Ce sunt fantomele si de ce ne bantuie?

Modul in care termenul de „fantoma” este interpretat in randurile persoanelor obisnuite este el insusi surprinzator, variind de la aparitii inexplicabile, la spiritele unor persoane decedate, spectre sau entitati lipsite de corp fizic.

 

Ce sunt fantomele si de ce se obosesc sa ne bantuie?

Dar care ar fi definitia exacta a „fantomei” – cea care se apropie cel mai mult de adevar – dupa cum o regasim formulata in dictionarul explicativ al limbii romane?

Ei bine, potrivit acestuia, fantoma reprezinta „aparitia imateriala a unei persoane defuncte”, dar poate constitui si un termen utilizat cu sensul de aratare, naluca, stafie sau strigoi, ori definind ceva inzestrat cu o „existenta fictiva”.

Indiferent de opiniile celor care cred sau nu cred in existenta fantomelor, literatura de specialitate contine numeroase materiale menite sa descrie si sa limpezeasca aceasta chestiune, asociata deseori cu anumite elemente tulburatoare, precum locuri lugubre sau izolate, conditii meteorologice stranii sau orele tarzii ale noptii, pentru a enumera doar cateva.

Cuvantul „fantoma” isi are originea in termenul antic grecesc „phantasma”, a carui semnificatie era de „aparitie” – inteleasa drept manifestare supranaturala. Ulterior, sensul acestui cuvant a fost restrans treptat, indicand doar „aparitia unui defunct” – in traducerea populara si literara de pe mai toate meridianele lumii.

Interesant este faptul ca in traditia orientala, precum si in cele greaca si romana de odinioara, aparitia fantomelor nu era asociata sentimentului de teama, astfel incat este dificil de precizat momentul in care termenul a inceput sa imprumute valente inspaimantatoare.

In vremurile noastre, termenul de „fantoma” a devenit mult spectacularizat, asemenea unui accesoriu din recuzita cinematigrafica moderna, astfel incat vine cu usurinta detronat de catre ruda sa mai sofisticata – „spirit” – cu sensul de entitate imateriala a unei persoane decedate.

Potrivit versiunilor populare, anumite spirite decid sa mearga acolo unde trebuie, in timp ce altele raman ancorate in lumea noastra dintr-un motiv sau altul, tulburand existenta muritorilor de rand cu aparitii sub forma de umbre si generand fenomene inexplicabile.

Pentru a le remarca prezenta si activitatea, este nevoie insa de o sensibilitate aparte, astfel incat putini oameni reusesc sa stabileasca o punte concreta intre cei vii si aceste spirite ratacitoare.

Abordarea stiintifica a ipotezei existentei fanomelor este de un scepticism desavarsit, care isi are originea in lipsa de probe experimentale relevante in acest context. Desi o serie intreaga de oameni de stiinta si-au manifestat disponibilitatea pentru a dezlega misterul ce invaluie anumite episoade de aparitii inexplicabile de spectre sau fantome, pana in prezent nu au fost obtinute rezultate concrete menite sa stabileasca fara umbra de indoiala existenta acestora si/sau modul lor de manifestare.

Acest lucru nu a impiedicat insa aparitia a numeroase lucrari dedicate fenomenului in sine, scindand opiniile celor interesati pe doi vectori principali de interpretare a subiectului: unul care se refera la „fiinte spirituale”, a carei existenta este pe deplin acceptata si altul care desemneaza „spiritele mortilor”, varianta ce se confrunta cu un raspuns negativ atunci cand se pune problema interferentei lor cu lumea noastra, pamanteana.

 

Care este abordarea religioasa a subiectului existentei fantomelor si aparitiei lor?

Biblia dezvaluie cat se poate de clar, atat in paginile Vechiului cat si in cele ale Noului Testament, faptul ca exista „fiinte spirituale” bune sau rele, dar nu cuprinde nici macar o referire la posibilitatea existentei anumitor spirite ale defunctilor care ar putea persecuta oamenii, ba dimpotriva.

Doctrina crestina ne informeaza ca dupa moarte, sufletele se desprind de corp si trec in lumea cealalta – prin aceasta ultima destinatie intelegandu-se ori Paradisul ori Infernul, dupa caz. Aceeasi doctrina sustine clar faptul ca nu este cu putintinta sa se stabileasca un contact intre vii si morti si nici intre rai si iad, intrucat cele doua lumi sunt complet separate si sunt destinate sa ramana astfel.

In Sfanta Evanghelie dupa Luca (16, 26), mai exact in pilda despre sarmanul Lazar si omul bogat, se precizeaza: „…intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi” –  dupa spusele lui Avraam, referitoare la rai si la iad.

In paralel cu aceasta afirmatie insa, religia crestina precizeaza faptul ca sufletele celor decedati, prin bunavointa divina, pot mijloci pentru noi anumite rugaciuni si pot, de asemenea, sa beneficieze de o serie de milostenii, ca rezultat al rugaciunilor noastre pentru sufletele respective.

Prin prisma credinciosilor, sufletul este asadar nemuritor, defunctii fiind ei insisi beneficiarii unei vieti de dupa moarte, intr-un mod partial si temporar: partial pentru ca trupul se descompune cu timpul si temporar pentru ca la momentul potrivit, odata cu Invierea Mortilor, trupul material se va reface in mod miraculos si isi va regasi sufletul sau, completandu-se astfel din nou creatura umana, alcatuita di trup si suflet.

Tot in Biblie, la capitolul Evrei (9, 27), se precizeaza ca „fiecare dintre oameni trebuie s? moar? o dat?, iar dupa aceea urmeaza judecata”. Acest lucru indica faptul ca dupa moarte, sufletul omului poate ajunge fie in Paradis, pentru cel credincios (2 Corinteni 5:6-8, Filipeni 1:23), fie in Infern, pentru cel necredincios (Matei 25:46, Luca 16:22-24) – nu exista cale de mijloc – nu se poate ramane pe Pamnat dupa moarte, sub forma de spirit.

Spiritele care, potrivit Bibliei, pot aparea uneori pe Pamant sunt fie ingeri, fie demoni. Ingerii sunt duhuri fidele lui Dumnezeu si servesc Acestuia, fiind buni, sfinti si justi in tot ceea ce fac, iar demonii sunt opusul acestora, ingeri cazuti, rebeli care s-au intors impotriva lui Dumnezeu, rai, distructivi si nemilosi.

In 2 Corinteni 11:14-15, se precizeaza ca demonii se pot „preface in ingeri de lumina”, lucratori mincinosi care pretind ca sunt „slujitori ai neprihanirii” – cand acestia apar in calea oamenilor, imprumuta frecvent trasaturile unor persoane decedate.

Se vorbeste despre spirite si in Sfanta Evanghelie dupa Marcu 5:1-20 – un grup de demoni salasuiau intr-un om si foloseau trupul acestuia pentru a bantui prin cimitire. Nu se vorbeste despre fantome, ci doar despre demoni care se serveau de trupul unui om pentru a-i teroriza semenii. Demonii vor doar „sa ucida, sa fure si sa distruga” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan 10:10). Fac tot ceea ce le sta in putinta pentru a insela si a indeparta oamenii de Dumnezeu. Acesta este intelesul actual acordat termenului de „fantoma” in context religios.

Dar este cu putinta ca astfel de spirite sa imprumute aspectul unei persoane decedate pentru a ne da sfaturi bune? Ei bine, in acest caz suntem invitati sa ne reamintim ca scopul demonilor este cel de a-l insela pe om, asadar chiar si informatiile aparent reale pe care le va oferi o astfel de aparitie, sunt menite sa induca in eroare, sa corupa si sa distruga orice legatura cu divinul, pentru a-l conduce pe om la pierzanie.

 

Ce sustine teoria contactelor cu lumea de dincolo?

In contradictie cu abordarea religioasa a chestiunii, exista o teorie potrivit careia fantomele nu sunt altceva decat spiritele anumitor persoane decedate, care din cand in cand contacteaza oamenii, fiind inca legate de lumea noastra printr-un soi de fire nevazute.

Daca va intrebati ce anume retine sufletele decedatilor sa paraseasca definitiv lumea noastra a celor vii, raspunsul formulat de sustinatorii acestei ipoteze este ancorat intr-un taram al probabilitatilor si al aproximarii: „probabil” ca au avut parte de o moarte violenta, rapida si care nu le-a oferit ragazul necesar pentru a-si da seama efectiv ca sunt morti.

O alta varianta ar fi ca „probabil” mai au anumite chestiuni importante de rezolvat pe Pamant si nu reusesc sa se desprinda de lumea aceasta intrucat sunt macinate de ingrijorare pentru lucrurile pe care n-au apucat sa le duca la bun sfarsit si care le impiedica sa se elibereze de un apasator simt al datoriei ce le tine pironite acolo unde au trait.

Aceasta ipoteza a fost alimentata de-a lungul timpului de o serie intreaga de nuvele, romane si scenarii destinate micului si marelui ecran, sustinand initiativele celor ce pretind ca detin o sensibilitate aparte, care le permite sa intre in contact direct cu fantomele si sa le ajute sa-si regaseasca linistea si sa treaca astfel pragul catre lumea de dincolo.

In paralel, exista si varianta existentei fanomelor rautacioase – demoni imateriali care intr-un fel sau altul reusesc sa patrunda in vietile noastre si care nutresc satisfactie in tulburarea armoniei si echilibrului oamenilor, impingandu-i la actiuni distructive.

Motivul pentru care aceste fantome se straduiesc sa dea peste cap linistea sufleteasca a oamenilor de rand ar fi legat puternic de conceptul religios potrivit caruia demonii lucreaza in slujba raului absolut, incercand din rasputeri sa corupa suflete pentru a le trimite in iad, in loc sa le ingaduie sa-si afle drumul spre imparatia luminii divine.

Modul in care actioneaza aceste „fantome rautacioase” ar fi caracterizat de o serie de factori bine definiti de catre sustinatorii acestei teorii, care au alcatuit chiar un soi de „indrumar” pentru recunoasterea spiritelor malefice si a comportamentului acestora, structurat pe patru idei fundamentale:

1. Fantomele malefice, demonii, diavolii sau energiile negative regasite sub forma unor entitati fantomatice, se „hranesc” cu incertitudinile oamenilor, nutrind satisfactie de pe urma nelinistilor si tulburarilor provocate acestora;
2. Anumite persoane se transforma in „fantome rele” ca rezultat al neputintei satisfacerii in timpul vietii a unor puternice dorinte si/sau vicii personale, care continua sa le macine sufletul chiar si dupa moarte, impingandu-le sa-i sacaie pe cei vii din pricina propriei lor nemultumiri fara margini; in aceste cazuri, fantomele incearca sa determine anumite persoane sa infaptuiasca lucruri impotriva vointei lor, doar din placerea de a le controla si de a le dicta un comportament subordonat propriilor lor planuri distructive;
3. Exista fantome malefice care au un unic scop in „peregrinarile” lor lumesti, dar de o forta cutremuratoare: dorinta de razbunare pentru anumite suferinte de care au avut parte in timpul vietii – este vorba despre cazurile in care spiritele defunctilor continua sa chinuie persoanele care le-au facut rau in timpul vietii, intr-un mod cu atat mai tulburator cu cat, nemaiavand un corp fizic, isi concentreaza intreaga energie asupra unicului tel al razbunarii;
4. Cea de-a patra motivatie a fantomelor care bantuie in lumea noastra, ar fi legata de „sarcinile trasate de diavol”, in fruntea listei acestora situandu-se un obiectiv prioritar si anume derutarea celor ce incearca sa descopere „drumul cel drept, placut privirii lui Dumnezeu”; in acest context se inscriu tentativele acestor fantome de a plasa obstacole in calea practicilor spirituale ale celor credinciosi si a-i ataca violent pe cei ce inregistreaza progrese in atingerea unor nivele superioare ale credintei.

 

In completarea acestui concept din urma, sustinatorii ipotezei existentei spiritelor demoniace care bantuie lumea, subliniaza ideea potrivit careia toti oamenii primesc ca dar divin protectie si ocrotire din partea fortelor binelui si luminii in egala masura, dar persoanele care reusesc sa atinga inalte nivele spirituale, din pricina smereniei, simplitatii si umilintei lor sufletesti, sunt in masura sa faca fata unor atacuri mai puternice si sa lupte impotriva fortelor raului cu mai multa eficienta.

 

Bibliografie:

1. Alberto e Maria Fenoglio, Fantasmi, spettri e case maledette. Cosa sono e dove appaiono, 2017;
2. Ensitiv, Nella mente di un defunto, Uno Editori, 2017;
3. Eric Maple, Linn Myring, Haunted Houses, Ghost and Spectres (Supranatural Guides), 1979;
4. http://ifantasmi.it/cosa-sono-i-fantasmi/;
5. https://www.spiritualresearchfoundation.org/it/cosa-vogliono-da-noi-i-fantasmi-demoni-e-quale-e-il-loro-obiettivo/.