Astazi va prezentam cele mai vechi mancaruri si retete culinare din lume. Din Orientul Mijlociu pana in Africa si Asia, de la vechile civilizatii pana in Antichitate.

De mii si mii de ani hrana a incetat sa mai constituie doar un element strict legat de supravietuire pentru om – bogatia culorilor, parfumului si savorii acesteia a inundat cu generozitate culturile lumii, istoria si traditiile, croindu-si drum catre plamadirea gastronomiei si artei culinare. Haideti sa vedem cele mai vechi mancaruri din lume!

Intregul proces de prelucrare a hranei si de elaborare a unor retete cat mai apetisante cu putinta, reunesc oamenii dintr-o comunitate si creeaza un soi de familiaritate aparte, pana a se transforma intr-unul din importantele elemente care contribuie chiar si la forjarea unei identitati nationale.

Retetele culinare specifice unei anumite zone a lumii confera indivizilor un sentiment de apartenenta care se afla in miezul culturii acelui popor, servind drept pivot central pentru pasiune, hobby, profesie si chiar refugiu terapeutic.

Pregatirea mancarurilor a cunoscut o evolutie spectaculoasa de-a lungul istoriei, pargurgand un lung traseu, de la carnea fripta direct pe jar a omului paleolitic si pana la tehnicile moderne, ce apartin gastronomiei moleculare.

Anumite retete din vechime insa au reusit in mod miraculos sa se perpetueze peste milenii, rezistand cu succes la proba timpului, pentru a fi utilizate pe scara larga pana si in zilele noastre.

 

10. Painea – in fruntea clasamentului

Painea a fost unul din primele alimente preparate de om, cu aproximativ 30 de mii de ani in urma: exista azi o multime de retete pentru paine, chifle, focacia, turte sau lipii, cu sau fara drojdie – de la cele mai simple la cele mai sofisticate.

In functie de tipul de faina de care omul dispunea la un moment dat – de grau, de orez sau obtinuta din alte tipuri de cereale sau chiar din boabele uscate de plante leguminoase agatatoare precum lintea sau fasolea – painea a cunoscut o ampla varietate de retete, din care alaturi de sare, nu lipseau condimentele obtinute dintr-o sumedenie de plante aromatice, mirodeniile sau grasimile animale.

 

9. Stew – un stufat din anul 6000 i.e.n.

Stufatul a fost preparat inca din cele mai vechi timpuri: anticele pergamente au transmis peste vremuri o astfel de reteta, utilizata inca din anul 6000 i.e.n., pe baza de amestec de legume si verdeturi, fierte impreuna cu bucati de carne la foc mic, pana la obtinerea unui amestec aromat si gustos, care nu era numai deosebit de hranitor, ci si apreciat pentru proprietatile sale curative in diferite forme de convalescenta.

Vechiul Testament contine numeroase referiri la stufat sau la ciorba ca la o mancare frecvent preparata in asezarile oamenilor: In „Geneza” de pilda, Esau isi nesocoti dreptul de intai nascut cedandu-i-l fratelui sau, Iacov, in schimbul unui blid de stufat cu linte.

Si triburile nomade ale scitilor de mai tarziu preparau stufatul cu legume, verdeturi si carne, adaugand insa la fiert lapte de iapa, vin sau chiar bere – un ingredient imprumutat de la populatiile nordice ale scandinavilor.

 

8. Tamales – placintele din anul 5000 i.e.n.

Placintele pufoase din aluat fraged, umplute cu fructe, carne, verdeturi sau branzeturi se preparau inca din anul 5000 i.e.n. sau chiar mai timpuriu in teritoriile Americii Centrale, cunoscute fiind sub denumirea de „tamales”.

Acestea erau deosebit de apreciate de olmeci, tolteci, azteci si mai apoi de mayasi, care le gateau la vapori fierbinti, infasurate in frunze de porumb sau de banan – un aliment ideal pentru a fi consumat cald sau rece si de a se transorma in provizii la drum lung sau pe timp de razboi.

 

7. Prajiturile din paleolitic – un dulce preparat frecvent

Cercetarile specialistilor in domeniul dietei din epoca paleolitica au dezvaluit in urma analizelor de laborator ale unei mumii bine conservate, ca ultimul pranz consumat de Otzi – omul zapezilor – ar fi fost completat cu un desert surprinzator: prajiturele din faina de alac – un soi de grau cultivat in vremurile preistorice.

Urmele de carbon regasite in stomacul sau sugerau ca hrana ar fi fost gatita la foc iute – un detaliu cu atat mai intrigant pentru oamenii de stiinta, care nu se asteptau sa descopere un dulce in meniul uneui stramos atat de indepartat.

In antichitate, dulciurile sub forma de prajituri imbracara insa o enorma varietate de straie, fiind pregatite cu miere sau direct cu sirop obtinut din fructe, in cuptoare, direct pe pietrele lavice sau cufundate in apa clocotita si tavalite prin nuci sau migdale pisate.

 

6. Curanto: o delicatesa din timpuri stravechi pe baza de moluste de mare

Cu circa 6000 de ani in urma, in Chile si in Peru se prepara de doua ori pe an – in miez de vara si de iarna – o delicatesa culinara cunoscuta sub denumirea de „curanto” – un fel de mancare al carui ingredient principal era constituit dintr-o specie aparte de moluste de mare, care puteau fi gasite doar in aceste doua perioade ale anului, cand apele se retrageau, lasand la dispozitia localnicilor apetisantele cochilii.

Molustele se afumau si se amestecau cu bucati de mere si cu doua tipuri de alge comestibile – luche si cochayuyo – adaugandu-li-se in final cartofi copti pe vatra si verdeturi.

Amestecul se cocea in interiorul unei gropi captusite cu pietre fierbinti, acoperite cu frunze de nalca si cu alge, intr-o procedura antica, inlocuita ulterior de cuptorul mesterit din lut si pulbere vulcanica.

 

5. Fiertura de macris si urzici

Un manuscris descifrat de catre cercetatorii din cadrul Universitatii din Wales a adus la lumina o reteta cel putin bizara, datand de mai bine de 8000 de ani, a carei utilitate este oarecum controversata, in sensul ca specialistii inca nu s-au lamurit daca este vorba despre un fel de mancare sau despre un preparat cu proprietati curative, utilizat de catre vracii de odinioara: fiertura de macris si urzici.

Este vorba despre un amestec de verdeturi tocate marunt – macris, urzici, frunze de papadie si fire de arpacic – sarate si fierte pana la obtinerea unei consistente moi, asemanatoare spanacului din zilele noastre.

Amestecul se punea intr-un saculet din in, se lega la gura si se scufunda intr-un vas in care se gatea carne de oaie pana ce cadea de pe os.

Oasele erau inlaturate, iar carnea se servea garnisita cu verdeturile din saculet.

 

4. Tocanita de inlaturat mahmureala

In Orientul Mijlociu, cu circa 1900 de ani in urma, oamenii erau convinsi ca nimic nu-i mai gustos si mai sanatos dupa o noapte de betie cumplita, decat o tocanita preparata special pentru a indeparta mahmureala.

Reteta este destul de complexa, necesitand carne de vitel sau de capra, ulei extras din plante radacinoase, verdeturi, naut, ghimbir, cuisoare si suc de struguri.

Se gateau toate la foc mic pana cand carnea se patrundea in profunzime de aromele celorlalte ingrediente, pentru ca la final compozitia sa fie dreasa cu iaurt de capra si usturoi.

 

3. Pilaf cu de toate pentru toti

Pilaful este una din cele mai vechi retete preparate de om, originile sale datand din momentul in care a fost descoperit orezul si multiplele sale intrebuintari in domeniul culinar.

In vremuri de mult apuse, pilaful se pregatea frecvent, adoptand aspect si savoare din cele mai variate, in functie de ingredientele cu care era imbogatit, dar reteta de baza cuprindea, alaturi de orez, ceapa maruntita, sare si grasimi de la animale (ulterior au fost inlocuite cu uleiuri vegetale).

Gustul putea fi modificat in functie de alimentele de care se dispunea: pilaf cu vanat, cu carne de vita, pilaf cu pui, pilaf cu peste, pilaf cu fructe de mare, pilaf cu radacinoase, pilaf cu ciuperci si cu orice altceva i-a mai trecut omului prin minte – de la fructele de padure si pana la branzeturi.

 

2. Kheer – un desert datand din anul 400 i.e.n.

Kheer era un desert pe baza de lapte dulce, cremos si parfumat, apartinand traditiei culinare indiene, servindu-se indeosebi in cadrul ceremoniilor de nunta si festivalurilor organizate cu prilejul unor sarbatori religioase speciale.

Avand aspectul unei budinci, Kheer era preparat fierbandu-se boabele de orez in lapte indulcit si parfumat cu anumite plante aromatice utilizate sub forma de condiment, precum cardamonul sau sofranul.

Rezultatul se asemana foarte mult cu traditionalul „orez cu lapte” de pe meleagurile noastre, dar la sfarsit i se adauga alune, stafide, migdale sau fistic, pentru a se obtine un desert cu atat mai atragator.

 

1. Garum – salsa de peste sarat

Una din cele mai apreciate retete culinare asiatice, ale carei origini dateaza cu aproximatie din anul 400 i.e.n. este salsa de peste – reprezentativa pentru bucataria thailandeza, vietnameza, coreeana sau japoneza, dar si pentru China sau alte popoare ale Asiei de sud-est.

O curiozitate legata de acest preparat vizeaza insa faptul ca intre secolele III si IV i.e.n., anticii greci incepura la randul lor sa prepare un fel de salsa de peste, denumita „garum”, ce fu ulterior adoptata cu entuziasm de romani si de bizantini.

Reteta implica utilizarea de peste uscat si sarat din abundenta, pus la fermentat cu usturoi si verdeturi, gustul final variind in functie de specia de peste utilizata la baza, dar si de natura condimentelor adaugate, fiecare popor apeland la propriile plante aromatice si la verdeturile cele mai apreciate pe plan local.

Arheologii au descoperit ruinele unor enorme „fabrici de garum” antice si de-a lungul coastelor Spaniei, Portugaliei sau chiar in zona septentrionala a Africii, ceea ce demonstreaza cat de important era acest preparat in trecut, intrucat se preta la o lunga perioada de conservare, fiind deosebit de hranitor, deopotriva.

 

 

Bibliografie:

  1. Bottèro, Jean – „The Oldest Cuisine in the World: Cooking in Mesopotamia”, 2004;
  2. Fancello, Giovanni – „Le ricette più antiche al mondo”, 2011;
  3. Dalby, Andrew – „Food in the Ancient World from A to Z”, 2013;
  4. Montanari, Massimo – „Il mondo in cucina: Storia, identità, scambi”, 2015;
  5. Matar, Marlene – „The Aleppo Cookbook: Celebrating the Legendary Cuisine of Syria”, 2017.

 

 

(Visited 25 times, 1 visits today)