Vechile calendare antice

Nu vom face un istoric al diferitelor calendare: egiptean, grec, aztec, roman, masonic, revolutionar, chinez, musulman, georgian, pozitivist, etc, deoarece aceasta ne-ar duce prea departe. Ceea ce ne intereseaza aici este cautarea oamenilor, care au incercat sa fixeze niste puncte de reper in desfasurarea timpului a carui scurgere le scapa, legandu-le de anumite fenomene naturale ce se repetau cu regularitate.

Astfel, primele calendare au avut la baza luna, deoarece perioadele de lunatie sunt mai scurte si mai usor de observat si de studiat decat ciclul solar. A alcatui un calendar echivaleaza cu a-ti afla un echilibru, a organiza timpul, asa cum se construiesc diguri pentru a regulariza cursul unui fluviu.

Inseamna a-ti da impresia ca stapanesti, reglementand, acel ceva de care nu poti scapa. Inseamna sa ai un mijloc de a marca etapele propriei tale evolutii exterioare sau interioare si mai inseamna totodata sa celebrezi la date fixe relatiile tale ca om cu zeii, cu cosmosul sau cu mortii. A privi un calendar inseamna a evoca vesnica luare de la capat.

Calendarul este simbolul mortii si al renasterii, precum si al ordinii inteligibile care guverneaza trecerea timpului; el este masura miscarii.

Iata cateva exemple:

Calendarul egiptean este de buna seama cel mai bine adaptat: consta dintr-un an, alcatuit din 365 de zile impartit in 12 luni, de cate 30 de zile, plus 5 aditionale sau “epagomene” la finele fiecarui an. Acest calendar convine perfect unei tari care nu cunoaste primavara. Lunile, grupate cate patru, alcatuiesc trei anotimpuri: cel al inundatiilor, iarna si vara. Fiecare luna este impartita la randul ei in trei decade: prima zi era sarbatorita in cinstea mortilor.

Cum nu exista un an bisect, se crea o intarziere progresiva fata de anul solar. Zilele si noptile erau impartite in 24 de ore, pe care astronomia elenistica le-a subimpartit in 60 de minute, conform sistemului de origine babiloneana. Ivirea stelei Sotis (Sirius) consacrata zeitei Isis era punctul de pornire al anului civil. Sotis era privita drept regina celor 36 de constelatii care stapaneau succesiv cele 36 de decade.

Vechii evrei foloseau un calendar lunar: termenul Yerah (luna calendaristica) provine de la Yareah (astrul lunar). Era un calendar imitat dupa cel al fenicienilor. Calendarul din perioada biblica este solar. Se stie din Cartea a Treia a Regilor ca Solomon avea sub ordinele sale 12 ofiteri, fiecare dintre ei trebuind sa aduca merinde pentru o luna. Calendarul solar a fost folosit de evrei inaintea Exodului; in timpul captivitatii, ei s-au familiarizat cu un calendar caldeean bazat si pe luna si pe soare in sensul ca lunile calendaristice depindeau de miscarile lunii astrale, iar anotimpurile erau fixate in functie de soare.

Populatiile maya suprapun doua calendare, unul solar, pentru anul civil de 365 de zile (Haab), celalalt de 260 de zile (Tzolkin) pentru anul religios adica alcatuit din 13 luni de cate 20 de zile. Zeul 13 – cifra sacra – era zeul timpului: al nasterii si al mortii. Urmand acest calendar bazat pe credinte populare se stabileau zilele de nastere si marile evenimente ale vietii. Calendarul civil care il insotea pe cel religios, pentru a face sa concorde datele din cele doua nivele de existenta, cel religios si cel civil, avea 18 luni a cate 20 de zile si o luna complementara de 5 zile. Aceste 5 zile erau socotite nefaste. Erau puntea sau scara care ducea catre anul urmator. Din combinarea celor doua calendare luau nastere ciclurile. Aceste aveau o asemenea complexitate si precizie, ca aceeasi data sau aceeasi juxtapunere nu se putea produce decat la 374. 440 ani.

Calendarul este simbolul ireversibilului ca si al vesniciei intoarcerii.

(Visited 28 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *