Regii-Scorpioni, nu Regele-Scorpion. Asa este, in urma ultimelor descoperiri scoase la lumina de arheologii germani, avem doi Regi-Scorpioni, nu doar unul. Da, adevarul iese la iveala in Abydos, la 400 Km sud de Cairo.
Suntem in anul 3450 i.e.n. In Egipt domneste haosul. Triburi nomade ratacesc prin desert, dand nastere unor conflicte pentru controlul regiunilor si al bogatiilor lor. In aceasta lupta nesfarsita paseste un om care uneste diferitele factiuni aflate in razboi si pune fundatiile pentru marea civilizatie egipteana. Numele sau este Regele Scorpion. E mai mult decat un erou de la Hollywood, este real si este unul din faraonii fondatori ai Egiptului Antic.
Dovezile descoperite recent in mormantul Regelui-Scorpion si scrierile primitive dintr-o locatie din vestul Egiptului ne arata ca fundatia care a stat la baza formarii Egiptului antic incepe mult mai devreme decat s-a crezut. Toate aceste noi dovezi forteaza cercetatorii sa rescrie istoria, stabilind o noua dinastie a regilor egipteni, Dinastia Zero. Misiunea de a descoperi adevaratul Rege-Scorpion este o calatorie catre originile civilizatiei egiptene si nasterea istoriei.
De-a lungul istoriei, lumea a fost invatata sa creada ca inventatorii scrierii au fost mesopotamienii. Dar acest adevar istoric incepe sa se clatine. Pana in prezent, cel mai vechi document istoric scris recunoscut era Narmer Palette datata in jur de 3100 i.e.n. S-a ajuns astfel la concluzia ca inventatorii scrisului si deci creatorii istoriei sunt din Mesopotamia. Altii credeau ca egiptenilor le trebuie recunoscut acest merit. Incet-incet, desi istoricii nu pot fi absolut siguri, exista indicii care ne apropie.
In 1995, Dr. John Coleman Darnell, un egiptolog de la Universitatea Yale si sotia lui, Dr. Deborah Carnell, verificau niste rute comerciale antice in Gebel Tjauti cand au facut o descoperire. Era un tablou gravat in calcar. Acesta dateaza de acum 5250 ani si ne infatiseaza un lider victorios. Numele sau este Regele-Scorpion, scris ca un scorpion deasupra unui soim.
Daca la inceput se credea ca este doar un mit, iata ca dovezile apar. In 1990 un mormant regal a fost deschis in Abydos de o echipa de arheologi germani. Aici au fost descoperite vase cu inscriptii similare cu cele descoperite mai tarziu de Dr. Friedman.
Regele Soim si Regele Scorpion
Scorpion I a fost primul dintre asa numitii regi-scorpioni care a domnit in Egiptul de Sus in perioada protodinastica. Numele sau provine de la zeita-scorpion Serket.
Se crede ca a trait in Thinis cu unu sau doua secole inainte de mai cunoscutul Rege-Scorpion din Nekhen si a fost probabil primul rege adevarat al Egiptului de Sus. Lui ii apartine mormantul U-j gasit in cimitirul regal din Abydos unde regii din Thinis erau inmormantati. Jefuit in antichitate, dar ramasite de vasuri incrustate si inscriptionate au fost gasite aici. Ele arata hieroglife – imagini zgariate despre care se crede ca ar fi nume de orase, probabil pentru a lega ofrandele si tributurile de orasul de origine. Doua dintre ele par a indica numele de Baset si Buto – orase din Delta, fapt ce ne arata ca armatele Scorpionului au ajuns in Delta Nilului. Poate chiar cuceririle incepute de Scorpion au dat nastere sistemului de hieroglife necesar pentru a tine evidente.
Regele-Soim si Regele-Scorpion in acelasi loc. Cercetatorii nu inteleg insa aparitia acestui limbaj scris peste noapte, intrucat nu exista alte dovezi care sa sprijine teoria. Mormantul e datat inainte de prima dinastie. Asadar, cercetatorii au trebuit sa stabileasca una noua: Dinastia Zero. Au existat 33 de dinastii in Egiptul Antic, fara a le lua in considerare pe cele din timpurile greco-romane. Inainte de Dinastia Zero cunoscuta ca Perioada Timpurie exista si Perioada Predinastica, atunci cand se considera ca Egiptul nu era format inca.
Desi nu este totul clar si piesele lipsesc, printr-o singura descoperire importanta putem schimba fata istoriei.
In urma cu 5000 de ani, in cimitirul regal din Abydos erau depuse corpurile primilor suverani ai Egiptului: Regele-Elefant, Regele-Sacal, Regii-Scorpioni. Se credea ca e vorba de personaje mitice. Descoperirile arheologice au demonstrat faptul ca e vorba de personaje reale, „pietre” de temelie ale civilizatiei faraonice.
Mit sau istorie?
Suntem in Egiptul Mijlociu, in urma cu 3500 de ani i.Ch., in aceasta parte a tarii se concentra puterea egipteana. Abydos se afla la rascrucea drumurilor care duceau spre Marea Rosie si oaze. In acea vreme, Abydos era mai aproape de Nil al carui curs a suferit modificari.
In 1980, seful echipei germane, Günter Dreyer, se afla „fata in fata” cu un sit abandonat, acoperit de nisip si cioburi de ceramica.
Germanii gasesc, printre altele, vârfuri de sageti, obiecte din fildes, arama, obsidian, plachete din ceramica sau fildes cu inscriptii, vesela. Si chiar schelete. De oameni si animale. Printre ele, cele ale unor tineri sub 25 de ani care au fost sacrificati alaturi de animale, pentru a-l insoti pe rege in calatoria sa in cealalta lume. Printre obiectele studiate figurau si sigilii din argila si os care puneau in evidenta liste regale inedite.
In 1988 a fost descoperit un mormânt vast, cu 12 camere, in care se aflau fragmente de vase din ceramica, urcioare pentru ulei, bere si vin importat din Canaan (actuala Palestina) si un sceptru din fildes, apartinând unui rege din prima dinastie. Numele sau? Regele-Scorpion. 60 de urcioare erau marcate cu reprezentarea scorpionului. Si asta nu e totul. In jurul mormântului, au fost descoperite 150 de plachete din fildes purtând incizii (semne) hieroglifice. Cele mai vechi scrieri din lume! (Este vorba de o scriere fonetica) Semne ce identificau un anumit numar de regi: Regele-Gazela, Regele-Sacal, Regele-Leu, Regele-Soim etc.
Suveranii recurgeau la aceasta asociere pentru a-si impune puterea. Unificarea Egiptului Superior cu cel Mijlociu (prin anul 3000 i.Ch.) va da nastere unei monarhii absolute si sacre, capitala regatului fiind la Memphis. 4 secole mai târziu, regii vor fi ingropati insa in necropola Um el-Kaab din Abydos, aproape de stramosii incununati de glorie. Echipa de arheologi germani condusa de Günter Dreyer, directorul Institutului German din Cairo, continua sapaturile. Ultima descoperire, doua morminte intacte, dateaza din anii 3700 i.Ch., continând câte un schelet uman si câteva obiecte ceramice.
ABYDOS, unul din cele mai importante orase antice din Egiptul de Sus, la vest de Nil, cunoscut ca Abdu pentru egipteni, “locul sfant in care s-a pastrat capul lui Osiris”. Istoria maretului oras incepe spre sfarsitul epocii preistorice, intemeiat de regii pre-Menite, ale caror temple si morminte au fost gasite aici. Regii primei si celei de-a doua dinastii au fost gasiti aici, iar aceste temple au fost innoite si marite de ei. Orasul a tot fost reconstruit si marit cu trecerea timpului. Seti I insusi a construit un templu maret aici in onoarea unui rege ancestral din perioada timpurie, terminat de Rameses. Mineptah (Merenptah) a adaugat un Hypogeum al lui Osiris la templul lui Seti. Ultima aditie a fost un templu al lui Nekhtnebf in cea de-a XXX-a dinastie. Si in timpurile romane egiptenii s-au intors aici.
Adorarea aici era a zeului-sacal Upuaut (Ophoïs, Wepwoi), care “a deschis calea” spre taramul mortilor, crescand ca impact pana in dinastia a XII-a si disparand dupa a XVIII-a. Osiris apare adorat aici abia in dinastia a XII-a. Noua sa zece temple apar in total aici din 5500 i.e.n pana in 500 e.n
O arma incompleta din templul lui Nekhen (Hierakonpolis) – cel m conducator purtand coroana alba a Egiptului de Sus intr-un ritual descris ca fiind cel agricol al inundarii campurilor sau al fondarii unui templu. Deasupra lui sunt simboluri reprezentand pe cei invinsi de Scorpion.
Numele Scorpion mai apare pe vase de vin in 1996 si in 1913 pe vase de ceramica. La examinari atente in infrarosu s-a constatat ca numele este de fapt Crocodil. Pot exista doi regi-scorpioni in aceeasi perioada, a atestat o alta teorie. In fapt, pe tot cuprinsul Egiptului predinastic, cu mult inaintea unirii regatelor, au existat regi-animale predinastici.
Daca ni se parea ca stim totul despre Egipt, imaginati-va fascinatia unor nume ca Regele-Sacal, Regele-Scorpion, Regele-Soim sau Regele-Crocodil. Oare cum a aratat Egiptul inaintea faraonilor?
Bibliografie:
- Kathryn Bard (2008) An introduction to the Archaeology of Ancient Egypt
- Peter A Clayton (1994) Chronicle of the Pharaohs
- J.C. Darnell, et al (2002) Theban Desert Road Survey in the Egyptian Western Desert 1
- Barry J Kemp (1991) Ancient Egypt: Anatomy of a Civilisation
- Toby A H Wilkinson (1999) Early Dynastic Egypt
- Toby A H Wilkinson (2000) What a King Is This: Narmer and the Concept of the Ruler from The Journal of Egyptian Archaeology
- Hilary Wilson (1997) People of the Pharaohs
[WpProQuiz 2] |
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5
5
Pingback: Istoria piramidelor si cei mai longevivi faraoni din istorie | Mythologica.ro
5
Fascinant. Mereu m-am întrebat de unde toate filmele cu regele Scorpion si iata ca am gasit. Mul?umesc!