House of the Dragon, noul serial HBO “Casa Dragonului” ne prezinta numeroase religii si zei interesanti si nemaivazuti. Autorul George Martin s-a inspirat din mitologia existenta, dar care a fost sursa lui, ce zei a ales si ce religii intalnim in acest serial bazat pe cartea “Sange si Foc”?
Contextul fantezist din Casa Dragonului gazduieste multe religii imbratisate de numerosi credinciosi care venerau divinitati diferite si isi puneau nadejdea in puteri supranaturale ce controlau, potrivit propriilor lor convingeri, toate aspectele vietii cotidiene.
Aceste forme de credinta erau asociate colturilor specifice comunitatilor care populau anumite zone ale lumii, variind de la sisteme religioase raspandite pe scara larga, la cele localizate in spatii de proportii mai mici, adoptate de grupuri restranse de credinciosi.
Totusi, la fel ca in lumea noastra reala, devotamentul religios al personajelor din Casa Dragonului variaza la randul sau potrivit unui larg spectru de nuante, de la cei fanatici la adeptii devotati si de la credinciosii doar cu numele la persoanele complet lipsite de credinta – cei ce nu acceptau existenta unor divinitati si nu recunosteau nici un fel de religie.
In orice caz, fiecare din acestia nutrea convingerea ca are dreptate, asa dupa cum remarca de altfel unul din personajele cu care am facut cunostinta in Urzeala Tronurilor – lordul-pirat Salladhor Saan din Lys: „… am cutreierat lumea intreaga, baiete si pretutindeni oamenii imi istorisesc legende despre „adevaratul Dumnezeu”; cu totii sunt convinsi ca al lor este cel just si nu al altora…”.
Religii si Spiritualitate in Westeros
Putine erau religiile cu adevarat semnificative pe cuprinsul continentului Westeros, dar profund inradacinate in cultura celor ce le imbratisau:
Vechii Zei – erau divinitati carora nu li se acorda un nume identificativ, ci doar erau asociate elementelor naturii, cum ar fi de pilda divinitatea unui parau, a unei paduri, a unei stanci sau a unui lac; venerati inca din vremuri ancestrale de catre asa-numitii „copii ai padurii” – o rasa misterioasa si cu origini non-umane care ar fi populat continentul in trecutul indepartat, inainte de Primii Oameni, transmitandu-le acestora din urma propria lor credinta cu prilejul incheierii unui pact de neagresiune reciproca. Incepand insa cu invazia Andalilor, care adusera cu ei o religie cu totul si cu totul diferita, Vecii Zei nu mai fura venerati la fel de puternic in zona sudica a continentului, ci doar in regiunile nordice;
Credinta celor Sapte – religia predominanta in zona sudica a celor Sapte Regate, care propavaduia existenta a sapte puteri supranaturale ce formau o unica roza divina – concept destul de dificil de inteles in randurile oamenilor de rand, care nutreau convingerea ca de fapt exista sapte zei distincti care vegheaza asupra sapte aspecte ale vietii lor cotidiene;
Zeul de sub Valuri (Zeul Innecat) – o divinitate a marii, venerata indeosebi de catre populatiile Insulelor de Fier, a caror religie isi avea origine in vremuri la fel de indepartate ca cea a Vrechilor Zei, de dinaintea invaziei Andalilor; modul in care aceasta divinitate aplica justitia implica interventia Zeitatii Furtunii, care stabilea locul si momentul abaterii nenorocirilor asupra oamenilor;
R’hllor (Zeul Rosu) – o divinitate imprumutata din Essos, dar a carui venerare tindea sa se inscrie pe o curba ascendenta si in Westeros – Domn al Luminii si Vietii, Inima Focului si Zeu al Flacarii si Umbrei, aflat in vesnica opozitie cu divinitatea Intunericului – Sufletul Ghetii si Zeu al Noptii si Terorii, care aducea asupra lumii bezna, frigul si moartea;
Mama Rhoyne – zeitatea cea mai importanta din Rhoynar, venerata de asa-numitii „Orfanii din Greenblood”, avand la randul sau mai multe divinitati subordonate, cum ar fi de pilda Regele Crab (care ar fi fost de fapt fiul ei) sau Mosul Raului (care i-ar fi fost sot); afluentii raului Rhoyne erau de altfel socotiti de parte feminina, ca fiind fiicele sale, desi nu rezulta prea clar daca si acestea ar fi constituit practic divinitati la randul lor.
Religii, zei si spiritualitate in Essos
La Est, dincolo de asa-numita Mare Ingusta, in tinuturile continentului Essos, se intalneau mult mai multe religii si divinitati, cu temple si altare construite in nestire, aproape pentru orice gen de zeu imaginabil:
Aquan – Taurul Rosu – ai caror devotati credinciosi si preoti ii sacrificau vitei;
Bakkalon al Sabiei – Copilul Palid – ocrotitor al soldatilor;
Capra Neagra – o zeitate venerata in Qohor – tinutul vrajitoarelor;
Marele Pastor – zeitatea venerata in Lhazareen – regiune populata de oameni pasnici care se ocupau indeosebi cu pastoritul;
Calatorul cu Gluga – ocrotitorul saracilor;
Zeul Cal – venerat de poporul Dothrakilor;
Doamna Lancilor – divinitate venerata de catre asa numitii „Unsullied” – eunuci-sclavi soldati, crescuti inca din frageda pruncie in Astapor, pentru a fi destinati supunerii oarbe fata de comandantii lor;
Leul Noptii – zeul preferat al bogatasilor;
Zeul cu Multe Fete – venerat in Braavos de catre cei ce nutreau convingerea ca acumuleaza chipurile tuturor divinitatilor existente;
Regele Merling – o divinitate venerata indeosebi de catre navigatori, in concurenta de altfel cu Zana Lunii Palide, pe care marinarii o socoteau de asemenea protectoarea lor;
The Pattern – o religie care propavaduieste dobandirea intelepciunii prin strabaterea Labirintului din Braavos, desi se presupune ca labirinturi similare s-ar afla si la nivelul altor asezari din Essos;
R’hllor – zeul luminii, generator de viata si stralucire, care lupta vesnic impotriva rivalului sau ancestral – Zeul Intunericului si al Mortii;
Semosh & Selloso – zeii-frati cu temple gemene, venerati de asemenea in Braavos;
Zeul Tacut – o divinitate careia ii apartin asa-numitele Pietre din Braavos, carora se inchina credinciosii in speranta dobandirii protectiei divinitatii lor;
Vaca de Piatra din Faros – un soi de idol carora se inchina locuitorii din Faros, incredintati ca in acest mod obtin bunavointa fortelor supranaturale;
Trios – o divinitate cu trei capete, a carui statuie era amplasata in imediata vecinatate a templului sau din Tyrosh;
Zeita Plangatoare din Lys – o divinitate careia-i adresau preponderent femeile in varsta rugaciuni;
Tatal Apelor – divinizat in Braavos, unde detinea de altfel si un templu, care era reconstruit din temelii, de fiecare data cand Tatal isi lua o noua mireasa;
Pantera – zeita felina cu sase sani, venerata in Lys;
Yndros din Amurdg – ziua barbat si noaptea femeie, aceasta zeitate avea puterea de a le ingadui celor ce-l venerau sa se transforme din barbat in femeie si invers, in timp ce faceau dragoste;
Saagael – zeul care produce durere – o divinitate fara chip, vederata in Lys;
Zana Nascuta din Lumina – o divinitate venerata preponderent in Yi Ti, la fel ca si Leul Noptii;
Biserica Intelepciunii Instelate – un cult religios intalnit in numeroase orase portuare, avand drept lider un Mare Preot;
Maica Luna – divinitate asociata noptii in mai toate tinuturilr din Essos.
Zeii si religia din Valyria
Valyrienii la randul lor avura mai multi zei, al caror nume il imprumutau uneori Targaryenii pentru a-l atribui propriilor lor dragoni, dar si alte divinitati carora le adresau cele mai tainice rugaminti ale lor:
Balerion – zeu al anticei Valyrii al carui nume fu atribuit de catre Aegon Targaryen dragonului sau;
Meraxes – o alta zeitate venerata inca din vremuri ancestrale in Valyria, al carui nume fu preluat de unul din marii dragoni-femele ce au apartinut casei Targaryen, condus de Rhaenys in timpul campaniei de cucerire a lui Aegon;
Vhagar – o divinitate dupa numele careia fu botezat dragonul-femela pe coama careia strabatea vazduhul Visenya Targaryen;
Syrax – de asemenea, o zeitate al carei nume fu imprumutat pentru a-i fi atribuit dragonului-femela ce a apartinut printesei Rhaenyra Targaryen;
Boash (sau Zeul Orb) – o divinitate venerata odinioara in Valyria, ai caror credinciosi se stabilira ulterior in insula Lorath;
Capra Neagra – apartenentii acestui cult abandonara Valyria, respingand principiul tolerantei religioase si intemeiara orasul Qohor;
Preotii Barbosi – lideri religiosi regasiti de altfel in Orasul Liber Norvos, care controlau templu-cetate al asezarii, alegand conducatorii acesteia prin inspiratie divina.
Alte culturi religioase intalnite pe traseul narativ al fanteziei
Din punct de vedere al convingerilor religioase, popoarele lumii imaginare in care se desfasoara evenimentele din Casa Dragonului, adopta multe alte culturi si orientari, in functie de traditiile mostenite de la inaintasii lor, dupa cum se desprinde din anumite contexte:
Pe Insula Naath, aflata in vecinatatea costei apusene a continentului Sothoryos, oamenii venerau de pilda Zeul Armoniei, in timp ce la nivelul insulei Leng din Marea de Jad, oamenii se inchinau Celor Batrani – zei al caror salas s-ar fi aflat in profunzimile pamantului, mai exact sub ruinele oraselor distruse de pe insula.
In arhipelagul Insulelor de Vara, oamenii venerau o multime de alte zeitati, imbratisand de pilda cultul Copacilor Vorbitori si inchinandu-se totodata divinitatii lor preferate, Zeita Iubirii, Frumusetii si Fertilitatii.
Si pe Insula Broastelor din arhipelagul Basilisk, exista un idol stravechi, cioplit in piatra, avand aspectul unei uriase broaste cu o infatisare diabolica, depasind 12 metri inaltime, iar corsarii ce strabateu apele arhipelagului purtau drept ofranda craniile victimelor lor unei divinitati intunecate din Skull Island.
In tinuturile din Sothoryos, asa-numitii oameni-tigrati venerau o serie intreaga de divinitati ale intunericului in cadrul unor ritualuri obscene, in timp ce in asezarile din Muntii Bone, natiunea cunoscuta sub denumirea de „Patrimony of Hyrkoon” venera zeii intunecati si infometati ai meleagurilor lor.
In anumite circumstante sunt amintiti si „Zeii Celor O Mie de Insule” – divinitati solzoase, cu cap de peste, a caror aparitie surprindea uneori navigatorii, rasarind pe stanci atunci cand valurile se retrageau brusc.
Toate aceste religii aflate in concurenta erau completate de multe alte forme de credinte, culturi si convingeri spirituale, ritualuri, traditii si concepte religioase din cele mai variate, explorand teorii cu adevarat surprinzatoare, care acopera un vast camp de argumente si aspecte ale vietii, ale mortii si ale altor chestiuni ce preocupa individul de-a lungul existentei sale.
Totusi, niciuna din religiile prezentate in aceasta fatezie nu rezulta ca fiind „adevarata credinta”, ci doar o forma de manifestare a unei puteri, influente sau presiuni (sau toate acestea la un loc), fara a detine catusi de putin monopolul asupra virtutii.
Bibliografie:
Martin, George R.R. – „Fire & Blood”, 2018;
Young, Joseph Rex – „George R.R. Martin and the Fantasy Form”, 2019;
Martin, George R.R. – „Fire and Blood: 300 Years Before a Game of Thrones (a Targaryen History)”, 2020;
Wilson, Jeffrey R. – „Shakespeare and Game of Thrones”, 2020;
Day, Debbie – „Everything We Know About Game of Thrones Prequel Series House of the Dragon”, 2021.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.