Capcaunii sunt in general vazuti in mitologia romaneasca, si in special in basme, ca monstrii antropofagi cu cap de caine, cu un ochi în frunte si cu altul în ceafa, care au trait prin pesteri si paduri întunecate. De obicei ei apar in povesti ca niste uriasi malefici care mananca copii. Se spune despre ei ca ar fi venit dinspre Rasarit ca sa pustiasca pamantul. Aceasta se datoreaza asocierii lor cu tatarii si turcii. Unele informatii îi prezinta ca oameni mici, negrii si cu nasul turtit (in centrul Moldovei). Acestia mancau oamenii dupa ce îi jupuiau de piele si le sugeau sangele, iar pe copii dupa ce îi frigeau în cuptor.
O legenda cu mai multe variante descrie viclesugul prin care fata prinsa si îngrasata cu miez de nuca de mama capcaunilor scapa înainte de a fi bagata în cuptor. La comanda babei, ‘tup, fata, pe lopata, aceasta se preface ca nu stie cum sa procedeze si îi raspunde: Sai baba si-mi arata. Capcaunii, întorsi acasa, si-au mancat mama fara sa stie ce s-a întamplat. Orientandu-se dupa Calea Robilor, fata se întoarce cu bine acasa. Ei ar fi fost starpiti de Uriasi, de apele potopului sau ar fi plecat peste Dunare, în Tara Turceasca. Ca termen, Capcaunii sunt cunoscuti de romanii de pretutindeni, iar ca reprezentari mitice antropofage în tinuturile pericarpatice (Moldova, Muntenia, Oltenia).
Aceste informatii apar in cartea lui Gheorghe Ciausanu, Superstitiile poporului roman in asemanare cu ale altor popoare vechi si noua, Academia Romana, Bucuresti, 1914. Alte informatii relevante despre capcauni mai putem gasi si la Ivan Evseev, Dictionar de magie, demonologie si mitologie romaneasca, Editura Amarcord, Bucuresti, 1997.
Cine este capcaunul din mitologia romaneasca?
Capcaunul este, în mitologia romaneasca, un personaj supranatural, care aparea uneori cu doua capete, alteori cu cap de caine si trup de om. Se spune ca aceste fiinte se pot transforma în mai multe animale (din urs în cerb s.a.m.d.).
Potrivit unor lingvisti, capcaun (cu varianta populara capcan) ar insemna “cap de caine”.
Capcaun are însa si sensul de „capetenie tatara” sau „turca”, precum si sensul „pagan”. Unii lingvisti considera termenul a fi ecoul turcicului kapkan (kaphan, kapgan), care la unele popoare turcice din epoca migratiilor era un rang nobiliar sau administrativ înalt.
Capcaunul este prezentat ca fiind cel ce fura o printesa, pe capul sau punandu-se o recompensa, este greu de învins si, de cele mai multe ori, eroii esueaza lamentabil.
În legende, capcaunul are propriul sau teren, unul fara flori sau orice fel de forme de viata si foarte întunecat, însa nelipsit de fiinte macabre ce nu ezita sa atace orice trecator.
Multe aspecte ale înfatisarii capcaunului nu sunt prezentate în folclorul romanesc, acesta fiind de multe ori prezentat ca orice animal fioros, originile sale nefiind cunoscute, el traind solitar fara a avea macar alti capcauni drept prieteni si avand un singur scop: sa faca rau.
Capcaunul este adesea descris ca fiind o faptura “hibrid” din mai multe animale. Acesta este un personaj negativ si deseori eroul povestii sau a basmului trebuie sa se lupte cu el pentru a-si duce la capat misiunea. Basmele il descriu ca pe o creatura oribila, monstruoasa si hada, deseori de dimensiuni foarte mari.
Canibalist si înspaimantator, capcaunul este un tip de urias, care de obicei rapeste printese si tinere doamne în povestile din folclorul romanesc. Unele legende il reprezinta ca o creatura cu 4 ochi care are un set de ochi în spatele capului, in timp ce altii il portretizeaza ca un monstru cu patru picioare, asemanator unui om, cu un cap de caine si o afinitate fata de carnea umana.
Ogre, un capcaun francez sau italian?
Originea cuvantului “ogre” pare a fi franceza. Pentru alti experti cuvantul vine din Ungaria sau din Italia “orco” adica “demon“. A nu se face confuzie cu orcii lui Tolkien din Stapanul Inelelor. Cei mai multi experti cred insa ca este vorba de o referire la gigantii din mitologia biblica: Gog sau Magor si poate de Nefilimi, urmasii giganti ai ingerilor cu fetele oamenilor.
Alte teorii leaga capcaunii de zeul etrusc Orcus sau de versurile lui Percival dintr-un poem scris de Chrétien de Troyes (si de aici de Anglia si de Regele Arthur).
Oricare ar fi originea numelui lor, stim sigur ca in literatura si filme au fost mereu portretizati ca imens de prostovani dar si foarte rautaciosi si cumplit de agresivi. Ce sa mai pui la socoteala ca nu le plac defel oamenii! Traiesc de obicei in paduri izolate, pesteri sau pe varfurile muntilor. Sau apar alteori sub pod, precum trolii, o rasa cu totul diferita.
Cele mai multe povesti din mitologiile lumii ni-i prezinta pe ogre atacand castele in cautarea oamenilor. Ogre au fost deja facuti faimosi in lucrari precum cele ale lui C.S. Lewis sau J.R.R. Tolkien. Insa de aici au topait direct in filme si jocuri. Ca sa nu mai vorbim de mult prea celebrul Shrek!
Prima oara acest cuvant “ogre” a fost folosit de Charles Perrault in secolul al XVII-lea, autorul Povestilor Mamei Gasca. De atunci, capcaunii au influentat multe alte lucrari precum “Hansel si Gretel”, “Scufita Rosie”. “Tom Degetel”. Pana si ciclopii din vechile mituri grecesti precum Odiseu fac referire la capcauni.
Acestia seamana foarte mult cu gigantii, uriasii sau canibalii din mitologie. Dar si cu ciclopii. Insa au o predilectie pentru carnea de om si in special pentru copii (cel putin in mitologia romaneasca). Tocmai de aceea este posibil sa aiba origini comune. Ogre apar ca foarte inalti, extrem de parosi si animalici in expresie, de obicei albastri sau verzi la culoare. Insa ii defineste aceasta foame fara margini pentru carnea umana si apetitul senzational pentru distrugere.
De unde vin capcaunii si care este originea lor?
Unii oameni de stiinta sugereaza ca ogre ar fi putut fi Neanderthali, o specie extincta de hominide ca locuiau in Europa si parti din vestul Asiei.
Alte explicatii se refera la mitul ogre ca si reprezentari ale strabunilor intr-un cult al stramosilor din Scandinavia. Inainte de venirea crestinismului, stramosii erau venerati in cranguri sacre, altare si morminte in forma de movile. Vechii scandinavi credeau ca dupa moarte, spiritul va trai in apropierea locuintei. Asta se aplica “parintelui fondator”. Asadar el devenea protectorul, gardianul locuintei. El era tratat cu veneratie, frica si respect. Copiii nu se puteau juca in preajma acestor locuri. Dupa venirea crestinismului, acest cult a fost demonizat si probabil de aici aparitia acestui mit al capcaunului care mananca copii.
Ogre faimosi in mitologie si in povesti
Primul ogre faimos in mitologie apare in povestea Puss in Boots, “Motanul Incaltat”. Aici aflam prima oara ca ogre pot locui in castele, ca poseda inteligenta, dar si abilitati magice: se pot transforma in alte creaturi.
Hop-o’-My-Thumb adica “Sari-pe-Degetul-Meu-Mare” este o poveste in care un baiat care isi scapa fratii de o familie de ogre.
Orcus a fost un zeu etrusc ce adora carnea umana si care era stapan peste lacasul mortilor. Similar cu Pluto si Hades, era descris ca un gigant cu mult par, un fel de ciclop.
Og, ultimul dintre giganti, vine din mitologia ebraica si este legat de Biblia. El este ultimul dintre Rephaim, o rasa disparuta de giganti.
Oiagros este o alta referinta interesanta, zeu al raului si tatal lui Orfeu in mitologia greaca.
In mitologia japoneza exista Oni, o rasa de monstri care seamana foarte mult cu acesti capcauni. Cu pielea rosie sau albastra, extrem de parosi, cu niste colti imensi si foame pentru carne umana, in special cea a copiilor. Ei sunt adesea vazuti ca demoni, ogre sau troli.
Dzoavits era un capcaun demonic din mitologia indienilor nativ-americani. El fura copii si ii manca. Deasemenea, era responsabil pentru eruptii vulcanice si pentru furtul soarelui.
Buggane este o alta creatura asemanatoare cu un capcaun ce traieste in Insulele Man. Creaturi magice, ei traiesc sub pamant si nu pot traversa apele si nici nu pot pasi pe pamant sfintit. Ei sunt chemati de zane sa pedepseasca oamenii.
Busaw apare in folclorul filipinez. El creste animale la ferma, dar mananca oameni. Creatura legendara, el vaneaza oameni noaptea si sta in copacii de langa cimitire. In timp ce fura cadavrele din sicrie lasa in loc bananieri. Doar sarea ii este inamic.
Humbaba este un ogre din mitologia sumeriana care s-a luptat cu Ghilgames si Enkidu in epopeea lui Ghilgames. Frate cu demonul furtunii Pazuzu, el fusese insarcinat de zeul Enlil sa apare Padurea de Cedri care era casa zeilor
In mitologia pigmeilor exista povesti despre Negoogunogumbar, o fiinta ce devoreaza copii.
Cum se vad astazi capcaunii in cultura pop?
Literatura pentru copii de astazi, dar si filmele sunt pline de referinte la ogre care fura printese. Iar acestea sunt salvate de cavaleri neinfricati care ucid capcaunul.
Iata si unele dintre cele mai interesante povesti despre capcauni: Motiratika, Tritill, Litill, si the Birds, Don Firriulieddu, Snow-White-Fire-Red, Shortshanks, Thirteenth, si Don Joseph Pear. Capcaunii apar si in operele de fictiune precum C.S. Lewis si Cronicile din Narnia, Piers Anthony Xantha cu seria Spiderwick Chronicles, Tamora Pierce si The Tortall Universe, dar si Ruth Manning-Sanders cu A Book of Ogres and Trolls.
Ogre si capcauni apar si in jocuri video celebre precum Temnite si Dragoni Dungeons & Dragons, RuneScape, Final Fantasy, Warhammer Fantasy, Warcraft, Magic: The Gathering, The Elder Scrolls IV: Oblivion, Ogre Battle si EverQuest.
De unde vine frica de capcauni si care este explicatia psihologica?
Desi sunt portretizati drept monstri grotesti, capcaunii erau folositi pentru a simboliza un individ deosebit de crud si brutal. Spre deosebire de Giganti sau Uriasi, capcaunii erau canibali, iar asta ne poate duce cu gandul la explorarea unor tabuuri sociale. Poate ca aceste povesti erau folosite tocmai pentru a impiedica astfel de comportamente sau alte practici asemanatoare.
Insa explicatiile reale despre acest mit pot fi legate si de afectiuni genetice. Este vorba despre oameni care sufereau de gigantism sau alte boli asemanatoare.
Bibliografie
Arsuaga, Juan Luis, Andy Klatt (trans). The Neanderthal’s Necklace: In Search of the First Thinkers. Basic Books, 2004.
Heiner, Heidi Anne. Fairy Tales of Charles Perrault SurLaLune Fairy Tale Pages. Retrieved July 5, 2007.
Kurten, Bjorn. Dance of the Tiger: A Novel of the Ice Age. University of California Press, 1995.
Rose, Carol. Giants, Monsters, & Dragons: An Encyclopedia of Folklore, Legend, and Myth. New York, NY: W. W. Norton & Company, 2001.
South, Malcom. (ed.) Mythical and Fabulous Creatures: A Source Book and Research Guide. Westport, CT: Greenwood Press, 1987.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.