Sanctuare si temple in Grecia Antica

Sanctuare si temple in Grecia Antica

Despre etimologia cuvantului templu, aflam ca în greaca veche se traduce prin “locuinta”, în limba latina este templum. Templul a fost un edificiu sacru în care se oficia serviciul religios, închinat zeului ce era divinizat si adorat de anumite popoare antice, printre care si grecii.

La început, sacrificiile si ritualurile în cinstea zeilor aveau loc în afara templului. Templul putea reprezenta si un depozit votiv. Pana prin secolul al IX-lea î.Hr. grecii construiau temple din caramizi suprapuse din lut, apoi, odata patrunse în arta elena, ordinele dorice, corintice si ionice au revolutionat arhitectura greaca.

Sanctuarul reprezinta partea sacra a templului, fiind cunoscut si sub numele de altar si fiind interzis profanilor. Sanctuarul este un loc de cult, în limba greaca fiind numit naos sau sanctuarium în latina.
O sa începem cu templul zeitei Aphaia construit special pentru aceasta divinitate, aflat în Attica, pe insula Aegina, la 30 de km de Atena. Sub hegemonia ateniana, zeita Aphaia a fost identificata cu Pallas Atena, Artemis sau Britomartis. Templul a fost construit în secolul al VI-lea î.Hr. pe locul unui alt templu vechi, care a fost distrus la sfarsitul aceluiasi secol; ramasitele fiind îngropate în pamant pentru conservare.

Pausanias a fost cel care a mentionat pentru prima data în operele sale despre templul zeitei Aphaia, în secolul al II-lea d.Hr. Sanctuarul dedicat zeitei Aphaia a fost ridicat în varful unei coline de aproximativ 160 m, în partea de Nord-Est a insulei Aegina.
Templul de la Didyma a fost un templu ionian închinat zeului Apollo, situat în orasul din zilele noastre numit Didim, în Vestul Turciei, pe coasta marii Egee. În vechea Ionie a fost întrecut ca marime si splendoare doar de templul Heraion de pe insula Samos si templul Artemisei din Efes. În prezent, acest templu se afla printre cele mai bine conservate temple din perioada antica, fiind vizitat de zeci de mii de turisti anual. Templul a fost construit în jurul anului 300 î.Hr. pe locul unui alt templu vechi, de secolul VI i.Hr. Numit se pare Didymaion, fiind înconjurat de doua siruri de coloane, care pornesc ca doua aripi spre dreapta si stanga lui. Aceste coloane înconjurau o camera sacra, ce adapostea statuia marelui zeu Apollo. Coloanele sunt în stilul ionic si au 19.5 m înaltime, înfatisandu-ne grandoarea pe care acest templu sfant o avea acum mai bine de doua mii de ani. Pausanias de asemenea a vizitat templul, iar Pliniu cel Batran a scris despre el.
Un alt templu al lui Apollo se afla la Delphi (sau Delfi), fiind localizat în partea centrala a Greciei, la nord de Golful Corintului. Numele de Delphois – delphus înseamna “uter” si reprezinta un vechi epitet al Mamei Mari (Terra Mater) sau Gaia ce simbolizeaza femininul pamant. În aceasta locatie se afla un întreg complex spiritual; originile acestui complex fiind pre-elene (pelasge). Mnaseas din Patras, discipolul lui Eratosthene, ne spune ca locuitorii din Delphi erau de nationalitate Hiperborei (fragment facand parte din Istoria grecilor III pag. 153 frag. 24.) Clearch din Soli, discipolul lui Aristotel, ne spune ca Leto (Latona), dupa ce a nascut pe Apollo si Artemis (Diana) a venit la Delphi. (Istoria grecilor Ed. Dodot II pag. 318, frag. 46) Locuitorii din Delphi adresau în fiecare an rugaciuni lui Apolo, ca zeul sa vina în timpul verii de la hiperborei la ei. (Prefer, Griech Myth I 1854 pag. 157-158).
O alta legenda ne spune ca Apollo, dorind sa se razbune pe odiosul Python pentru raul pricinuit de acesta mamei sale Leto, îl cauta pe Python, îl gaseste, urmand apoi sa-l ucida cu sagetile lui care nu ratau niciodata tinta. Apoi Apollo îngroapa cadavrul lui Python în locul unde se afla orasul sfant Delfi, punand acolo temelia unui altar si al unui oracol, pentru a profeti oamenilor dorintele tatalui sau, Zeus. Cum zari pe mare niste marinari cretani, Apollo se duse pe vasul acestora însarcinandu-i pe marinari sa aiba grija de oracolul din Delfi. Despre acestia se spune ca au fost primii preoti ai oracolului.
Un alt mare templu dedicat zeului Apollo se afla în Arcadia, la Bassae, fiind cunoscut si sub numele de “Templu lui Apollo Epicurius”. Constructia lui se situeaza la jumatatea secolului 5 i.Hr. Templu a fost dedicat lui Apollo Epikourios (Apollo Ajutatorul) si a fost construit de arhitectul Iktinos. Pausanias a mentionat acest templu în scrierile sale. În prezent face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Templul lui Zeus din Olympia se afla în partea de Vest a Peloponezului, în regiunea unde aveau loc jocurile olimpice în perioada clasica, comparabile cu jocurile Pitiene tinute la Delphi. Aici se afla o statuie imensa ce reprezenta pe Zeus, construita din fildes si aur si facand parte din Cele Sapte Minuni ale Lumii, opera a marelui mester Phidias. Se spune ca statuia a fost gazduita la început în atelierul lui Phidias unde a fost creata, urmand ca acel atelier sa fie transformat în templu. Sapaturile din jurul templului efectuate de catre arheologii germani la sfarsitul secolului XIX au ajutat si la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles si a stadionului, unde se desfasurau întrecerile sportive. Acest sit a fost înscris în 1989 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Templul zeitei dragostei Afrodita (Venus la romani) se afla în orasul antic Aphrodisias, în Asia Minor (Vestul Turciei de azi).
Marele Templu Olimpian (Olympieion) al lui Zeus se afla în centrul orasului Atena. Constructia acestui templu începe în secolul al VI-lea î.Hr. În timpul tiraniei ateniene, fiind terminat în timpul împaratului roman Adrian, în secolul al II-lea d.Hr. Durata lui nu a fost foarte mare, în urmatorul secol fiind distrus de o invazie barbara, lasand în urma doar ruine. Templul este localizat la aproximativ 500 m Sud-Est de Acropolis fiind construit în stilul corintic.
Un alt mare templu al antichitatii a fost dedicate zeitei Artemis (Diana la romani, Artume la etrusci, probabil Bendis la traci). Aceasta era sora zeului Apollo. Templul zeitei se numea Artemision, (latina Artemisium), si se afla în faimosul oras Efes din Vestul Turciei, la 50 km sud de orasul Izmir. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr, perioada cand orasul Efes se afla sub Imperiul Ahemenid, facand parte din Cele Sapte Minuni ale Lumii. Se spune ca durata constructiei a fost de 120 de ani. Cladirea avea 51 m latime si 105 m lungime. Acoperisul era sustinut de 127 coloane, fiecare masurand 18 m înaltime. În interiorul acestui templu se afla statuia zeitei Artemis, înalta de 2 m, fiind acoperita cu aur masiv si argint. Philon, un mare architect atenian, a spus despre templu:

„Am vazut zidurile din Babilon, am vazut gradinile din Semiramis, am vazut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar cand am vazut templul din Efes, celelalte minuni au disparut ca în ceata.”

La 22 iulie 356 i.Hr., templul a ars într-un incendiu. Se spune ca un om numit Herostratus a aprins focul, urmand a-si pierde viata în incendiu. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice si pline de învataturi din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii sai, însa în dorinta de a se mentine în constiinta oamenilor si în istorie, comite aceasta crima. De aici a luat nastere expresia “Slavalui Herostrate”.

O legenda ne spune ca în noaptea în care templul a ars, s-a nascut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupata cu nasterea lui si nu a avut grija de templu. În 356 templul a fost reconstruit de catre cetatenii orasului Efes, dar a fost darmat odata cu aparitia crestinismului.
Ne întoarcem din nou în Atena unde avem templul Atenei Nike, aflat pe Acropolis, fiind cel mai vechi templu ionic de pe Acropolis. Templul zeitei se afla în partea dreapta de propylaea, intrarea sacra în Acropolis. Acest edificiu religios mai purta numele si de “Templul victoriei neînaripate”. Constructia templului a fost finalizata în 410 î.He. si avea ca scop comemorarea victoriei grecilor asupra persilor, fiind decorat cu ilustratii ce reprezentau scene de lupta de la razboaiele medice. În vremurile de demult, atenienii aduceau omagii “fara aripi” zeitei Atena Nike astfel încat zeita sa nu poatazbura dintre ei.
Hefaistos (Hephaistos) la romani Vulcan, era zeul metalurgiei si simboliza focul din cuptoarele în care se confectionau arme si unelte, dar si focul din vetrele oamenilor, necesar prepararii hranei. Hefaistos era protectorul fierarilor. Templul lui numit Hephaisteion sau Theseion se afla în partea de Nord-Vest fata de Agora din Atena. A fost construit în stilul Doric, în perioada 449-415 î.Hr. Fiind inaugurat oficial în 416 sau 415 î.Hr. Nu se cunoaste numele arhitectului, dar putem spune despre acest templu ca a fost construit din marmura masiva si bucati de calcar. Dimensiunile templului sunt de 13.708 m (nord spre sud) si 31.776 m (Est spre Vest). Edificiul contine sase coloane scurte în partea de Est si Vest si treisprezece coloane lungi în partea de nord si sud, cele patru coloane din colt fiind numarate de doua ori.
Hera (Juno la romani) avea si ea un sanctuar, în Corint, numit “Heraion de Perachora”. Acest sanctuar se afla în golful Corint, la capatul peninsulei Perachora. O legenda relatata de Euripide ne spune ca Medea si-a îngropat copii ucisi la sanctuarul Hera Akraia, apoi a parasit Corintul. Strabo, în primul secol d.Hr. scria ca aici se afla si un oracol asociat cu acest sanctuar.

Mihai Dragnea

Bibliografie

Bietak Manfred (ed.), Archaische Griechische Tempel und Altägypten. Österreichische Akademie der Wissenschaften, Wien 2001.
Densusianu Nicolae, Dacia Preistorica, Bucuresti 1913.
Dieter Mertens, Der alte Heratempel în Paestum und die archaische Baukunst în Unteritalien. 1993.
Gruben Gottfried, Die Tempel der Griechen. Hirmer, München 2001 (5. Edn.)
Knell Heiner, Architektur der Griechen: Grundzüge. Wiss. Buchges., Darmstadt 1988.
Kun N.A., Legendele si Miturile Greciei Antice, Bucuresti, Editura Stiintifica 1964.
Lauter Hans, Die Architektur des Hellenismus. Wiss. Buchges., Darmstadt 1986.
Müller-Wiener Wolfgang, Griechisches Bauwesen în der Antike. C. H. Beck, München 1988.
Petre Zoe, Litu Alexandra, Pavel Catalin (coordonatori), Dictionar de mitologie greco-romana, Editura Corint, Bucuresti, 2001.
Schenk Ralf, Der korinthische Tempel bis zum Ende des Prinzipats des Augustus. Internationale Archäologie Vol. 45, 1997.
Werner Fuchs, Die Skulptur der Griechen. Hirmer, München 1983 (3. Edn.).

(Visited 597 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *