In mitologia geto-dacilor apar in principal doua divinitati feminine. Acestea sunt numite Bendis, zeita padurilor si a lunii, a dragostei si maternitatii, si Kotyy, zeita-mama a tracilor si dacilor. Spre deosebire de zeii Greciei antice sau de cei ai mitologiei nordice, nu avem prea multe informatii intrucat nu avem surse scrise precum cele despre zeii Olimpului sau poemele nordice.

In general, informatiile despre mitologia dacilor vin din descoperiri arheologice, din relatarile calatorilor straini sau din presupunerile educate ale istoricilor prin comparatie cu religia si mitologia altor popoare din jurul nostru.

Printre strainii contemporani sau nu care au scris despre daci si triburile din Dacia se numara celebrul Herodot, Strabon, Platon, Sofocle, Menandru, Iordanes dar si istorici vechi si noi ca reputatul Mircea Eliade, Vasile Parvan, Romulus Vulcanescu, D.A. Xenopol, I.I. Russu, W. Tomaschek, G. Bessel, C. Clemen si altii. In mare parte marturiile apartin civilizatiilor greaca sau romana.

De la geto-daci nu ne-a ramas nimic scris, iar descoperirile arheologice nu sunt suficiente pentru a contura o intreaga religie, desi au aparut numeroase comentarii si ipoteze fantastice. De la scriitorii greci si latini am fi putut sa avem informatii mult mai ample si mai clare daca nu s-ar fi pierdut Comentariile lui Traian în legatura cu razboaiele duse de el în Dacia si Getica medicului grec Criton, care l-a însotit pe Traian în aceste razboaie. Daca le gasiti nu ezitati sa ne anuntati!

Din cauza informatiilor putine si aproximative privind istoria geto-dacilor, nu se poate ajunge la concluzii pertinente, posibil si apropiate de adevar, fapt pentru care istoricii ar fi necesar sa-si îndrepte atentia spre  analiza contextului religios european din perioada relatarii realizata de Herodot – cea mai importanta sursa primara despre geto-daci. Putem insa spune ca unele dintre traditiile dacilor au fost transmise mai departe chiar si dupa venirea crestinismului. Ele pot fi vazute si astazi in comunitatile rurale izolate sub forma jocurilor, dansurilor populare, portului traditional, sub forma miturilor si legendelor, a povestilor batranesti si baladelor transmise din generatie in generatie prin viu grai, dar si prin obicieuri, traditii si cutume.

Zeii vechi devin sfintii noi, vechile zeite devine Sanziene, Iele sau alte fapturi mitologice, divinitatile geto-dacilor iau forma Ilenei Cosanzene si a altor personaje de basm.

 

Zeitele in mitologia si religia geto-dacilor

Geto-dacii aveau, din scrierile autorilor straini, o zeita a focului sacru foarte asemanatoare cu Hestia din Roma antica. Este vorba de un cult foarte vechi inchinat unei zeite de peste 7.000 de ani. Aceasta a fost identificata cu Bendis, dar in limba geto-daca era numita Vastra.

Zeita Bendis a fost mentionata atat de Herodot cat si de Strabon ca zeita a padurilor si vrajilor, asemanatoare cu Artemis la greci sau Diana la romani. Bendis este singura zeita a dacilor despre care avem imagini si reprezentari artistice clare. Existenta ei a fost confirmata si de descoperiri arheologice la Costesti, Piatra Rosie sau Sarmisegetusa.

 

Zeita Bendis in religia si mitologia dacilor

Bendis (in unele relatari Bhendis, Mendis, Mhendis) este o zeita foarte importanta din mitologia dacica. Ea a fost adorata ca zeita a lunii, a padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita a magiei. Unele reprezentari precum bustul de bronz de la Piatra Rosie o arata cu sani proeminenti, ceea ce conduce la presupunerea ca era o zeita adorata în primul rand de femei de aceea este probabil sa fi fost patroana dragostei si maternitatii. Herodot o mentioneaza zeita Bendis ca fiind împrumutata de traci de la daci.

Pe reliefuri si statuete mici, Bendis este reprezentata purtând vesminte trace si cu un coif ascutit. Adesea are o sulita în mâna stanga si o cupa sacrificiala în mâna dreapta. Însa pe diverse monezi ea apare fie tinând doua sulite si un pumnal, fie purtând doua torte sau o torta.

Zeita purta o tolba de sageti pe umar. Umbla, uneori, însotita de un cerb si de un sarpe, iar alteori calatorea împreuna cu doua caprioare.

Zeita a casatoriei care veghea asupra legaturilor matrimoniale. Numele ei este derivat din indo-europeanul *bhendh-, „legatura”.

Din secolul al V-lea a. C., Bendis era obiectul unui cult de stat în Atena. În ceremonii numite Bendideia aveau loc doua procesiuni, una formata din atenieni, alta din tracii bogati din Pireu. Templul zeitei, Bendideion. La începutul secolului al II-lea apar temple inchinate zeitei in Grecia, Egipt si Asia Mica, în Bithinia (intre Marea Neagra si Marea Marmara).

A fost identificata cu Artemis sau cu Persefona si Hecate. Cultul Dianei la soldatii romani din Dacia si din sudul Dunarii nu are în mod necesar vreo legatura cu Bendis. Figuri de cult feminine reprezentand zeite si statuete descoperite astazi in Bulgaria sau Tracia sunt identificate cu Bendis.

 

Zeitati asemanatoare: Artemis/Diana sau Atena/Minerva, Kotys, Persefona, Hecate

Atenienii s-ar fi putut amesteca cultul lui Bendis cu povestile tragice ale lui Kotys, la fel de dionisiace, mentionate de Aeschylus.

Marea zeita Bendis  era divinitatea feminina din pantenonul nord-tracic care se ocupa cu destinele oamenilor, asemeni Ursitoarelor.

Din studiul dr. Sorin Paliga, „Mitologia tracilor”, Bendis– zeita tesatoarelor si a sortii , caci ea „tesea” soarta oamenilor înca de la nastere ”

Bendis – zeita lunii si a sortii. Derivat din IE *bhend – a lega, a uni ( englez bind si german binden provin din acelasi etymon ). Era imaginata ca torcatoare, adica cea care toarce, care tese [= leaga , eng. bind, germ. binden] soarta oamenilor ”

„zeita-tesatoare” era si Athena, patronând atât acest mestesug, cât si teserea gândurilor într-o „pânza” a discursului închegat, exprimarea, filosofia. De asemenea si arta razboiului, însotind eroii în lupta .

Herodot povesteste despre cultul zeitei egiptene Neith, pe care adoratorii ei din Sais o identifica Athenei. Neith patrona vânatoarea (asemenea lui Bendis) si razboiul.

O similitudine între reprezentarile lui Bendis si Athena este capul acoperit, cu un pileum, respectiv cu un coif. De asemenea, ambele zeitati poarta o sulita ( spre deosebire de arcul si sagetile lui Artemis) –>

Un ritual asociat cultului zeitei Bendis era întrecerea nocturna a unor calareti purtând torte – ilustrativ pentru o zeitate a luminii, dar si pentru originea razboinica a cultului ei.

De asemenea, Athena are epitetul glaukopis ( cu ochi care lumineaza în întuneric), iar animalul asociat ei este bufnita.

Evident, atributele unei zeitati se pot modifica sau transfera asupra alteia.

Din ipoteza de aici se desprind urmatoarele asertiuni, adevarate, cred, cu o mare probabilitate:

– Bendis si Athena ar putea fi la origine una si aceeasi zeitate.

– Bendis nu este una si aceeasi cu „Marea Zeita”- Mama a tracilor

– Bendis trebuie sa fi fost si zeita întelepciunii la traci

De ce însa în orasul Atena cele doua culte erau clar separate? Motivul rezida, cred, în primul rând, în importanta cultului zeitei fondatoare – Athena- pentru atenieni. Nici ei nu erau dispusi sa accepte identificarea Athenei cu o divinitate straina, iar pe de alta parte si tracii doreau identitatea separata a divinitatii lor. Asa încât s-a produs o separare a atributelor care au apropiat-o pe Bendis de Artemis si Hecate.

 

Bendis, zeita destinului

Bendis mai poate fi interpretata si ca “Zeita destinului” sau “Zeita Tesatoarelor”, Zeita Sortii”, “Zeita Ursitoare”.

Ea, asemeni Ursitoarelor, se ocupa cu destinele oamenilor, indo-europenii fiind prin excelenta adoratorii credintei in predestinare.

Este foarte probabil ca dupa cucerirea romana a Daciei, Bendis sa fi fost asimilata de zeita Diana (Artemis la greci).

Bendis mai era si zeita legaturilor matrimoniale, dragostei si sentimentului amoros, asemeni urmatoarelor zeite:

  • zeitei scandinave Freya,
  • Afroditei elene,
  • zeitei Albina a etruscilor,
  • Ishtar a asiro-babilonienilor,
  • Inanna a sumerienilor,
  • Dzydzilelyaa a vechilor poloni,
  • Prende a albanezilor,
  • Shiva a slavilor
  • Venus a romanilor.

 

Toate casatoriile se oficiau in numele ei, sub binecuvantarea ei divina.

 

Masca zeitei Bendis din cetatea Piatra Rosie, Muntii Orastiei

Dupa al doilea razboi mondial arheologii romani au descoperit in cetatea antica Piatra Rosie din Muntii Orastiei mai multe artefacte. Istoricii cred ca aceasta fortareata a fost construita in timpul lui Burebista si a fost dominanta in regiune timp de peste un secol si jumatate pana a fost distrusa de legiunile romane. Printre acestea se afla si masca de bronz a zeitei Bendis.

Cetatea a fost cercetata in anii ’40, iar aceasta piesa rara ne dezvaluie un bust de bronz al unei divinitati feminine a dacilor. Masca a fost descoperita de arheologul Constantin Daicoviciu in 1949. Din nefericire, timpul si-a pus amprenta si bratele ii sunt rupte. Bustul are forma unei masti goale pe dinauntru, reprezentand o femeie ce poarta un val si un acoperamant de cap in forma unui triunghi.

De-a lungul timpului au aparut numeroase variante si interpretari ale bustului. In general, zeita se presupune ca ar fi Bendis, venerata de daci ca protectoare a vetrei si focului. Deci aici avem o asemanare cu zeita Hestia din Roma antica.

„Descoperirile arheologice vin sa be arate ca la  geto-daci a existat cu siguranta un cult al vetrei, fara sa se poata preciza daca este vorba despre cinstirea unei zeite ori a unor protectori ai casei si animalelor. Diana romana la noi ar fi reprezentat-o Artemis – Bendis tracica, despre care ne vorbeste Herodot, spunând ca femeile din Tracia si din Peonia, când jertfesc zeitei Artemis – Regina, îndeplinesc ritualuri folosind întotdeauna paie de grâu“, afirma istoricul Ion Horatiu Crisan.

Masca reda foarte bine trasaturile tipice ale civilizatiei dacice aducandu-ne mai aproape de ceea ce a insemnat arta si religia dacilor. Artefactul dateaza din epoca ce precede cucerirea romana, undeva in secolul I din era noastra.

Pentru traci, Bendis (al carei nume a fost tradus prin „cea care leaga”) era zeita Lunii, a codrilor, a noptii, a fertilitatii, a dragostei si a farmecelor. Apelativul ei era Basileie în greaca sau Regina în latina. În cele câteva statuete descoperite pe teritoriul dacilor, zeita poarta o sulita în mâna stânga si o cupa de sacrificiu în cea dreapta. Bendis, marea Zeita Mama a tracilor poate fi si Ninhursag / Inanna a sumerienilor, fosta consoarta a lui Enki si mama lui Marduk, de asemenea zeita a Lunii si a noptii (simboluri ale familiei lui Enki), a dragostei, a farmecelor si a fertilitatii, considerata personificarea Pamântului. Bendis a fost echivalata cu Cybele, Kybele sau Kybebe, mama zeilor si marea zeita a Pamântului, a roadelor si a iubirii. În Lexikon, Photius scria ca la lidieni si frigieni Afrodita se numea Kybebe, iar noi am vazut deja ca Afrodita grecilor era Ninhursag a sumerienilor.

 

Bendis si Kotys, zeitele razboiului

Se presupune ca Bendis este consoarta vechiului zeu al cerului, Gebeleizis.

Grecii antici au identificat-o pe Bendis cu Artemis, Hecate si Persephone (Istar a popoarelor semite) în mod eronat. Într-adevar, cultul lui Istar se întâlneste si în teritoriile tracilor, însa sub aspectul zeitei vegetatiei, Cotys (dupa care a fost denumit Cotiso, unul dintre regii dacilor). Se banuieste ca numele ei înseamna „batalie”, „placere”, „dorinta” sau „energie”, desi niciuna dintre aceste interpretari nu este sigura. În cultul zeitei Cotys se practica „scufundarea în apa”, rit de rodire, vraja de ploaie la începuturi si botez al adeptilor de mai târziu (conform Encyclopedia Pauly-Wissowa). Cultul ei mai practica si „travestirea barbatilor în vesminte femeiesti”.

 

Despre Zeita Bendis nu se stie decit ca era venerata de geto-daci, fara alte detalii. Talmacirea numelui ei, BEN – DIS, „Vremea jertfelor; Timp de Razboi“, conform etimologiei, ne lamureste ca era zeita razboiului la traci. Grecii o identificau cu Artemis, sora lui Apollon, zeita a vanatorii, deci tot a unei indeletniciri de razboinici. Potrivit informatiilor ramase de la autorii antici, sarbatoarea acestei divinitati se numea Bendi Deia, adica „Ziua lui Bendis“, si era celebrata in mai, care la geto-daci era luna a cincea. De la denumirea acestei sarbatori au format grecii denumirea numarului „cinci“ – pente, iar slavii numesc si astazi ziua de vineri – piatnita.

Astfel, se ajunge la concluzia ca tracii, ca si alte popoare europene, plecau la razboi in luna mai, cind conditiile atmosferice permiteau actiuni militare. Alaiul zeitei Artemis era format din sase semizeite, adica zine, iar cea de-a cincea era considerata patroana a razboiului si a vinatorii. Platon scria ca sarbatoarea nocturna a tracilor, in cinstea zeitei Bendis, se mai numea si PAN – NYCHIS, adica „A Fecioarei Razboinice“, de unde in limbile europene a ramas notiunea de panica. In iconografia geto-dacica, Bendis apare cu sinii foarte mari, ceea ce inseamna ca era venerata si ca zeita a dragostei si a fertilitatii, corespunzind Venerei romane.

Totusi… cum de s-a ajuns ca patroana razboiului sa ocroteasca dragostea? Simplu. Insotitoarele zeitei Artemis ii conduceau spre Paradis pe cei cazuti in lupta si ele nu puteau fi decit niste femei de o frumusete fara seaman in lume. Aceste zone geto-dacice corespund perfect cu walkyriile din mitologia germanica, purtatoarele celor alesi de Odhinn, adica eroilor cazuti in lupta, in Walhalla. Ziua lui Bendis, adica a Venerei sau a Sfintei Vineri, era aceea cind fusese ucis Zamolxis, caci, BEN-DIS inseamna „Ziua Jertfei“, ceea ce amplifica si mai mult misterul.

 

Cultul Marii Zeite Kotys

Cotis (latina Cotys, greaca Kotys) este zeita-mama, probabil personificarea fertilitatii in mitologia tracilor si dacilor. Zeita apare la autori antici precum Virgiliu, Horatiu, Strabon, Eschil, iar cultul ei se va intinde pana la Atena, Corint, Italia si Sicilia.

Zeita a fost venerata in special la edonii din Tracia, populatie ce se gasea in Bulgaria, langa Sofia, si se intindea pana in peninsula Halkidiki in Turcia si la Salonic in Grecia.

Strabon descrie cultul zeitei Cotis ca apropiat de cel al zeitei Bendis. El spune ca edonii cantau la niste instrumente ce scoteau anumite sunete ciudate, sub forma de tunete, provocate de niste tobe mari, probabil sunet combinat cu acordul unor corzi frenetice, ritual muzical asemanator celui dedicat zeului Sabazius (Dionis). Acest cult mai era adorat si in perioada clasica ateniana , unde preotii ce participau la acest ritual se numeau baptai deoarece “botezau” de fiecare data participantii, purificandu-le sufletele.

Se spune ca ei intonau cu voce tare, in cor, aceste cuvinte:

“Am fugit de rau, am gasit binele”

Cultul ei mai poate fi asemanat cu cel al zeitei Attis si al Cybelei. Festivalul edonian dedicat zeitei Cotis se numea Cotyttia, despre care se spune ca era un ritual orgiastic nocturn, cu puternice conotatii obscene.

Lingvistul Sorin Paliga este de parere ca numele zeitei Cotis e inrudit cu numele plantei cotiata “iarba tare” cuvant ce deriva de la radacina ciot, de origine traca.

In plus, Cotys poate fi asemanata cu una dintre zeitatile cele mai importante venerate de sciti adica Pamantul-Mama, zeita pamantului roditor – Api. Cultul acestei zeite nu este nicaieri mai raspandit ca in nordul Marii Negre. Deasemenea scitii aveau si o zeita Tabiti – Marea Zeita – patroana sau zeita focului si a vetrei, dar si cea care investea cu putere pe conducatorii triburilor.

Interesanta este asemanarea dintre reprezentarile acestei zeite adorata de sciti si reprezentarile tracice a Marii Zeite jumatate femeie – jumatate Pom al Vietii. Astfel este posibil sa se transmita inca din neolitic credinta straveche a tracilor in zane (zeite) in ipostaza de plante. De aici si cultul zeitei Kotys ca divinitate a vegetatiei si transpunerea in basmele romanesti unde apar copacii sacri.

 

 

Bibliografie

 

  • Dumitru Berciu, De la Burebista la Decebal, Editura politica, Bucure?ti, 1980
  • Liviu Pandele, Transilvania – Terra Dacica, Editura Romprint
  • R. Vulcanescu, Mitologia romana, Editura Academiei RSR, 1987
  • Hadrian Daicoviciu, Dacii, Editura pentru Literatura, 1968
  • Crisan, Ion Horatiu, Spiritualitatea geto-dacilor. Bucure?ti: Albatros, 1985.
  • Culianu, Petre I. Cult, magie, erezii. Iasi: Polirom, 2003.
  • Mircea Eliade, Între ortodoxism si zalmoxism, în Observator cultural, nr. 127, iulie, 2002.
  • Giurascu, C. Formarea poporului roman.
  • Giurescu, Constantin C. Istoria romanilor. Bucuresti: Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, 1946.
  • Herodot. Istoriii (2 vol).Bucuresti: Editura Stiintifica, 1961, 1964.
  • Parvan, Vasile. Getica-o protoistorie a Daciei. Bucuresti: Cultura Nationala, 1926.

 

 

 

(Visited 114 times, 4 visits today)