Skull City – Lucius Shepard

Skull City - Lucius ShepardShepard scrie de obicei din partea intunecata a povestii. De data aceasta din partea cea mai intunecata. Daca povestile sale de inceput aveau baza si inspiratia in America de Nord (vezi “Salvador” si “The Jaguar Hunter“). In Skull City – Lucius Shepard lasa deoparte jungle sau alte locatii bizare spre a se indrepta spre un oras. Nu doar un simplu oras, ci chiar New York. Insa nu e New York-ul pe care il stim cu totii.

Skull City – Lucius Shepard este opera orasului modern alienat.

Ati avut vreodata senzatia de straniu, de intunecat, de malefic? Senzatia ca esti privit, ca nu-ti gasesti locul, ca te afunzi intr-o lume necunoscuta, ca esti singur in mijlocul atator oameni? Frustrare, ura, abandon, nopti albe.

La doar 19 ani poti crede ca lumea a ta, ca ziua asta nu va fi ultima, poate nici doza asta. Si asa ajungi sa lucrezi pentru insusi Diavolul. O povestire fantastica interesanta prin prisma viziunii personajului si a dilemelor morale. Intr-un oras-umbra unde perversitatea si crima sunt la ordinea zilei, care ramane busola morala? Mai e loc si de etica? Problemele existentiale dispar atunci cand nu dai doi bani pe propria existenta. Viata nu mai inseamna nimic. Daca nici a ta, atunci a celor din jur cu atat mai putin. A cobori in iad ti se pare doar un joc, iar a fi sclav Stapanului Suprem e doar lozul tau ghinionist. Ia totul asa cum e. Nici mai mult, nici mai putin.

La capatul puterilor, la o doza prea departe de moarte si totusi prea aproape de viata, la acel fir de par. Nu mai conteaza nimic in toate astea. Orasul murdar, fascinant de corrupt, cu radacini vulgare, perverse si ratacind amarnic in sufletul omului se lasa surprins in orice stare a sufletului. Un suflet care e de vanzare pentru o doza sau doar un thrill mai high.

Larson vede lumea cu alti ochi, dar totul se va schimba. Daca in lumea lui e haos, dincolo nimic nu mai are niciun dram de suflet. Dar nu asta e lupta. Shepard incearca sa ne facem sa intelegem ca raul nu e rau cu adevarat. Nici cel mai rau tip de rau. A fi rau nu tine de prezenta sau lipsa vreunei conditii divine, ci doar de noi. Raul are nuante, are culori si umbre.

Fumul orasului, cladirile prea negre, cu simboluri gotice, oculte, sataniste urmarindu-te cu ochi de strigoi. Iubirea poate salva in cazul asta, dar oare cat timp? Cand iti dai seama ca lucrezi doar pentru altul, te scufunzi si mai tare, si atunci sfarsitul e doar inceputul. Dar atunci e deja mult prea tarziu.

“Pe vremea aceea eram un artist al jafurilor, aveam nouasprezece ani si se parea ca nu voi apuca sa împlinesc douazeci si unu. Cea mai mare parte a timpului mi-o petreceam în Alphabet City dar, din când în când, pasii ma purtau si prin West Village, desi în acea parte a Broadway-ului nu ma prea simteam în largul meu. Îmi amintesc ca m-am tinut dupa o ticaloasa de grasana cred ca mai bine de cincisprezece intersectii, cu ochii lipiti de geanta ei, dar n-am avut curajul sa i-o sutesc. Si ma simteam ca dracu’, mosule, asta îti pot spune sigur, eram tot numai o durere.

Aveam nevoie de cinci doze pe zi, si asta numai ca sa n-o iau razna, iar acest lucru nu era deloc simplu, pentru ca pâna si în vremurile bune, când „afacerile” mergeau, puteai da peste vreun nenorocit care sa încerce sa te prinda. Asta nu era viata, mosule, era degradare. Banuiesc ca eram destul de bun în bransa mea, dar nu exista nimic la care sa fii bun multa vreme.”

Cum vi se pare Skull City – Lucius Shepard?

(Visited 6 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *