„Vocea omului nu va putea nicicand sa strabata aceeasi distanta ca cea strabatuta de vocea constiintei sale…” (Mahatma Gandhi)
Exista calcule efectuate in laboratoarele de specialitate, care demonstreaza cum capacitatea de inregistrare a informatiilor de catre creierul uman este de aproximativ 10 mii de miliarde de unitati de informatie, prezentand avantajul unor dimensiuni cat se poate de rezonabile.
Ce stim despre constient si memorie? Care este dinamica formarii amintirilor? Cine suntem?
Asadar, o portiune de tesut nervos de marimea unei gamalii de ac reuseste sa atinga performante de-a dreptul surprinzatoare in acest context, ordonand totul cu o precizie si o coerenta cu adevarat spectaculoase.
Se presupune ca impulsurile nervoase care ajung la creier de la organele de simt lasa o urma, o amprenta asemanatoare unui subtil fir al Ariadnei, in amalgamul miliardelor de neuroni si ramificatiilor acestora, care formeaza partea functionala a creierului.
Memoria este incorporata la nivel neuronal sub forma de modificari moleculare cu incarcatura de substante, protagonista acestora fiind acidul ribonucleic (ARN), specializat in transferul si fixarea informatiilor.
Acumularea de cunostinte sporeste cantitatea de ARN produsa de catre neuronii cerebrali, generand totodata formarea unor proteine specializate, care-si adjudeca efectiv rolul de „molecule de memorie”.
Experientele efectuate pe animale au demonstrat ca memoria e transferabila de la un exemplar la altul, substituind esantioane de tesut cerebral, cu rezultate uimitoare, dar stiinta inca nu poate afirma cu siguranta ca acelasi fenomen s-ar putea inregistra si la fiintele umane, desi probabilitatea este foarte mare.
Mecanismele misterioase ale memoriei
Oamenii de stiinta studiaza inca mecanismele care fac astfel incat, chiar daca portiuni semnificative de creier pot fi deteriorate sau eliminate pe cale chirurgicala, nu se produc pierderi grave de memorie.
La baza acestui fenomen se afla insa procesul de input responsabil pentru modul in care codurile de memorie sunt inregistrate in maniera multipla si pastrate in centre sau compartimente distincte, desi felul amanuntit in care functioneaza acest circuit este inca invaluit in mister.
Totul se desfasoara asemenea unei atente si delicate actiuni de conservare a unui document deosebit de pretios, reproducandu-l in numeroase exemplare, pentru a fi depozitate ulterior in diferite seifuri, amplasate in variate locatii.
In realitate, dimensiunile exacte ale memoriei sunt necunoscute – studii de specialitate sustin ca omul uita peste 90% din detaliile ce vizeaza experientele sale de viata, dar in pofida acestui neajuns (sau avantaj), amintirile raman inmagazinate in creier, ca si cum ar fi indestructibile.
Memoria functioneaza in functie de necesitati, astfel incat are nevoie de o componenta care sa-i permita creierului sa uite, sa treaca intr-un plan secundar ceea ce nu-i foloseste imediat, in cadrul unui proces selectiv care nu pare sa tina cont de diferentierea amintirilor inutile de cele inoportune, adoptand o caracteristica esential psihologica.
Un alt aspect invaluit in mister este legat de modul in care creierul reuseste sa identifice o informatie inregistrata, atata vreme cat inca nu s-a descoperit vreun centru special, responsabil de „rechemarea evocarea unei amintiri anume”, chiar daca anumite zone cerebrale dezvolta o astfel de functie.
Experiente de laborator cu tot mai multe semne de intrebare
In prezent, cu ajutorul unor electrozi extrem de subtiri, care pot fi introdusi pana si intr-un unic neuron, specialistii reusesc sa stimuleze electric zone specifice ale creierului.
Acest gen de experiment este nedureros si poate fi efectuat in stare de veghe, fara sa se apeleze la vreo forma de anestezie, subiectul fiind pe deplin constient, deci in masura sa relateze cu precizie ceea ce gandeste sau simte pe durata stimularii.
In acest mod a fost posibila descoperirea unei caracteristici uimitoare a creierului, care ridica si mai multe semne de intrebare asupra complexitatii functionamentului sau: subiectii au declarat ca senzatia pe care au avut-o pe durata desfasurarii experimentului era asemanatoare unei „dedublari constiente” – pe de o parte se retraieste cu claritate un eveniment din trecut, iar pe de alta parte, se constientizeaza fara urma de indoiala, ca totul se petrece in cadrul unui experiment de laborator.
De indata ce se indeparteaza electrodul stimulant, subiectul se desprinde brusc din tesatura amintirilor, ca si cum ar fi fost actionat un comutator de stins lumina, pentru ca in momentul in care se reia procesul de stimulare, evenimentul este reluat la randul sau de la bun inceput si nu din momentul in care a fost intrerupt.
Timpul scurs pentru fiecare individ in parte de-a lungul vietii sale pare sa fie inregistrat permanent in memorie, cu tot ceea ce i s-a intamplat din frageda copilarie – un fenomen care ar putea fi creionat precum o carare ce se poate strabate de mai multe ori.
Atata vreme cat se mentine electrodul conectat la un punct anume al cortexului, evenimentele dintr-o anumita zi a trecutului sunt retraite, desi acest gen de experiment nu este catusi de putin similar hipnozei, asadar nu prezinta aceeasi intensitate a trairilor, ci doar profilul unei amintiri, insotite de sunete, imagini, culori si chiar mirosuri specifice evenimentului reevocat.
Clasificarea informatiilor la nivel cerebral
Amintirile nu constituie doar o forma de regasire a unei informatii sub forma sa originala – creierul detine abilitatea de a dispune si de a clasifica informatiile cu viteza gandului – aceasta reprezinta, fara indoiala, cea mai impresionanta capacitate a sa, pe care oamenii de stiinta inca nu au reusit sa o descifreze.
Multe din lucrurile pe care omul le face pur si simplu din obisnuinta, fara sa le acorde prea multa atentie, sunt legate de modulul functional al amintirilor.
Este vorba de unul din cele mai uimitoare fenomene pe care stiinta inceaca sa le clarifice, pentru a dezvalui magnificul mod in care creierul ofera un raspuns exact la o astfel de solicitare, cat am clipi din ochi, astfel incat nici nu ne dam seama.
Uneori e dificil sa ne amintim ceva anume, iar alteori e dificil sa uitam, dar in viata noastra de zi cu zi, majoritatea lucrurilor ce tin de comportamentul nostru si de raspunsurile pe care le oferim celor din jur, se desfasoara „fara sa ne gandim”, ceea ce demonstreaza ca motorul de cautare de la nivelul creierului nostru functioneaza fara poticneli si la o viteza ce frizeaza fantasticul.
Steve Ramirez, de la Massachusetts Institute of Technology, afirma ca omul prezinta trei tipuri de perceptie cerebrala, etichetate in functie de asocierea lor a trei tipuri de experiente:
- Experienta pozitiva;
- Experienta neutra;
- Experienta negativa.
In functie de aceasta aparent puerila catalogare, se poate concluziona ca mintea si memoria umana pot fi definite doua din cele mai puternice arme cunoscute dar, in mod paradoxal, labile si usor manipulabile, in functie de tipul de experienta la care sunt supuse.
Din greseala in greseala, pan’ la victoria finala – studii si aprecieri stiintifice
Pana nu de mult, se credea ca gandul ar fi de fapt o forma de electricitate, dar tehnologia sofisticata de care dispune azi universul neurostiintelor a demonstrat ca aceasta afirmatie e eronata.
La fel de eronata este insa si teoria potrivit careia „nu exista gand fara un suport material” – specialistii continua sa-si demonteze reciproc miturile formulate, generand polemici pe marginea unuia din argumentele cele mai delicate cu care se confrunta omul – propriul sau functinament cerebral.
Intr-un studiu recent, publicat la nivelul portalului Nature, realizat de doi specialisti in materie – Mark E.J. Sheffield si Daniel A. Dombeck – intitulat „Dendrites: Regenerating space”, se mentioneaza ca
„amintirile nu sunt altceva decat amprente ale unui eveniment unic sau a unei experiente din trecut, pastrata la nivelul constientului si reevocata mintii ulterior de catre memorie, cu mai mult sau mai putina participare afectiva”.
La randul sau, Sean Polyn, assistant Professor of Psychiatry in cadrul Vanderbit University, sustine ca:
„acest gen de calatorie in timp cu gandul, permite creierului sa recupereze codul temporal de acces la datele si informatiile legate un eveniment anume din trecut, pentru a readuce in prim-plan o amintire anume”.
Aceste concluzii au fost desprinse de pe urma a numeroase sesiuni de rezonanta magnetica, efectuate in scopul verificarii activitatilor ce au loc in diferite zone ale creierului, stabilindu-se ca lobul temporal medial ar fi profund implicat in mecanismul ce se afla la baza crearii amintirilor.
In sprijinul acestei afirmatii vine si faptul ca eventualele traume inregistrate la nivelul acestei zone cerebrale, determina amnezii sau alte probleme corelate memoriei in sine.
In acelasi timp, urmarindu-se un vector paralel de studiu, oamenii de stiinta au concluzionat ca
„gandul si uitarea constituie procese pasive, intrucat omul este mult mai profund implicat in a da forma, decat in a reactiva o amintire din viata sa”.
Ca unic rezultat concret insa al conceptelor formulate pana in prezent, ramane faptul ca atat creierul, cat si corpul omului, sunt un soi de matrici de frecvente inca neintelese pe deplin…
„A cunoaste” nu este acelasi lucru cu „a sti” – tot astfel dupa cum mintea nu este acelasi lucru cu constientul si tot astfel dupa cum se accepta din ce in ce mai mult in mediul academic faptul ca in afara de aceste doua componente, creierul detine si abilitati mai putin explicabile, ce tin de capacitatile intuitive ale individului.
Oamenii de stiinta tind sa manifeste in ultimii ani ceva mai multa deschidere spre concepte ce imbratiseaza latura putin cunoscuta a functionalitatii cerebrale, a dinamicilor si mecanismelor ce se afla in culisele activitatilor specifice memoriei si constiintei.
Studiile de specialitate formuleaza azi concluzii „elasticizate”, care nu exclud posibilitatea existentei unor explicatii ce depasesc sfera neuro-stiintelor, legand activitatile specifice de o alta matrice stimulativ-creativa, ce lasa spatiu interpretarilor multiple.
Victoria finala a acestei abordari mai putin pragmatice a chestiunii ar fi tocmai constientizarea faptului ca omul mai are inca multe de invatat in acest domeniu pe care, potrivit umoristului Tudor Musatescu, e mai intelept sa-l exploram in varful picioarelor, decat sa dam in gropi:
„Cand desteptul face pe prostul, are haz, dar cand prostul face pe desteptul, are consecinte”…
Bibliografie:
- De Coro, Alessandra & Ortu, Francesca – „Psicologia diamica. I modelli teorici a confronto”, 2014;
- Damasio R., Antonio – „Emozione e coscienza”, 2004;
- Baars, Bernard J. & Gage, Nicole M. – „Cognition, Brain and Consciousness. An Introduction ti Cognitive Neuroscience”, 2007;
- Groves, W.H. – „Power of Memory: The Rational Memory”, 1928.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5