Se pare ca zeul Tyr este in special cunoscut celor pasionati de mitologia nordica. Iar asta poate se intampla din cauza ca n-a jucat inca intr-un film Marvel. Asadar, desi este garantul justitiei si opusul lui Loki, cel mai vechi zeu nordic si germanic este foarte putin cunoscut in cultura contemporana.

Cel mai indraznet dintre zeii vikingi, cel care inspira curaj si loialitate, Tyr se confunda cu cel al zeului cerului insusi.

Cine este zeul Tyr?

Inaintea epocii vikinge, popoarele germanice din nord aveau un panteon de zei similari. Insa acestia erau mult mai primitivi si aveau alte nume. Astel, in anii 100, conducatorul acestor zei era Tiwaz, Tyr mai tarziu la vikingi. Era unul dintre zeii razboinici si era echivalentul lui Marte la romani. Dar odata cu vikingii, Tyr a fost dat la o parte si locul lui luat de Odin si Thor. Iar asta ne spune ceva foarte important despre cele doua culturi. In lumea germanica, luptele erau foarte importante. Curajul si darzenia in razboi era fundatii ale acestei lumi.

Cand vikingii au castigat teren, aceste fundatii s-au miscat. Curajul in lupta era inca apreciat desigur, dar vikingii erau jefuitori inainte de a fi soldati pe campul de lupta. De obicei foloseau atacurile-surpriza. Asadar, un standard care presupunea intelepciune, inteligenta si strategie, cuplate cu putere, au iesit la suprafata – acestea fiind caracteristicile zeilor Odin si Thor. Tyr a ajuns pe bancheta din spate, devenind un zeu minor in noul panteon.

Cititi mai multe despre Totul despre mitologia vikinga: zei, monstri, Ragnarok

 

De ce este Tyr zeul legii si razboiului?

Tyr apare in mitologia vikinga ca zeu al legilor si razboiului. El este fiul zeului Odin si al zeitei Frigg. Fratele sau este Baldur.

Cei mai multi dintre noi sunt familiarizati cu numele lui Odin sau Thor. Dar Tyr este un zeu foarte vechi si face parte din panteonul Aesirilor. Deasemenea, el este vazut ca cel mai viteaz zeu al nordicilor. Iar pentru vikingi, curajul era o calitate foarte importanta. Acest aspect al lui este foarte evident in cea mai importanta infruntare din viata lui – inlantuirea giganticului lup Fenrir.

Toate picturile pe care le vedem in mitologia nordica sunt legate de legarea lui Fenrir si de pierderea mainii lui Tyr in gura monstrului.

Dar, mai presus de toate, Tyr este zeul justitiei, razboiului si legilor.

In trecut el a fost un zeu major, iar cultul sau era foarte raspandit la triburile germanice. Existau si cateva variante ale numelui sau. In vechea engleza era cunoscut ca Tiw sau Tyz. Si era mereu vazut ca un zeu al razboiului. Privind cultura razboinica a popoarelor din acea regiune, greu cucerite de insusi Cezar, Tyr ar fi fost una dintre cele mai importante divinitati.

Rolul lui Tyr insa s-a micsorat cu trecerea timpului, mai ales in perioada vikinga. El a fost intrecut si inlocuit de figura lui Odin si Thor. Acesti doi zei erau si ei asociati cu razboiul, desi aveau elemente precum intelepciunea, strategia si viclenia. Thor era de obicei venerat pentru violenta fizica, brutala. Odin pentru principiile magice si psihologice legate de razboi. Iar Tyr pentru deciziile legale.

Asadar, Tyr a fost depasit de Thor si Odin ca importanta. Si asa a devenit Tyr zeul al justitiei si legilor. Desi legea si razboiul par a fi parti separate ale vietii, chiar opuse, nordicii si germanii nu le vedeau deloc asa. Ei credeau ca legea si razboiul sunt conectate. Legea, ca si razboiul, pot fi folosite pentru a rezolva dispute si acorduri de pace. Dar o adunare legislativa putea fi vazuta si ca un camp de batalie.

Citeste despre Zeii din mitologia nordica

 

Inlantuirea lui Fenrir

Cum spuneam mai devreme, Tyr apare in cele mai multe desene ca un zeu cu o singura mana. Explicatia pentru aceasta ne apare in mitul numit Inlantuirea lui Fenrir. Este probabil cea mai faimoasa poveste despre Tyr care ne-a ramas. In acest mit, zeii doreau sa il inchida pe gigantul monstru-lup Fenrir. Ferocele animal era unul dintre celebrii copii ai lui Loki cu giganta Angerbrode. Iar zeilor le era frica de el. Puteti gasi mai multe amanunte despre copiii lui Loki in descriere. Asa ca zeii s-au hotarat sa il lege cumva. Fenrir fusese crescut de pui in Asgard tocmai pentru a fi tinut sub control. Dar cu cat crestea, zeii deveneau din ce in ce mai ingrijorati sa-l tina aici. Asadar, temandu-se ca va putea scapa si distruge Asgardul, au hotarat sa il lege.

Prin urmare, zeii au incercat mai multe metode, folosind sfori si lanturi. Ca sa il faca pe Fenrir sa ii asculte, zeii ii spuneau lupului ca aceste lanturi sunt facute ca sa ii testeze puterea. Dar de fiecare data imensul lup reusea sa se elibereze. Si de fiecare data zeii aplaudau si il felicitau, insa in sufletele lor deveneau tot mai ingrijorati. Pana la urma, zeii s-au hotarat sa ceara ajutorul piticilor, cunoscuti in toate lumile pentru lucrarile lor de fierarie. Piticii creasera unele dintre cele mai bune arme pentru zei. Ciocanul Mjolnir al lui Thor sau sulita lui Odin sunt unele dintre aceste exemple. Piticii din mitologia nordica sunt asemantori zeului Hefaistos din mitologia greaca.

Piticii au reusit sa faca un lant pe care nici macar maretul Fenrir sa nu-l poata rupe. Acesta s-a numit Gleinpnir. Pentru ca toate lucrurile magice in mitologia nordica trebuiau sa aiba un nume. Aceasta franghie fermecata era foarte usoara si parea facuta din matase. Dar continea cateva ingrediente foarte ciudate si dificil de procurat:

  • Sunetul pasilor unei pisici
  • Barba unei femei
  • Radacinile unei pietre
  • Rasuflarea unui peste
  • Scuipatul unei pasari.

 

Cand Fenrir a vazut franghia ciudata, a devenit pe loc suspicios si i-a lasat pe zei sa il lege doar cu o singura conditie. Conditia era ca unul dintre ei sa isi puna mana in falcile sale ca semn de buna credinta. In ciuda consecintelor, Tyr s-a oferit voluntar sa isi bage mana in gura lupului. La propriu. Mai ales ca stia ca va ramane fara ea in momentul in care monstrul isi va da seama ce se intampla. Insa poate Tyr se baza pe faptul ca se imprietenise cu lupul cand era pui. Fenrir stia ca zeul era onorabil si ca nu-si va incalca promisiunea, asa ca a avut incredere in el. Cand Fenrir si-a dat seama ca a fost inselat si ca nu se putea elibera din franghia Gleipnir a fost furios si i-a retezat mana lui Tyr. Tyr si-a pierdut nu numai mana, dar si un prieten.

Cu acest sacrificiu, zeul Tyr nu numai ca i-a salvat pe zei, dar a facut si acest act just. Altfel, zeii l-ar fi inselat pe Fenrir. Insa el si-a oferit mana in schimb. La fel cum zeul Odin isi sacrifica de bunavoie unul dintre ochi pentru a obtine intelepciune, la fel si Tyr ca pastrator al legii, isi va sacrifica mana ca sa sustina legea.

Citeste mai multe despre Cum a inceput Ragnarok, batalia finala in mitologia nordica?

 

Tyr si finalul lumii Ragnarok

Loki, zeul-trickster, a avut trei copii teribili: Jormungand, Sarpele Lumii, Hel, zeita mortii si Fenrir, marele lup. Toti zeii au fost infricosati de aceste creature si au actionata astfel incat sa-i stapaneasca. L-au aruncat pe Jormungand in ocean, pe Hel o trimis-o in lumea de jos, iar pe Fenrir l-au tinut aproape de ei in Asgard ca sa-l supravegheze.

Insa toate aceste creaturi vor reveni la Ragnarok, batalia finala pentru a se lupta cu zeii din Asgard.

Lupii Skoll si Hati ii prind pe zeita soarelui Sunna si pe fratele ei, zeul lunii Mani. Fiecare lant din lume se rupe si Loki si Fenrir se elibereaza. Lupul urias va inghiti pamantul. Jormungand va provoca inundatii si va otravi cu respiratia sa apele, pamantul si cerul.

Garm, monstruosul caine va scapa si el din lanturi.

Zeul Odin il va ataca pe lupul urias Fenrir impreuna cu Thor. Dar Thor va fi nevoit sa lupte cu sarpele urias Jormungand, marele sau dusman. Zeul Freyr va pieri in lupta cu gigantul de foc, Surt. Tyr va lupa cu Garm. Va reusi sa il ucida in cele din urma, dar va muri si el din cauza ranilor groaznice. Heimdall va lupta cu Loki si vor pieri amandoi. Odin va fi infrant de lupul urias Fenrir si devorat. Insa fiul lui Odin, Vidar va reusi sa-si razbune tatal. El va ucide lupul Fenrir cu mainile goale.

 

Tyr va muri in batalia finala a zeilor numita Ragnarok. El se va lupta cu cainele-urias numit Garm, “gardianul portilor iadului”. Aceasta va fi ultima sa fapta de vitejie.

Runa sa speciala care ii este atribuita se numeste Tiwaz. Si daca iti crestezi aceasta runa pe arme inseamna ca te dedici zeului razboiului. Iar el iti va da putere si va inclina balanta bataliei in favoarea ta.

Citeste mai multe despre Ce urmeaza dupa Ragnarok?

 

Ce inseamna sacrificiul lui Tyr?

La fel cum crestinii inteleg si isi gasesc inspiratia si putere in sacrificiul zeului lui Hristos, la fel si vikingii (si urmasii lor moderni, cei care practica inca religia veche nordica numita Asatru) priveau la Tyr in acelasi fel.

Exemplul lui Tyr de curaj era nemaivazut in lumea lor. Daca zeul razboiului isi poate sacrifica mana, atunci si oamenii comuni pot face mici sacrificii de dragul rudelor.

A-i ajuta pe altii atunci cand ne convine este usor. Insa a face un sacrificiu este mult mai greu. Si asta intelegea prin Tyr cultura nordica. Este mai dificil sa-ti ajuti intreaga comunitate. In cultura noastra moderna apar foarte rar ocaziile in care trebuie sa facem sacrificii fizice. Dar un om al nordului era mereu pregatit pentru asta.

Citeste mai multe despre Simboluri nordice explicate

 

Zeul Tyr si ziua de Joi

Tyr este asociat cu ziua de Joi care ii este dedicata. In tarile scandinave, Danemarca, Norvegia si Suedia, aceasta zi este numita Tirsdag dupa zeul Tyr, deci Tuesday este ziua lui Tyr.

Tyr apare in Edda poetica cand eroul Sigurd este indemnat sa il invoce pe zeul Tyr pentru a castiga victoria in batalie. In alta parte, Loki il insulta pe Tyr spunandu-i ca este in stare doar sa bage galceava intre oameni si nu ii va putea impaca niciodata. Aici el seamana foarte mult cu Ares, zeul razboiului in mitologia greaca sau Marte, corespondentul lui roman. Identificarea pe care o fac romanii, asemanandu-l pe Marte cu Tyr, ne arata ca acest zeu era printre cei mai importanti pentru triburile germanice.

Desi Tyr nu a ramas un zeu atat de important si venerat in epoca vikinga, el a fost cea mai importanta zeitate pentru vechii germanici.

Cititi despre Zilele saptamanii la vikingi: Miercuri este ziua lui Odin

 

Zeul Tyr la popoarele germanice

Inainte ca popoarele germanice sa devina o ramura distincta a copacului ce reprezinta familia indo-europeana, il venerau pe zeul suprem Dyeus. Acesta va deveni mai tarziu Tyr in timp ce religia germanica devine separata.

Tyr a fost practic un parinte al cerului in vechea religie. Mai mult, in fata lui Tyr se tineau juramintele. Iar runa T il reprezenta. El era zeul onoarei si era numit “Lordul Sabiilor” , zeul gloriei eroice in unele cazuri, originea sa este invaluita in mister.

Mitologic, a avut doua origini. Unele mituri se refera la el ca la fiul lui Odin. Altele cred ca este fiul unui Jotun, un gigant al ghetii, fiul lui Hymnir si Hrod, care s-au dat de partea Aesirilor. Sau poate un alt fiu adoptat de Odin precum Loki.

 

 

 

Bibliografie:

Jan de Vries. 2000. Altnordisches Etymologisches Wörterbuch.

Orel Vladimir. 2003. A Handbook of Germanic Etymology.

The Poetic Edda. Sigrdrífumál,

Turville-Petre, E.O.G. 1964. Myth and Religion of the North: The Religion of Ancient Scandinavia.

Dumézil, Georges. 1988. Mitra-Varuna: An Essay on Two Indo-European Representations of Sovereignty. Translated by Derek Coltman.

Dumézil, Georges. 1973. Gods of the Ancient Northmen. Edited by Einar HaugenMallory, J.P., and D.Q. Adams. The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World.

Snorri Sturluson. The Prose Edda. Skáldskaparmál

West, M.L. 2009. Indo-European Poetry and Myth.

Winters, R., 2014. The Legend of Fenrir: A Wolf with a Bite. 

 

 

(Visited 118 times, 1 visits today)