Poate ca nu exista in intreaga istorie a omenirii un episod razboinic mai crancen si mai fascinant decat confruntarea dintre persani si spartani in cadrul celebrei batalii de la Termopile – o ipostaza demna de asociat nu mai putin faimoasei pelicule cinematografice „Alien vs Predator” din lumea moderna.

Este vorba despre lungul sir de lupte numit “razboaiele medice” desfasurate intre maretul Imperiu Persan si alianta statelor din Grecia antica.

In cazul protagonistilor lumii antice insa, ar fi greu de stabilit cu exactitate care din parti si-ar fi putut adjudeca un rol sau altul, raportandu-ne la succesul din filmul Alien versus Predator, care a cucerit milioane de fani pe mai toate meridianele lumii contemporane.

Dintr-o perspectiva comparativa, cele doua forte impresionante ale vremurilor de mult apuse si-ar regasi o corespondenta relevanta in confruntarea teribila de la Termopile, din anul 480 i.e.n. – o batalie care a hotarat cursul istoriei si a schimbat infatisarea hartii lumii fara indoiala, intrand in istorie ca drept unul din cele mai spectaculoase impacturi razboinice ale tuturor timpurilor.

Dar daca ne-am propune sa analizam in amanunt istoria bataliei ce avut loc intre fantasticele efective ale „Nemuritorilor” persani si nu mai putin faimosii „300 de spartani”, am descoperi o multime de aspecte inedite, despre care marile productii cinematografice, benzile desenate de succes si romanele dedicate pomenesc mai putin in continuturile lor.

 

Nemuritorii misteriosi versus educatia spartana

Lipsa unor surse documentare antice care sa poata demonstra fara strop de dubiu modul de organizare si caracteristicile celor doua tabere a facut ca fiecare autor sa se inspire intr-o oarecare masura din crancenul episod razboinic, adaugand din abundenta sarea si piperul pe care le considera de cuviinta, pentru a conferi propriei versiuni un strop de atractivitate in plus.

In realitate, Herodot – cel dintai care a descris corpul special de luptatori persani utilizand apelativul de „Nemuritori”, a influentat din belsug opinia tuturor celorlati istorici, fie ei greci, romani sau evrei, fara sa genereze un entuziasm iconografic deosebit, ci doar referiri sporadice la trupele cu pricina.

Acest lucru a favorizat crearea unei aure de mister asociate efectivelor persane – teren propice pentru cultivarea unor fantezii menite sa impresioneze si sa fascineze publicul larg de pe toate meridianele lumii.

In opinia anumitor studiosi in materie, „Nemuritorii” ar fi constituit singura resursa de lupta autohtona alcatuita din membri aristocratiei persane – un segment instarit al societatii, caruia „i se cuvenea” sa indeplineasca rolul de asigurare a protectiei suveranului, etaland un echipament militar tipator si costisitor, deopotriva.

Pe de alta parte, cei 300 de spartani implicati in confruntarea de la Termopile, au fost mereu zugraviti prin prisma celebrei educatii riguroase si austere a civilizatiei Spartei antice, fara a se aprofunda detaliile situatiei specifice momentului in care cele doua tabere s-au confruntat efectiv.

Ca orice iarba care isi are buruiana sa, si spartanii aveau elementele lor vulnerabile – societatea locala, oricat de severe ar fi fost regulile impuse de traditia si motivatia populatiei, prezenta propriile puncte slabe, asupra carora nu s-a insistat prea mult in descrierile antice sau moderne, intrucat valoarea comunicativa a chestiunii nu prezenta un interes pe masura rigiditatii educatiei spartane – un motto mult mai interesant, mai captivant si mai oportun de exploatat din punct de vedere sugestiv.

 

Un zid impenetrabil pentru trecatoare

Oricat de numeroasa ar fi fost armata persana, adevarul este ca in conditiile geografice in care s-a desfasurat confruntarea au constituit un factor ce a cantarit greu in balanta fortelor rivale la Temopile: nu exista un loc mai bine ales din punct de vedere strategic, pentru a infrunta un val invaziv de asemenea proportii de catre spartani, decat trecatoarea blocata dinadins cu un zid masiv, astfel incat sa devina si mai stramta decat se prezenta in mod natural.

Era unicul mod in care se putea face fata unui inamic net superior din punct de vedere numeric, fara a se limita insa la aceasta masura strict geografica: darzenia spartanilor a fost acompaniata de o dotare militara care s-a demonstrat extrem de eficienta – din punct de vedere practic, lancile lor erau mai lungi decat cele ale persanilor, ceea ce le-a conferit un avantaj imens in lupta.

Daca soarta spartanilor s-a impotrivit inregistrarii unei victorii, a fost numai din pricina tradarii lui Efialtes din Trachis – cel care a indicat persilor cararile ascunse ale colinelor, pentru a-i ajuta sa atace pe ocolite si din spate formatiunile de lupta ale spartanilor, conduse de regele Leonidas.

Potrivit mentiunilor istorice regasite in scrierile lui Herodot, tradarea fu insa dusa la indeplinire impreuna cu alti doi greci: Onetas din Carystus si Corydallus din Anticrya, dar numele acestora nu s-a pastrat la fel de viu in memoria colectiva intrucat spartanii oferira o recompensa substantiala doar pentru capul celui dintai.

In final, Efialtes scapa intr-un fel sau altul basma curata fugind in Thessalia si avu parte de o moarte violenta abia zece ani mai tarziu, din pricini care nu aveau nicio legatura cu actul sau de lasitate; despre ceilalti doi nu s-au pastrat absolut niciun fel de informatii peste timp.

 

Siretenia – o arma in plus, care si-a spus cuvantul

Temeritatea si darzenia au tinut vreme indelungata piept numeroaselor efective persane, iar lancile mai lungi ale spartanilor au facut astfel incat o circumstanta nefasta din istorie sa demonstreze clar ca „marimea conteaza”.

Dar arma care a decis soarta acelei batalii crancene a fost siretenia: spartanii au apelat la siretenie cand au atras inamicul in trecatoarea ingustata dinadins pentru a-l lovi din toate partile si de la inaltime. Si tot la siretenie au apelat si persanii pentru a-si adjudeca victoria, promitand o recocompensa substantiala in schimbul dezvaluirii cararilor ascunse care i-au purtat in spatele efectivelor adversarului lor.

De-a lungul istoriei insa, siretenia si-a spus cuvantul cu fermitate, nu numai in cadrul episodului razboinic de la Termopile, ci si in multe alte situatii ce s-au soldat cu rezultate surprinzatoare si aparent enigmatice din punct de vedere al desfasurarii lor.

 

Calea de intoarcere: cu scut sau pe scut

Spartanii isi dedicau intreaga viata artei razboiului, lozinca lor de capatai referindu-se tocmai la modul in care se puteau intoarce acasa dintr-o batalie: cu scut sau pe scut – adica ori invingator ori mort, intins pe scut.

Potrivit scrierilor grecesti antice, aceasta ar fi fost si formula rostita de regina spartana Gorgo catre sotul sau, Leonidas: E tan e epitas.

Spartanii luptau respectand doua reguli de baza: apararea pozitiilor si apararea camarazilor lor – ambele detinand aceeasi incarcatura valorica, bizuindu-se unul pe altul si constientizand faptul ca legatura puternica dintre ei le oferea tarie si un grad sporit de impenetrabilitate dinaintea dusmanilor.

Superioritatea numerica a efectivelor persane nu-i impresiona pe spartani, acestia din urma fiind antrenati intreaga lor viata sa lupte in astfel de conditii inegale, iar terenul ales pentru confruntare le oferea avantajul unor pozitii de pe care puteau respinge cu usurinta atacul, provocand pierderi masive in randurile inamicului.

Xerxes si „Nemuritorii” sai se aflau in pragul disperarii inainte ca garzile sa reuseasca sa aduca dinaintea suveranului lor un individ dispus sa le vanda informatii pretioase pentru a patrunde pe ocolite in teritoriul adversarilor.

Dar chiar si dupa ce profitara din plin de acest act de tradare, persanii platira scump inaintarea in defileu, fiind macelariti in numar mare de inversunarea spartana, dar si din pricina imbulzelii cumplite care se forma in toiul luptei, multi soldati persani calcandu-si pur si simplu camarazii in picioare.

Impresionanta fu insa darzenia spartanilor in momentul in care realizara ca nu vor reusi sa doboare un numar atat de mare de dusmani: luptara pana la ultima suflare, mai intai cu lancile lor lungi, iar cand aceastea se rupsera, continuara cu spadele, pumnalele si in final, cu mainile goale.

Fura eliminati rand pe rand, impreuna cu regele lor, Leonidas, dar persii inregistrara pierderi cu nemiluita: hrisoavele antice mentioneaza circa 20.ooo morti in randurile armatei lui Xerxes, printre acestia numarandu-se doi frati ai suveranului si cativa nepoti ai acestuia.

 

Socotela de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ

Dupa cum bine zice o vorba de pe plaiurile noastre insa, „socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ” pentru persi – in afara de pierderile masive suferite in istovitoarea confruntare de la Termopile, au castigat o batalie, dar au pierdut razboiul.

Pe termen lung, izbanda costisitoare de la Termopile s-a demonstrat doar o hrana frugala, o mica victorie, intrucat dupa numai un an, circa 80.000 de spartani, avand in fruntea lor pe Pausanias, nepotul lui Leonidas, razbunara crunt cei 300 de camarazi cazuri glorios in trecatoare.

Este vorba despre victoria inregistrata de acestia la Plateea – orasul-stat de la sud de Teba, unde spulberara definitiv orice dorinta a persilor de a mai patrunde pe viitor in teritoriile polis-urilor grecesti – eveniment care a marcat sfarsitul a ceea ce cunoastem azi sub denumirea de „razboaiele medice” – lungul sir de conflicte militare ce s-au desfasurat intre popoarele aliate sub stindardul Greciei antice si maretul Imperiu Persan.

In concluzie, in ciuda faptului ca spartanii au suferit o infrangere la Termopile, proiectul de expansiune al persilor in acele imprejurari a constituit un veritabil esec, o neinspirata decizie militara, marcata o jalnica prestatie, atat din punct de vedere strategic, cat si a atingerii obiectivelor urmarite, soldata cu pierderi tragice si cu o palma usturatoare pe obrazul unei puteri ce se socotea deasupra oricaror rivali.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Burgan, Michael & Urban Thomas G. – „Empires of Ancient Persia”, 2009;
  2. Frediani, Andrea – „300 guerrieri. La battaglia delle Termopili”, 2010;
  3. Cartledge, Paul – „Thermopylae: The Battle that Changed the World”, 2011;
  4. D’Amato, Raffaele – „La battaglia delle Termopili”, 2013;
  5. Bradford, Ernie – „Thermopylae: The Battle of the West”, 2014;
  6. Karnazes, Dean – „The Road of Sparta: Running in the Footsteps of the Original Ultramarathon Man”, 2017.

 

 

 

 

(Visited 240 times, 1 visits today)