Din categoria manifestarilor si continuturilor scrise folclorice ale poporului nostru nu lipsesc doinele si cantecele batranesti – o zestre bogata din preaplinul careia (din nefericire), autorii de specialitate au inceput sa realizeze culegeri dedicate abia pe la jumatatea secolului al XIX-lea.
Nestemate culturale caracterizate de doua atribute specifice – anonimatul si oralitatea – doinele si cantecele batranesti au izbutit sa fie transmise peste generatii aproape fara sa sufere modificari de niciun fel , „in stare vie, ca elemente operante inca pentru o mentalitate aproape contemporana si nu ca relicve fosilizate sau ca exponate defuncte de muzeu”, dupa cum remarca Andrei Oisteanu in lucrarea sa intitulata „Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca” (2016).
Invesmantate in straiele armonioase ale muzicii, cu fraze ample, incarcate de sensibilitate si cu amprenta melancolica, doinele si cantecele noastre batranesti constituie o marturie vie a dragostei romanului pentru frumos pe de o parte si a remarcabilului potential creativ cu care a fost inzestrat inca din cele mai vechi timpuri, pe de alta.
Fie ele acompaniate cu fluierul, frunza de par, solzul de peste, dramba, naiul sau cobza, iar mai tarziu de tambal si vioara, doinele n-au fost nicicand date uitarii pe meleagurile noastre, imbracand cu precadere formatul cantecului de dor si jale, a celui istoric, dar si al celui epic eroic, deopotriva.
Tipologii de doine populare
Cu o larga paleta de sentimente si mesaje transmise, doinele prezinta diferite particularitati care le plaseaza in categorii distincte, in functie de continutul lor: folclorul romanesc detine atat doine de dor si jale, cat si doine de dragoste, cantece batranesti de haiducie, de catanie, doine pastoresti sau chiar de suferinta – saracie si/sau instrainare.
Aceste tipologii au luat nastere ca o fireasca apartenenta a romanului la spatiul Carpato-Pontico-Dunarean, reflectand nu numai comuniunea om-natura, ci si credintele populare in vatra stramoseasca, aspecte din viata poporului nostru si modul in care omul simplu se raporta inca din vremuri vechi la conceptul de viata si moarte sau la inexorabila scurgere a timpului, la evenimentele istorice care i-au influentat viata si la resemnarea cu care a fost silit sa accepte de multe ori opresiunea strainilor si asuprirea boierilor.
Ca poezie lirica, doina a atras prin fermecatoarele sale forme de manifestare interesul viu al multor poeti, scriitori si iubitori de folclor, ce n-au ezitat sa se inspire din vastul lor rezervor, intrand in rezonanta cu impresionantul bagaj de trairi emotionale transmise de acestea.
E suficient sa amintim in acest context doar cateva nume cu adevarat rasunatoare ale literaturii si poeziei romanesti, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri sau Octavian Goga, spre marturie a modului in care multe opere valoroase pe care le-au semnat, si-au tras sevele din terenul fertil al doinelor neamului.
In materialul intitulat „Doina – Lirismul popular romanesc cu referinte balcanice si europene” (2010), se mentioneaza si una din afirmatiile lui Barbu Delavrancea, cel ce considera doina drept
„…poezia curajului si a rezistentei, poezia cu o modestie grandioasa, de o sensibilitate ce linisteste si amelioreaza necazurile, intareste sufletele poporului, le face de neinfrant in fata greutatilor, poezia rugaciunilor pentru a se linisti, dinaintea inlantuirii feudale, care supune romanul ilegalitatilor si chinurilor insuportabile…”.
Doinele si filosofia romaneasca
Cele mai insemmnate culegeri de doine populare si cantece batranesti carora le-a fost adaugata aura gandului filozofic le datoram marelui nostru poet, Mihai Eminescu: versurile pe care acesta le dedica frumusetii neasemuite a codrului reprezinta o desavarsita marturie in acest sens, daca ne gandim doar la „Revedere” si „Ce te legeni” de pilda.
Dar daca ne aventuram in profunzimile operei eminesciene inspirata din doinele populare, regasim si durerea sufleteasca, jalea pentru suferintele romanului exploatat de straini in slovele poeziei intitulate sugestiv „Doina” si nu in ultimul rand, se remarca si orientarea catre cantecul de tip istoric, in care se evoca trecutul glorios al neamului nostru, mai cu seama in vremea domniei lui Stefan cel Mare.
La randul sau, Vasile Alecsandri isi exprima adanca pretuire pentru aceste nestemate folcloristice romanesti ce reusesc sa inglobeze cu o uimitoare simplitate ganduri filozofice de o profunzime si o complexiatate aparte in versuri marcate de duiosie si sensibilitate:
„Doina este cea mai vie expresie a sufletului romanesc. Ea cuprinde simtirile sale de durere, de iubire si de dor. Melodia doinei, pentru cine o intelege, este chiar plangerea duioasa a patriei noastre dupa gloria sa trecuta. Ea este cantecul cel mai frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet ce-am auzit eu pe lume…”.
Si in „Doina” lui Octavian Goga ni se dezvaluie de altfel aceasta dulce si nostalgica simtire transmisa de cantul cel mai duios al neamului nostru:
„… Mi-ai picurat un strop in suflet
Din taina vremii de demult,
Si plansul veacurilor duse
Ma infioara cand te.ascult…”.
Nu este de mirare asadar ca incepand cu luna octombrie a anului 2009, doina a fost inclusa in mod oficial in Patrimoniul Imaterial al Umanitatii UNESCO, precum creatia lirica ce se distinge in cultura traditional-folcloristica romaneasca prin modul sau original de exprimare a unor intense stari emotionale.
Sonoritatile inimitabile ale cantecelor batranesti
In corespondenta cu baladele populare ale altor popoare, cantecele batranesti ale romanilor se disting prin sonoritatile lor cu totul si cu totul deosebite, melodioase, cuprinzand in esenta lor parca un dor controlat.
Aleanul lor cucereste, incanta si descatuseaza totodata ecouri stravechi in sufletele celor ce le asculta, asemenea unui inexplicabil descantec cu efecte miraculoase.
Originalitatea aceasta este cu atat mai surprinzatoare cu cat vine dublata de o dezarmanta simplitate a exprimarii, torcand un fir narativ ce atrage in mrejele sale deopotriva cantaret si ascultator.
Cantecele batranesti au darul de a stimula cumva dorinta reproducerii, fredonarii lor, chiar si dupa o buna bucata de vreme din momentul in care au fost auzite – o calitate ce le-a asigurat fara indoiala perenitatea de peste veacuri.
Istorisind cu maiestrie indeosebi trecutul glorios al neamului, luptele cu cotropitorii, fapte marete si evenimente istorice care au avut loc cu adevarat, dar si episoade iesite din comun ale vietii cotidiene, cantecele batranesti imbraca straie zugravite intr-o paleta coloristica legendara – o creatie folclorica impamantenita in toate zonele populate de romani.
„Toma Alimos” – cea mai veche balada populara romaneasca
Unul din cele mai populare si mai vechi cantece batranesti este considerat de catre etnologi si folcloristi cel al lui „Toma Alimos” – o balada populara ce istoriseste in limbaj arhaic faptele unui haiduc-erou care detine insusiri ce caracterizeaza poporul roman – dragostea de natura, vitejia, cinstea, generozitatea si nu in ultimul rand, buna cuviinta si spiritul de ospitalitate.
Toate acestea in contrast cu portretul boierului Manea, care demonstreaza viclenie, rautate si lasitate, injunghindu-l fara temei si dand bir cu fugitii, dar urmarit fiind si ucis la randul sau de Toma Alimos, inainte ca acesta din urma sa-si dea si el ultima suflare.
Dupa cum remarca in volumul „Cantece batranesti ale romanilor” (2011), „(…) in cantecul epic eroic haiducesc „Toma Alimos”, protagonistul, fiind miseleste lovit de Manea, isi aduna „matele mai cu paie cu gunoaie”, incaleca pe cal si-l ajunge pe adversarul siret, rapunandu-l; acest cantec, patruns de un optimism tragic, evoca biruinta si optimismul genuin popular…”.
Cu adevarat miscatoare este istorisita moartea voinicului, la care participa intens elementele naturii, codrul si florile pe care el le iubea atat de mult – un tablou bogat in semnificatii, dezvaluind sensibilitate si o perceptie aparte a procesului trecerii in nefiinta:
„Bine vorba nu sfarsea,
Sufletelul ca-si dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi si brazi
Se cletina
Fagi si paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o racorea,
Mana
De i-o saruta,
Si cu freamat il plangea…”.
Doinele si cantecele batranesti: asemanari si deosebiri
Din punct de vedere al caracteristicilor lor, doinele si cantecele batranesti prezinta o serie de asemanari, dar si de deosebiri demne de luat in seama in contextul unei analize ceva mai aprofundate:
Atat doina cat si cantecul batranesc sunt create de catre un autor anonim, transmitandu-se pe cale orala de-al lungul vremurilor, din generatie in generatie.
Pe de alta parte insa, desi fac parte din segmentul folcloristic muzical traditional, cele doua tipuri de creatii apartin unor genuri literare diferite, respectiv cel liric si cel epic, doina exprimand o paleta variata de trairi intense – dorul, mahnirea si tulburarea sufleteasca, dragostea sau revolta – in timp ce cantecul batranesc istoriseste cu precadere fapte vitejesti si evenimente semnificative apartinand trecutului neamului romanesc sau vietii anumitor eroi populari.
Dupa cum remarca insa Cosmin Cucos in lucrarea sa intitulata „Folclorul romanesc. Material complet de folclor romanesc” (2021), ambele tipuri de creatii se disting prin faptul ca sunt „…impregnate cu o anumite elemente ritualice si mitologice, ale caror origini isi au radacinile infiripata in vremuri stravechi, respectiv chiar si in perioada pre-crestina…”.
Argumentandu-si afirmatia, autorul subliniaza ca „elemente din zona vegetala (busuioc, cicoare, salcie, tei, flori de mar, etc) demonstreaza pe deplin aceasta asociere, cum de altfel se poate spune si despre cultul astrelor, evenimentele ce apartin calendarului agricol sau modul de raportare la conceptul de viata si moarte…”.
O particularitate aparte a doinelor si cantecelor batranesti este conferita de altfel si de perenitatea lor, de inseparabilitatea romanului fata de acestea si de o asa-zisa nostalgica chemare a generatiilor timpurilor moderne catre sectorul folcloristic pe care-l desemneaza, in ciuda avantului transformarilor si dinamicilor specifice unor vremuri in care istoria evocativa a neamului tinde sa se estompeze intr-o oarecare masura.
Bibliografie:
- Papadima, Ovidiu – „Literatura populara romana”, 1968;
- Chitimia, Ion Constantin – „Folclorul romanesc in perspectiva comparata”, 1971;
- Datcu, Iordan & Stroescu, Sabina-Cornelia – „Dictionarul folcloristilor: folclorul literar romanesc”, 1979;
- Barlea, Ovidiu – „Folclorul romanesc”, Vol II, 1983;
- Pop, Mihai, Constantinescu, Nicolae & Dobre, Alexandru – „Folclorul romanesc: Teorie si metoda”, 1998;
- Pop, Mihai – „Folclor literar romanesc”, 1990;
- Caianu, Mihai – „Studii si culegeri de folclor romanesc”, 1999;
- Mamulea, Mona – „Teme filozofice in cultura populara romaneasca”, 2015;
- Oisteanu, Andrei – „Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca”, 2016.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Toate aceste descrieri exprima numai anumite Consideratii despre Doina si cântecul batrânesc , dar nu expune deloc misterul si taina lor! A vorbi si scrie despre ele este doar o activitate exterioara, inutila…
A fi în centrul vietii tale te pune abia atunci ca personaj si protagonist al Doinei si a cântecului batrânesc . E zadarnic sa scriem despre aceste Creatii daca nu le imitam spiritul, emotia , simtamintele , întelepciunea , etc