”Creanga este o expresie monumentala a naturii în ipostaza ei istorica ce se numeste poporul român sau, mai simplu, este poporul român însusi, surprins într-un moment de geniala expansiune…” George Calinescu
Pentru a descrie sau a analiza fie si in mica parte opera lui Ion Creanga e necesara o abordare care iese complet din schemele clasice: insusi Creanga era un personaj aparte, cvasi-legendar, nascut la o data incerta, sub semnul unei stele aventuroase.
Ion Creanga, basmul cult romanesc si harul istorisirii
Tineretea sa tumultoasa l-a calauzit mai intai pe cararile ecleziastice, potrivit dorintei mamei sale care-l trimise la „fabrica de popi” din Falticeni, fiind hirotonit diacon, pentru ca mai apoi sa fie suspendat de autoritatile bisericesti din pricina lipsei sale de filtre in modul de exprimare a opiniilor fata de inaltele fete clericale si a comportamentului sau socotit cel putin bizar, avand in vedere ca tragea cu pusca in ciorile care-si lasau excrementele pe si in jurul Bisericii Golia.
Mai mult decat atat: i se inchise in fata si poarta care i-ar fi ingaduit sa functioneze ca institutor, fiind destituit de minister, si nici din punct de vedere familial nu se descurca prea bine – fu parasit de sotia sa, Ileana Grigoriu (care-i darui un singur fiu, in 1860 – Constantin) si sfarsi intr-o locuinta saracacioasa din mahalaua Ticaului, unde va ramane pana in ultima zi a vietii sale.
Dar doza considerabila de haz pe care Creanga reusea s-o asocieze oricarei situatii mai mult sau mai putin personale, a facut astfel incat opera sa transmita pana in timpurile noastre moderne, valabilitatea conceptului potrivit caruia omul dotat cu simtul umorului razbeste prin hatisul capcanelor vietii, iesind mereu la liman.
In cele din urma si Creanga reusi sa-si recupereze pozitia de institutor gratie lui Titu Maiorescu, se imprieteni cu Eminescu – pe vremea aceea revizor scolar – si incepu sa fie publicat cu povestiri autobiografice, snoave si basme romanesti, in „Convorbiri Literare” – organul de presa al Societatii Literare Junimea.
Este vorba despre cea mai prestigioasa publicatie din intreaga istorie a literaturii romane, reunind materiale semnate de autori cu adevarat de seama, alaturi de care Creanga isi cimentui stilul scriitoricesc: Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Cosbuc, Slavici, Goga sau Bratescu Voinesti, pentru a enumera doar cativa din acestia.
Cele mai frumoase povesti romanesti, aduse din condei de Creanga
Ion Creanga purta un suflu nou in curentul literar al contemporanilor sai, introducand un limbaj simplu, desprins din vorbirea populara si condimentat cu anecdote si expresii pline de haz, intr-o fluida istorisire in grai dulce, moldovenesc, care aducea surasul pe buze pana si celor mai simandicosi reprezentanti ai inaltei societati romanesti.
In timp ce unii il elogiau precum un „autor de un rafinament erudit”, altii il socoteau prea „slobod la gura si la purtari, aprins la manie si incapatanat in ideile lui provenind dintr-o mentalitate taraneasca”, dupa cum aminteste George Calinescu, ceea ce facea astfel incat Ion Creanga sa nu fie tocmai indragit in ambientele selecte de odinioara, in ciuda jovialitatii sale cuceritoare.
Asta nu-l impiedica sa-si adjudece insa, fara drept de apel, meritul celei mai spectaculoase si mai originale voci literare a secolului al XIX-lea si titlul de pionier al basmului cult romanesc.
Pasionat culegator de povestiri si in acelasi timp un veritabil rapsod popular, Creanga „aduse din condei” o serie din cele mai frumoase basme romanesti ale tuturor timpurilor, descoperindu-si vocatia creatoare si daruind unui lung sir de generatii de copii, pana in zilele noastre, farmecul de neegalat al unor titluri precum:
- Soacra cu trei nurori;
- Capra cu trei iezi;
- Punguta cu doi bani;
- Ursul pacalit de vulpe;
- Danila Prepeleac;
- Povestea porcului;
- Fata babei si fata mosneagului;
- Ivan Turbinca;
- Prostia omeneasca;
- Povestea unui om lenes.
Opera capitala a lui Creanga – „Amintiri din copilarie”
Considerata de critici drept o veritabila capodopera literara, istorisirea copilariei lui Creanga asternuta pe hartie in patru secvente narative, reuseste sa cucereasca cititorii de toate categoriile, punand in valoare valentele estetice ale graiului moldovenesc, intr-un continut la nivelul caruia se regasesc
„replici repetate de veacuri, ajunse la o conciziune extrema, la o lustruire de cremene” (G. Calinescu).
Agerimea mintii lui Creanga si abilitatea sa de narator au castigat pretuirea criticilor literari peste veacuri, servind drept model pentru numerosi scriitori de renume ai literaturii neamului nostru – Creanga insusi ar fi fost uimit sa vada cum, de-a lungul timpului, a reusit sa influenteze cu opera sa, stilurile scriitoricesti ale multora.
Basmul cult – armonizarea structurilor narative
Valul transpunerii pe suport de hartie a traditionalelor basme romanesti se materializa in secolul al XIX-lea intr-o veritabila moda literara, care atrase interesul unor culegatori de folclor cu o reputatie inexpugnabila, determinandu-i sa preia motivele si tehnicile narative populare si sa „lanseze la apa” corabia basmului cult, actualizand si recreand totodata fluenta narativa originala.
Ion Creanga, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu sau Nicole Filimon, nu au ezitat sa imbratiseze acest curent atragator precum un cantec de sirena, semnand re-plamadirea literara a unor basme nemuritoare precum, „Harap Alb”, „Greuceanu”, „Dochia”, „Fat Frumos din lacrima” sau „Roman Nazdravan”.
„Basmul cult ca specie literara trebuie receptat in contextul orientarii generatiei de intelectuali romani, scriitorii de la 1848, spre sursele folclorice de inspiratie. Atunci s-au facut primele eforturi de cultivare a gustului pentru stilizarea folclorului”, scrie Constantin Cublesan in lucrarea sa intitulata „Antologia basmului cult romanesc” (2002), subliniind faptul ca acest tipar aparte s-a aflat la originea dezvoltarii literaturii fantastice.
Armonizarea structurilor narative specifice basmului cult romanesc a avut insa loc intr-un context european marcat de o tendinta similara, in cadrul careia se inscriu si alte nume sonore ale acestui fenomen literar, precum cel al avocatului si membrului Academiei Franceze, Charles Perrault (1628-1703), al Fratilor Grimm – Jacob (1785-1863) si Wilhelm (1786-1859) – reputati folcloristi, lingvisti si filologi germani, al istoricului literar Ludwig Laistner (1845-1896) sau al scriitorului si poetului danez Hans Christian Andersen (1805-1875).
Note de originalitate in basmul cult romanesc
In lucrarea sa intitulata „De la basmul popular romanesc la basmul cult european”, Oana Chelaru clasifica in general creatiile populare de tip narativ trei categorii distincte:
- Creatii populare propriu-zise;
- Creatii de granita;
- Creatii culte care valorifica voit si constient modelul popular.
„…Numai ca este dificil de precizat in ce masura scrisul a influentat oralitatea sau invers”, precizeaza autoarea.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, autorii basmului cult romanesc se lansara intr-o aventura literara aparte, incepand sa intervina in mod voit si constient in continuturile textelor culese, asa cum se remarca la Petre Ispirescu, Dumitru Stanescu sau Ion Pop-Reteganul de pilda.
Acest pas important realizat la nivelul relatarii corespunde fara indoiala unor schimbari de mentalitate care reflecta evolutia societatii romanesti din perioada respectiva, deschizand larg portile creativitatii de tip citadin, in care elementele fabuloase isi diminueaza frecventa, lasand loc performantelor de tip modern.
Particularitatea legata de valul schimbarilor este legata direct de transformarea tiparelor arhaice de gandire si a conceptelor conventionale in forme ipostatice care nu mai respecta neaparat criteriile definitorii pentru basmul traditional, permitand adoptarea unor formule care ordoneaza destine intr-o maniera neasteptata: cei buni pot fi pedepsiti, in timp ce personajele negative ar putea fi rasplatite.
Acesta este contextul in care se definesc tot mai mult distinctiile dintre basmul popular si basmul cult, creionandu-se apartenenta lor diferita la matrici culturale diferite ca origine si ca proces evolutiv.
„…Din pacate, insa, atractia televizorului si mai ales faramitarea vietii sociale din ultimii ani, i-au izolat pe bunii naratori de auditoriul necesar debitarii basmului. Ei exista (…) si se manifesta, dar specia ca atare trece – oricât de bogate si valoroase materiale s-ar publica – printr-o veritabila criza”, remarca Ion Oprisan (2005).
Acest lucru nu influenteaza insa catusi de putin specificul culturii romanesti, la nivelul careia se impune un anumit model oral al basmului in general, in comparatie cu ceea ce se remarca la nivelul culturilor occidentale, unde istoricii literari isi indreapta atentia indeosebi catre naratiuni scrise, atribuind basmului o unica formula definitorie, regasita in engleza sub termenul de „fairy tale”, indiferent de vechimea si de originile sale.
Basmele culte si elemente din mitologia romaneasca
Evenimente importante din viata omului, precum nasterea, drumul initierii, nunta sau moartea, constituie inca din cele mai vechi timpuri motive regasite la nivelul mitologiei romanesti, fiind imprumutate ulterior de segmentul basmului cult, asa dupa cum se remarca in scrierile celor mai reprezentativi autori autohtoni:
- „Aleodor Imparat” – de Petre Ispirescu;
- „Aflatul” – de Ion Pop-Reteganul;
- „Fata babei si fata mosneagului” – de Ion Creanga;
- „Camasa fermecata” – de Petre Craciun;
- „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” – de Petre Ispirescu.
Folclorul si mitologia poporului nostru au daruit cu generozitate elemente trainice pentru temelia basmului cult, de la soarta omului (hotarata de ursitoare), la antitezele de orice fel (negru-alb, lumina-intuneric, bun-rau sau pamantesc-ceresc) si de la credintele arhaice, la lupta omului pentru a invinge vicisitudinile vietii.
In opinia unor critici si istorici literari, basmul cult prezinta asadar toate caracteristicile necesare pentru a fi preluat treptat, atat de literatura fantastica autohtona, cat si – in timpuri moderne – de sectorul benzilor desenate si al universului animatiei cinematografice contemporane.
Bogata zestre folclorica si traditionala romaneasca isi revarsa cu generozitate asupra noilor generatii prea-plinul sau de nestemate si la acest capitol, descris cu atata acuratete de catre George Calinescu:
„Basmul cult romanesc este un gen vast, care depaseste cu mult romanele, cuprinzand mitologie, etica, stiinta, obervatie morala si nu numai. Caracteristicile sale constau in faptul ca eroii nu sunt numai oameni, ci pot fi si animale sau creaturi fantastice, fiinte himerice (…), romanii nu duc lipsa de asa ceva…”.
Bibliografie:
- Constantinescu, Nicolae – „Implicatii teoretice in delimitarea categoriilor narative contemporane”, 1988;
- Calinescu, George – „Viata si opera lui Ion Creanga”, 1998;
- Constantin, Cublesan – „Antologia basmului cult romanesc”, 2002;
- Marinela, Disa – „Opera lui Ion Creanga in literatura pentru copii”, 2011.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
4.5