Pomul Vietii si Pomul Cunoasterii Binelui si Raului

Pomul Vietii si Pomul Cunoasterii Binelui si Raului

Asocierea dintre Pomul vietii si manifestarea divina se regaseste in traditiile crestine. Caci exista o analogie pentru, ba chiar o reluare de simboluri intre arborele primului legamant – pomul vietii, de care vorbeste Facerea – si arborele Crucii, sau arborele noului Legamant, care regenereaza omul. Crucea, inaltata pe un munte, in centrul lumii, reia in totalitate stravechea imagine a arborelui cosmic sau al lumii. Dealtfel, in iconografia crestina apare frecvent imaginea crucii cu frunze sau a arborelui-cruce, unde regasim, despartirea primelor doua ramuri, simbolistica furcii si a reprezentarii ei grafice (litera Y), sau a unicului si a dualului. La limita, insusi Hristos devine prin metonimie, arbore al lumii, axa a lumii, scara.

Atat in Orient cat si in Occident, arborele vietii apare adeseori rasturnat. Potrivit textelor vedice, aceasta rasturnare si-ar avea obarsia intr-o anumita conceptie despre rolul soarelui si al luminii in cresterea fiintelor: ele isi trag viata de sus si cauta s-o faca sa patrunda in jos. De aici, rasturnarea imaginilor:  ramurisul joaca rolul radacinilor si radacinile pe cel al crengilor. Viata vine din cer si patrunde in pamant: Dante vorbeste undeva despre un copac care se hraneste prin varf. Aceasta conceptie n-ar avea nimic antistiintific, dar “zona de sus” este sacralizata de Orient, iar fotogeneza se explica prin puterea unor fapturi ceresti.

In simbolismul hindus al copacului rasturnat, care se exprima indeosebi in Bhagavad-Gita, radacinile apar ca principiu al manifestarii, iar ramurile ca dezvoltarea a acesteia. Guenon desluseste in asta si o altfel de semnificatie: copacul se inalta deasupra planului de reflectare ce limiteaza domeniul cosmic inversat de dedesubt; el depaseste granita manifestarii, patrunzand in sfera reflectarii, in care introduce inspiratia.

Ezoterismul ebraic reia aceasta idee: pomul vietii se intinde de sus in jos, iar soarele il lumineaza in intregime. In Islam, pomul fericirii isi infige radacinile in ultimul cer si isi intinde crengile pe deasupra si pe dedesubtul pamantului.

Aceeasi traditie apare si in folclorul islandez si cel finlandez. Laponii sacrifica in fiecare an un bou zeului vegetatiei si, cu acest prilej, asaza langa altar un copac cu radacinile in aer si coroana pe pamant.

Schmidt relateaza ca in unele triburi australiene vrajitorii aveau un arbore magic pe care il plantau rasturnat, si caruia ii dadeau foc dupa ce ii manjeau radacinile cu sange omenesc.

In Upanisade, universul este un copac rasturnat ce-si implanta adanc radacinile in cer si-si intinde crengile peste intreg pamantul. Dupa Eliade, aceasta imagine ar putea avea semnificatie solara. In Rig-Veda se precizeaza: in jos isi indreapta ramurile, sus ii aflam radacina, pogoara-se razele-i asupra noastra, iar in Katha-Upanisad se spune: Cel vesnic, ce-si poarta radacinile in sus si crengile in jos,   este preacuratul, este Brahman. Brahman este nemoartea. Toate lumile in el isi au salasul. Mircea Eliade comenteaza: copacul reprezinta aici in toata limpezimea ei manifestarea lui Brahman in cosmos, astfel spus, creatiunea ca miscare descendenta.

Gilbert Durand conchide: acest copac rasturnat insolit, care ne socheaza simtul verticalitatii ascendente, este chiar semnul coexistentei in arhetipul arborelui, al schemei reciprocitatii ciclice. Ideea de reciprocitate conduce la aceea de unire intre continuu si discontinuu, intre unitate si dualitate, la alunecarea simbolica de la pomul vietii la acel pom al cunoasterii binelui si raului, care se distinge de cel dintai. In paradisul terestru, acesta va fi instrumentul caderii lui Adam, dupa cum pomul vietii va fi instrumentul izbavirii lui prin rastignirea lui Iisus. Aceasta distinctie din Vechiul Testament, care intareste si mai mult ideea de reciprocitate, ar introduce totodata dupa Andre Virel, paralelismul si deosebirea dintre doua evolutii creatoare, una biologica (pomul vietii), cealalta psihologica si istorica.

Intr-adevar, ideea de evolutie biologica face din pomul vietii un simbol al fertilitatii, pe care s-a cladit, de-a lungul timpului, o intreaga magie care urmarea induplecarea zeitatilor si in legatura cu care gasim si astazi numeroase marturii. Astfel in unele triburi nomade iraniene, femeile tinere isi impodobesc trupul cu un arbore tatuat ale carei radacini pornesc de la sex si al carui frunzis se rasfira pe sani. Stravechi obicei totodata: de la Mediterana pana in India, se pot intalni copaci frumosi, izolati pe camp, adesea langa un izvor, cu coroana plina de batiste rosii pe care femeile sterpe le-au prins de ramuri pentru a indupleca soarta.

Obiceiul dravidian al casatoriei mistice dintre copaci si oameni este menit sa sporeasca potentialul de procreare al femeii: logodnica unui goala hindu este in mod obligatoriu maritata cu un manghier inainte de a se uni cu propriul ei sot. Traditii analoage sunt atestate in Pendjab si in Himalaya. La Bombay, la asa numitii kudva kunbis din tinutul Gujerat, in cazul in care casatoria prezinta anumite dificultati, fata este maritata mai intai cu un manghier sau cu vreun alt pom fructifer, deoarece, scrie Campbell, orice duh se teme de arbori, si mai ales de pomii fructiferi. La populatia kurmi, logodnicul este cel casatorit mai intai cu manghierul in ziua nuntii. El imbratiseaza pomul, de care este apoi legat. Dupa o bucata de vreme este dezlegat, dar la incheieturile mainilor raman prinse frunze din pom. Casatoria cu arbori asociata casatoriei omului se regaseste in America de Nord la indienii sioux si in Africa, la bosimani si hotentoti.

La yakuti se povesteste ca in buricul pamantului se inalta un copac semet cu opt crengi. Din coroana copacului se revarsa o licoare divina de un galben inspumat. Trecatorilor care beau din ea le trece oboseala si le piere foamea. Cand primul om, la venirea lui pe lume, a vrut sa stie de ce se afla aici, a mers langa acest copac urias al carui varf strapunge cerul. A vazut atunci in trunchiul copacului cel minunat o scorbura unde i se arata pana la brau o femeie care ii spuse ca el venise pe lume spre a fi stramosul neamului omenesc.

Altaicii spun si ei ca inainte de a veni pe pamant, sufletele oamenilor stau in cer sau cocotate pe varfurile ceresti ale copacului cosmic sub chipul unor pasarele.

Marco Polo relateaza ca primul rege al uigurilor s-a nascut dintr-o anumita ciuperca hranita cu seva copacilor. Credinte analoage regasim in China. Toate aceste legende nu prezinta decat o alternativa: fie un copac este fecundat de lumina – ceea ce pare a fi forma cea mai veche a mituluil; fie copacul se impreuneaza.

Obiceiul dravidian casatoreste si copacii intre ei ca inlocuitori ai oamenilor. Astfel, in India de Sud, un cuplu ce nu izbuteste sa procreeze merge pe malul iazului sau raului sacru in dimineata unei zile faste. Aici, cei doi soti sadesc unul langa celalalt doi puieti de copaci sacri, unul mascul si unul femeie, si impletesc tulpina mladioasa a copacului femeie pe tulpina dreapta si rigida a copacului mascul. Perechea de copaci astfel formata este apoi protejata cu o imprejmuire, ca sa poata trai si asigura prin propria-i fecunditate pe aceea a cuplului care a sadit-o.

La populatiile altaice si turco-mongole din Siberia mai intalnim si interpretari antropomorfice ale copacului. Astfel, la tungusi, un om se poate transforma in copac si isi poate relua apoi forma umana. Arborele, izvor de viata, precizeaza Eliade, presupune ca izvorul vietii se afla concentrat in acest vegetal, ca modalitatea umana se afla deci acolo in stare virtuala, sub forma de germeni si seminte.

La triburile din nordul Australiei se crede ca spiritul copiilor, mici ca un graunte de nisip, s-ar afla in interiorul anumitor copaci, din care se desprind uneori pentru a intra in pantecele matern. Fapt ce aminteste de credinta foarte raspandita potrivit careia principiul focului, ca si cel al vietii, sta ascuns in anumiti copaci.

Toate credintele pe care le-am evocat mai sus arata ca din punct de vedere sexual simbolismul arborelui este ambivalent. Putem considera ca pomul vietii este la origine o imagine a androginului initial. Dar, ca simbol eminamente solar, de forta si putere, trunchiul copacului intruchipeaza falusul, imaginea arhetipala a tatalui.

Prezenta frecventa, in  legendele popoarelor a tatilor-arbori ca si a mamelor-arbori, conduce la arborele-strabun a carui imagine, desprinsa treptat din contextul ei mitic va ajunge in zilele noastre sub forma arborelui genealogic. Putem cita parcurgand acest drum de la simbolul profund la alegoria moderna, mitul biblic al arborelui lui Iesei, care a inspirat atatea opere de arta si comentarii mistice.

Simbol al dezvoltarii unei familii, cetati, semintie sau, mai mult decat atat, al puterii crescande al unui rege, arborele vietii isi poate rasturna brusc polaritatea, devenind arbore al mortii. Cunoastem cazul lui Nabucodonosor, prada viselor sale si interpretarea pe care le-o ofera prorocul Daniel.

Cabala vorbeste si ea despre un arbore al mortii. Cu frunzele lui isi acopera Adam goliciunea, iar Zoharul vede intr-insul simbolul cunoasterii magice, care este una dintre consecintele caderii. Crucea, instrument de supliciu si de izbavire, reuneste intr-o singura imagine simbolismul acestei polaritati.

 

 

(Visited 1,319 times, 1 visits today)
2 comments on “Pomul Vietii si Pomul Cunoasterii Binelui si Raului
  1. pensiuni says:

    N-am gasit ceva mai frumos despre Pomul Vietii si Pomul Cunoasterii
    Binelui si Raului pe tot internetul!

  2. Arborele vie?ii î?i are originea în neoliticul Vechii Europe. Simbolul “V” al Marii Zei?e, bucraniul-uter ?i pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare, au fost grupate pentru o amplificare a semnifica?iei sacre, într-o anumit? ordine care s-a p?strat de-a lungul timpului. Reprezentarea arborelui vie?ii în aceast? alc?tuire o reg?sim pe figurina acefal? descoperit? la Cârna, jude?ul Dolj, pe statuetele antropomorfe feminine descoperite în necropolele apar?inând culturii de epoca bronzului Gârla Mare, în jude?ul Mehedin?i, dar ?i în Bulgaria, la Orsoia, Montana, iar un arbore al vie?ii similar este incizat pe inelul getic descoperit în necropola de la Seimeni.
    Inelul din bronz descoperit în necropola de la Seimeni prezint? incizat un pom al vie?ii specific civiliza?iei getice dun?rene, identic cu cel scluptat în piatra capitelurilor coloanelor descoprite în mormântul getic regal de la Sveshtari ?i în templul din Ostrusha, lâng? Kazanlâk, Bulgaria, dar ?i în Grecia ?i aflate în prezent în muzeele din Kavala, Komotini ?i Xanthi. Pe capitelul coloanei descoperit? la Callatis de Sauciuc-S?veanu Theophile este figurat un pom al vie?ii într-o reprezentare similar?. Pomul vie?ii getic a fost postat în vârful coloanelor din temple ?i morminte, ca ornement pentru capiteluri, manifestându-?i astfel func?ia de regenerare. Forma ?i func?ia acestuia a stat la baza obiceiului popular bulg?resc survachka, la noi reg?sindu-se în tradi?ia sorcovei.
    https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *