Crangul Negru

  Se spune ca toate padurile traiesc, dar asta traia in felul ei. Un fel intunecat, aparte. Padurea se misca, traia, respira sub lumina noptii. Ziua, o liniste grava o cuprindea. Fara triluri, fara fosnete, fara adieri, doar tacere. Noaptea, luna-i canta si festivaluri ale mortii pareau ca tresar dintre ramuri. Fara plante agatatoare, fara pasari cantatoare, fara liane si animale exotice sau gingase. Doar copaci lugubri agatati de razele Lunii. Forme monstruoase, de cosmar, cresteau din pamantul intunecat. Amorfi, cu ramuri grosiere si radacini diforme, ce cresteau peste tot inconjurand cateva mile de padure in susul si in josul Dealului Uitat. Un petic de pamant pazit de osteni in hlamida de cupru, ramuri moarte si crengi putrezite. Cocosati, schiopi, tot felul de bestii ciudate din alte lumi intruchipau imensii chiparosi de la intrare, ca niste gardieni, cocotati deasupra pamantului, deasupra vantului si marii. Un circ al grotescului, cu degete schimonosite, capete hatre, corpuri alungite sinuos, inimi incarligate printre iedera moarta care urca si cobora intr-una in desis. Cateva frunze moarte ici-colo, frunze negre de timp, de lipsa luminii si a aerului. Cu miile. Si totusi prea putine. Un aer statut, de parca cineva sau ceva ar fi murit acolo. Ca un mormant, inspaimantator ziua, dar si mai terifiant noaptea. De departe, padurea parea inofensiva. Te chema, lasa nelinistea in tine sa domneasca. Doar acel negru murdar o facea...

Read More