In folclorul romanesc si in mitologia romaneasca, Sanzienele sunt intalnite in doua forme:

  • planta care inlouieste zanele-fecioare.
  • zanele verii, cu acelasi nume, care dau miros si leac florilor, rod bogat holdelor de grâu si orz.

 

Florile de Sanziene, plante de leac in medicina populara

În flora României cele doua varietati ale plantei, sanzienele galbene si albe cresc prin fânete si livezi, pe marginea drumurilor, prin paduri si pe lânga garduri. Planta, ca si sarbatoarea, este cunoscuta sub doua denumiri zonale: sub numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramures, nordul Moldovei si sub numele Dragaica in Dobrogea, Moldova de sud si centrala, Muntenia.

Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semintele si radacinile au numeroase utilizari în medicina si cosmetica populara, în obiceiurile si actele magice.

Din flori de Sanziene si spice de grâu se împleteste o cununa, substitut al sacrului, purtata pe cap de o fecioara în ceremonialul numit Dansul Dragaicei (Vlasca, Teleorman). Ca substitut al zeitei Diana (Santa Diana) cununa este agatata la ferestrele caselor, în stâlpii portilor si în crucile de hotar. Ea apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice; prezice ceea ce i se va întâmpla în cursul anului celui care a confectiont-o sau a aruncat-o pe acoperisul casei. Fata care pune floarea sub capatâi în noaptea de Sânziene (24 iunie) îsi vede în vis ursitul, femeia care îsi înfasoara mijlocul cu tulpini de Sanziene este ocolita de dureri de sale în timpul secerisului, fecioarele si nevestele care o poarta în sân sau în par sunt atragatoare si dragastoase. Prin calitatea ei de a înflori în cea mai lunga zi a anului si cu insolatia cea mai puternica, Sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor: daca înfloreste înainte de ziua care îi este dedicata în calendarul popular, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers.

În nordul României si în zonele de munte la înfloritul sanzienelor se începea cositul pajistilor. Pentru farmacia si cosmetica populara florile sunt culese, dupa un anumit ritual, în zorii zilei de Dragaica (Sânziana) iar tulpinile, semintele si radacinile toamna. Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si, împreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda acareturilor, pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse întrebuintari în medicina populara: pusa în scalda întareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, plamadita în rachiu vindeca loviturile si vatamarile, cu roua cazuta în noaptea de Sanziene si recoltata în zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele, fetele si femeile tinere care se tavaleau în noaptea de Sanziene în roua cazuta pe iarba credeau ca devin mai frumoase si mai dragastoase.

 

Sanzienele, creaturi mitologice exceptionale

Reprezentari fantastice în alaiul Sânzienei sau Dragaicei, zeita agrara celebrata la solstitiul de vara, când se împârguiesc lanurilede grâu si înfloreste planta ce-i poarta numele (Sânziana, dragaica).

Sanzienele sunt zeite fecioare care apar noaptea numai în cete, de obicei în numar fara sot. Ele ar fi zâne sfinte sau fecioare frumoase rapite de smei si tinute in palate ferecate, ascunse prin paduri neumblate de picior de om.

În noaptea de Sanziene (23/24 iunie), în timp ce umbla pe Pamânt sau plutesc prin aer, cânta si danseaza, împart rod holdelorsi femeilor casatorite, înmultesc pasarile si animalele, stropesc cu leac si miros florile, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor, apara semanaturile de grindina si vijelii.

Spre deosebirede Iele si Rusalii, care sunt Zânele rele, Sanzienele sunt Zânele Bune. În sud-estul României rolul Sanzienelor sau Dragaicelor este jucat de o ceata de fete. În situatii speciale, când oamenii le nesocotesc ziua, Sanzienele pot deveni forte distructive: stârnesc din senin furtuni si vijelii, aduc piatra (grindina), ridica în vârtej pe cei pacatosi lovindu-i de boala numita luatul din Dragaica, lasa câmpul fara rod si florile fara leac.

Sanzienele sunt atestate atât ca divinitati fitomorfe (planta care înfloreste de ziua lor, Sânziana), cât si ca divinitati antropomorfe (ceata feminina care formeaza anturajul în care se desfata zeita agrara) peste tot in tara.

 

Obiceiuri, credinte, acte rituale si practici magice, specifice scenariului ritual de înnoire a timpului în ziua de Sânziene:

  • efectuarea observatiilor astronomice si meteorologice, în special la rasaritul Gainusei sau Clostii cu Pui, în raport cu care se calcula apoi timpul favorabil semanatului grâului de toamna;
  • încingerea cu tulpini de cicoare pentru a preveni durerile de sale în timpul secerisului;
  • însusirea magica (furtul) manei si rodului holdelor si vitelor;
  • spalarea parului de catre fete cu iarba mare pentru a deveni placute feciorilor;
  • scalda rituala a fetelor si nevestelor tinere în apa curgatoare, în locuri tainuite
  • tavalirea prin pajistile înrourate în noptile de Sanziene pentru a fi frumoase si îndragite de-a lungul anului;
  • aflarea ursitei prin împletirea Cununii de Sanziene si aruncarea acesteia pe acoperisul caselor si surilor:
  • expunerea hainelor si asternuturilor la Soare pentru a nu fi roase de molii;
  • aprinderea Focurilor de Sanziene si arderea substantelor puternic mirositoare; aprinsul si Umblatul cu faclia,
  • producerea zgomotelor nocturne (strigate, sunete din tulnice pentru alungarea spiritelor malefice),
  • practici de pomenire a mortilor (Mosii de Sanziene, pomeni, saparea si plantarea florilor pe morminte) si altele.

 

În perioada lor de celebrare, a solstitiului de vara, cucul înceteaza a cânta, semn ca a sosit vremea cositului fânetelor, prin paduri apar Licuricii care lumineaza calea ratacitilor, se rasuceste frunza pe ramurile de tei, plop, ulm, se organizeaza vestite Târguri de Sanziene, Dragaica sau de Fete. Sarbatoarea se numeste Sanziana în sud-vestul, nordul si centrul României (Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina, Moldova centrala si de nord) si Dragaica în restul teritoriului (Moldova de sud, Dobrogea, Muntenia).

 

Bibliografie:

Georgeta Nitu, Plante din flora spontana cu utilizari în gospodaria taraneasca din Oltenia. Dictionar, Editura Helios, Craiova, 1999.

Adrian Fochi, Datini si eresuri populare la sfârsitul secolului al XIX-lea: Raspunsuri la chestionarele lui N. Densusianu, Editura Minerva, Bucuresti, 1976;

Ghinoiu I., Lumea de aici, lumea de dincolo, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, 1999; ‘

Tudor Pamfile, Sarbatorile de vara la români. Studiu etnografic, Academia Româna, Bucuresti, 1910;

Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat, Editura Polirom, lasi, 1999

 

 

(Visited 21 times, 2 visits today)