Simbolismul Sfantului Graal

Simbolismul foarte larg al cupei se prezinta sub doua aspecte esentiale: cel de vas al belsugului si cel de vas continand elixirul nemuririi.

In primul caz, ea este deseori comparata cu sanul matern, care produce lapte. O inscriptie galo-romana din Autun, consacrata Florei, asimileaza cupa din care se revarsa harul cu sanul din care curge laptele ce hraneste cetatea. Observam acelasi simbolism si aceeasi asimilare in cazul Maha-Lakshml hindusa, cu toate acestea aici laptele este soma, ceea ce ne readuce la notiunea de bautura a nemuririi. Cupa de ofranda a lui soma este asimilata si cu cornul lunii a carui lumina este comaparata in mod traditional cu culoare laptelui.

Simbolismul cel mai general al cupei vizeaza Graalul din Evul Mediu, vasul in care se strange sangele lui Hristos si care contine – dar in fond cele doua sunt identice – atat traditia pentru moment pierduta, cat si bautura nemuririi. Cupa contine sangele – principiul vietii – ea corespunde deci inimii si, in consecinta, centrului. Hieroglifa egipteana a inimii este un vas. Pe plan etimologic, Graalul este intotdeauna un vas si o carte, ceea ce confirma dublul sens al continutului sau: revelatie si viata. Una din traditii pretinde ca ar fi fost taiat dintr-un singur smarald, desprins de pe fruntea lui Lucifer: aceasta piatra aminteste de urna shivaita si budista, cel de-al treilea ochi asociat la sensul de eternitate (Guenon). Or, atunci cand se slefuieste o gema, scrie maestrul zen Dogen, ea devine un vas: continutul acestui vas este stralucirea luminii relevata prin slefuire asa precum in inima omului se produce iluminarea prin concentrarea spiritului. Graalul mai era indicat si drept potir: simbol al corabiei, al arcei continand germenii renasterii ciclice, al traditiei pierdute. Se mai cuvinte mentionat faptul ca si cornul lunii, echivalentul cupei, este de asemenea o barca.

Cu simbolismul Graalului se aseamana cel al calotei craniene din tantrism care contine sange: si in acest caz este vorba de exprimarea nemuririi sau a cunoasterii obtinuta cu pretul mortii imediate, deci despre renasterea initiatica sau supraomeneasca.

Unele opere ermetice occidentale recomanda folosirea unei calote craniene pentru realizarea Marii Opere alchimice, ceea ce releva existenta unui simbolism analog. Alchimistii chinezi sunt cei care, neizbutind sa produca direct elixirul vietii, faceau din aurul obtinut in creuzet vasele si cupele destinate in mod evident sa pastreze hrana si bautura nemuririi.

Cupele euharistice, care contin trupul si sangele lui Hristos, exprima un simbolism analog cu acela al Graalului. “Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica” (Ioan 6:54), spunea Iisus Hristos. Ritualul comuniunii careia ii sunt harazite si prin care au loc participarea virtuala la sacrificiul si unirea cu Dumnezeu, se regaseste in numeroase traditii, printre altele in vechea China. In toate aceste ritualuri, este exprimata agregarea, unitatea consangvina (ca juramantul sangelui al societatilor secrete), dar evident si simbol al nemuririi. A sorbi din aceeasi cupa este un ritual de nunta foarte utilizat in Extremul Orient. Odinioara in China mirii beau din cele doua jumatati ale aceleiasi tigve.

Cupa este si un simbol cosmic: Oul Lumii, despartit in doua, constituie doua cupe opuse, dintre care una, cea a Cerului, reprezinta imaginea Domnului. Aceste jumatati le poarta pe cap Dioscurii.

Sacrificiul vedic al impartirii cupei unice a lui Tvashtri de catre cei trei Ribhu in patru cupe stralucitoare ca zilele indica opera cosmica extinzandu-se de la centrul manifestarii spre cele patru directii ale orizontului. Si invers, atunci cand Buddha face un singur bol din cele patru boluri folosite pentru pomeni, care au fost aduse dinspre cele patru puncte cardinale de cei patru Maharajahi, el reduce cuaternarul cosmic la unitatea sa primordiala.

In Japonia a face schimb de cupe (Sakazuki o Kawasu) simbolizeaza fidelitatea si se practica la cununii.

In lumea celtica, o cupa cu vin sau cu o alta bautura alcoolica pe care o fata tanara o intinde spre sau o da candidatului-rege este un simbol al suveranitatii, si tocmai aceasta se prezinta in faimoasa istorie a lui Balle an Scall, orasul eroului. In acest oras, regele Irlandei,   Conn, primeste cupa ce i-o inmaneaza o fata de o frumusete rapitoare, de fata fiind zeul Lug, care ii prezice ca neamul lui va domni timp de multe generatii.

In traditia crestina, cupa s-a confundat cu cazanul lui Dagda in asemenea masura incat, Sfantul Graal este totodata continuatorul cupei suveranitatii si urmasul cazanului lui Dagda.

Cupa folosita atat in libatiunile rituale, cat si la ospete profane a servit unui simbolism destul de dezvoltat atat in traditiile iudaice cat si in cele crestine.

Cupa mantuirii pe care psalmisul o inalta lui Dumnezeu (Psalmul 115,4) este in mod evident totodata o realitate culturala si un simbol al harului. La fel si cupa euharistiei (care inseamna si cupa impartasirii) sau cupa binecuvantarii.

Doar principalul accent al simbolismului cupei este pus in biblie asupra destinului uman: omul primeste destinul din mana lui Dumneze ca pe o cupa sau ca pe continutul unei cupe. Poate fi vorba atunci de o cupa plina de binecuvantari sau de un pahar cu foc si pucioasa si vant dogoritor (Psalmul 10,6): este paharul maniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 16,19). Iata de ce mijlocul de care se serveste Dumnezeu pentru a pedepsi (un om, un popor, un oras) poate fi comparat cu o cupa (Ieremia 51,7). Cand Iisus vorbeste despre paharul pe care trebuie sa-l bea (Matei 20,22) si atunci cand il roaga pe Parintele sau sa treaca de la El acel pahar nu se refera numai la moartea lui, ci mai general la destinul pe care Dumnezeu i l-a harazit si pe care il accepta in cunostinta de cauza.

In literatura mistica islamica cupa simbolizeaza in general inima, cu sensul de intuitie, de subtilitate sufleteasca. Inima celui initiat (arif), un microcosmos in sine, este adesea comparata cu cupa lui Djmashid; se spune ca acest rege legendar al Persiei ar fi avut o cupa cu care putea sa vada universul.

In Tainele lui Hamza sta scris ca unul dintre prietenii emirului Hamza, unchiul lui Mahomed, ducandu-se la mormantul lui Adam, in insula Serendib sau Ceylon, a primit chiar din mana lui Adam o cupa magica prin care cupea sa ia infatisarea dorita.

Cupa dragostei sau vinul bucuriei sunt acordate sfintilor privilegiati din paradis: sfintii, veniti de departe, isi lasa toiegele la usa si li se ingaduie sa intre,  ca sa bea din vinul turnat in cupe de paharnici (ingerii); apoi sunt salutati la lumina lumanarilor de un ins misterios, aparut pe neasteptate si avand trasaturile unui tanar de o frumusete impunatoare; iar ei se prosterneaza in fata acestui idol, care pastreaza in sinea lui esenta divina. Cupa, simbol al pregatirii pentru comuniune in adorare si dragoste.

Cupa simbolizeaza nu numai continutul, dar si esenta unei revelatii. Se spune ca atunci cand Profetul a sosit la Ierusalim cu prilejul calatoriei sale nocturne, a intrat in templu. ” Cand am iesit, povesteste el, s-a infatisat inaintea mea Gabriel cu o cupa cu vin si o alta cu lapte prins. Am luat-o pe aceasta din urma. Atunci Gabriel mi-a spus: Ai ales Filtra, adica natura umana, in acceptia ei originara, in afara oricarei referinte la botezul crestin sau la legea mozaica. Daca ar fi ales vinul, spune islamul, ar fi ales calea gresita.

Aceasta alegorie poate avea doua explicatii – una preislamica – care face din lapte simbolul pastorilor si din vin simbolul agricultorilor. Alta – islamica – reprezinta cele trei religii monoteiste: cea  a evreilor in care apa joaca un rol distructiv (potopul) si salvator (trecerea Marii Rosii), cea a crestinilor in care vinul joaca un rol transcedental, cea a islamului care face sa triumfe valorile vietii nomade printr-o innapoiere la vechile izvoare abrahamice.

(Visited 30 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *