Operele de arta si visele, cele ale somnului ca si cele din trezie, spontane sau provocate de droguri, sunt pline de de reprezentari inspirate de ceea ce am numit nostalgia Paradisului. Intelegem prin aceasta, explica Mircea Eliade, dorinta de a te afla mereu si fara stradanie in inima lumii realitatii, si, pe scurt, dorinta de a depasi in chip firesc conditia omeneasca si de a regasi conditia divina; un crestin ar spune: conditia divina dinaintea caderii in pacat, un vraci modern, privind spre viitor mai curand decat spre trecut, ar spune: conditia supraumana.
Intr-adevar, aceasta era situatia lui Adam in raiul parintesc: o stare de gratie supranaturala. Un singur lucru ii lipsea: dreptul de a se atinge de pomul cunostintei binelui si raului, care se afla in mijlocul gradinii. Aceasta interdictie a dus la caderea omului in pacat. Iata descrierea acestui rai conform Facerii: Apoi Domnul Dumnezeu a sadit rai in Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Si a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi placuti la vedere si cu roade bune de mancat; iar in mijlocul raiului era pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului. Si din Eden iesea un rau, care uda raiul, iar de acolo se impartea in patru brate. Numele unuia era Pison, acesta inconjura toata tara Havila, in care se afla aur. Aurul din tara aceea este bun, tot acolo se gaseste bdeliu si piatra de onix. Numele raului al doilea este Gihon. Acesta inconjoara toata tara Cus. Numele raului al treilea este Tigru: acesta curge prin fata Asiriei; iar raul al patrulea este Eufratul. Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul care-l facuse, si l-a pus in raiul cel din Eden, ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunca si a zis: “Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!”
Paradisul este regiunea suprema, Pardes-ul chaldean. Este, cu izvorul sau central si cele patru fluvii care curg in cele patru directii, centrul spiritual dintai, originea oricarei traditii. Este, de asemenea, in chip universal, salasul nemuririi. Este centrul imuabil, inima lumii, punctul de Comunicare intre Cer si Pamant. In consecinta, se identifica cu muntele central sau polar. Meru-ul hindus, Qaf-ul musulman. Primul paradis hindus, spre exemplu, este tara nordului, centrul hiperboreean. Ezoterismul islamic vorbeste de asemenea despre pestera lui Adam, al carui simbolism este legat de cel al muntelui. Raiul pamantesc a devenit inaccesibil pentru ca relatiile dintre Cer si Pamant au fost rupte dupa cadere. Aspiratia catre Raiul pierdut este universala: se traduce, au notat mai multi teologi, printr-o rugaciune catre Orient.
Paradisul Amida si cel al muntelui Kunlun sunt, dimpotriva, situate in Occident. Tot asa, paradisul grecilor este situat tot in nord. Ceea ce permite sa presupuna intuitia universala a unui centru primordial unic – fara localizare, bineinteles – caci aceasta convergenta tulburatoare este mai putin indreptata catre un loc cat inspre o stare.
Paradisul este de cele mai multe ori reprezentat ca o gradina a carui vegetatie luxurianta si spontana este fructul activitatii ceresti. Acesta este izvorul central, origine a vietii si a cunoasterii. Dobitoacele traiesc acolo in libertate. Limbajul lor este inteles de om. Aceasta este clar o caracteristica a starii edenice: Adam care numeste animalele iar teologia explica asta ca dominatia intelectului asupra simturilor si instinctelor. Aceasta notiune apare si in China in insulele Nemuritorilor unde gradina sacra este plina de animale. La fel, raiurile budiste sunt intesate de pasari, simboluri angelice.
Am spus ca este intr-adevar mai mult vorba despre stari decat despre locuri. Intoarcerea la starea edenica este intr-adevar asteptarea unei stari cerebrale, punct de plecare a ascensiunii spirituale. O zi de paradis, se spune, valoreaza cat o mie de zile pamantesti, bucurandu-se de primavara si lumina vesnica. Muzica e minunata si cantata de ingeri. Melodia cea mai minunata este cea a Vocii Domnului.
Pentru islam, paradisul si minunatiile lui este real.
Pentru filosofi, pentru Avicena in special, inteleptul trebuie sa inteleaga renasterea intru paradis in simboluri si alegorii. Filosofii sufiti dezvolta sensul spiritual superior. Calugarii irlandezi din evul mediu timpuriu au asimilat raiul crestin cu sid-ul vechii traditii celtice.
Asadar, fie daca il cautam pe Pamant, in ceruri, in vise sau in imaginatie si spirit, Paradisul ramane inerent firii umane. Si mereu ne vom afla sub nostalgia pierderii lui. Vom dori mereu sa ne intoarcem la vremuri mai bune, vremuri de aur.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.