispozitia Mafiei, chiar daca iti naste sotia
6. Sa fii punctual la intalniri
7. Sotiile trebuie tratate cu respect.
8. Când esti întrebat, trebuie sa spui adevarul.
9. Sa nu intri în posesia banilor altor membri ai Familiei
10. Nu poti face parte din Cosa Nostra daca ai legaturi cu Politia, daca ai fost tradator sau esti imoral.

Cum esti acceptat in mafie? Ritualuri si traditii mafiote din Italia si Sicilia

In mafie nu se poate intra. In primul rand, trebuie sa fii recomandat de un prieten mafiot, un “om de onoare” trebuie sa te ia sub “aripa” lui. Iar asta inseamna ca este responsabil pentru tine. Responsabil cu viata.

Pentru a te remarca trebuie sa faci o “fapta buna” si sa intri in gratiile sponsorului tau. Apoi vei fi prezentat Familiei.

In cadrul ritualului de initiere esti legat la ochi. Exact ca in intrarea in masonerie. Apoi esti taiat la mana, iar sangele tau este manjit pe icoana unui sfant. Acestei icoane i se da foc si trebuie sa o tii in maini in timp ce ti se rostesc cuvintele: ” Jur sa nu tradez Familia si sa respect toate ordinele ce-mi vor fi date. Cine tradeaza va muri !”.

 

In Ndrangheta exista si varianta alegerii intre pastila cu cianura si pistol.

 

Bibliografie:

Enciclopedia Britanica – https://www.britannica.com/

The Wshington Post – https://www.washingtonpost.com

Libera International – http://www.liberainternational.eu

 

 

 

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 4,900 times, 1 visits today)

1 thought on “Cele mai tari mituri despre mafia italiana”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.