Din multimea sfintilor care apar in istoria religiei ortodoxe ca suflete alese, sfintii romanilor ce au dobandit cununa dreptilor sunt mult mai numerosi decat s-ar putea crede: in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane se regasesc 59 de sarbatori dedicate acestora, dar nu putine apartin mai multor sfinti slaviti impreuna in aceeasi zi.
Adica ne plac mai mult sfintii nostri decat ai lor!
Sfintii romanilor – istorie, consemnari, particularitati
Romanii nu se pot plange asadar ca nu ar avea sprijin de nadejde in randurile strajerilor neadormiti, care sa privegheze si sa mijloceasca rugaciunile lor, asa dupa cum sublinia marele cleric si scriitor ortodox al neamului nostru, Bartolomeu Anania (1921-2011):
„Slava lui Dumnezeu pentru darurile Sale, ca nu ne-a rusinat in fata altor semintii lipsindu-ne de rugatori apropiati (…) si pe pamantul tarii noastre a revarsat imbelsugata ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mantuitoare a sfintilor nostri”.
Pentru a aduce prinos de recunostinta acestora si a le adresa rugaciunile lor, romanii au prilej de inchinaciune sfintilor autohtoni si in ce-a de-a doua duminica dupa sarbatoarea Rusaliilor, cand in bisericile de pe plaiurile noastre se rostesc cuvinte duhovnicesti spre slava celor ce ocrotesc poporul roman din tariile cerului.
Cei mai cunoscuti sfinti romani
Romanii, asemenea altor natiuni cu apartenenta religioasa crestina, tind sa se roage cu precadere acelor sfinti ce le sunt mai cunoscuti, fie din hrisoavele bisericesti, fie din cele istorisite de cei mai varstnici, care la randul lor „asa au pomenit din batrani”, chiar daca nu sunt prea bine informati in ceea ce priveste detaliile specifice vietii sfantului respectiv si a faptelor pentru care acesta a intrat in randurile celor desavarsiti.
Fara a intocmi un „clasament” care sa oglindeasca preferintele romanilor in acest context, asa dupa cum se practica tot mai des in lumea moderna a zilelor noastre, unde aproape orice este supus unei analize statistice, mentionam in cele ce urmeaza o serie de sfinti romani care se regasesc cel mai frecvent in rugaciunile rostite de conationalii nostri:
- Sfantul mucenic Sava de la Buzau – sarbatorit pe data de 12 aprilie;
- Sfantul cuvios Vasile de la Poiana Marului – sarbatorit pe data de 25 aprilie;
- Sfantul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – sarbatorit pe data de 2 iunie;
- Sfantul voievod Stefan cel Mare – sarbatorit pe data de 2 iunie;
- Sfanta cuvioasa Teodora de la Sihla – sarbatorita pe data de 7 august;
- Sfintii martiri Brancoveni: Constantin Voda cu cei patru fii ai sai; Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache – sarbatoriti pe data de 16 august;
- Sfantul voievod Neagoe Basarab – sarbatorit pe data de 26 septembrie;
- Sfanta cuvioasa Parascheva – sabatorita pe data de 14 octombrie;
- Sfantul cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucurestilor – sarbatorit pe data de 27 octombrie;
- Sfantul cuvios Paisie de la Neamt – sarbatorit pe data de 15 noiembrie;
- Sfantul ierarh Andrei Saguna, mitropolitul Transilvaniei – sabatorit pe data de 30 noiembrie;
- Sfantul cuvios Gheorghe de la Cernica – sarbatorit pe data de 3 decembrie;
- Sfanta mucenita Filofteia de la Curtea de Arges – sarbatorita pe data 5 decembrie;
- Sfantul cuvios Daniil Sihastrul – sarbatorit pe data de 18 decembrie;
- Sfantul cuvios Nicodim de la Tismana – sarbatorit pe data de 26 decembrie.
Lista completa ar fi insa mult mai lunga si ar cuprinde sfinti romani nu mai putin importanti decat cei de mai sus, altminteri nu s-ar afla in cununa de alese suflete salasuitoare in odaile luminate ale cerurilor.
Sfintii romani si harul lor – pavaza spirituala a neamului nostru
Pana si cele mai pragmatice persoane nutresc sentimentul ca zestrea de sfinti a unei natiuni constituie un dar de pret pentru aceasta – indeosebi pentru un popor pasnic si lucrator, care-si pune nadejdea in Dumnezeu in tot ceea ce intreprinde.
Potrivit unei teorii ceva mai vechi, comunismul ar fi putut rezista indelung valului de schimbari rascolitoare care l-a izbit, daca nu ar fi atins latura spiritual-religioasa a maselor, considerand ca popoarele pasnice sunt capabile sa indure opresiuni enorme atata vreme cat le este lasata credinta.
Romanii nu fac nici ei exceptie de la aceasta situatie – poporul clocotea asemenea unei oale sub presiune ori de cate ori preacucernicii sai parinti, asupra carora autoritatile isi indreptau cu furie persecutiile, erau aruncati in inchisori si bisericile lor sfarseau sub lamele nemiloase ale buldozerelor.
Numeroase si dureroase au fost pierderile suferite de romani in perioada cea neagra a comunismului, unul din cele mai dramatice episoade ale acelui scenariu fiind distrugerea unui nepretuit monument istoric national – Biserica Alba Postavari, al doilea lacas de cult ca vechime din Bucuresti, cu atestari documentare din 1595.
Acest salas de piosenie si rugaciune constituia un simbol al valorilor fundamentale ale romanilor – credinta si libertatea – custodind o legenda de o frumusete aparte, care istoriseste o intamplare mult pretuita de romani, legata de viata lui Mihai Viteazul.
Este vorba despre momentul in care acesta fu prins de ostile adversarului sau la domnie – voievodul Mihai Bogdan – si condamnat la moarte: in drum spre locul unde urma sa fie executata sentinta, Mihai Viteazu ar fi cerut insotitorilor sai sa faca un popas la Biserica Alba, pentru a inalta o rugaciune Celui de Sus.
Condamnatul rosti rugaciunea cu o atat de arzatoare credinta, fagaduind sa construiasca o biserica daca Domnul va binevoi sa-l scape de moarte, incat calaul insusi fu miscat profund si refuza sa-i taie capul, iar Mihai Voda scapa de acea data de osanda securei si ramase in istorie precum „cavaler al lui Hristos si aparator al crestinatatii”.
Urcandu-se ulterior pe scaunul domniei Munteniei, Mihai Viteazul porunci zidirea bisericii care-i poarta numele, in Bucuresti, ca edificiu menit sa slujeasca drept marturie pentru o fagaduinta respectata dinaintea poporului si a Celui de Sus, care i-a ascultat rugaciunea.
Domnitori romani care au dobandit sfintenia prin puterea credintei
Cronicile vecurilor apuse abunda in istorisiri ce dezvaluie puterea credintei multor domnitori romani ce au dobandit cununa sfintei prin faptele lor savarsite sub semnul harului cu care i-a inzestrat Duhul Sfant, dandu-si cu bucurie viata pentru a servi drept exemplu de credinta si tarie sufleteasca in fata celor ce au incercat sa-i converteasca la islam.
Poate ca cel mai graitor caz de acest gen din intreaga istorie a romanilor este cel al familiei Brancoveanu, care a zguduit lumea intreaga la vremea respectiva si a ramas viu peste timp, pentru a improspata credinta neamului nostru si a tuturor celor ce isi pun nadeajdea in Cel de Sus.
Moartea Brancovenilor a avut loc sub semnul unei cruzimi fara margini: dupa luni intregi petrecute in temnitele otomane, torturat, batjocorit si supus celor mai cumplite chinuri in fata intregii sale familii, Constantin Brancoveanu fu silit in final sa asiste la decapitarea ginerelui si a celor patru fii ai sai.
Torturata a fost si doamna Maria, sotia domnitorului roman, apoi a fost aruncata intr-o alta aripa a inchisorii, impreuna cu fiicele sale.
Executia Brancovenilor a avut loc in piata publica, in ziua de 15 august 1714, chiar de Sfanta Marie – sarbatoarea numelui sotiei domnitorului si mare sarbatoare pentru intreaga lume crestina, zi in care Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani.
A fost una din cele mai cumplite executii din istorie, sultanul oferindu-le celor sase condamnati libertatea cu conditia sa se converteasca la islamism, dar Constantin Brancoveanu refuza, indemnandu-si fiii si ginerele sa-si pastreze credinta la randul lor, cu tarie: „Fiti viteji, fetii mei! Am pierdut tot ce am avut, macar sufletele sa ni le mantuim!” – ar fi rostit domnul roman potrivit consemnarilor istorice ale vremii.
Cel dintai a fost executat ginerle sau, Enache Vacarescu, apoi pe rand, fiii – Constantin, Stefan, Radu si Matei, si in cele din urma tatal, Constantin Brancoveanu, iar trupurile lor lipsite de viata au fost batjocorite si aruncate in mare:
“Cele sase capete fura apoi infipte in sulite si plimbate pe strazile Stambulului. Dar le aduse pe urma repede inapoi la Serai, fiindca poporul ameninta sa se rascoale. Vederea acestui macel ii intaratase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurie fura aruncate in mare”, scria istoricul C. Gane in lucrarea sa intitulata sugestiv „Tragedia Brâncovenilor”.
In mare taina, trupurile au fost recuperate din apele Bosforului de catre preotii Patriarhiei Constantinopolului si depuse in primul lor loc de veci, la o manastire din Halki, pentru ca mai apoi, in urma demersurilor doamnei Maria, osemintele sa fie aduse in tara, la Biserica Sfantul „Gheorghe Nou” din Bucuresti – ctitorie a domnitorului insusi.
Dar abia in anul 1992 martirii Brancoveni au fost canonizati drept „Sfintii Mucenici Brancoveni”, iar Biserica Ortodoxa Romana le-a atribuit o zi de sarbatoare imediat dupa Sfanta Marie, in data de 16 august.
Un alt domnitor roman care a dobandit cununa sfinteniei a fost si Stefan cel Mare – ctitor a numeroase biserici si manastiri (circa 36), ca drept recunostinta Domnului pentru fiecare batalie din care s-a intors victorios, asa dupa cum afirma Ioan Neculce: „cate razboaie au batut, atate manastiri au biserici au facut”.
Dar numele lui Stefan cel Mare constituie si in zilele noastre un simbol al maretiei, al credintei si al dreptatii pentru romani in general, asemenea unui erou fara cusur – imaginea sa de aparator al crestinatatii capatand dimensiuni unice in istorie.
Stefan cel Mare a fost insa canonizat pe 20 iulie 1992, nu numai pentru indiscutabilul tezaur de lacasuri de cult pe care le-a daruit crestinatatii, ci si pentru iscusinta sa in ale domniei, pusa in slujba apararii neamului nostru de furia otomana si pentru nenumaratele fapte de milostenie pe care le-a savarsit pe durata lungii sale domnii in Moldova, intre 1457 si 1504.
Multi alti domnitori romani au ctitorit insa biserici si manastiri fara sa devina sfinti, dar dovedind o adanca si miscatoare credinta, asa dupa cum mentioneaza scrierile istorice, „nefacand nimic fara frica de Dumnezeu si fara rugaciune de izbanda intru cele placute privirii Celui de Sus”.
Sfanta Parascheva – venerata de romani inca din vremuri de demult
Nu numai barbatii viteji si credinciosi au dobandit cununa sfinteniei dinaintea romanilor, ci si femei cuvioase si dragi inimii crestinilor, precum Sfanta Parascheva, una din cele mai vechi figuri de inchinaciune ale neamului nostru, catre care romanii inalta rugaciuni de sute si sute de ani.
Copila fiind, a renuntat la traiul bogat din sanul familiei sale instarite, pentru a se indestula cu cele sfinte ale credintei in Hristos, adapostindu-se la biserica sfintilor Apostoli din Calicratia, unde a si trecut la cele vesnice.
Asa dupa cum scria Dimitrie Cantemir in hrisoavele sale,
“Sfânta Parascheva (…) era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste”.
Potrivit atestarilor bisericesti, moastele Sfintei Parascheva au savarsit nenumarate minuni pentru credinciosii care alergau a-i cere ajutorul cu credinta tare si adevarata, rezistand chiar si mistuitoarelor flacari ale incendiului ce a cuprins sfantul lacas al manastirii Sfintii Trei Ierarhi in anul 1888.
Multe biserici au fost construite ulterior cu hramul Sfintei Parascheva, atat in Moldova cat si in alte zone ale tarii, credinciosii cinstindu-i numele si fiindu-i deosebit de devotati, punandu-si nadejdea in ajutorul sau spre alungarea bolilor si a primejdiilor de tot felul.
Canonizarea sfintilor romani – realizata anevoios si tarziu
Din pricina indelungatei perioade comuniste, crestinismul romanesc a avut mult de suferit, asa dupa cum sublinia si parintele Dumitru Staniloae:
„Crestinismul romanesc a rodit in el si din sine multi si minunati sfinti, chiar daca smerenia caracteristica poporului nostru sau imprejurarile in care au trait au facut ca Biserica noastra sa nu canonizeze decat un numar mic de sfinti dintre ei si aceasta dupa 1955”.
Puterea credintei romanilor nu a fost insa stinsa nici de comunism, nici de birocratie, nici de alte circumstante nefavorabile exprimarii propriilor convingeri, ci a dainuit peste ani asemenea unei faclii vesnic aprinse, luminandu-le vietile si istoria, ca unic popor vorbitor de limba neo-latina de religie ortodoxa din lume.
Bibliografie:
- Anania, Bartolomeu – „Sfinti Romani si Aparatori ai Legii Stramosesti” (pag. 399-405), 1987;
- Boca, Arsenie – „Cararea Imparatiei”, 2006.
- Staniloae, Dumitru & De Beauregard, M.-A. Costa – „Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica”, 2007;
- Coman, Constantin – „Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, 2010.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5
Pingback: Focul lui Sumedru sau ziua soroacelor in traditia populara: 25 octombrie | Mythologica.ro