A cunoaste cu adevarat Grecia si insulele sale presupune mult mai mult decat o croaziera pentru a face cunostinta cu valurile ce-i scalda coastele si cu peisajele desprinse parca din cartile cu povesti, impunand aprofundarea istoriei si miturilor care-i definesc identitatea.

Marea cu ape cristaline, natura salbatica si splendidele catunuri alb-albastre care impestriteaza panorama vacantelor de vara in Grecia detin istorii inradacinate in timpuri de mult apuse, incarcate de dramatism, iubire, ura, pasiune, temeritate si spirit de aventura, deopotriva.

 

Insulele elene prin prisma legendelor Greciei antice

Protagonistii acestora – eroi mitologici cu puteri iesite din comun, care traiau printre oamenii de rand dar beneficiau de privilegiul unor legaturi speciale cu zeii Olimpului – au contribuit, potrivit credintelor religioase ale civilizatiei Greciei antice, la nasterea unora din cele mai pitoresti insule elene – Creta, Corfu sau Santorini, de pilda.

Mitologia dezvaluie de altfel, o Grecie miraculoasa, spectaculoasa si plina de viata, dar nu de putine ori cu nervii expusi si vulnerabili – taram generator de legende bizare si fascinante, al caror parfum s-a transmis peste veacuri, pana in timpurile noastre…

Corfu – insula lui Ulise, seductie pura si pamant al contrastelor

Scena a unora din cele mai fermecatoare istorii de iubire din intreaga mitologie elena, Corfu isi etaleaza litoralul cu nisipuri fine si formatiuni uimitoare de roci, inspirand de veacuri aezii spre zamislirea de ode inchinate zeilor antici si eroilor de demult.

Potrivit „Odiseei” lui Homer, Ulise, regele Itacai, in itinerariul sau de intoarcere acasa, naufragie pe aceasta insula dupa ce Poseidon – zeul marii – transforma ambarcatiunea sa in piatra, silindu-l sa se refugieze pe plaja din Ermones.

Aici o cunoscu pe fascinanta Nausicaa, fiica regelui Alcinoos, careia i se infatisa flamand, murdar si gol, implorand-o sa-l ajute:

Deci el rosti cuvant dibaci si dulce: «Te rog, domnita, in genunchi. Esti zana / Ori nemuritoare? Daca tu esti una / Din cele care locuiesc Olimpul, / Eu dupa stat si fata si faptura / Te-aseman foarte cu-a lui Zeus fiica / Atena. Iar de esti o muritoare / De pe pamant, ferice sunt de trei ori / Parintele-ti si maica-ta si fratii!»”

Tanara il lua sub aripa sa ocrotitoare, il ospata si-l primeni, ajutandu-l sa-si reia degraba drumul spre casa, nu fara a-i cere in schimb o rasplata pe masura:

Straine, / Fii sanatos! Si cand te-i duce-n tara, / Sa nu ma uiti, ca-ntai si-ntai tu mie / Imi datoresti rasplata pentru viata”.

Ulterior, printesa Nausicca fu data drept soata lui Telemah – fiul lui Ulise si al Penelopei, cu care avu un fiu pe nume Ptoliporthos.

„Stanca lui Ulise” poate fi regasita si azi in golful din Paleokastritsa, unde vantul a scobit malul stancos si inchis la culoare, creand un contrast spectaculos cu turcoazul apelor Marii Ionice si cu albul stralucitor al plajelor intercalate printre rocile salbatice.

 

Insula Santorini si mitul Atlantidei

Nasterea insulei Santorini e invaluita in mister, mitologia greaca zamislind si pentru aparitia sa o istorie din cele mai bizare: navigand indelung in cautarea faimoasei Lanii de Aur, Euphemus debarca pe insula Anaphe, unde avu un vis, in care se impreuna cu o nimfa. Aceasta din urma il indemna sa arunce in mare un bulgare de pamant cand se va trezi din somn, iar Euphemus facu intocmai, privind cu nemasurata uimire cum din locul in care se scufunda bulgarele, rasari o splendida insula – fruct al clipelor de dragoste cu nimfa: Santorini.

Se pare ca ar fi vorba chiar despre taramul secret corelat mitului Atlantidei – asezarea elena disparuta fara urma in adancurile apelor Oceanului care i-a imprumutat numele – Atlantic – exact in punctul in care ar fi aparut in mod la fel de uimitor.

Zona ocupata de perla Cicladelor ar putea corespunde tocmai acestei asezari legendare, atat de controversate – aflandu-se intr-o arie vulcanica, la originile careia s-ar afla o teribila eruptie a vulcanului Thera, eveniment ce ar fi distrus cu desavarsire intreaga civilizatie minoica.

Potrivit miturilor grecesti, aceasta fu tot o isprava a zeului Poseidon, infuriat nespus din pricina comportamnetului oamenilor care populau impresionanta metropola si care nu manifestau respect pentru autoritatea sa absoluta asupra apelor marilor si oceanelor.

Unul din indiciile care conduc spre ipoteza stabilirii unei legaturi intre Santorini si Atlantida este palatul din Akrotiri, cunoscut sub denumirea de Pompeiul din Egeea, descris in operele lui Platon. In prezent, obiectivul poate fi vizitat pentru a remarca in incinta sa relicve ale unor obiecte de mobilier antice, ceramica si freschele cu o vechime de circa 3500 de ani.

Celebrele picturi murale ale maimutelor albastre si culegatoarelor de sofran s-au pastrat uimitor de bine peste vremuri, reusind si azi sa incante cu aspectul lor atat de profund ancorat intr-o civilizatie de mult apusa.

 

Insula Creta, Tezeu, Ariadna si infricosatorul sau minotaur din palatul Knossos

Mitologia greaca ne-a daruit o splendida legenda si pentru taramurile Cretei, unde in vechime ar fi locuit o creatura infricosatoare, rezultata din impreunarea reginei Pasiphae cu splendidul taur alb, daruit de Poseidon regelui Minos pentru a fi sacrificat in onoarea sa.

Regele fu atat de impresionat de splendidul aspect al animalului, incat decise sa-l ascunda in grajdurile sale pentru a se bucura de vederea lui, sacrificand in locul acestuia un taur obisnuit, ceea ce-l manie nespus pe zeul marilor, care o facu pe sotia regelui Minos sa-si piarda mintile si sa se impreuneze cu taurul, dand viata unei creaturi hidoase, cu trup de om, dar cu cap, coarne si coada de taur: Minotaurul (sau Asterius).

Crescand, Minotaurul deveni de o ferocitate cumplita, motiv pentru care eroul atenian Tezeu, fiul lui Egeu, indragostindu-se de fiica lui Minos, Ariadna, il ucide in labirintul construit de Dedal in Creta, unde era hranit cu sapte tineri si sapte fecioare in fiecare an, salvand astfel vietile celor ce urmau sa fie sacrificati.

Ariadna il ajuta sa gaseasca iesirea din labirind daruindu-i un ghem, al carui fir fu desirat pe masura ce Tezeu se aventura in galeriile intortocheate ale constructiei, beneficiind astfel de un indiciu sigur cu privire la directia din care a venit.

Expresia „Firul Ariadnei” este socotita si in vorbirea curenta drept un concept menit sa desemneze o solutie salvatoare dintr-o situatie aparent fara iesire.

Pentru a readuce in prim-plan legenda Minotaurului este suficient sa vizitam situl palatului minoic din Cnossos, amplasat pe colinele albicioase din vecinatatea orasului Heraklion – capitala insulei Creta, ale carui ruine fura descoperite si restaurate partial de catre arheologul britanic Sir Arthur Evans, in perioada cuprinsa intre anii 1900 si 1931.

Desi nu exista surse documentare din care sa rezulte ca actuala forma a palatului ar corespunde celei din epoca bronzului, ruinele atesta existenta celei mai vechi civilizatii de pe Batranul Continent – cea minoica – dezvaluind epoca de prosperitate a acesteia si linia fina care despartea realitatea de fantastic in vremurile sale de infloritoare existenta.

 

Insula Milos si iubirea mitologica fara margini: Afrodita si Adonis

afrodita

Legendele zeilor Olimpului au incantat de-a lungul vremii generatii intregi de tineri indragostiti si de pasionati ai aventurilor uimitoare ale eroilor mitologici, iar Insula Milos gazduieste una din cele mai frumoase astfel de istorisiri.

Este vorba despre dragostea inflacarata pe care o nutrea zeita frumusetii – Afrodita – pentru Adonis – incantatorul tanar pamantean nascut din iubirea incestuoasa a Myrrhei pentru tatal ei, Cyniras (regele Ciprului) – a carui infatisare fermeca orice persoana ce-i iesea in cale – barbat sau femeie, deopotriva.

Afland de pasiunea arzatoare a Afroditei, Ares, zeul razboiului, orbit de manie si dispret, lua infatisarea unui porc mistret, atacandu-l cu salbaticie si ucigandu-l pe Adonis fara sa stea prea mult pe ganduri, atunci cand acesta porni la vanatoare pe carari nebatute de altii.

Milos si Pelia – doi tineri care-l indrageau nespus pe Adonis, fura coplesiti de tragica moarte a prietenului lor, si-si iesira din minti, punand-si capat vietii, lasand orfan micutul prunc pe care-l zamislisera impreuna si ale carui lacrimi o induiosara peste masura pe Afrodita.

Luandu-l sub aripa sa ocrotitoare, aceasta il numi tot Milos, ca pe tatal sau si-i rezerva un destin menit sa lase pe vecie semnul trecerii sale prin viata, indemnandu-l sa colonizeze o frumoasa insula vulcanica ce-i imprumuta numele, devenind unul din locurile preferate ale zeitei in pelegrinarile sale prin lumea muritorilor de rand.

Insula cicladica Milos intampina si azi calatorii indragostiti de frumos, cu tarmurile sale alcatuite din masive pietroase care se inalta din apele marii, cuprinzand intre ele fasii de plaje cu nisipuri fine si stralucitore precum privirea luminoasa a pruncului mangaiat odinioara de Afrodita.

 

Insula Naxos din Ciclade – locul unde a crescut Zeus

Naxos este celebra in mitologia greaca ca locul unde a crescut tatal zeilor, Zeus. Deasemenea, Legendele Olimpului ne spun ca pe aceasta insula Ariadna a fost abandonata de Tezeu.

Regele Cretei, Minos, cerea in fiecare an statelor grecesti, un tribut de 7 tineri pentru a fi sacrificati Minotaurului. Acest monstru, jumatate om, jumatate taur, era tinut captiv in labirintul construit sub palatul regelui din Knossos. Labirintul a fost construit de arhitectul Dedal. Tezeu, fiul regelui Atenei, s-a oferit sa infranga acest monstru. Printesa Ariadna s-a indragostit de el si l-a ajutat.

Dupa ce Ariadna, fiica regelui Cretei, l-a ajutat pe Tezeu sa-si gaseasca drumul prin labirintul Minotaurului prin firul Ariadnei, ea l-a rugat pe acesta sa o ia cu ea. Insa Tezeu a parasit-o in insula Naxos din Ciclade.

Insa cea mai cunoscuta atractie de pe insula Naxos este Portara, o misterioasa si imensa usa antica ce poate fi vazuta de pe mare si care strajuieste intrarea in port. Se crede ca a fost in vremurile antice intrarea intr-un imens templu dedicat lui Apollo, zeul soarelui. Aceasta era orientata catre insula sacra din Delos.

Deasemenea, peste tot pe insula sunt presarate ramasite ale unor giganti sculptati din marmura alba ce a facut faimoase insulele Ciclade. Acesti uriasi sunt numiti Kouros.

 

Insula Delos, templul lui Apollo si Artemis

Cum spuneam mai devreme, grecii considerau insula Delos sacra. Chiar insula insasi este legata de nasterea zeului Apollo si de a surorii sale gemene, Artemis. Apollo era zeul soarelui, iar Artemis era zeita vanatorii in mitologia greaca.

Mama acestor gemeni divini este Leto. Iar tatal lor este nimeni altul decat Zeus, tatal zeilor, zeul suprem in Grecia antica. Leto reprezenta maternitatea, Apollo soarele, iar Artemis era zeita virgina. Leto a infuriat-o pe zeita Hera, sotia lui Zeus. Asadar, Hera a blestemat-o pe Leto sa nu gaseasca niciodata pamantul divin. In consecinta, Leto nu a mai fost binevenita nicaieri si se chinuia sa dea nastere pruncilor. Zeus insa i-a venit in ajutor si a facut un pact cu fratele sau Poseidon.

Poseidon, zeul marii, i-a venit in ajutor si a facut sa apara din mare o insula. Aceasta insula se numea Delos, in traducere din greaca “vizibila“. Doar aici a putut naste Leto in siguranta. Iar insula a devenit casa gemenilor. Aici au fost ridicate temple in cinstea lor.

Insula Delos nu poate fi astazi vizitata dupa lasarea intunericului. Si, deasemenea, nimanui nu-i este permis sa nasca aici sau sa moara pe insula. Este un loc pustiu de 6 km lungime, un muzeu in aer liber, neatins de secole intregi. Puteti vizita acest loc plecand din Mykonos, Paros, Naxos sau Ios.

 

Insulele grecesti ca dar al zeilor pentru om

Explorand lumea fantastica a Greciei Antice, printre mituri si legende, peisaje fermecatore si istorii tumultoase, ni se dezvaluie motivele pentru care insulele elene raman de mii de ani destinatii de vis pentru calatori din lumea intreaga, incantati sa descopere aici frumuseti nebanuite, revarsate de natura asupra unui taram inzestrat cu toate cele de trebuinta pentru a cuceri pana si pe cei mai pretentiosi vizitatori.

Grecii, constienti de nepretuita zestre istorica, arheologica si culturala pe care au dobandit-o de la inaintasii lor pe meleagurile arhipelagului in care vietuiesc de mii de ani, au transformat frumoasele lor insule in leagane turistice de invidiat, ca pentru a intarii validitatea unei fraze rostite candva, de mult, de Homer:

Falnicele daruri ale zeilor nu sunt nicicum de dispretuit; doar ei le pot da, muritorii nu-i cu putinta a si le lua singuri, dupa bunul lor plac”…

 

 

Bibliografie:

  1. Vetta, Massimo – „La civiltà dei Greci: forme, luoghi, contesti”, 2001;
  2. Rossignoli, Benedetta – „L’Adriatico greco: culti e miti minori”, 2004;
  3. Braccesi, Lorenzo & Luni, Mario – „I Greci in Adriatico, 2”, 2004;
  4. Dipartimento di Studi Letterari Filologici e Linguistici di Trento  – „Culti e miti greci in aree periferiche”, Vol. VI, 2012;
  5. Zandel, Diego – „Arcipelago: isole e miti del Mar Egeo”, 2018.

 

 

 

(Visited 85 times, 1 visits today)