Investigand documente scrise, cu o vechime de peste 5000 de ani, oamenii de stiinta reusesc azi sa creioneze un profil istoric al lumii in care traim, identificand momente in care dinastii de o importanta covarsitoare pentru destinul populatiei globale si-au pus amprenta pe harta generala a acesteia.

De regula, motivul pentru care au intrat in istorie este legat de numele anumitor personaje cu o ambitie de nestavilit si o personalitate puternica, hotarate sa-si atinga obiectivele cu orice pret, declansand cu sau fara buna stiinta, razboaie devastatoare, crize economice, sociale si nu in ultimul rand, modificarea frontierelor unor vaste teritorii.

 

Dinastii si familii importante care au schimbat lumea

Mii si mii de persoane, guverne si chiar continente intregi au cunoscut influenta acestora, asistand la modificari majore ale chipului Terrei si la plamadirea civilizatiei umane asa cum o cunoastem noi azi.

Iata in cele ce urmeaza, o lista ce cuprinde zece din cele mai marcante astfel de familii, din peisajul istoric al omenirii, fiecare insotita de o scurta descriere a modului in care a contribuit la transformarile fundamentale ale existentei omenirii – cine stie cum ar arata azi Pamantul, daca ei nu ar fi luat deciziile pe care le-au luat la un anumit moment din istorie?!?

 

Dinastia indiana Nehru-Gandhi

Desi in Europa putini sunt cei ce cunosc istoria acestei dinastii, in India si in Asia, in general, numele sau este socotit cu adevarat simbolic pentru intreg procesul de modelare a infatisarii moderne a marii natiuni indiene.

Nerhru-Gandhi nu are nimic in comun cu Mahatma Gandhi in afara numelui – ambele au luptat pentru independenta Indiei dar in timp ce Mahatma Gandhi era un lider spiritual, Neru-Gandhi s-a concretizat in dinastia politica ce a dominat fara drept de apel Congresul National Indian de cand India si-a revendicat independenta.

Jawaharlal Nehru se opuse ocupatiei britanice si conduse numeroase campanii civile de nesupunere fata de coroana – atitudine care-l trimise in spatele gratiilor pana in 1945, cand fu eliberat si se implica profund in negocierile de pe urma carora au luat nastere statele independente India si Pakistan, pentru ca mai apoi sa fie numit Premier al Indiei (1947) – rol pe care si l-a adjudecat pana in ultima clipa a vietii sale (1964).

O alta piesa importanta din puzzle-ul clanului Nehru-Gandhi a fost Indira Gandhi, fiica lui Nehru, care a petrecut la randul sau un an in inchisoare din pricina protestelor exprimate impotriva ocupatiei britanice – a fost prim-ministru intre anii 1966 si 1977, dar si intre 1980 si 1984, guvernand precum un veritabil dictator.

Indira a fost asasinata de un membru sikh al garzilor sale personale de corp, iar fiul sau, Rajiv Gandhi a impartasit acelasi tragic destin cu cel al mamei sale, fiind ucis in timpul alegerilor din 1991, de catre o tanara tamil, care si-a legat o bomba artizanala de corp pentru a protesta impotriva actiunilor politice ale Indiei in Sri Lanka.

In ciuda tuturor acestor evenimente, ambitiile politice ale familiei nu au potut fi eliminate cu desavarsire din peisaj: fiul lui Rajuv, Rahul Gandhi, calca pe urmele predecesorilor sai, intrand in politica in anul 2004, la varsta de 34 de ani.

 

Casa de Plantagenet

 

Una din casele regale ale Angliei, al carei prim reprezentant a fost contele Geoffrey al V-lea de Anjou, avand drept blazon o crenguta inflorita de drobita, de pe urma careia s-a pricopsit cu supranumele de Plante Genet, a devenit duce al Normandiei in anul 1144, familia sa adjudecandu-si tronul Angliei pentru o extrem de lunga perioada de timp (1154-1399).

Descendentii lui Anjou au daruit istoriei 14 regi englezi sub umbrela numelui de Plantagenet, incepand cu Henric al II-lea si sfarsind cu Richard al II-lea.

Regatul a cunoscut o perioada de deosebita prosperitate de-a lungul domniei acestora – promotori ai stilului gotic in Anglia, care a insirat cele mai spectaculoase capodopere arhitectonice locale, Plantagenetii au adoptat legi comune si constitutionale care au modelat Anglia asa cum o cunoastem noi azi, sub guvernarea lor fiind redactata si atat de controversata Magna Carta.

 

Dinastia Iulio-Claudiana in Roma antica

Celebra dinastie romana Iulio-Claudiana a fost cea ce a marcat istoria lumii incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului I i. e.n. si pana in anul 68 e.n., gratie celor cinci imparati ai sai: Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius si Nero.

Toti cei cinci au avut trasaturi comune: s-au instalat pe tron datorita puternicelor lor familii, au adaugat importante teritorii imperiului, au lansat gigantice proiecte constructive, au fost iubiti de popor si respinsi de proprii lor senatori.

Nu in ultimul rand, fiecare din cei cinci a avut parte de o moarte dramatica, legata de episoade istorice importante, care au fost transpuse de nenumarate ori pe micile si marile ecrane, sub forma de scenarii mai mult sau mai putin romantate.

 

Dinastia Ptolemeica in Egiptul antic

Dinastia Ptolemeica a guvernat Egiptul elenic in perioada 305-30 i.e.n., fiind intemeiata de catre Ptolemeu I Soter, unul din generalii lui Alexandru Macedon, om politic si razboinic abil, care s-a straduit sa pastreze intacta zestrea culturala, traditiile si caracteristicile generale ale fondului etnic majoritar egiptean in ariile ocupate.

Ptolemeu cuceri noi teritorii, printre care Ciprul si Palestina, precum si numeroase insule grecesti, in vremea sa fiind construita si maiestuoasa Biblioteca din Alexandria, care a dat startul transformarii orasului intr-un impresionant centru de studiu si arta, in timp ce Egiptul devenea un important pol politic si economic al lumii.

Dinastia Ptolemeica a fost insa impestritata cu razboaiele impotriva Seleucizilor – o alta dinastie puternica, intemeiata de un alt general al lui Alexandru Macedon, dupa moartea acestuia.

Numele care s-a bucurat de o rezonanta iestita din comun de-a lungul timpului in cadrul dinastiei Ptolemeice este insa feminin: Cleopatra – ea a fost cea care a dezlantuit conflictul dintre Roma si Egipt, punand capat in mod tragic dominatiei celebrei familii, dupa infrangerea suferita in fata legiunilor lui Cezar.

Acesta este motivul pentru care Blaise Pascal afirma cu o serioasa doza de sarcasm: „Daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, fata lumii ar fi fost alta”.

 

Dinastia Ming (Imperiul Marelui Ming)

Este socotita de istorici drept exponenta uneia dintre cele mai impresionante epoci de guvernare coerenta si de stabilitate sociala din intreaga istorie a omenirii, care a marcat net evolutia societatii chineze dupa inlaturarea dinastiei mongole Yuan, timp de 276 de ani (1368-1644).

Suveranii Ming, ultimii autentici imparati chinezi, au reusit sa instaureze un climat de infloritoare prosperitate pe intreg teritoriul de dominatie, populatia chineza atingand in timpul guvernarii lor un record pentru vremea respectiva – 200 de milioane de locuitori (numai armata chineza numara peste un milion de soldati).

In timpul dinastiei Ming au fost lansate proiecte ambitioase precum construirea unei flote puternice pentru a naviga spre Africa, refacerea Marelui Canal Jing-Hang (Canalul Imperial) sau consolidarea Marelui Zid Chinezesc, odata cu transferul capitalei, in secolul al XV-lea, la Beijing.

Imparatii Ming s-au opus cu succes invaziei japoneze, dar eforturile depuse in aceasta directie au subrezit stabilitatea tarii.

In 1644 puterea dinastica incepu sa paleasca, resursele agricole se diminuara substantial, iar rebelii condusi de generalul Li Zicheng adaugara cireasa pe tortul unei epoci decadente, determinandu-l pe Chongzen – ultimul imparat Ming – sa-si puna capat zilelor, spanzurandu-se.

 

Casa Habsburgica

Nume cu rezonante profunde in intreaga istorie a Europei, Casa Habsburgica fu cea care-si adjudeca tronul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (Heiliges Romisches Reich Deutscher Nation) in perioada 1438-1740.

Habsburgii au detinut un rol dominant pe Batranul Continent timp de secole, atingand apogeul in secolul al XVI-lea, dupa Razboiul de Treizeci de Ani si prabusindu-se practic in miezul unei alte conflagratii de mari proportii – Primul Razboi Mondial.

Principala putere antagonista in raport cu Franta, Casa Habsburgica fu cea care experimenta din plin o serie intreaga de modalitati de guvernare ale teritoriilor multi-etnice pe care le reunea sub stindardul sau, incercand sa lase o doza considerabila de libertate de decizie reprezentantilor puterilor locale, in speranta ca o astfel de abordare ii va scuti de o multime de dureri de cap, dar lucrurile luara o intorsatura neasteptata.

Imperiul cunoscu o marcanta amprenta de vulnerabilitate, derivata tocmai din „multinationalitatea” sa, desi odata cu Maria Teresa, deveni unul din centrele de propulsie ale absolutismului reformator, inregistrand un intens proces de modernizare.

Procesul de destramare in schimb, isi afla originile in criza provocata de multiplele nationalitati, dificil de strunit atat din punct de vedere administrativ cat si din punct de vedere economic, astfel incat curba descendenta a autoritatii habsburgice cunoscu treptat o dinamica negativa ireversibila.

 

Familia de Medici din Italia – Evul Mediu

Una din cele mai controversate si mai misterioase familii dominatoare din intreaga istorie a omenirii este cea care a condus Florenta peste 300 de ani: Familia de Medici.

Numele acesteia este legat de evenimente impresionante inca de la originile sale, existand legende care sustin ca la varful descendentei ar fi avut un tanar cavaler din ostile lui Carol cel Mare, pe numele sau Averardo, care ar fi ucis o creatura gigantica din teritoriile de Nord, desi scepticii afirma ca in realitate ar fi fost vorba doar despre un razboinic viking, ce-i drept, cu o statura impresionanta.

Cu timpul insa, generatiile de Medici s-au distins in istorie ca drept abile personaje in arta afacerilor si a politicii, dand nastere unei dinastii din cele mai temute si mai influente timp de cateva secole – o perioada de glorioasa existenta a Florentei in bacinul european al vremii respective.

Dinastia de Medici a daruit istoriei figuri de o importanta covarsitoare, de la papi la regi si regine, conti si nobili cu o autoritate de necontestat, sustinuti de belsugul unei vistierii cu adevarat impresionante, care a contribuit fara indoiala, la progresul stiintific si artistic aflat la originile Epocii Renasterii.

In mod paradoxal, dinastia Medicilor nu a cunoscut clasicul proces de prabusire generat de conjuncturi economico-sociale sau de conflagratii care sa-i fi subrezit puterea, ci s-a stins pur si simplu din lipsa de urmasi, in 1743, dupa moartea ultimei sale reprezentante, Anna Maria Luisa de Medici.

 

Clanul Mongolic al Familiei Ginghis Han – dinastia asiatica

Ginghis Han, fondatorul vastului Imperiu Mongol, a fost un razboinic temut si un lider vizionar, manat de ambitia fara margini de a-si insusi orice-i iesea in cale, motiv pentru care se autointitula „canducator universal”, cucerind peste mii si mii de kilometri patrati de teritorii, in toate directiile posibile, de la frontierele Chinei si Coreei si pana in indepartatele teritorii ale Iranului de azi, Irakului si Turciei.

Campaniile militare erau un fel de antrenament pentru mongoli la vremea respectiva, fiind privite ca un soi de „treaba ce trebuie dusa la bun sfarsit”, iar numarul victimelor lor a fost atat de mare, incat cronicarii l-au catalogat pe Ginghis drept cel mai verde invadator al tuturor timpurilor, din pricina ca trupurile celor ucisi au facut astfel incat pamanturile cultivate sa se transforme in paduri.

Parerile istoricilor sunt impartite in ceea ce priveste motivele mortii lui Ginghis, dar cu totii concorda asupra faptului ca inainte de a-si da ultima suflare, acesta a lasat cu limba de moarte dispozitii pentru fiii sai, ordonandu-le sa imparta imperiul in mai multe sectoare, cu sarcina de a le extinde cat mai mult granitele.

Descendentii sai se demonstrara la inaltimea asteptarilor, cucerind cam tot ceea ce prezenta interes pentru ei si transformand teritoriul mongol in cea mai extinsa arie de dominatie din intreaga istorie a omenirii.

Fu tocmai un nepot al lui Ginghis Han, pe numele sau Kubilai, cel ce a fondat dinstia Yuan (1271), care a guvernat in China pana in anul 1368.

 

Dinastia Capetienilor, regii necontestati ai Frantei si Europei

A luat nastere in Franta, in anul 987, odata cu instalarea lui Hugo Capet pe tronul Parisului si cu modul sau original de a-si intari autoritatea la carmuire, dand nastere traditiei potrivit careia regii familiei sa-si asocieze fiii la domnie.

Desi primii regi capetieni au fost socotiti slabi din punct de vedere al abilitatii de guvernare, generatiile succesive s-au demonstrat mult mai ambitioase, daruind 38 de regi Frantei, 9 regi Portugaliei, 11 regi si regine statului Napoli, 12 regi Navarrei, 10 regi si regine Spaniei, precum si o cohorta intreaga de printi si descendenti cu sange albastru, care au impanzit Europa aristocratica timp de sute de ani.

Capetienii au elaborat aproape toate legile si au pus bazele tuturor institutiilor din Franta, care au supravietuit pana in pragul Revolutiei Franceze, mentinandu-si legaturile de sange prin casatorii aranjate intre membrii familiei, pentru a-si intari pozitia la guvernare.

Dinastia s-a perpetuat pana in vremurile moderne, actualii sai reprezentanti fiind:

  • Juan Carlos I de Bournon (1938), rege al Spaniei din 1975 pana in 2014,
  • Albert al II-lea (1934), rege al Belgiei din 1993 pana in 2013
  • Henric (1955), Mare Duce de Luxemburg, suveran al luxemburghezilor.

 

Casa Rothschild, bancherii Europei

Mayer Amschel Rothschild (1744-1812) a fost un bancher evreu-german, care a fondat imperiul financiar al celebrei familii ce-i poarta numele, inscris pe locul 7 in topul Forbes al celor mai influenti oameni de afaceri ai tuturor timpurilor (in anul 2005).

In ciuda originilor umile ale familiei, afacerile acesteia au prosperat intr-un ritm exponential spre mijlocul secolului al XIX-lea, atingand cote inimaginabile in materie de influenta financiara exercitata in Austria, Franta, Germania, Elvetia si nu numai.

Mayer Rothschild muri la Frankfurt, in 19 septembrie 1812, dar descendentii sai continuara sa acumuleze averi de proportii uriase, gratie celor cinci „vectori de influenta” propulsati in sectorul bancar: fiul cel mare, Amschel, la Frankfurt pe Main, un alt fiu, Solomon, la Viena, Nathan la Londra, Calmann (Carl) la Napoli si Jacob (James) la Paris.

 

Cursa pentru ocuparea primului loc in topul celor mai influente dinastii si familii ale lumii ramane insa vesnic deschisa: chiar si in zilele noastre ambitiile si dorinta de a detine fraiele puterii dau fir de tors celor bogati. Moda pare sa se fi schimbat doar in ceea ce priveste nevoia de popularitate – azi, cele mai puternice si mai influente figuri ale lumii in acest context, se straduiesc din rasputeri sa pastreze discretia asupra propriei pozitii, fara sa obtina insa rezultate incurajatoare…

 

 

Bibliografie:

  1. Curtis, Benjamin – „The Habsburgs. The History of a Dynasty”, 2013;
  2. D’Amato, Raffaele – „Le grandi dinastie che hanno cambiato la storia. Dai Tolomei alle grandi famiglie dell’Impero Romano, dai Tudor ai Borbone, dai Borgia ai Romanov”, 2014;
  3. Moriccioni, Alessandro – „Le grandi dinastie che hanno cambiato l’Italia. Dai Giulio-Claudi agli Sforza, dai Medici ai Savoia”, 2018.

 

 

 

(Visited 198 times, 1 visits today)