Religia vechilor germani

Religia vechilor germani si a vechilor scandinavi este foarte importanta pentru intelegerea traditiilor si istoriei.

Istoria evidentiaza ca scandinavii erau: norvegienii, islandezii, finlandezii, suedezii si danezii, iar vechii germani: vizigotii, ostrogotii, gotii, burgunzii, turingienii, bavarezii si saxonii.

religia vechilor germaniÎn marea lor majoritate acestia toti erau barbati înalti, blonzi si îmbracati în piei de animale. Se ocupau cu pastoritul, vânatul si agricultura. Îsi fabricau unelte de os, piatra sau metal. Erau monogami. Doar capeteniile erau poligame.

Erau viteji, dar totusi se descurajau usor atunci când erau învinsi. Pastrarea fecioriei reprezenta o mare lauda printre ei, caci astfel îsi sporeau puterile si-si pastrau tineretea trupului. Adeseori ei beau bere si hidromel (vin din miere).

Izvoarele de baza ale religiei la vechii germani si vechii scandinavi sunt:

  • De bello gallico (Razboiul cu galii), scrisa de Cæsar,
  • Germania lui Tacitus,
  • poemul Völuspa (Prezicerea vizionarei),
  • Edda (Arta poetica),
  • numeroase cântece ale norvegienilor în Islanda
  • saga, povestiri despre regi si eroi,
  • la germani Cântecul Nibelungilor,
  • la anglo-saxoni poemul Beowulf.

Cosmogonia avea mai multe variante la vechii germani si la vechii scandinavi:

  • creatia din gigantul Ymir ucis. Din sângele lui apar marea, din oase – muntii, din craniu – cerul, din par – arborii si din creieri – norii;
  • creatia din haosul primordial
  • si creatia din copacul Yggdrasil cu frunzele mereu verzi. Avea radacinile înfipte adânc în lumea subpamânteana si ramurile în cer.

Nasterea universului si aparitia lui Odin

În nordul haosului era regiunea negurii si a înghetului numita Niflheim, iar la sud se gasea un tinut al focului si al luminii numit Muspellsheim.

Potrivit poemului Völuspa (Prezicerea vizionarei), la început exista o genune uriasa, Ginungagap. În nord se întindea Niflheimr, un tinut friguros, identificat cu Lumea mortilor.

În sud se afla Muspell, tara arzatoare. Ca urmare a întâlnirii focului cu gheata, la mijlocul universului s-a nascut Ymir, o fiinta antropomorfa. Din sudoarea lui s-au nascut un barbat si o femeie. Din gheata care se topea s-a nascut vaca Audhumbla, cu al carei lapte s-a hranit Ymir. Vaca a modelat din gheata un om numit Buri. Casatorit cu fiica unui urias, acesta a avut trei copii: Odhinn, Vili si Ve.

Cei trei s-au hotarât sa-l omoare pe Ymir. Din trupul lui, cei trei frati au faurit lumea: din carne – pamântul, din oase – stâncile, din sânge – marea, din parul lui – norii, iar din craniu – cerul.

Eshatologia: sfarsitul lumii la vechii germani si scandinavi

Eshatologia avea un rol foarte important în religia vechilor germani si a vechilor scandinavi. Aceste popoare traiau mereu cu teama de sfârsitul cosmic.

Lumea era vazuta ca opera zeilor si ea urma sa fie distrusa si sa piara împreuna cu zeii în ziua fatala anuntata de trei ani de razboaie si cataclisme. Heimdall, paznicul zeilor, va sufla din corn si va anunta sfârsitul. Lupul Fenrir, cel care împreuna cu câinele Garmr pusese în primejdie soarele aducând eclipsele, va scapa din lanturi si va arunca flacari asupra pamântului. Sarpele Midgard se va ridica din ape si va împrastia venin.

Sfârsitul lumii, reprezentat de amurgul zeilor numit ragnarök, ilustrat în poemul cosmogonic si eshatologic Völuspa, este urmat, însa, de o renastere a lumii fondate pe puteri morale si având ca stapân suprem pe zeul dreptatii si al pacii – Balder.

Panteonul zeilor

Pantheonul zeilor era bogat. Ovidiu Drimba împarte zeii vechilor germani si scandinavi în doua clase:

  • Asii, zeii aristocratiei razboinice
  • Wanii, divinitati impersonale

Zeul Ziu sau Tiuz, era ceresc si al razboiului, reprezentat în mâna cu spada. Avea doar mâna stânga, caci dreapta o pierduse în lupta.

Donar sau Thor (la scandinavi) era zeul tunetului, protectorul familiei, casei si al poporului, reprezentat în mâna cu toporul sau cu ciocanul. El i-a ajutat pe oameni în lupta lor cu gigantii si cu demonii. În limba germana denumirea zilei de joi (Donnerstag) vine de la acest zeu.

Odin (Odhinn), deopotriva zeu suveran, asimilat lui Lugh de la celti si magician, asimilat lui Varuna de la inzi, era un zeu foarte popular la vechii germani. El fusese initial demon. Era stapânul vietii spirituale si al civilizatiei. El aduna în Walhalla sufletele celor ucisi în razboaie si ale celor alesi. Totodata, Odhinn era si stapânul vietii si al mortii. Ca zeu al razboiului, era iute, violent si iscusit. Adesea îsi schimba înfatisarea. Era reprezentat ca om batrân, cu barba si cu o caciula pe frunte sau un coif, iar uneori cu o lance.

Frey era domnul, stapânul, un zeu al fecunditatii si al ploii. Era venerat în special la Uppsala.

Frija sau Freyja era zeita iubirii senzuale si a frumusetii la norvegieni si islandezi. Ea zbura prin vazduh ca soim si patrona iubirea.

Balder era blând si drept, fiind zeul nevinovatiei. El simboliza lumina.

Loki era viclean, personificarea rautatii, iar Hel era stapâna mortii si a lumii subterane.

Vechii germani si vechii scandinavi credeau în existenta piticilor harnici si buni, ca si a gigantilor vazuti ca personificari ale fortelor naturale. Existau, de asemenea, elfi, elfe, silfi si silfide, toate fiind spirite binevoitoare ce traiau în munti, paduri sau ape. Cântecul fermecat al silfidelor îi vrajea pe oameni. Nornir stabileau destinul omului la nastere, pe când frumoasele walkyrii aduceau moartea pe cai iuti si duceau sufletele în Walhalla.

Cultul si preotii

Cultul se desfasura în temple. Cel mai cunoscut era templul de la Uppsala, ridicat în aer liber. Copacul era sacru. Jertfa era numita Blot.

Se practica sacrificiul animalelor. Sângele era amestecat într-o bautura si baut apoi, dupa care se ungea cu sânge altarul.

Regele era sacrificat în caz de nenorociri pentru a se implora îndurarea zeilor fata de oameni. Dintre oameni erau sacrificati sclavii si prizonierii de razboi. Sacrificiile era aduse zeului Wodan sau Odhinn. Popoarele nordice cunosteau si zidirea unui om sau a unui animal de viu în ritualurile de constructie pentru a se asigura trainicia edificiului.

Ritul funerar cunostea practica înhumarii si ulterior a incinerarii. Sacrul era legat de victorie si de biruinta la vechii germani ?s vechii scandinavi.

Nevoile si morala razboiului au trecut în prima functie din cele trei specifice indo-europenilor, dupa cum arata Georges Dumézil, care evidentia un caracter tragic, nelinistit si pesimist în aceste religii, spre deosebire de majoritatea celorlalte din familia indo-europeana.

Cel mai evident argument ar fi, desigur, eshatologia. Se remarca, totodata, exaltarea violentei eroice. Mortii de vaza primeau onoruri.

Sufletul era nemuritor. Vechii germani si vechii scandinavi credeau în renastere. 

 

(Visited 87 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *