“La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors si…planc, era sa cad direct in nas. Fata ei mi se parea atat de cunoscuta… Iar vocea mi se scurgea in piept, exact ca gemul ala de afine pe care-l facea bunica …
Ar fi bine sa nu te apropii atat de mult de platforma! Suieratul ventilatorului imens imi lovea naprasnic in creieri.
Doi ochi verzui-intunecati ma trasneau de la cativa centimetri. Un chip rotund invaluit de cateva suvite negre si o gura sidefata, usor arcuita in jos.
Poftim? Nu eram …
Stii, zise ea, multi s-au aruncat de aici. Si zambi. Ciudat! Sau poate au fost impinsi, nu? Si zambetul asta imi aducea aminte de … Mda, si vocea ei scazu stanjenita, odata cu intensitatea curentului de aer ce plonja in subteranele metroului.
Statia asta de la Unirii imi dadea mereu fiori. Nu stiam ce sa-i raspund si doar stateam acolo.
Confuz, pierdut sau adormit? O poti alege pe oricare, ma auzi spunand. Clar, smooth operator…
Ora afisata de panoul electronic mi se intipari brusc in minte. Era 23:04. De ce intarzia metroul tocmai acum? Ultimul metrou … Bazaitul reveni iar, scurt, asrpu, metalic. Cativa oameni grabiti se aruncara pe scari. Aerul se agita iarasi si scartaitul preventiv al metroului isi facu loc pe sine. Ma uitai sa vad unde disparuse fata de langa mine si vazui cu o geana cum pardesiul albastrui se indreapta spre usile metroului deabia deschise. Si ma simti la fel de stanjenit. Intrai si eu pe aceeasi usa inghesuindu-ma cu un individ de doua ori cat mine care mirosea puternic a colonie. Ceva mult prea dulce pentru agitatia si noaptea asta.
Nu o mai gasi. Oricum n-as fi stiut ce sa-i zic. Colindai toate vagoanele dar parca disparuse. Oricum ma simteam ciudat si poate la fel de zgaltait. Tiuitul odata enervant al metroului ma linisti. Hurducaiala era placuta si statia se anunta repede. Pluteam incet, usor torpilat de aerul ranced. Urcai molcolm scarile. Deja intarziasem. Si nu era prima oara. Tura incepea de obicei la 23:30.Tocmai ma uitasem la ceas a mia oara. O luai repede la pas fara sa ma mai uit in jur. Poate aveam ocazia sa o intalnesc in urmatoarea seara. Asta daca nu voi fi dat afara. Dupa colt, cladirea masiva era aproape scufundata in intuneric. Doar in cascarabeta lui nea Dorel de la paza mai palpaia o luminita.
Trecui rapid printre gardulet, nea Dorel sforaia staruitor. Intrai prin spate ca sa nu ma injure iar. Ajunsei pe salon cam in acelasi timp cu raportul de garda. Nu eram sigur daca unii dintre cei care lucram aici eram la fel de nebuni ca si pacientii nostri. Holurile decrepite erau pustii. Sabotii mei macinau holurile, iar zgomotul ma scotea din sarite incercand parca sa ma dea de gol. Oricum, nu stiai niciodata daca se va intampla ceva aici. Stii cand ai sentimental ala ca ceva neplacut se va intampla? Ei bine, mie nu mi s-a intamplat niciodata. Asa ca nu inteleg despre ce dracu tot vorbeste lumea. In plus, in spitalul asta de dementi, nimic nu se intampla asa cum ar fi trebuit.
Cum ziceam, de obicei era liniste, dar nu lipsea mult pana te trezeai cu o alarma de incendiu stricata, vreun caz de epilepsie spontana, vreun tampit care si-a inghitit limba sau altul care a facut rost de un cutit, dracu stie de unde, si s-a hotarat sa-si croiasca un buzunar in burta fix pe garda ta. Ehe, asta iti cam strica noaptea. Prietenul meu, Jon, zicea ca ar fi trebuit sa ma simt norocos ca nu sunt eu fericitul proprietar al acelui buzunar deosebit. Nu m-ar fi mirat catusi de putin. Asta nu facea insa ca scarba sa fie mai putin persistenta. Nu uram neaparat ce faceam, ci uram locul asta imputit.
Stiam ca trebuie sa rezist aici pana se gaseste ceva mai bun, si valea tataie, transfer scria pe mine. Dar pana atunci, trebuia sa alerg dupa nebuni prin parc, sa ma uit la ei cum mananca insecte vii si alte chestii oripilante. Putea fi mai rau, tataie! (Si “tataie” tot Jon imi zicea).
Ma dusei glont spre salonul rezidentilor sa imi fac un kil de cafea. Se anunta o noapte dezastruoasa de acum. Nu era nici dracu. Putea sa ia foc tot spitalul, astia dormeau dusi prin alte saloane. Televizorul bazaia ceva pe fundal.
Cafetiera stricata. Patul ravasit. Daca Jon i-a tras-o iar vreunei asistente de 45 de ani eu il omor. I-am zis imbecilului sa mearga dracului in alt salon.
Acelasi bazait metalic de care nu scapam. Clar trebuia sa trec pe la ORL. Sau poate pe la psihiatrie, mi-ar fi sugerat Jon.
“Intrerupem acest program …” Atentia imi fu brusc atrasa de televizor. Bazaitul se estompa. O telenovela turceasca de doi lei era intrerupta pentru stirile de ultima ora.
“O tanara a disparut in aceasta seara la statia de metrou de la Unirii. In acest moment, Politia …
Si o durere crancena ma lovi ca un ventilator. Ma trezi pipaind o stofa ciudata. Tineam in maini un pardesiu obsesiv de albastrui.
Ii auzi din nou vocea … eram la metrou … ma intorsei si …”
Fragment pentru Radio Guerilla
Al 5-lea sezon la Vocea Ascult?torului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzita vocea: “La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors ?i…” – continua povestea.
Editura Humanitas si guerrillaradio.ro premiaza cele mai bune fragmente. Si daca nu castigi, tot e buna experienta … zic! 😀
https://www.guerrillaradio.ro/categorii-articole/subsemnatii/vocea-ascultatorului/
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5