Zodiacul si astrologia

Zodiacul si astrologiaZodiacul este atat un simbol in sine, cat si un ansamblu de simboluri particulare a caror semnificatie variaza in functie de relatiile pe care le intretin intre ele. In toate tarile si in toate epocile explorate de stiinta istorica, se regaseste aproape identic, cu forma sa circulara, cele douasprezece subdiviziuni, cele douasprezece semne purtand aceleasi nume, si cele sapte planete, Babilonul, Egiptul, Iudeea, Persia, India, Tibetul, China, America de Nord si cea de Sud, tarile scandinave si cele musulmane si multe altele au cunoscut Zodiacul si au practicat astrologia. Peste tot, el este asociat cu monumentele omenesti cele mai importante: stele, temple, locuri in care se oficiau misterele si initierile.

Se pare insa ca occidentalii n-au cunoscut decat zodiacul solar. Dar cati dintre noi ii cunosc oare adevarata vechime? Dar insemnatatea si simbolistica? Savantii cre ca inaintea celui solar a existat zodiacul lunar. Horoscoapele erau inventii ale preotilor bazate pe studiul astrelor. Dar nu un studiu astronomic stiintific asa cum il cunoastem astazi, ci unul mistic bazat pe numerologie, magie si credinta in destin si zei. Zodiacul acelor timpuri era un fel de a arata cum se invarte lumea, insa intr-un mod pueril cateodata, lipsit de viziune si constrans de imaginea vremii. Apoi, unii sarlatani si nu numai au incercat sa foloseasca zodiacul pentru a citi viitorul, pentru a sublinia anumite “compatibilitati”. In ultima perioada, horoscopul a devenit o adevarata moda – exista unele florale, totemic, arborical (druidic), gastronomic, erotic si cate si mai cate.

Romanii l-au mostenit de la greci care la randul lor s-au inspirat de la babilonieni (perioada chaldeana – prima jumatate a primului mileniu i.Hr), iar chinezii o practicau in timpul dinastiei Zhou cu 1000 de ani i. Hr. Astrologia greaca a combinat-o pe cea babiloniana cu cea egipteana. Dupa colapsul Alexandriei in secolul al VII-lea, textele arabe patrund in lumea occidentala si, odata cu ele, noi idei. Aceste idei vor ajunge in Renastere pana la Tycho Brahe, Johannes Kepler si Galileo. Mult mai tarziu, in timpul Evului Mediu, magia a cunoscut un mare interes si semnele zodiacului au fost atrase spre kabalism. Comunitatile stiintifice din ziua de azi considera astrologia o pseudostiinta sau o simpla superstitie. Adeptii ei considera insa ca in stele se pot citi evenimente viitoare si considera astrologia o arta, o forma de divinatie. Astrologia se bazeaza in speta pe credinta in traditiile vechi care sustin o anumita relatia intre corpurile ceresti si lumea noastra. Ei cred ca astrele influenteaza viata pe Pamant. Se crede ca se pot prevede evenimente din viata cuiva in functie de felul in care sunt pozitionate soarele, luna si alte obiecte ceresti.

Astrologia a fost respinsa ca stiinta in acele vremuri pentru lipsa ei de coerenta si pentru faptul ca nu putea explica universul. Testarea stiintifica a astronomiei nu a gasit nicio dovada pentru a sprijini traditiile (dovezi si argumente insotite de studii  aici http://en.wikipedia.org/wiki/Astrology#Science. Predictiile astrologiei s-au dovedit false. Heliocentrismul, descoperirea lui Newton, legile mecanicii si multe altele au inchis definitiv disputa. Nu exista niciun motiv pentru noi ca oameni sa credem ca astrele ne pot influenta in bine sau in rau actiunile.

 Cercul zodiacal este impartit prin numarul perfect doisprezece, corespunzand cu cele douasprezece constelatii. Patru dintre ele marcheaza timpii forte din cursa solara: Leul, Taurul, Varsatorul si Scorpionul. Perioade culminante ale unui ciclu, ele se intercaleaza intre echinoctii (21 martie, 21 septembrie) si solstitii (21 iunie, 21 decembrie); ele despart deasemenea anotimpurile (21 iunie, 21 decembrie) si impart cercul zodiacal in patru parti egale de 90 de grade fiecare. Zodiacul este si el o suma de simboluri cosmice, fiziologice si psihologice, ilustrand si specificand simbolismul fundamental al cercului.

In astrologie, zodiacul este numele fasiei ce inconjoara eclipticasi in care se misca planetele si luminatorii (pe care astrologia ii numara de asemenea printre planete, adica astrii ratacitori). Acest nume de zodiac este tradus de obicei prin cerc de animale desi Zodiacul nostru occidental contine de asemenea imaginea unei Femei (Fecioara), a unui Barbat (Varsatorul) si a unor copii (Gemenii). Singurul zodiac cu adevarat animal este acela al chinezilor. Dar este mai probabil ca acest cuvant inseamna intr-un fel general constelatia celor vii.

Zodiacul reprezinta un ciclu complet prin excelenta si fiecare din semnele sale exprima o faza evolutiva, descrisa in notitele proprii fiecareia in parte:

Berbec = Impulsie (in ordinea cosmica este impulsia primordiala care precede ziua lui Brahma sau nasterea unui univers).

Taur = Efort, elaborare a numen-ului si a semen-ului.

Gemeni = Polaritate (Prakriti-Purusha al hindusilor, sau distinctia dintre spirit si materie).

Rac (Cancer) = Pasivitate, atasament (in ordinea cosmogonica, Apele sunt cele care au depus germenii lumii manifestate sau Oul Lumii, si deasupra lor plutea duhul lui Dumnezeu).

Leu =  Viata

Fecioara = Diferentiere, fenomenalism

Balanta = Sociabilitate, linie de mijloc care stabileste armonie in tendintele contrare.

Scorpion = Fermentatie, dezagregare

Sagetator = Dualiatea intre instinctele si aspiratiile superioare, din punct de vedere cosmogonic inseamna intoarcerea omului la Dumnezeu.

Capricorn = Inaltare (Pralaya hindusilor, adica moartea universului fizic).

Pesti = Lumea inferioara (Apele de sus prin opozitie cu Apele inferioare ale semnului Racului), trecerea la indiferentierea initiala.

Semnele Zodiacului pot fi impartite in patru grupuri principale – fiecare fiind dominat de unul din timpii forte semnalati – ale caror corespondente psihologice au fost rezumate de M. Senard. dupa cum urmeaza:

Pesti – Berbec – Taur = acest ansamblu ar corespunde cu perioada mitologica a lui Uranos, aceea a exuberantei biologice nediferentiate: este ansamblul Principiilor sau Energiilor cosmice care se exprima din punct de vedere omenesc  prin caracterul instinctiv-prerational, ce se traduce prin suprematia inconstientului, impulsivitate, senzorialitate si predominanta facultatilor imaginative.

Gemenii – Racul – Leul = a doua grupa care corespunde perioadei mitologice a lui Cronos, aceea a unei opriri in evolutie, timp marcat de o nevoie de asezare, de despartire, de clasificare, de conceptualizare, in care preocuparea pentru ordine o depaseste pe aceea pentru progres. Este practic sectorul Principiilor de disociere. Trezirea la constiinta eului. Aceasta perioada este cea a discernamantului, a analizei, dar si a opozitiilor, disensiunilor, a luptei dintre contrarii. Constiinta eului, foarte dezvoltata, inclina catre egocentrism.

Fecioara – Balanta – Scorpionul = al treilea sector corespunde cu perioada mitologica a lui Zeus, marcata de un nou punct de pornire evolutiv, dar care s-ar caracteriza de aceasta data prin organizare, ierarhie, pe scurt o evolutie armonizata. Este inceputul unei noi inaltari catre zenit, in care incep sa mijeasca constiinta suprarationala si iluminarea. Aceasta faza este aceea a Principiilor de asociere exprimate prin nasterea sentimentului potrivit si cautarea echilibrului intre facultatile psihologice. Constiinta devine sensibila fata de manifestarile intuitiei.

Sagetator – Capricorn – Varsator = ultima triada care, s-ar putea spune, in timpul celei de-a patra perioade mitologice se da la o parte, dispare, cedand locul religiilor mistice si, in special, revelatiei crestine, intruparii Logosului. Acestea sunt sectoarele Principiilor de sublimare: intuitia devine treptat ghidul recunoscut si acceptat de entitate pe calea de intoarcere catre nemanifestat. Constiinta functioneaza atunci libera. Eliberata de oprelistile puse de materie, timp si spatiu, ea participa din nou la viata unica si universala. Se confunda atunci cu Principiul creator. Se ajunge astfel la supraconstiinta sau omniscienta.

Intr-o lume in care stiinta era usor confundata cu religia si magia, era foarte usor de crezut ca universul este condus de forte invizibile, ca fiecare din noi isi are locul sau in lume, propriul destin deja scris si ca astrele ne influenteaza felul in care gandim si actionam. Asa a luat nastere zodiacul si ce puteam folosi ca sa revelam natura umana mai bine decat simbolurile animalice?

Aspectele zodiacale, in termeni de astrologie, se aplica distantei dintre doua planete sau dintre doi alti factori ai horoscopului. Principalele ei aspecte sunt conjunctia – anume prezenta astrelor in acelasi punct al cerului unde isi conjuga strans influentele formand un singur tot, asa cum doi soti formeaza un cuplu unit, urmeaza sextilul (distanta de 60 de grade) simbolizand o anumita armonie si acord, apoi patratul (de 90 de grade) care reprezinta tensiunea, ciocnirea, conflictul, socul; urmeaza trigonul (distanta de 120 de grade) fiind raportul cel mai armonios si favorabil, iar ultimul este opozitia (distanta de 180 de grade) subliniid incompatibilitatea totala. Aspectele benefice sunt numite astazi facilitati si imprejurari, pe cand cele malefice sunt denumite ca aspecte ale vointei, ale efortului personal si de lupta. Aceasta ultima gaselnita a fost editata pentru ca s-au gasit criminali cu o majoritate de aspecte benefice si filantropi cu o tema astrologica rau-voitoare.

Al-Iklil sau Domul Capului este numelearab al zodiacului pe care unii il considera anterior zodiacului solar cu douasprezece semne si care consista in impartirea cerului in 28 de parti. Se pare ca rolul sau si influenta sa astrologica au fost deosebit de mari in mai multe traditii si ca asta se mai intampla chiar si astazi in mai multe tari orientale in care acest zodiac serveste drept reper. Cum se stie, trasatura comuna dintre sistemele lunare din diferitele traditii (araba, chineza, hindusa, persana) o constituie existenta stelelor determinatoare care servesc drept limita acestor 28 de subdiviziuni si poarta in India numele de Jagatara. Din cauza precesiei echinoctiilor, majoritatea acestor stele-repere sunt deplasate si nici nu mai ocupa casele din vechime. Recenzarea diferitelor simboluri care se leaga de casele lunare in traditii, studiul schimbarilor lor in decursul veacurilor si cercetarea lor critica n-au fost inca intreprinse. Ele rezerva desigur surprize si vor aduce informatii si date mai precise asupra semnificatiilor lor primitive.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 852 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Zodiacul si astrologia”

Leave a Reply to ionel Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.