Fara indoiala, nu exista mitologie care sa nu asocieze cainele, Anubis, Tian kuan, Cerber, Xoloti, Garm, etc cu moartea, infernul, lumea subterana, imparatiile nevazute carmuite de divinitati htoniene sau lunare. La prima vedere, simbolul atat de complex al cainelui este legat de triada elementelor pamant-apa-luna carora li se atribuie o semnificatie oculta, vegetativa si totodata sexuala, divinitatorie – fundamentala atat pentru conceptul de inconstient, cat si pentru cel de subconstient.
Prima functie mitica a cainelui, universal atestata, este aceea de psihopomp, calauza omului in intunericul mortii dupa ce-i va fi fost tovaras in lumina vietii. De la Anubis la Cerber, trecand prin Toth, Hecate, Hermes, cainele a dat infatisarea sa tuturor marilor calauze ale sufletelor, tuturor jaloanelor istoriei noastre culturale occidentale. Cainii sunt insa pretutindeni si, in toate culturile, acest animal apare cu variante ce nu fac decat sa imbogateasca acest prim simbolism.
Chinocefalii, atat de numerosi in iconografia egipteana, au misiunea de a inchide sau de a-i nimic pe dusmanii luminii si de a pazi portile locurilor sacre.
La germanici, un caine infricosator pe nume Garm, pazeste intrarea Niflhelmului, imparatia mortilor, taramul al gheturilor si beznei.
Vechii mexicani cresteau caini anume pentru a-i insoti si calauzi pe morti in lumea de dincolo. Impreuna cu cadavrul era ingropat cainele de culoarea leului – adica de culoarea soarelui – care insotea mortul tot asa cum Xoloti, zeul-caine, insoteste soarele in calatoria acestuia pe sub pamant. Alteori, cainele era sacrificat pe mormantul stapanului pentru a-l ajuta pe acesta ca, la capatul lungii sale calatorii, sa treaca de cele noua fluvii care interziceau intrarea in salasul vesnic al mortilor, Chocomemictian, al noualea cer. Chiar si astazi in Guatemala, indienii lacandon aseaza in cele patru colturi ale mormintelor patru figuri de caini facute din frunze de palmier.
A treisprezecea si ultima constelatie a vechiului zodiac mexican este Constelatia Cainelui; ea introduce ideea de moarte, de sfarsit, de lume subterana, dar si de initiere, de reinnoire. La antipod, fata de America Centrala, acest exemplu ne permite sa intelegem mai bine anumite detalii ale riturilor funerare la popoarele samanice din Siberia. Astfel, la populatia nanal, mortul este intotdeauna ingropat impreuna cu cainele lui.
In Persia si in Bactriana foloseau aceluiasi scop. La Bombei, parsii aseaza langa un muribund un caine, astfel incat omul si animalul sa se poata privi in ochi. Cand o femeie moarte la nastere este nevoie de doi caini si nu de unul singur, deoarece trebuie asigurata calatoria a doua suflete. La podul mitic din Cinavat, unde zeii puri si zeii impuri isi disputa sufletele, cei drepti sunt condusi in paradis de zeii care pazesc podul alaturi de zeii puri.
Dar cainele, caruia nevazutul ii este atat de familiar, nu se multumeste doar sa ii calauzeasca pe morti. El serveste si ca mijlocitor intre lumea aceasta si cealalta; drept interpret al celor vii care vor sa stea de vorba cu mortii si cu divinitatile subterane din tinuturile lor.
Astfel, la triburile bantu din Kasai (Congo), s-a constatat existenta unei metode de divinatie prin hipnoza, in care clientul ghicitorului, legat cu o sfoara de acesta din urma, este coborat intr-o groapa unde va intra in comunicare cu duhurile datorita prezentei, alaturi de el, a unui caine si a unei gaini, in momentul intrarii lui in transa. In aceeasi regiune, aparitia unui caine in vis este semnul ca undeva tocmai se fac vraji. In sfarsit, si acesta este fara indoiala exemplul cel mai izbitor, aceeasi observatori au relatat obiceiul urmator, practic de aceleasi triburi spre a limpezi misterul unei morti ciudate al vreunui locuitor al satului: capului cainelui apartinand mortului i se pun intrebari cu privire la moartea misterioasa.
Pe de alta parte, acelasi har al clarviziunii, familiaritatea cainelui cu moartea si cu fortele nevazute ale mortii pot, la limita, ca acest animal sa fie banuit de vrajitorie. In Sudan, la populatia azande, judecatile prin ordalie au atribuit unor caini suspecti raspunderea pentru unele morti inexplicabile.
Obiceiurile siberiene se intalnesc si in acest punct cu cele africane, la banchetele lor funerare. Specialistii au descris deasemenea si vesminte din piele de caine tabacita folosite de samani care arata puterea divinatorie atribuita acestui animal. Un vesmant asemanator regasim in Africa de Vest. La irochezi, cainele este, deasemenea, un mesager, un mijlocitor: de Anul Nou se sacrifica un caine alb, traditie care semnifica momentul central al sarbatorii. Cainele era intr-adevar un mesager care se grabea sa ajunga la cer ca sa duca rugaciunile oamenilor.
Cainele, nu numai ca viziteaza infernul, dar adeseori pazeste sau da chipul sau celor ce conduc dincolo. In afara de cainii pe care i-am amintit deja am putea da alte nenumarate exemple. In mitologia greaca, Hecate, divinitate a intunericului putea lua infatisarea unui caine; ea bantuia raspantiile urmata de o haita infernala. La fel, samanii din Altai, cand isi povestesc calatoriile orfice, precizeaza ca au intalnit caini la intrarea in salasul stapanului infernului. A zecea zi din calendarul aztecilor este ziua cainelui. Patronul sau este zeul infernului.
Psihopomp ca Hermes, cainele are, uneori, virtuti medicinale; el figureaza in mitologia greaca printre atributele zeului Asclepios, latinului Esculap, erou si zeu al medicinei. Cainele apare uneori ca un erou civilizator, de cele mai multe ori stapan si cuceritor al focului, sau ca strabun mitic, ceea ce adauga simbolismului sau o semnificatie sexuala.
In miturile turco-mongole apar femei fecundate de lumina, care paraseste femeile sub forma unui caine galben, simbol solar probabil. Cainii si lupii stau la originea mai multor dinastii turce si mongole, ceea ce merge in aceeasi directie cu marturiile amerindiene, confirmandu-le.
Xoloti, zeul-caine, se spune ca a furat din infern osemintele din care zeii urmau sa plasmuiasca noua semintie umana. Stramos mitic, cainele se contureaza adesea in petele de pe luna. De amintit aici si lupoaica romana, eroi civilizatori care se leaga intotdeauna de instaurarea ciclului agrar. Pentru indienii din California, coiotul ii invata focul sau il fura pentru ei. In Noua Guinee se crede ca acest animal a furat focul, devenind stapanul lui. Asocierea caine-foc-sexualitate e cel mai bine evidentiata de Frazer la un mit din Noua Britanie. Pe vremea aceea, membrii unei societati secrete masculine erau singurii care cunosteau secretul obtinerii focului. Pentru cei din Borneo el este stramos mitic. Supravietuitor al potopului, el ii invata sa foloseasca focul. Exista practic o oscilatie intre domeniul htnonian si uranian.
Pentru mayasi, cainele calauzeste soarele sub pamant si reprezinta astfel soarele negru. Pentru azteci, el este simbolul focului.
Islamul face din caine imagine a ceea ce are mai josnic creatiunea. Simbol al aviditatii, lacomiei. Conform traditiei islamice, el are 52 de caracteristici, jumatate sfinte, jumatate satanice. Sunt socotiti necurati, latratul unui caine fiind considerat prevestitor de moarte. El este folosit impotriva vrajilor. Musulmanii din Siria cred ca ingerii nu intra niciodata intr-o casa in care este un caine. Insusi Profetul spune ca un caine negru cu doua pete deasupra ochilor este insusi Necuratul. Se mai spune despre el ca are sapte vieti.
Cainele ce scuipa foc este emblema Sfantului Dominic. In Orient, este simbol benefic cand apara si este loial, ca animal malefic cand este salbatic. In Japonia, efigia lui apara copii si usureaza nasterea. In China ii insoteste pe Nemuritori in legede. Cainele este simbol si stramosul multor populatii. Asia Centrala cunoaste si ea niste mituri intermediare, verigi-lipsa, multumita carora putem intelege cum va deveni cainele treptat necurat, blestemat, marcat de un pacat original de nesters.
Pentru unii tatari, Dumnezeu cand a facut lumea, a lasat omul in grija omului pentru a-l feri de diavol. Dar cainele s-a lasat cumparat de diavol si a devenit singurul vinovat de caderea omului. La iakuti, cainele l-a tradat pe Dumnezeu Diavolului. Chiar si miturile de pe Volga au un element comun – diavolul ii da blana si infatisarea cainelui drept rasplata, facandu-l astfel un animal necurat. Poate un ecou al dualismului iranian unde alunga duhurile rele.
In concluzie, cainele reprezinta un simbol cu aspecte antagoniste care nu fac in toate culturile obiectul unor distinctii nete. De mentionat ca valentele pozitive ale cainelui se amesteca adesea cau cele negative ale lupului, dar asta intr-un alt articol
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5
5
Pingback: Cerberul, cainele cu trei capete ce pazeste iadul in mitologia greaca | Mythologica.ro
Pingback: Cine se teme de lupul cel rau? Povesti despre Scufita Rosie, fratii Grimm si mitologie | Mythologica.ro
Pingback: Licantropia si varcolacii | Mythologica.ro
5
2