Reinvierea speciilor

Ar trebuie sa aducem inapoi speciile extincte? Ar trebui sa reinviem animalele disparute?

Oamenii de stiinta dezbat daca sa aduca sau nu inapoi speciile disparute.

Tigrul-tasmanian cunoscut ca un thylacine este una dintre multele specii extincte din centrul dezbaterilor stiintifice despre reanimare si clonare.

La 6 mai 1930, un fermier tasmanian pe nume Wilfred Batty a luat o pusca si a tras intr-un thylacine, cunoscut ca si tigru tasmanian, care era cauza agitatiei din cotetul lui. Glontul a lovit animalul in umar. Douazeci de minute mai tarziu, era mort. O fotografie facuta curand dupa aceea il prezinta pe Batty in genunchi langa trupul mort, purtand o palarie mare si un ranjet de tanar mandru.

Nu poti sa-l urasti pentru acea satisfactie si felul in care a raspuns amenintarii la adresa uciderii animalelor sale. Ceea ce nu stia Batty era ca tocmai ucisese ultimul specimen al unui thylacin salbatic din lumea asta. In sase ani, minunat de ciudatul animal cu dungi pe spate, cel mai mare carnivor marsupial cunoscut omului a disparut si din captivitate.

Thylacinul este unul din cele 795 de specii disparute de pe Lista Rosie a Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii, care din 1963 a urmarit atent biodiversitatea planetei. Animalele si plantele de pe lista sunt organizate pe categorii de grade tot mai mari in functie de urgenta, de la “aproape amenintat” pana la “in pericol critic”, pana cand se ajunge la ultima, anume “disparut”. O specie pe cale de disparitie este ca o persoana foarte bolnava: are nevoie disperata de ajutor. O specie disparuta este ca o persoana moarta: dincolo de ajutor, dincolo de orice speranta.

Sau cel putin asa a fost pana acum. Pentru prima data, propria noastra specie care a facut tot posibilul pentru a condamna cele  795 de specii la uitare, poate fi gata pentru a aduce cel putin o parte dintre ele inapoi.  Numai in America exista peste 20 de specii pe cale de disparitie printre care unele care ar da peste cap habitate si ecosisteme intregi: caribu, condorul din California, ursul grizzly, bufnita patata mexicana, lupul gri mexican, ursul polar, ocelotul din Texas, gastele din Hawaii, vulpea insulara din Santa Catalina.

Mort sau readus la viata?

Constientizarea acestor probleme si impactul omului asupra mediului pana in pragul distrugerii unor specii a determinat un grup de oameni de stiinta si de conservatori ai naturii care s-au intalnit la sediul National Geographic din Washington, DC, anul trecut, pentru a discuta despre viabilitatea stiinsei si maturitatea argumentului etic. Saptamana viitoare un grup extins se va intruni din nou la sediul National Geographic intr-o conferinta publica TEDx pe 15 martie.

Oamenii au avut fantezii despre reinvierea formelor de viata disparute cu mult timp inainte ca Hollywood-ul sa aduca ideea in constiinta noastra colectiva cu Jurassic Park. Putem face asta cu adevarat? Si daca putem, de ce ar trebui sa o facem?

Prima intrebare ar parea sa aiba un raspuns simplu si direct. Dezvoltarea stiintei si a progreselor tehnologiei in principal in domeniul clonarii si citirii ADN, pentru a nascoci o aproximare genetica a unei specii disparute, atat timp cat ADN-ul poate fi preluat de la o proba conservata. (Ne pare rau pentru fanii Jurassic Park, dinozaurii au trait cu prea mult timp in urma pentru ca ADN-ul lor sa supravietuiasca pana in prezent.)

Cand este un mamut clonat cu adevarat un mamut?

In cazul in care lucrurile devin neclare de la acest “Putem sa o facem?” perspectiva sta in incercarea de a fixa ceea ce inseamna cu adevarat sa reinviem o specie. Oare un porumbel calator genetic creat este din aceeasi specie ca pasarea care s-a raspandit cu miliardele din America de Nord acum 150 de ani? Sau este un porumbel calator asemanator in toate privintele, insa nu unul real?

Cand anume un mamut nascut dintr-un elefant se califica ca specia Mammuthus primigenius? Atunci cand un individ supravietuieste pentru mai mult de cateva minute de viata? Atunci cand creste, se dezvolta, atinge maturitatea si poate face la randul sau pui prin vechea metoda clasica? Sau poate ca animalul captiv poate fi cu adevarat considerat readus la viata atunci cand este reintrodus in habitatul sau natural? Dar despre care “habitat nativ” vorbim aici, deoarece mamutii nu au mai aparut in peisaj de mai mult de 10.000 de ani?

Deci de dragul argumentului, vom spune ca o specie extincta poate fi cu adevarata adusa la viata si reintrodusa in habitatul ei atunci cand vom putem produce un individ sanatos, cu mai mult sau mai putin genom decat specia originala. Avem inca intrebarea grea daca ar trebui sa facem asta.

Renasterea speciilor

Cele mai multe argumente in favoarea renasterii speciilor se impart in doua tabere: cel de baza este ca ar trebui sa o facem pentru ca o putem sa o facem. De ce sa impiedicam progresul stiintei, atunci cand beneficiile care le poate avea pe drum sunt inca necunoscute? Si al doilea argument ar fi ca noi ar trebui sa o facem pentru ca avem o obligatie de a face acest lucru, pentru ca am gresit enorm fata de speciile de pe pamant si nu le-am dat nicio sansa. Suntem vinovati pentru soarta acestora si ar trebui sa incercam sa reparam ce am distrus pe cat posibil.

Pe de cealalta parte a dezbaterii, unii conservatori sustin ca nu ar trebui sa aducem inapoi animalele disparute atunci cand 1) Noi nu avem inca nicio notiune clara a modului de a le reintroduce in ecosistemele naturale si 2) Exista o multime de specii vii care sunt puse in pericol critic. De ce resursele sunt folosite pentru speciile moarte, iar cele bolnave sunt lasate sa sufere inutil in continuare?

Avocatii readucerii la viata au contraargumente pentru ambele pozitii, precum si pentru a riposta criticilor irationale ale crestinilor legate de joaca de-a Dumnezeu.

Chiar avem nevoie de un motiv pentru a revigora o specie a disparuta? Din propria mea experienta, daca fanii reinvierii vor incepe de la o justificare stiintifica sau una morala, ei conchid, de obicei, prin a spune ca e o idee foarte buna. E greu de precizat in mod clar ce  este atat de inerent acestui concept deosebit de interesant si captivant totodata, indiferent de orice beneficiu tangibil pe care acesta poate sau nu sa-l aduca in timp. Poate ca entuziasmul deriva din acesta sansa oferita umanitatii de a calatori inapoi in timp si a revedea creaturi minunate si o bucatica dintr-o lume care nu mai exista. Sau poate e fiorul de a insela intr-un final moartea, de a rasturna situatia.

Oricare ar fi baza de plecare eu sunt dispus sa pariez ca, atunci cand un tanar cercetator va face pentru prima data o fotografie in picioare langa un thylacine reinviat, ranjetul lui de la o ureche la alta il va face pe Batty de rusine.

Ce tabara alegeti in aceasta disputa? Sunteti pro sau contra? Impartasiti-va parerea in comentarii.


(Visited 21 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *